Tema: Isus Hristos – un Împărat și un Preot mai bun
Text: Evrei 7:1-28
Verset cheie: Dar El, fiindcă rămâne „în veac”, are o preoție care nu poate trece de la unul la altul. (Evrei 7:24)
Ideea centrală: Vom fi creștini mai siguri și mai echilibrați în închinare și evanghelizare, știind că Hristos este superior oricărui rege și oricărui preot, fiind un rege etern, divin și un mare preot, unic, universal, chemat de Dumnezeu pentru toate popoarele pământului, și ilustrat de persoana regelui-preot Melhisedec.
Scopul lecției: Să înțelegem că Hristos este Împărat veșnic și Mare Preot suprem, după modelul regelui și preotului Melhisedec, din Geneza 14, și să ne raportăm la Hristos – Regele, cu ascultare în viață, iar la Hristos, Marele Preot cu credință și închinare, știind că este mai mare decât orice preot, pentru că a primit o preoție nouă, eternă, universală, deasupra preoției levitice. Vom ști, astfel, de ce și cum să îi chemăm pe oameni la Hristos și de ce și cum să îl urmăm.
Explicații:
Autorul a încheiat Evrei 6, arătând că Dumnezeu i-a promis lui Avraam că din urmașii lui va ieși un mare popor, iar binecuvântarea prin care a pecetluit promisiunea a fost dată prin Melhisedec, preotul-rege care l-a întâmpinat pe Avraam, pe când se întorcea de la înfrângerea coaliției de împărați păgâni (Gen. 14:17-20). Melhisedec are două titluri: „împăratul Salemului” și „preot al Dumnezeului celui Preaînalt (El Elyon)” (Gen. 14:18). A doua oară când apare în VT numele lui, este în Psalmul 110:4, un psalm mesianic al lui David. Aici David vede în chip profetică că Dumnezeu îi promite lui Mesia – Hristos, că va fi „Mare Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec” (Evr. 6:20, 7:11, 17, 21). Numele lui Melhisedec apare apoi doar aici, în Evrei 5-8. Melhisedec este prezentat ca un înainte-mergător, un arhetip și un simbol pentru Mesia – Hristos, atât ca Rege, cât și ca Mare Preot.
Hristos, împăratul cel bun și veșnic (1-4)
Numele lui Melhisedec înseamnă „împăratul meu e neprihănit” sau „împăratul neprihănirii” (melki tsedek). Nu știm în ce fel era recunoscută poziția lui în antichitate, dar Salemul al cărui împărat era se afla atunci pe vechiul loc al Ierusalimului, și numele său înseamnă „pace”. El era așadar, un împărat neprihănit și un împărat al păcii. Mulți teologi s-au gândit că el era, de fapt, unul și același cu Sem, fiul lui Noe, care putea încă să mai fie în viață în acel timp și destul de în vârstă (Sem – 467 de ani, Avraam 75-80 de ani, iar de la potop trecuseră 365 de ani; la potop, Sem avea aproximativ 98-100 de ani). Este posibil ca Sem să fi supraviețuit toți acești ani și să fi condus cu autoritate preoțească și cu un fel de autoritate regală reprezentativă toți oamenii de după potop, în mod simbolic. Noe, tatăl lui Sem, a trăit 950 de ani și se poate ca vreme de 58 de ani, ultimii din viață, să fi fost contemporan cu Avraam, pe când acesta se afla în Ur.
În textul biblic, Moise nu spune nimic despre originea lui Melhisedec, despre părinți, despre neam, sau despre vârstă, despre un început sau un sfârșit al său. Autorul, cunoscând și interpretarea simbolică din Psalmul 110, este inspirat să spună că lipsa de informații genealogice despre Melhisedec ne deschide drumul să îl considerăm ca „unul asemănat” cu însuși Fiul lui Dumnezeu, cel veșnic (de fapt, Isus, omul, ca Fiu divin întrupat, are mamă: pe fecioara Maria, dar ca Fiu veșnic, nu are început, nici părinți, fiind a Doua Persoană eternă a Sfintei Treimi), Este posibil ca Melhisedec să fi fost o apariție umană a lui Isus înainte de întrupare (epifanie), dar cuvântul „asemănat” din 7:3 poate însemna că este vorba doar de o asemănare, de un paralelism simbolic.
Isus este marele Împărat al omenirii, iar domnia Lui este ilustrată doar de două persoane, în Biblie: de Melhisedec – peste toți oamenii și veșnic, iar de David – peste Israel, dar și peste toți oamenii, și la fel, veșnic (ca Fiul al lui David). Pe de altă parte, citind în Geneza 14, nu se înțelege că Avraam îl consideră pe Melhisedec, identic cu Dumnezeu. Saluturile lor din Geneza 14:18-20 sunt saluturi de oameni care amândoi cred în Dumnezeu.
Caracteristicile lui Melhisedec ca împărat care îl prevestește pe Hristos sunt următoarele: împărăția universală (peste toți oamenii), împărăția păcii, și împărăția veșnică (lipsa datelor istorice despre Melhisedec, poate indica spre existență eternă). De asemeni, există și o nuanță profetică davidică aici, pentru că Salemul – sau Ierusalimul, a fost cucerit de David de la iebusiți, și doar de la David încoace, Ierusalimul și fortăreața Sionului au devenit simboluri ale împărăției veșnice și pașnice a lui Mesia, Fiul lui David (1 Cronici 11:4-6, 2 Samuel 5:6-9). Așadar, împreună cu promisiunea dată de Dumnezeu lui Avraam, a primit și binecuvântarea celui care Îl simbolizează pe Împăratul unic suprem al omenirii, Cel veșnic, pe Fiul întrupat. Avraam l-a cinstit prin închinare cu zeciuială pe Melhisedec, recunoscându-i importanța regală și preoțească, iar Melhisedec l-a întâmpinat cu pâine și vin, un salut tradițional, dar și o referință profetică la Cina Domnului. Adică Împăratul cel bun, cel neprihănit, împăratul păcii, ne invită să ne bazăm pe jertfa de la Crucea lui Hristos. Cel mai mare îl binecuvântează pe cel mai mic, pe Avraam. Cel mai mare este Melhisedec. Pentru noi, astăzi, în vremea NT, știm că Hristos este împăratul neprihănirii, Împăratul veșnic, Dumnezeu între noi (Emanuel), Cel care este Pâinea vieții și care ne-a răscumpărat cu sângele Său, pe Cruce.
Hristos, Marele Preot suprem (5-28)
Cel mai mare spațiu din capitolul 7 este dedicat însă descrierii calității de Mare Preot a lui Isus, care este „după rânduiala lui Melhisedec”. S-ar putea traduce și „după preoția lui Melhisedec”, sau „după tipul preoției lui Melhisedec,” care era preot al lui El-Elyon, al lui Dumnezeu, Cel prea înalt. Să reținem, așadar, este vorba despre preoția supremă, desăvârșită, a lui Hristos, iar preoția lui Hristos este de tipul preoției lui Melhisedec.
În primul rând, aflăm că preoția lui Melhisedec este mai mare decât preoția lui Aaron și a leviților (7:5-11) prin argumentul zeciuielii. Israeliții se închinau aducând zeciuială la templu, pentru leviți. Aici, leviții sunt prezenți sau reprezentați prin strămoșul lor Avraam, și se închină lui Dumnezeu împreună cu Avraam și prin Avraam, aducând și ei zeciuială preotului Melhisedec. Deci, preoția levitică este mai mică decât preoția lui Melhisedec. Concluzia este că preoția lui Isus, de tipul lui Melhisedec, este mai presus de preoția levitică. Desăvârșirea mântuirii este adusă de preoția supremă a lui Isus, nu de leviți. Isus este Preot peste toți oamenii, Preot universal, nu doar preot în Israel, ca leviții.
În al doilea rând, preoția lui Isus este diferită decât cea levitică, pentru El este din seminția lui Iuda, nu din cea lui Levi (7:12-14). Isus nu face parte din preoția Legii, din preoția levitică. El este preot doar prin decizia divină veșnică, prin chemare la preoție, iar preoția sa este după tiparul lui Melhisedec.
Într-adevăr, Isus a devenit preot printr-o hotărâre veșnică divină, nu prin decizie umană și transfer uman (7:15-16). Hotărârea și chemarea veșnică sunt prezentate în Psalmul 110:4 (Evr. 7:21). Aici istoria și profeția interacționează direct, profeția lui David, prin Duhul Sfânt, intră în istorie și îl proclamă pe Hristos ca Preot suprem. Vestea profetică vine din veșnicie și ne spune un adevăr care transcende istoria lumii. Hotărârea veșnică ca Hristos să fie preot după preoția lui Melhisedec este întărită de un jurământ divin veșnic, în v.21 (Dumnezeu a promis și nu își ia înapoi decizia). Preoția universală este importantă și nimeni nu și-o poate asuma, dacă nu este chemat prin decizie divină. Mai mult, în Psalmul 110 Dumnezeu pune deoparte preoția limitată și imperfectă a leviților și o înlocuiește cu preoția perfectă și veșnică a lui Hristos. Prin Hristos ne apropiem real și efectiv de Dumnezeu.
În al treilea rând, preoția lui Hristos este unică și veșnică, pentru că Isus este Fiul unic și veșnic, Dumnezeu întrupat. El nu moare, și nu transmite nimănui altcuiva preoția sa. El mijlocește veșnic (7:15-16, 23-25). Melhisedec a avut și el o preoție unică, peste toți oamenii pe care nu a transmis-o nimănui, după moartea sa, și a rămas ca simbol al preoției veșnice a lui Hristos.
În al patrulea rând, o preoție diferită presupune că s-a schimbat și Legea preoției, adică Legământul lui Dumnezeu cu omenirea. Legea lui Hristos este altceva decât Legea lui Moise și Legământul de pe Sinai (7:20-22). Este un legământ mai bun, iar Hristos este garanția (chezășia) eficacității lui.
În al cincilea rând, Hristos este desăvârșit și fără slăbiciuni, fără păcate. Nici un alt mare preot nu a fost ca El. El aduce o singură și veșnică jertfă pentru toată istoria și veșnicia, anume jertfa sa pe deplin curată (7:26-28). El nu aduce jertfă și pentru Sine, ca preoții leviți, ci doar pentru popor, pentru că El este desăvârșit de curat. El este un Mare Preot care s-a înălțat la ceruri și stă veșnic în prezența lui Dumnezeu. De El avem nevoie.
Evrei 7 ne arată că în timp ce a dat Legea de pe Sinai și preoția levitică, Dumnezeu pregătise deja o preoție universală, care o depășea mult pe cea levitică. Aceasta este preoția lui Hristos, prefigurată de preoția lui Mehisedec. Prin preoția lui Hristos suntem reprezentați bine și acceptați înaintea lui Dumnezeu. Isus este și jertfă și Mare Preot și ne curăță veșnic înaintea lui Dumnezeu. Sub preoția Lui intră toate popoarele lumii și, în mod egal și Israel. Toți se apropie de Dumnezeu prin credința în El. Hristos este Marele Preot pentru toți, peste toți, Cel veșnic și perfect, neprihănit. El ne înțelege, ne iartă, mijlocește pentru noi și este înălțat în gloria cerească, în prezența lui Dumnezeu.
Aplicații:
Nu mai trebuie să ne apropiem de Dumnezeu prin Legământul Legii.
S-a schimbat Legământul și Preotul. Astfel, regimul alimentar al Legii a căzut, iar poruncile legii nu mai pot fi impuse pentru creștini (nici jertfele, nici sabatele).
Nu mai trebuie să ascultăm de cei care susțin să ținem Legea de pe Sinai, în diverse feluri (creștinism rabinic, creștinism de ziua a șaptea, etc.). Odată cu jertfa desăvârșită a lui Isus Hristos au încetat prescripțiile Legii ceremoniale, iar Legea morală a Legământului mozaic a fost explicată de Domnul Isus în Predica de pe munte în adevăratul ei sens.
Suntem mântuiți prin preoția maximă a lui Hristos și sub Legământul lui Hristos.
Cu Hristos ca Rege veșnic, știm că toată istoria va intra în ascultare de El.
Cu Hristos ca Mare Preot universal suntem în Legământul cel nou în care pot intra toți oamenii prin pocăință și credință.
Întrebări pentru discuții:
Cum se raportează credincioșii Noului Legământ la cerințele Legii Vechiului Legământ?
Prin ce anume se deosebește preoția lui Melhisedec de preoția levitică?
Isus este urmașul lui Melhisedec și al preoției lui, sau doar este preot „conform rânduielii lui Melhisedec”?
Cine reprezintă mai bine regalitatea lui Isus, regele Mehisedec sau regele David?
Este Isus mai mare decât orice preot din orice religie și decât orice fondator al oricărei religii?
Pastor dr. Octavian Baban, email: obinfonet@gmail.com
