Tema: Promisiunea siguranței salvării
Text biblic: 1 Ioan 5:10–13
Verset cheie: 1 Ioan 5:13
Ideea centrală: Promisiunea siguranței salvării este reală, datorită Celui care mărturisește, conținutului mărturisirii și credinței în mărturisire.
Scopul lecției: Să descoperim slava lui Dumnezeu în siguranța salvării și să experimentăm bucuria mântuirii pe baza promisiunilor Scripturii.
Credincioșii baptiști proclamă importanța centrală a Evangheliei pentru credință și practică. În urma auzirii Veștii Bune a mântuirii vine credința, iar aceasta este mijlocul prin care păcătoșii sunt justificați și iertați. Totodată, Duhul Sfânt le schimbă nu doar statutul din condamnați pentru păcat în eliberați de vină, ci și starea inimii, devenind făpturi noi. Începe un drum nou cu urcușuri și coborâșuri, alături de Domnul Isus și de ceilalți răscumpărați ai Lui. Promisiunile divine constituie hrana sufletului în călătoria creștinului, iar omul înțelept meditează la ele în inima lui. Azi studiem una dintre aceste făgăduințe copleșitoare.
O parte a trecerii prin văile vieții de credință constă în zbaterile lăuntrice determinate de întrebarea: pot oare crede cu adevărat promisiunea siguranței salvării? Îndoiala prinde rădăcini mai ales în tumultul învățăturilor și comportamentelor care răstălmăcesc Cuvântul lui Dumnezeu. Unii calcă pe urmele formalismului, tradiționalismului sau legalismului, prețuind mai degrabă forme sau eforturi personale, decât harul ce lucrează sfințirea. Alții tratează cu nepăsare curățirea exterioară, așa încât nu remarcă niciun conflict între credința creștină și viața păcătoasă. Dragostea frățească pălește sau absentează din multe congregații, astfel că legăturile dintre membri ajung firave. Nu e de mirare atunci că adunările sunt părăsite. Învățături și experiențe de felul acesta produc un gol spiritual pe fondul căruia se instalează șovăiala și îndoiala: pot oare nutri cu adevărat promisiunea siguranței salvării? Începutul de an ne invită la introspecție pentru a descoperi dacă promisiunea salvării este însoțită de siguranță sau îndoială. Cu alte cuvinte, începem noul an cu bucuria siguranței salvării în suflet sau cu îndoială și nesiguranță cu privire la starea noastră spirituală?
Contextul primei scrisori a lui Ioan ne ajută să înțelegem mai bine vremurile contemporane. Apostolul Ioan a fost ultimul dintre apostoli care a rămas în viață spre finalul secolului întâi. Credincioșii așteptau de la el răspuns la problemele grele cu care erau confruntați. Papias, unul dintre conducătorii spirituali din acea vreme, considerat unul dintre Părinții Bisericii, care l-a cunoscut pe Ioan spune despre el că era „o voce vie și nepieritoare”. Istoria Bisericii consemnează faptul că Ioan a lucrat o vreme la Efes, scriind și supraveghind bisericile din regiunea Asiei Mici.
Cel mai serios risc la adresa creștinilor de atunci consta în erezia gnosticismului. În esență, adepții gnosticismului promovau dualismul ontologic: materia este coruptă și rea, dar spiritul este curat și bun. Această învățătură eretică a influențat și în cele din urmă a infectat credința și comportamentul creștinilor. Unii au ajuns să-și trateze trupurile cu asprime (ascetismul), iar alții au concluzionat că păcatul comis în trup nu ar avea nicio implicație asupra sufletului. Învățătorii falși care răspândeau această erezie nu aveau nici un fel de compasiune pentru starea spirituală a credincioșilor care se confruntau cu scindarea bisericilor. (1 Ioan 3:10–18). De fapt, Ioan afirmă că acești oameni care se îndepărtează de trupul lui Hristos, dovedesc că nu au fost niciodată ai lui Hristos, salvați în mod autentic (1 Ioan 2:19). Dincolo de scopul condamnării și combaterii gnosticismului și a urmărilor sale nefaste, apostolul Ioan intenționa prin epistolă să-i liniștească pe membrii fideli învățăturii apostolice. Îmbinând autoritatea cu blândețea, autorul face uz de stilul pastoral în vederea atingerii țelului. Așadar, el accentuează fundamentele credinței creștine, aspectele clare și lipsite de ambiguitate, dorind ca cititorii și ascultătorii lui să se bucure de adevărul Evangheliei, pe de-o parte, și să nu se clatine în credința lor din cauza ereziilor sau a plecării unora dintre ei din Biserică, pe de altă parte.
În paragraful cuprins între versetele 6–13 din capitolul al cincilea Scriptura abordează chiar incertitudinea privitoare la salvare și veșnicie, clădind pe mărturisirea lui Dumnezeu cu privire la divinitatea lui Hristos. Textul biblic afirmă că promisiunea siguranței salvării este reală, datorită Celui care mărturisește, conținutului mărturisirii și credinței în mărturisire. Haideți să le luăm pe rând și să le detaliem!
1. Promisiunea siguranței salvării este reală datorită Celui care mărturisește (v. 10)
Începând cu versetul 6 Ioan se îndreaptă spre mărturia pe care Dumnezeu o realizează în ce privește natura divină a Mântuitorului. Verbul „a depune mărturie” și substantivul „mărturie” sunt din același termen grecesc cu nouă ocurențe în secțiunea aceasta, semnificând „cineva care are o cunoaștere personală și imediată a ceva”. Ideea autorului în versetele 6-8 este că atât la botez cât și la cruce, Dumnezeu Duhul Sfânt a depus mărturie despre cine este Domnul Isus. La primul eveniment cunoaștem că imediat ce a fost botezat și a ieșit din apă, cerurile s-au deschis, Duhul S-a coborât peste Mesia în chip de porumbel, iar vocea Tatălui s-a auzit din ceruri: Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea (Matei 3:16-17).
Privitor la răstignire, autorul epistolei către Evrei încuviințează că jertfirea de Sine a Fiului înaintea Tatălui pentru curățirea păcatelor s-a autentificat prin Duhul cel veșnic (Evrei 9:14). Mai mult, viața lui Hristos în întregime a prilejuit certificarea divinității Sale de către Duhul Sfânt. Persecutați pentru credință, apostolii declarau cu îndrăzneală soborului: Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălțat cu puterea Lui și L-a făcut Domn și Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăința și iertarea păcatelor. Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca și Duhul Sfânt, pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El (Faptele apostolilor 5:31–32).
Ioan continuă: Cine crede în Fiul lui Dumnezeu are mărturisirea aceasta în el; cine nu crede pe Dumnezeu Îl face mincinos, fiindcă nu crede mărturisirea pe care a făcut-o Dumnezeu despre Fiul Său (1 Ioan 5:10) . Un prim temei al promisiunii siguranței salvării e dat de Cel care mărturisește. Mărturisirea lui Dumnezeu despre divinitatea și mesianitatea lui Hristos Isus este acceptată de către toți cei care Îl cred pe Duhul pe cuvânt. Acesta nu poate spune minciuni, pentru că El este Duhul adevărului (1 Ioan 5:6b).
De fiecare dată când tindem să ne poticnim pe cale și ne întrebăm dacă salvarea noastră este sigură, este imperios necesar să ne amintim despre mărturia lui Dumnezeu despre Fiul Său – despre divinitatea și mesianitatea Lui. Dumnezeu Însuși declară acest adevăr vrednic de crezare. Duhul Sfânt are cunoaștere personală și imediată referitoare la autenticitatea naturii și lucrării Fiului. El Însuși depune mărturie. Ofer în cele ce urmează un paragraf dintr-o confesiune istorică de credință care descrie gloria fascinantă a Dumnezeului preaînalt, Cel care mărturisește pentru promisiunea siguranței salvării. Lecturând cuvintele acestea, admitem pe drept că în comparație cu primirea mărturisirii oamenilor mărturisirea lui Dumnezeu este mai vrednică de crezare, tocmai datorită Celui care o înfăptuiește:
„Domnul Dumnezeul nostru este unicul și singurul Dumnezeu viu și adevărat. Esența Lui este în și prin El Însuși, iar El este infinit în ființă și perfecțiune. Esența Lui nu poate fi înțeleasă de nimeni altul decât de El. El este un duh absolut pur, invizibil, fără trup, părți sau pasiuni. Doar El deține nemurirea, trăind într-o lumină de care nimeni nu se poate apropia. El este neschimbător, imens, veșnic, de neînțeles, atotputernic, infinit în orice privință, perfect sfânt, perfect înțelept, absolut liber, complet absolut. El face toate lucrurile conform cu sfatul voii Sale neschimbate și în întregime neprihănite, pentru propria glorie. El este perfect în dragostea Sa, în blândețea Sa, este plin de milă, îndelung răbdător, plin de bunătate și de adevăr; El iartă răutatea, greșeala și păcatul. El răsplătește pe aceia care Îl caută cu sârguință, dar în același timp El este pe deplin drept și groaznic în judecățile Sale, urând toate păcatele, și nu va trece cu vederea ca nevinovat pe cel care este vinovat.”1
2. Promisiunea siguranței salvării este reală datorită conținutului mărturisirii (vv. 11–12)
Cel de-al doilea temei al promisiunii siguranței salvării îl reprezintă conținutul mărturisirii. Sfântul Cuvânt continuă: Și mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viața veșnică și această viață este în Fiul Său. Cine are pe Fiul are viața; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viața (1 Ioan 5:11–12). Cel Preaînalt adeverește mărturia al cărei conținut este explicit: viața eternă ne este dată în dar de către Tatăl Ceresc, iar ea se găsește numai în Fiul lui Dumnezeu. Toți oamenii care Îl au pe Fiul, adică se află în legătură mântuitoare cu El, posedă viața. Toți oamenii care nu Îl au pe Fiul, adică nu se află în legătură mântuitoare cu El, nu posedă viața.
Cât de glorioasă e binecuvântarea sufletului care mărturisește alături de Duhul că salvarea se găsește numai în Domnul Isus Hristos! Cu toate că de-a lungul istoriei oamenii care nu L-au cunoscut pe Fiul au oferit diverse căi de mântuire (moralism, misticism, meditație ș.a.), în realitate numai Evanghelia cuprinde adevărul unic eliberator al iertării de păcate și numai prin Fiul divin. Nimeni altul nu s-ar fi calificat să aducă izbăvirea, din pricina zidului de despărțire dintre Dumnezeu și om. Împăcarea dintre cei doi era posibilă numai printr-un Salvator care să fie deopotrivă Dumnezeu pe deplin, dar și Om pe deplin, deopotrivă perfect și fără păcat, dar și asemănător oamenilor. Hristos a îndeplinit cerințele prin întrupare, identificându-se cu noi toți ca Om, dar rămânând Dumnezeu Măreț. Prin moarte a ispășit vina fărădelegilor, iar prin înviere a demonstrat că sacrificiul I-a fost acceptat. A înviat și e viu în veci, dăruind viață spirituală și salvare tuturor acelora care-L au pe El și El pe ei.
3. Promisiunea siguranței salvării este reală datorită credinței în mărturisire (v. 13)
În timp ce Ioan își scrie evanghelia pentru a-i duce la credință pe necredincioși, întâia lui epistolă are scopul de a-i încredința pe creștini de faptul că ei au viață veșnică. Versetul 13 spune: V-am scris aceste lucruri ca să știți că voi, care credeți în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveți viața veșnică. Dacă perseverezi să crezi în mărturisirea Duhului, atunci ai experimentat cu siguranță mântuirea din păcate.
Așadar, al treilea temei al promisiunii siguranței salvării este credința în mărturisire. Însă ce presupune credința? Teologii reformați s-au preocupat mult cu definirea conceptului biblic al credinței, astfel încât să evite pericolele intelectualismului sau credinței oarbe. Explicațiile lor s-au construit în jurul a trei termeni: notitia, assensus și fiducia. Când scriau despre notitia se refereau la conținutul credinței mântuitoare. Din perspectivă creștină e deosebit de semnificativă învățătura pe care îți așezi credința. Sinceritatea nu are cum să fie suficientă, ci se impune să cunoști și să înțelegi informațiile sau conținutul corect al credinței. Apoi, datele auzite trebuie acceptate intelectual – assensus. Adițional familiarizării intelectuale cu doctrinele de bază (Sfânta Treime, divinitatea și umanitatea lui Hristos, justificarea doar prin credință, ispășirea realizată de Mântuitorul, învierea Lui din morți ș.a.), credinciosul devine convins de autenticitatea acestora. Cel de‑al treilea termen, fiducia implică încrederea sau dependența personală numai de Hristos. Recepționarea conținutului mărturisirii la nivelul minții influențează emoțiile și cucerește voința. După ce vezi și îți însușești Evanghelia, ajungi fascinat de slava Fiului Ceresc și te supui Lui. Credința scripturală, sănătoasă și completă (notitia, assensus și fiducia) coboară de la intelect la inimă, transformând atitudinile, gândurile, vorbele și acțiunile.
Pot oare nutri cu adevărat promisiunea siguranței salvării? Prima epistolă ioanină, dar și Scriptura în ansamblul ei răspund clar: promisiunea siguranței salvării este reală, datorită Celui care mărturisește, conținutului mărturisirii și credinței în mărturisire.
Aplicații practice:
- Mărturisirea Duhului este fundamentală pentru credința în promisiunea siguranței salvării. Totodată, Duhul mărturisește adevărul despre Isus Hristos în Sfintele Scripturi. Așadar, nu-ți lăsa încrederea în făgăduința mântuirii să pălească prin ignorarea Bibliei!
- Cu toate că societatea contemporană cultivă experiențe subiective, supremația sentimentelor și spiritualitate fără conținut, creștinismul rămâne o religie revelată. Mulțumește-te cu revelația Duhului (Scriptura) și caută să adâncești conținutul ei!
- Apostolul Ioan a dorit să-i știe pe creștinii Asiei Mici bucuroși datorită promisiunii siguranței salvării. Nu a pregetat să le expedieze îndemnul de a crede în Fiul pentru a se liniști în speranța veșniciei. Cu atât mai mult credincioșii de astăzi, care beneficiază de întregul canon biblic și două milenii ulterioare de existență a Bisericii, ar trebui să creadă Evanghelia și să se încreadă în Salvatorul.
- Viața veșnică constituie mai degrabă o relație cu Dumnezeu (Ioan 17:3), decât o perioadă de timp. Gândește-te mai des la faptul că te afli deja în aceasta și fii responsabil de modul în care o gestionezi în anticiparea eternității!
Întrebări pentru discuții:
- Știind că primul temei al promisiunii siguranței salvării e reprezentat de Mărturisitorul divin, prin ce mijloace putem să-L cunoaștem mai mult? Are biserica locală vreun rol? Care?
- Cum ai răspunde cuiva care susține că nu contează conținutul credinței, de vreme ce cauți cu sinceritate să te apropii de lumea spirituală?
- Care este deosebirea dintre credința pur intelectuală în mărturisirea Duhului și încrederea dependentă în Fiul?
- Este bizuirea pe promisiunea siguranței salvării o constantă în viețile creștinilor? Dacă nu, expune traseul pe care să-l parcurgă credinciosul pentru revigorarea promisiunii!
autor: Bogdan Șopț, pastor, Biserica Creștină Baptistă „Harul” din Ineu și Biserica Creștină Baptistă din Socodor, județul Arad; e-mail: bogdan.sopt@gmail.com
1. Mărturisirea de credință baptistă de la Londra din 1689, art. 2.1