Tema: Rugăciunea pentru putere
Text biblic: Efeseni 3:14–21
Verset cheie: Psalmul 84:7
Ideea centrală: Motivată de dorința proslăvirii lui Dumnezeu și a plinătății prezenței lui Dumnezeu, Biserica trebuie să-I ceară Atotputernicului Dumnezeu să-Și manifeste puterea în inimile credincioșilor.
Scopul lecției: Să motiveze biserica pentru a arăta slava lui Dumnezeu printr-o viață de rugăciune plină de putere în fața tuturor provocărilor și împotrivirilor spiritului veacului acestuia.
Introducere
Studiul pe care-l parcurgem se intitulează „Arată-mi slava Ta!” Scriptura evidențiază legătura dintre slava și puterea Domnului, două atribute divine. Ele se îngemănează în rugăciunea lui David: „De la Tine vine bogăția și slava, Tu stăpânești peste tot, în mâna Ta este tăria și puterea!” (1 Cronici 29:12). Această pereche se remarcă și în rugăciunea Tatăl nostru: „Căci a Ta este Împărăția și puterea și slava în veci!” (Matei 6:13)
Rugăciunea de față scoate la iveală faptul că Acela care dă puterea este Cel ce merită slava! Pe măsură ce Dumnezeu revarsă putere peste biserica Sa, slava Domnului se vede mai lămurit.
- Întrebare: Ce fel de putere are în vedere rugăciunea aceasta?
- Răspuns: Puterea lăuntrică. Versetul 16 indică o întărire în putere „în omul dinăuntru”, iar versetul 20 indică spre „puterea care lucrează în noi”. În alte situații, rugăciunea pentru putere a vizat lucrări exterioare („dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul”, Faptele ap. 4:29). De asemenea, puterea Domnului s-a manifestat întărind trupul bolnav al cuiva (vezi Faptele ap. 3:7–8). E regretabil că cele mai multe cereri de rugăciune vizează întărirea sănătății, nu a sufletului. Textul de față caută să readucă între prioritățile noastre întărirea vieții lăuntrice, a omului ascuns al inimii.
Aspecte preliminare
De remarcat mai întâi legătura dintre teologie și putere. Pasajul începe astfel: „Iată de ce zic: îmi plec genunchii” și închide o paranteză începută în Efeseni 3:1. În contextul precedent apostolul a descris planul glorios al lui Dumnezeu, prin care evreii și neevreii au intrare în prezența lui Dumnezeu. Înțelegerea acestui beneficiu uluitor îl motivează la rugăciune. O teologie corectă te va face să cauți puterea corectă. O teologie a prosperității te va face să cauți o putere de îmbogățire și de manipulare. O teologie a popularității te va îmboldi să urmărești o putere de a-i impresiona pe alții prin isprăvile tale. Însă o teologie a privilegiului de a intra în prezența Domnului, alături de alții, te va determina să cauți să te umpli de toată plinătatea lui Dumnezeu.
Mai apoi, constatăm o legătură între rugăciune și putere. Apostolul Pavel începe cu „și-L rog”, iar apoi încheie cu Cel ce „poate să facă nespus mai mult decât cerem noi”. Pavel nu se limitează la a le ura „multă putere”, așa cum facem noi la aniversări sau la vizite la spital. El se roagă pentru puterea de la Dumnezeu. Nu-i motivează să-și folosească puterea din interior. Oamenii vorbesc mult astăzi despre puterea minții, care trebuie doar activată, și care ar fi suficientă omului. Astfel, tematicile populare sună astfel: „Cum să obții tot ce vrei prin puterea gândului”, „Cum activezi puterea minții” sau „Cum îți poți modela realitatea cu puterea minții”.
Creștinul știe că e cuprins de slăbiciune și că depinde de o putere din afara lui care să pătrundă în interiorul său: puterea Duhului Sfânt. E.M. Bounds a afirmat răspicat: „Astăzi, biserica nu are nevoie de mecanisme mai multe și mai bune, nici de organizații noi, ori de metode mai numeroase și mai inovative, ci de oameni pe care Duhul Sfânt să îi folosească – oameni ai rugăciunii, oameni puternici în rugăciune.” El continuă: „Duhul Sfânt nu lucrează prin metode, ci prin oameni. El nu Se coboară peste mecanisme, ci peste oameni. El nu unge planuri, ci oameni – oameni ai rugăciunii.”
Ne mirăm că suntem cu inimile uscate ca un ogor cuprins de secetă. Nu cumva explicația lipsei de ploaie peste lăuntrul nostru stă în abandonarea rugăciunii? Disperarea pune stăpânire pe noi când vedem înaintarea slabă a bisericii. Dar e foarte probabil ca rugăciunea să fie prima la care renunțăm și ultima la care apelăm. Biserica trebuie să se întoarcă la rugăciune. Fiecare epocă ne învață că nu există altă armă spirituală mai eficientă.
1. Cere putere de la sursa dumnezeiască (vv. 14–16)
1.1. Dumnezeu are o stăpânire universală.
Apostolul Îl numește pe Dumnezeu „Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, din care își trage numele orice familie, în ceruri și pe pământ.” Acțiunea de a da nume e pusă în dreptul Dumnezeului Triunic.
- Întrebare: Ce exprimă această acțiune?
- Răspuns: Autoritate! Așa cum Adam dădea nume animalelor ca stăpânitor peste acestea. Nu de puține ori în Scriptură Dumnezeu pune nume sau schimbă numele oamenilor (Geneza 17:5 – Avraam, Geneza 32:28 – Israel). El dă nume și stelelor (vezi Psalmul 147:4).
Cel care se roagă lui Dumnezeu Îl cinstește. De ce? Pentru că demonstrează că are încredere deplină în puterea lui Dumnezeu. Dumnezeu este jignit de cei care caută soluții în altă parte. Când regele Ahazia vrea să știe dacă se va vindeca, trimite mesageri la dumnezeul Ecronului. Sentința adevăratului Dumnezeu e necruțătoare: „Oare nu este Dumnezeu în Israel?… Așa vorbește Domnul: Nu te vei mai da jos din patul în care te-ai suit, ci vei muri.” (2 Împărați 1:2–4)
1.2. Dumnezeu are o slavă bogată.
Rugăciunea pentru putere e făcută „potrivit cu bogăția slavei” lui Dumnezeu (v. 16). Expresia aceasta exprimă abundență, suficiență. Ea își găsește ecoul în multe dintre formulările la superlativ din text.
- Întrebare: Poți identifica expresiile care exprimă deplinătatea, totalitatea?
- Răspuns: Orice familie, toți sfinții, toate dimensiunile, întrece orice cunoștință, toată plinătatea, nespus mai mult, din neam în neam. Aici ți se pare că e un copil care se cufundă cu totul într-un ocean.
Îl onorezi pe Dumnezeu când recunoști că puterea ta nu este suficientă și apelezi la puterea Sa universală și bogată. Rugăciunea e recunoașterea neputinței personale. De aceea, oamenii care nu se roagă dovedesc mândrie. Rugăciunea e totodată declarația atotputerniciei și suficienței lui Dumnezeu.
Dacă apelezi la o asemenea sursă pentru putere lăuntrică, atunci și scopurile vizate trebuie să fie armonizate cu persoana lui Dumnezeu.
2. Cere putere pentru scopurile dumnezeiești (vv. 17–19)
De ce dorește creștinul să fie întărit? Oare ca să-i uimească pe alții, ca Simon care a fost gata să plătească pentru a primi puterea apostolilor (Faptele ap. 8:19)? Pavel cere putere mânat de două scopuri nobile, care țin de Hristos. De ce să fii întărit?
2.1. Pentru ca influența prezenței lui Hristos să crească (vv. 17, 19b)
Sunt două expresii care indică dorința ca influența prezenței lui Hristos să crească în cel credincios. Una e la începutul rugăciunii (v. 17), iar alta la final (v. 19).
Iată prima expresie care descrie influența lui Hristos: „Hristos să locuiască în inimile voastre prin credință” (v. 17). Hristos locuiește în credincios încă de la momentul convertirii. Însă verbul de aici indică o locuire permanentă, nu temporară. Sensul ar putea fi următorul: creștinul trebuie să trăiască dovedind că Hristos e Domnul său, nu un musafir. Imaginea să fie cea în care Hristos e „acasă” în credincios, e în centrul vieții sale, e factorul de influență cel mai puternic. Creștinul trebuie să trăiască fiind influențat de prezența permanentă a lui Hristos.
Prin urmare, credinciosul trebuie să se asigure că acțiunile sale exterioare izvorăsc din prezența interioară a lui Hristos. Începutul locuirii lui Hristos în credincios are de-a face cu credința. La fel stau lucrurile și cu continuarea locuirii sale. Viața creștină puternică e trăită prin bizuirea pe Hristos. Rugăciunea pentru putere nu este cu scopul ca omul să devină tare și astfel să depindă mai puțin de Hristos. Dimpotrivă, să îi sporească dependența și încrederea în Hristos.
A doua expresie care subliniază influența lui Hristos e în v. 19. Ajungând la apogeul rugăciunii, apostolul scrie: „ca să ajungeți plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.”
- Întrebare: Plinătatea lui Dumnezeu se referă la starea din glorie sau de pe pământ?
- Răspuns: Ambele, pentru că descrie nivelul din cer și idealul de pe pământ. Biserica este plinătatea lui Hristos (Efeseni 1:23), și în glorie va experimenta ce înseamnă ca Dumnezeu să fie „totul în toți” (1 Corinteni 15:28). Până atunci, credincioșii trebuie să crească împreună până vor ajunge la „la înălțimea staturii plinătății lui Hristos” (Efeseni 4:13). Această statură a plinătății e pusă alături de unitatea credinței, cunoașterea corectă a lui Hristos, maturitatea spirituală, înrădăcinarea fermă în adevăr și creșterea spirituală (vezi Efeseni 4:13–15). Cu alte cuvinte, a fi plin de toată plinătatea lui Dumnezeu are de-a face cu a experimenta influența lui Hristos în toate domeniile trăirii.
În Vechiul Testament, slava lui Dumnezeu a umplut sanctuarul. Pavel a subliniat că evreii și neevreii sunt „un Templu sfânt în Domnul” (Efeseni 2:21). Dumnezeu locuiește în cel credincios. Trebuie însă ca prezența Sa glorioasă să umple toate compartimentele vieții. Ideea influenței lui Dumnezeu asupra creștinului revine și în Efeseni 5:18. Cel plin de Duhul Sfânt este stăpânit în totul de Duhul Domnului.
E remarcabilă rugăciunea lui Patrick, cel care a evanghelizat Irlanda: „Hristos cu mine și în mine; Hristos în urmă și în față; Hristos dedesubt și deasupra. Doamne, fie ca mântuirea Ta să fie a noastră azi și pentru totdeauna!”
Când Hristos te întărește, oamenii vor vedea măreția Lui, nu pe a ta; semenii vor fi uimiți de El, nu de tine; influența Lui va spori, nu a ta. El va crește, iar tu te vei micșora. Dar mai este un scop nobil al rugăciunii pentru putere.
2.2. Pentru ca înțelegerea dragostei lui Hristos
să crească (vv. 18–19a)
Când Hristos te întărește în omul dinăuntru, devii tot mai fascinat de dragostea Sa. Cuvintele apostolului sunt paradoxale. Creștinul va primi putere să priceapă dimensiunile incalculabile ale dragostei Domnului (lărgimea, lungimea, adâncimea și înălțimea). Unii au considerat că dimensiunile acestea se referă la cubul perfect reprezentat de Locul Preasfânt din Vechiul Testament. Mai degrabă, am putea spune că reprezintă descrierea Înțelepciunii dumnezeiești din Iov 11:5–9 pe care Apostolul o aplică și dragostei dumnezeiești. O interpretare cunoscută echivalează aceste 4 dimensiuni cu laturile crucii lui Hristos, dovada supremă a dragostei divine.
O altă exprimare paradoxală privitoare la înțelegerea dragostei e de a cunoaște ceea ce depășește cunoașterea. Dragostea lui Hristos nu poate fi cuprinsă și înțeleasă deplin. La urma urmei, persoana și lucrările lui Dumnezeu depășesc capacitatea limitată de înțelegere a omului (e.g. judecățile, căile și gândurile sale – Romani 11:33–34; pacea Lui, Filipeni 4:7). Însă puterea Sa ne întărește ca să sporim în înțelegerea dragostei Sale.
Creșterea aceasta are loc „împreună cu toți sfinții”.
- Întrebare: În ce fel te ajută ceilalți sfinți să înțelegi mai bine dragostea Domnului?
- Răspuns: După cum studenții înțeleg mai bine niște subiecte de examen dacă discută între ei, tot astfel credincioșii avansează în cunoașterea dragostei lui Dumnezeu împreună. Acest lucru nu înseamnă a înțelege teoretic doctrina despre dragostea lui Dumnezeu. E mai mult de atât. E vorba despre a o cunoaște la nivel de experiență trăind unii în prezența altora. Experimentezi întărirea reciprocă prin cuvintele încurajatoare ale altuia, rugăciunile și dărnicia fraților în situații de criză, smerenia de a-i cere iertare fratelui tău când greșești, lași dragostea lui Dumnezeu să-ți înmoaie inima ca să-l poți ierta pe cel care ți-a greșit. John Wesley spunea: „Dumnezeu nu cunoaște o religie solitară. Niciun om nu s-a dus vreodată în cer ca să fie singur.”
Așa cum am văzut, rugăciunea pentru putere are implicații mari. Te poți întreba: Oare chiar va face Dumnezeu ceea ce cer? Încheierea rugăciunii apostolului Pavel ne dă un răspuns care așterne liniștea peste sufletele noastre.
3. Cere putere având o siguranță dumnezeiască (v. 20–21)
Ori de câte ori ne rugăm Dumnezeu lucrează: lucrează în inima noastră, lucrează peste toate așteptările noastre și lucrează pentru eternitate.
3.1. Dumnezeu lucrează în inimă: „prin puterea care lucrează în noi”.
Dumnezeu nu lucrează doar în inimă, însă ea e ținta lucrării Sale față de noi. El schimbă vremurile și împrejurările (Daniel 2:21), dar și inimile. Își arată puterea în înălțime și în locurile glorioase, dar e activ și în duhul zdrobit al omului (Isaia 57:15). Înainte să te rogi, El e deja la lucru în viața ta! Chiar dorința de a te ruga pentru putere lăuntrică o dovedește. Dumnezeu lucrează în timp ce te rogi, întărindu-te.
El continuă să-și facă lucrarea în tine și după ce ți-ai terminat exercițiul rugăciunii. Unii își țin trupul în formă practicând alergatul. Potrivit specialiștilor, organismul alergătorului arde calorii și în următoarele 3 zile după încheierea efortului. Ce încurajare că Dumnezeu continuă să tonifice sufletul creștinului chiar și după ce și-a încheiat rugăciunea!
3.2. Dumnezeu lucrează peste așteptări: „poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi”.
- Întrebare: De unde provin limitele noastre în a cere și a gândi la lucruri mari în rugăciune?
- Răspuns: Pe de-o parte, din faptul că suntem creaturi. Spre deosebire de Creatorul nostru infinit, noi suntem mărginiți de timp și de spațiu. Pe de altă parte, suntem creaturi păcătoase. Deși ne întoarcem la Hristos și suntem iertați de păcate, rămânem nedesăvârșiți, iar aceasta se vede în puțina noastră credință și în scepticismul care ne inhibă rugăciunile. Însă puterea Lui depășește toate limitele și așteptările noastre!
3.3. Dumnezeu lucrează pentru eternitate: „din neam în neam, în vecii vecilor.”
Dumnezeu lucrează din veșnicie în veșnicie. Își va manifesta puterea în fiecare neam, în fiecare generație, pentru toată veșnicia. De aceea merită să fie slăvit pentru vecii vecilor. La urma urmei, Cel ce dă puterea este Cel ce trebuie să primească slava!
autor: Daniel Suciu, păstor, Biserica Creștină Baptistă „Harul” Tinăud, jud. Bihor; e-mail: danisuciusb@gmail.com
