Ne-am obișnuit cu rezultatele foarte bune obținute an de an de elevii liceelor baptiste de la noi. Și anul acesta, la examenul de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie, rezultatele acestora ne-au adus bucurie și dau constituie o bună mărturie creștină în societate.
Astfel, față de rata de promovabilitate la nivel național de 75,2%, liceele baptiste au obținul un rezultat cu 15 procente mai mare, 90,59%. Două dintre ele, Liceul Teologic Baptist „Alexa Popovici” din Arad și liceul baptist din Reșița, au avut promovabilitaea maximă, 100%, situându-se pe primul loc în clasamentul județean al promovabilității.
Mai mult de jumătate dintre elevii liceelor baptiste din Oradea și Arad au obținut medii peste 9,00 la acest examen al maturității școlare (52,54% – Oradea, 51,66% – Arad). Un elev al Liceului Baptist „Betania” din Sibiu s-a clasat pe poziția a 5 în topul celor mai bune rezultate la nivel județean, iar un altul de la Reșița, pe locul 6 în clasamentul similar județean.
| Nr. crt. | Unitatea de învăţământ | Rata de promovare | Rata de promovare la nivel judeţean | Observaţii |
| 1. | Liceul Teologic Baptist „Alexa Popovici” din Arad | 100% | 71,7% | – Locul I la nivel județean – 51,66% dintre elevi au obținut medii peste 9,00 |
| 2. | Liceul Teologic Baptist „Logos” din Bucureşti | 83,33% | 78,9% | |
| 3. | Liceul Teologic Baptist „Emanuel” din Cluj-Napoca | 98,27% | 86,2% | |
| 4. | Liceul Teologic Baptist „Emanuel” din Oradea | 98,30% | 75,9% | – 52,54% dintre elevi au obținut medii peste 9,00 |
| 5. | Liceul Teologic Baptist din Reşiţa | 100% | 70,1% | – Locul I la nivel județean – un elev a obținut locul VI pe județ |
| 6. | Liceul Teologic Baptist „Betania” din Sibiu (structură a Liceului Teoretic „Constantin Noica”) | 76,92% | 79,8% | – un elev a obținut locul V pe județ |
| 7. | Liceul Teologic Baptist din Timişoara | 82,25% | 71,7% | |
| 8. | Liceul Teoretic „Harul” din Lugoj | 85,71% | 71,7% |
Rezultatele obținute de liceele baptiste pot ajuta absolvenții claselor a VIII-a să se orienteze în alegerea liceului pe care îl vor urma, liceele baptiste dovedind un nivel înalt de seriozitate în pregătirea școlară a copiilor și dând o bună mărturie despre Hristos în societatea românească.
Să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru dedicarea tuturor dascălilor credincioși implicați în această activitate didactică excepțională și să continuăm să-i susținem în rugăciune.
