Tema: Ferește-te de orice formă de furt
Text biblic: Exod 20:15; Matei 19:16–30
Verset cheie: Matei 15:19
Ideea centrală: În spatele încălcării poruncii a opta este o inimă disprețuitoare față de Dumnezeu și oameni, lacomă și egoistă ce poate fi transformată printr-o refocalizare a ei.
Scopul lecției: Să ne ajute să descoperim formele subtile și ascunse prin care inima noastră Îl fură pe Dumnezeu și pe ceilalți oameni, ca astfel să ne putem pocăi și să devenim generoși.
Introducere
Într-un sondaj efectuat de Barna Group în urmă cu câțiva ani, 86% dintre creștinii chestionați au afirmat că îndeplinesc în totalitate cerința lui Dumnezeu de a se abține de la furt. „Să nu furi” este o poruncă necesară pentru hoți și tâlhari, credem noi, dar nu are prea multe de spus mai ales creștinilor obișnuiți.
I. Esența furtului – de ce furăm?
Poate cel mai notabil exemplu de furt motivat de dispreț din Scriptură este episodul dublei tâlhării a lui Esau de către fratele său, Iacov. Acesta se folosește de înșelăciune pentru a-i fura lui Esau atât dreptul de naștere, cât și binecuvântarea. Ceea ce este cel mai ironic (și poate cel mai instructiv) din această relatare este că el fură două lucruri pe care Dumnezeu le promisese deja că îi vor aparține, chiar înainte ca el să se nască. Este echivalentul situației în care cineva delapidează o afacere de familie pe care urmează să o moștenească.
Probabil mulți dintre noi îl judecăm pe Iacov în fiecare an când planurile noastre de lectură a Bibliei ne poartă prin Geneza. Problema cu furtul este că întotdeauna putem găsi pe altcineva care o face la o scară mai mare decât noi. Uneori, această scară mai mare măsoară nepriceperea hoțului, cum ar fi un hoț de mașini care postează pe rețelele de socializare un selfie cu mașina furată. Alteori, această scară mai mare măsoară abilitatea hoțului, precum directorul financiar a cărui schemă de deturnare de fonduri ajunge la știrile naționale. Ceea ce ne dorim cel mai mult de la aceste povești este reasigurarea că, indiferent cât de lipicioase sunt degetele noastre, acestea nu se apropie de „furtul adevărat”.
Iar prin „furt adevărat” înțelegem, de obicei, furtul care aduce arestarea, concedierea sau ambele. Toate societățile civilizate cataloghează furtul ca fiind o infracțiune. Legile care îl interzic ne protejează dreptul de a deține proprietate privată, fie ea intelectuală sau materială. Pentru Israelul proaspăt ieșit din sclavie și cu puține bunuri personale, cea de-a opta poruncă a stabilit că societatea lor va fi una civilizată. Cu cât Dumnezeu îi binecuvântează mai mult, cu atât mai mult problemele legate de proprietatea personală vor afecta comunitatea.
Deși porunca a opta are puține cuvinte, aplicarea ei este expusă în Cartea legământului, în cele trei capitole care urmează imediat decalogului din Exodul 20–23. Acolo găsim discuții ample despre ceea ce nu trebuie furat, cum trebuie pedepsiți hoții și ce nivel de restituire trebuie făcut pentru a se asigura că furtul produce mai degrabă pierderi mari decât profit. Furtul „ajută” individul în detrimentul comunității. Infracțiunea în sine este o cheltuială, dar la fel este și munca necesară pentru a remedia infracțiunea.
Ca și în cazul crimei și al adulterului, furtul este o expresie a disprețului, egoismului și lăcomiei. Dacă pot fura de la cineva, probabil că nu mă voi ruga pentru acea persoană sau nu voi căuta binele ei. Hoțul se roagă: „Vie împărăția mea, facă-se voia mea”. Se întoarce spre aproapele meu și îi cere: „Dă-mi astăzi pâinea mea cea de toate zilele”. Adevărata problemă nu sunt circumstanțele sau nevoile, ci inima noastră. Domnul Isus spunea: „Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtișagurile, mărturiile mincinoase, hulele” (Matei 15:19). Disprețul, lăcomia și egoismul, la fel ca în cazul tânărului bogat, duc la decizii greșite și nebunie, în cele din urmă. Acestea au consecințe pe termen lung și nimeni nu este imun față de ele.
II. Forma furtului – cum furăm?
O privire de ansamblu asupra istoriei complexe a oamenilor prezenți în Scriptură ne poate oferi categoriile explicite și implicite ale furtului. Iată câteva exemple:
Porunca interzice tâlhăria – să iei ceea ce nu-ți aparține. Vedem acest lucru de mai multe ori în Biblie: Rahela a furat zeii casei tatălui ei; Acan a furat unele lucruri consacrate după căderea Ierihonului, ducând la înfrângerea poporului la Ai; iar Ahab și Izabela au furat via lui Nabot. Înțelegem că a lua lucruri care nu ne aparțin este greșit – fie prin efracție, jaf, furt din magazine sau furt calificat (luarea ilegală a proprietății personale a unei persoane sau a unei afaceri).
A opta poruncă interzice, de asemenea, răpirea oamenilor, traficul de carne vie. Deși Biblia nu interzice toate tipurile de sclavie așa cum am dori să vedem din punctul nostru de vedere, sclavia din Biblie era foarte diferită de sclavia din ultimele secole ale modernității. Sclavia modernă este interzisă de porunca a opta: „Cine va fura un om şi-l va vinde sau îl va ține în mâinile lui să fie pedepsit cu moartea.” (Exodul 21:16).
Însă porunca nu interzice doar răpirea proprietăților unei persoane sau a persoanelor, ci și înșelarea și escrocheria. Iată câteva forme a acestora:
a) Măsurătorile inexacte. Biblia are multe de spus despre această problemă. Pune-te în situația celor care făceau afaceri în lumea antică. Aceasta era una dintre principalele modalități de perpetuare a nedreptății. Oamenii foloseau balanțe înșelătoare, măsuri diferite sau greutăți false. Era o modalitate de a obține din tranzacție mai mult decât meritau. În zilele noastre, în care majoritatea tranzacțiilor comerciale nu sunt efectuate cu ajutorul unor greutăți și balanțe literale, avem totuși multe modalități de a atinge același scop: scandaluri contabile pentru înșelarea acționarilor, deturnare de fonduri (furtul de bani de la serviciu sau din fondurile bisericii), înșelarea săracilor (poate pentru că nu-și cunosc drepturile) sau exploatarea săracilor pentru că nu au acces la tribunale sau nu înțeleg ce li se cere din punct de vedere legal.
b) Tot aici este inclusă și marfa frauduloasă – vânzarea de bunuri sau de servicii defectuoase sau atragerea oamenilor să cumpere ceva care nu este bun pentru ei. Discernământul poate fi dificil în economia noastră liberă și expansivă. Cum tratăm publicitatea? Unii dintre voi poate lucrați în publicitate sau studiați publicitatea. Cu siguranță nu este greșit să comercializezi ceva, să vrei să se vorbească despre produsul sau serviciul tău și să îl promovezi într-un mod atractiv. Dar dacă lucrezi în publicitate sau marketing, trebuie să te întrebi: „Creez eu o dorință pentru ceva inutil sau nefolositor?” Totul se reduce la a trata oamenii așa cum am dori să fim tratați.
c) Putem menționa „dobânda excesivă”. De-a lungul Evului Mediu, creștinii ezitau să perceapă orice dobândă. „Dacă împrumuți bani vreunuia din poporul Meu, săracului care este cu tine, să nu fii față de el ca un cămătar şi să nu ceri camătă de la el.” (Exodul 22:25). Ce înseamnă acest lucru pentru creștinii care lucrează în domeniul serviciilor financiare? Înseamnă că toate tipurile de dobândă, în orice ocazie, sunt considerate greșite?
În Noul Testament, Domnul Isus a spus pilda talanților și a încurajat depunerea banilor la bancă, unde se pot obține dobânzi. Se pare că Domnul Isus nu se opunea categoric la tot ceea ce avea legătură cu băncile, finanțele sau dobânda. În Exodul, capitolul 22, există o interdicție specială împotriva dobânzii pentru cei care nu aveau alte opțiuni financiare decât să se împrumute la o rată exorbitantă a dobânzii. Dobânda de aici, din Exod, se referea la împrumuturi de mizerie, pentru oameni care au trecut prin momente grele. Aceștia nu aveau asigurări sau sisteme guvernamentale de protecție socială care să îi susțină. Ce puteau face atunci când recoltele lor erau distruse, când nu aveau ce mânca din cauza foametei sau când o furtună le spulbera casele sau corturile? În astfel de momente, oameni lipsiți de scrupule se ofereau să îi repună pe picioare – dar pentru un preț. Această atitudine este condamnată de Dumnezeu, care poruncește ca aproapele să ajute aproapele.
d) Porunca a opta acoperă și înșelarea statului. Un astfel de furt ar putea avea loc prin procese frivole, care costă banii contribuabililor; prin refuzul de a plăti sau prin înșelăciune în ceea ce privește impozitele; sau poate prin neplata unui împrumut guvernamental – pentru că este doar guvernul, la urma urmei!
e) Cum rămâne cu înșelăciunea angajaților cu privire la salariile lor? Atât Vechiul cât și Noul Testament vorbesc adesea împotriva acestei practici. „Iată că plata lucrătorilor care v-au secerat câmpiile şi pe care le-ați oprit-o prin înșelăciune strigă! Şi strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului oștirilor” (Iacov 5:4). Iacov semnalează una dintre principalele modalități de perpetuare a nedreptății de atunci.
III. Opusul furtului – cum să nu mai furăm?
Porunca a opta nu se referă doar la abținerea de la furt. Pavel îi surprinde spiritul din spatele literei: „Cine fura să nu mai fure, ci mai degrabă să lucreze cu mâinile lui la ceva bun, ca să aibă ce să dea celui lipsit” (Efeseni 4:28). Sau „să căutați să trăiți liniștiți, să vă vedeți de treburi şi să lucrați cu mâinile voastre, cum v-am sfătuit. Şi astfel să vă purtați cuviincios cu cei de afară şi să n-aveți trebuință de nimeni” (1 Tesaloniceni 4:11–12).Așadar, porunca ne cere nu numai să ne abținem de la a lua lucruri, ci și să avem un spirit de generozitate, astfel încât să ne placă să dăruim lucruri și să-i ajutăm pe cei în nevoie.
A opta poruncă presupune dreptul la proprietate privată și caracterul bun al acesteia. Proprietatea privată nu este doar o idee modernă. Este prezentă în întreaga Biblie. Legea Vechiului Testament funcționează pe baza presupunerii că lui Dumnezeu îi pasă foarte mult de bunurile personale. Exodul, în capitolul 22, are o întreagă listă de porunci care au legătură cu delimitarea granițelor, cu separarea proprietății cuiva.
Chiar și în Faptele apostolilor, imaginea bisericii primare este una în care oamenii dăruiau liber, împărțeau și se întrețineau reciproc, dar făceau acest lucru vânzându-și bunurile. Ei nu erau un fel de societate comunistă, în care oamenii își puneau toate bunurile într-o oală și nimeni nu deținea nimic. Era un instinct comunitar. Diferența este mare! Ei încă dețineau lucruri, dar un spirit de generozitate îi îndemna să împartă cu oricine avea nevoie. Ei își vindeau bunurile pentru a-și putea ajuta frații și surorile. Gestionarea posesiunilor era o chestiune individuală, chiar dacă preocuparea era în primul rând pentru comunitate.
Cu siguranță nu ar trebui să luăm ceea ce nu ne aparține. Dar, implicit, este important să ni se permită să păstrăm și să ne bucurăm de ceea ce ne aparține, pentru a putea împărtăși liber cu alții. Iar în punctul acesta ne întoarcem de unde am plecat: problema inimii. Cum ne pocăim de o inimă disprețuitoare, egoistă și lacomă ce se manifestă prin felurite forme de furt? Prin practicarea generozității.
Unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta. Dar și invers este adevărat: acolo unde merge comoara ta, inima ta tinde să o urmeze. Dacă îți pui toată comoara în lucrurile tale – „jucăriile” tale, mașina ta sau casa ta – atunci inima ta va merge acolo. Dacă îți este greu să îți pui inima în locul potrivit, atunci trimite-ți banii înaintea ei. Inima ta îi va urma. Atunci când oferi cu generozitate bisericii și altor cauze și organizații orientate spre Împărăție, începi să constatați că inima ta este interesată de ceea ce se întâmplă.
Unii dintre noi fură fraudându-L pe Dumnezeu. Maleahi 3:1–12 avertizează împotriva reținerii zeciuielii. Profetul consideră că acest lucru este un furt de la Dumnezeu, deoarece Dumnezeu este, în cele din urmă, proprietarul a toate. Tot ceea ce avem este împrumutat de la El. A opta poruncă este în cele din urmă un îndemn pentru noi toți să fim buni administratori. Suntem ispravnici și vrem să ne folosim înzestrările și ocaziile cu înțelepciune (Matei 25:14–30). Vrem să ne folosim posesiunile pentru a duce oamenii în locurile cerești (vezi pilda administratorului necinstit din Luca 16:1–13), astfel încât să ne strângem comori în ceruri. La fel ca în cazul tânărului bogat, Domnul Isus nu este niciodată împotriva impulsului uman pentru agonisire. El este împotriva nebunului care crede că comoara pământească este cu adevărat satisfăcătoare sau durabilă.
Iată vestea bună în final: amintiți-vă că Domnul Isus a fost răstignit între doi hoți – doi încălcători absoluți ai poruncii a opta. Erau bandiți, răufăcători, hoți. Dar unul dintre ei s-a întors către Domnul Isus și I-a spus: „Primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre… Doamne, adu-Ți aminte de mine când vei veni în Împărăția Ta” (Luca 23:41–42). Iar Domnul i-a spus: „Adevărat îți spun că astăzi vei fi cu Mine în rai” (v. 43). Cu ultimă suflare, i-a dat acelui om promisiunea unei moșteniri pe care, probabil, își irosise prostește întreaga viață încercând să o găsească. În acel moment, Domnul Isus l-a reorientat pe hoțul de pe cruce, ajutându-l să vadă că numai în Alesul lui Dumnezeu va găsi, în sfârșit, ceea ce căuta.
Întrebări pentru discuții:
- Înainte de studiul acestei porunci, ce notă ți-ai fi oferit ascultării tale față de ea? Dar acum? Ce aspecte noi ai descoperit în oferirea unui diagnostic?
- Ce forme de furt ai tinde să scuzi? De ce ți se par acceptabile? Dar de ce sunt totuși un păcat?
- Înspre ce forme de generozitate te-a cercetat Duhul Domnului? Ce fapte mici de credincioșie ai putea realiza săptămâna aceasta în ce privește generozitatea din resursele tale?
autor: Iosua Faur, pastor, Biserica Creștină Baptistă „Sfânta Treime”, Brăila; e-mail: fauriosua@gmail.com
