Tema: Disciplina odihnei
Text biblic: Psalmul 46
Verset cheie: Matei 11:28
Ideea centrală: Inima își găsește odihna deplină doar atunci când este conectată la izvoarele adevărurilor lui Dumnezeu.
Scopul lecției: Să-ți ducă inima pe calea și în starea odihnei, în pofida tulburării care caracterizează pământul și popoarele.
Introducere
Reformatorul Martin Luther a trecut prin vremuri de mare întunecime și pericol. Adesea, apăsarea dată de ele l-au descurajat și deprimat. Însă obiceiul pe care-l avea în asemenea momente era să apeleze la prietenul său Philipp Melanchthon, spunându-i: „Haide, Philipp, să cântăm Psalmul 46!” Era psalmul preferat al lui Luther. Vremurile s-au schimbat, dar frământarea de pe pământ a rămas aceeași. De aceea și nevoia de odihnă și de liniște a inimii a rămas aceeași pentru creștini.
Omul care își găsește odihna în Dumnezeu Îl glorifică pe Dumnezeu. Cel care își caută odihna în orice altceva decât în Dumnezeul suveran, Îl nesocotește. Acela Îi va transmite lui Dumnezeu, direct sau indirect, că altcineva sau altceva îi cunoaște inima mai bine și i-o poate împlini.
Studiul ultimei discipline ia în discuție un bine cunoscut pasaj vechi testamentar, alături de un text succint din Noul Testament. O modalitate de a împărți psalmul este prin raportarea la refrenul prezent în v. 7, respectiv v. 11. Astfel, se pot distinge două strofe: vs. 1–7 și vs. 8–11. Studiul de față subliniază câteva izvoare teologice care dau odihnă inimii, iar apoi indică niște sugestii practice derivate din versetul menționat mai sus.
1. Izvoare teologice care dau odihnă inimii
Două adevăruri biblice provin din Psalmul 46, iar al treilea este preluat din versetul de aur al lecției. Cineva s-ar putea întreba ce rost au în contextul disciplinei odihnei niște adevăruri cunoscute. Nu ar trebui mai degrabă niște indicații practice? Însă chestiunile pragmatice sunt subiective, pe când cele doctrinare sunt obiective, înrădăcinate în caracterul lui Dumnezeu. Doar când omul Îl vede pe Dumnezeu așa cum trebuie, va vedea și lumea și inima sa așa cum se cuvine.
1.1. Deși pământul clocotește, inima ta poate să se odihnească (vs. 1–7)
Întrebare: Ce observi în legătură cu verbele care descriu pământul în vs. 2, 3, respectiv popoarele în v. 6a? Răspuns: Toate sugerează agitație și tulburare: „zgudui”, „clătina” (v. 2); „urla și ar spumega”, „să se cutremure” (v. 3); „se frământă”, „se clatină” (v. 6a).
Inima caracterizată de odihnă și liniște e descrisă prin intermediul cetății lui Dumnezeu. Atmosfera din cetatea lui Dumnezeu e într-un contrast evident cu cea de pe întregul pământ. Dacă munții se clatină (v. 2), ea nu se clatină (v. 5). Mai mult, râurile agitate îngrozesc locuitorii lumii (v. 3). În schimb, râul liniștit din Sion înveselește cetatea (v. 4).
Nu se știe exact ce anume a amenințat cetatea lui Dumnezeu. Poate a fost un eveniment din timpul domniei lui Iosafat sau a lui Ahaz. Cea mai probabilă variantă ar fi asedierea Ierusalimului de către Asiria în vremea lui Ezechia. Singurele ape disponibile pentru Ierusalim în acea vreme erau cele ale izvorului Gihon, de dincolo de zidul estic. Tunelul săpat de Ezechia le-a adus în cetate, iar din acea zi orașul n-a mai fost lipsit de resurse naturale de apă (v. 4). Mai mult, asediul Ierusalimului s-a încheiat în revărsatul zorilor (v. 5). Când israeliții s-au trezit, tabăra asirienilor era un cimitir imens. La fel Și-a protejat Dumnezeu poporul într-o altă epocă, atunci când i-a înecat pe egipteni „înspre dimineață” (Exod 14:27).
Starea de frământare din exteriorul tău e periculoasă pentru că poate afecta lăuntrul tău. Cu alte cuvinte, tulburarea lumii poate să devină tulburarea inimii. Însă, așa cum cetatea Sionului și-a găsit liniștea având prezența lui Dumnezeu, tot astfel se poate întâmpla cu orice inimă. Nu contează cine este afară și asediază sufletul. Dacă Dumnezeu este înăuntru, El îți poate alunga orice temeri. Pentru că tulburarea lumii nu va lipsi, asigură-te că nici Dumnezeu nu-ți lipsește în încercare.
Dar în strofa a doua, psalmul mută mai clar reflectorul de pe lume pe Dumnezeu.
1.2. Deoarece Domnul împărățește, inima ta trebuie să se odihnească (vs. 8–11)
Strofa precedentă s-a terminat arătând că Domnul îi îngrozește pe cei care ne îngrozesc pe noi (v. 6). Dar această acțiune a lui Dumnezeu a fost printre puținele indicate. Cele mai multe verbe sugerau că națiunile, împărățiile și forțele naturii sunt în centrul acțiunii. Însă în a doua jumătate a psalmului verbele sunt puse în dreptul lui Dumnezeu. El este Cel care conduce acțiunea. În prima strofă se părea că poporul lui Dumnezeu este în defensivă, că doar suportă acțiunea pe care o fac puterile de pe pământ. Dar acum Dumnezeu e arătat ca intervenind.
Unii cred că Dumnezeu e doar un inventator iscusit. Potrivit acestora, Dumnezeu a creat universul, l-a programat să funcționeze după legi specifice și l-a abandonat. Alții socotesc că Dumnezeu e doar un observator cosmic și intervine doar dacă s-ar părea că urmează să se întâmple ceva rău. Însă Scriptura Îl descrie pe Dumnezeu ca fiind implicat în universul pe care l-a creat (Ioan 5:17). În fiecare clipă El ține toate cele create prin Cuvântul puterii Sale (Evrei 1:3). Dumnezeu e implicat activ în universul pe care l-a făcut și Se asigură că acesta împlinește planurile Sale.
Versetul 10 ne arată că Dumnezeu stăpânește peste toate. El împărățește peste pământ și peste popoare. Dumnezeu este descris ca punând capăt războaielor (v. 9). În mod particular, acțiunea aceasta s-a împlinit în anul 701 î.Hr., când Dumnezeu a nimicit armata asiriană dincolo de zidurile Ierusalimului. Însă în mod universal, acțiunea de mai sus se va împlini odată cu revenirea lui Hristos Domnul. De trei ori se repetă în strofa aceasta cuvântul „pământ” (vs. 8, 9, 10). Faptul acesta ne indică o dimensiune globală. La revenirea glorioasă a lui Dumnezeu Fiul, toate armele de război vor fi distruse și pacea va domni, pentru că toate forțele răului vor fi învinse. Toți dușmanii lui Dumnezeu se vor pleca înaintea Fiului lui Dumnezeu.
Inima creștinului trebuie să se odihnească în stăpânirea lui Dumnezeu peste istorie. Întâmplările punctuale din istorie, când răul este distrus, trebuie să ne amintească de învingerea răului de la finalul istoriei. Conștientizarea suveranității lui Dumnezeu peste pământ și istorie atrage peste inimă o odihnă durabilă și profundă.
1.3. Dacă Mântuitorul te primește, inima ta va ajunge să se odihnească (Matei 11:28, 29)
Întrebare: De ce crezi că inima omului poate găsi odihnă, potrivit acestui text? Răspuns: Pentru că inima lui Hristos e capabilă să dea odihnă, El e „blând și smerit cu inima.”
Cele patru evanghelii ne spun multe despre Hristos. Cele 89 de capitole conțin discursuri ample ale lui Hristos. Însă acest pasaj este singurul din evanghelii care ne descrie inima lui Hristos. Inima lui Hristos e garanția că și inima omului poate găsi odihnă. Pe pământul acesta tulburat și cuprins de frământări nu există odihnă decât atunci când cineva acceptă invitația lui Hristos. Când cineva se raportează la El, va vedea referirea la mai multe tipuri de odihnă.
În primul rând, aici e odihna din jugul lui Hristos. Raportarea e la standardele omenești. Contrastul de aici e cu poverile impuse de cărturari și farisei. Așteptările lor subiective îi împovărau pe oameni. Ei puneau asupra celorlalți poveri grele de purtat. E împovărător să trăiești mereu ca să fii pe placul oamenilor. E eliberator să trăiești pentru slava lui Dumnezeu, fiind unit cu Hristos și umblând alături de El.
În al doilea rând, e odihna de la arătarea lui Hristos. 2 Tesaloniceni 1:7 vorbește despre odihna dată celor întristați „la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui.” Raportarea e la suferințele omenești. Odihna din acest text pentru credincioși are legătură cu pedepsirea oamenilor nelegiuiți care provoacă dureri Bisericii Domnului.
În al treilea rând, e odihna dată de prezența lui Hristos. Evrei 4:9 vorbește despre o odihnă „ca cea de sabat pentru poporul lui Dumnezeu”. Primul tip de odihnă se referea la standardele omenești. Al doilea viza suferințele omenești. Acesta are legătură cu scurtimea omenească. Contrastul de aici e cu sabatul săptămânal, de sub Lege. Pentru israelit, scurtimea vieții și limitele umane făceau ca odihna de sabat să fie scurtă, trecătoare. Însă odihna de aici se referă la sabatul necontenit de care se vor bucura permanent credincioșii în părtășia cu Tatăl, Fiul și Duhul. În glorie, părtășia cu Dumnezeul Triunic va fi necurmată.
Pe baza fundamentelor biblice prezentate anterior pot fi oferite câteva indicații concrete. Remarca principală aici este că nu poate exista odihnă fără oprire. De aceea, următoarele sugestii practice provin din expresia din v. 10: „Opriți-vă și să știți că Eu sunt Dumnezeu.”
2. Sugestii practice care dau odihnă inimii
2.1. Oprirea trebuie practicată în mod regulat:
„oprire/selah” (după v. 3, după v. 7, după v. 10).
În cartea Psalmilor, termenul selah apare de 71 de ori. E dificil de indicat cu exactitate rolul acestuia. Câteva explicații semnificative ar fi că selah anunța o pauză pentru tăcere, un semnal pentru congregație să se închine cu fața la pământ sau solicita corul să cânte și mai puternic următorul fragment muzical.
Așadar, oprirea era esențială, atât pentru conducătorul muzical, cât și pentru adunare. Sănătatea spirituală, mentală și fizică presupune alternanța între activ și pasiv, între muncă și odihnă, între acțiune și oprire, între sunet și pauză. Tiparul din crearea lumii se oglindește în tiparul din legislația Israelului: Dumnezeu a lucrat șase zile, iar apoi s-a odihnit. Tot astfel, israeliții trebuiau să lucreze șase zile, dar în a șaptea trebuiau să oprească activitățile și să se focalizeze asupra lui Dumnezeu.
Oprirea e esențială și în vorbirea publică. Un orator ale cărui cuvinte se revarsă ca un hidrant care a explodat își va epuiza ascultătorii. Cei care îl ascultă nu vor avea timp de asimilare și nici nu vor putea cugeta la cele auzite. Tot astfel, omul are nevoie să se oprească. Dumnezeu nu l-a creat să acționeze fără oprire.
Nu există odihnă fără oprire. E regretabil că sunt creștini cărora profesia le permite să fie liberi duminica, dar preferă să lucreze doar ca să-și sporească profitul material. E dureros că ucenicii lui Hristos sunt prinși de iureșul lumii și au uitat de importanța odihnei.
2.2. Oprirea trebuie direcționată în mod înțelept: „opriți-vă și să știți…”
Psalmul 46 nu vorbește doar despre o oprire. Nu vizează numai încetarea activităților. Nu are în vedere sistarea gândurilor negative. Activitățile și gândurile care tulbură au nevoie de un stăvilar, așa cum puhoiul de ape trebuie să întâlnească un baraj solid pentru a nu produce pagube și victime. Barajul cel mai puternic este natura lui Dumnezeu.
Întrebare: Prin ce nume este descris Dumnezeu aici? Răspuns: Sunt trei nume principale: Cel Preaînalt (v. 4), Domnul oștirilor (vs. 7, 11), Dumnezeul lui Iacov (vs. 7, 11).
Primul nume ne aduce aminte că deasupra tuturor lucrurilor este Dumnezeu. Al doilea ne încurajează că armatele lumii nu vor putea niciodată egala oștirile Celui Preaînalt. Întotdeauna creștinul va putea spune că „mai mulți sunt cu noi, decât cu ei.” Al treilea nume ne aduce aminte de viața patriarhului Iacov. El a avut o mulțime de stări de frământare: fuga de fratele său, fuga de socrul său, întâlnirea cu socrul său, întâlnirea cu fratele său, întâlnirea cu Dumnezeu, pierderea lui Iosif, apoi reîntâlnirea cu fiul său crezut mort. Peste toate acestea, Dumnezeu S-a dovedit credincios legământului cu Iacov. Cel care se uită la toate prin prisma numelor lui Dumnezeu, va vedea lumea corect.
Un autor creștin a indicat că odihna instituită de Dumnezeu a avut următorul scop principal: să ne determine să ne așezăm munca într-o perspectivă corectă. Cu alte cuvinte, să ne oprim și să înțelegem care este rostul tuturor lucrurilor pe care le facem. Să știm pentru cine facem tot ce facem. Oprirea trebuie să fie direcționată spre Dumnezeu. Când ne uităm la El, atunci toate lucrurile din jur și din interior capătă perspectiva corectă.
2.3. Oprirea trebuie celebrată în mod comunitar.
Îndemnul este adresat tuturor celor din poporul Domnului: „opriți-vă”, „să știți”. Îndemnurile sunt la plural. Sigur că într-un sens expresia vizează o multitudine de destinatari. Dar, dintr-un alt punct de vedere, ascultarea de poruncă va duce la închinare comunitară. Poporul lui Dumnezeu este chemat ca împreună să se oprească, să se refocalizeze asupra lui Dumnezeu și să-și aducă aminte de lucrările Domnului de pe tot pământul.
Forța unei comunități care se oprește din iureșul vieții și se focalizează asupra Domnului e uriașă. E uriașă pentru cei ce fac parte din ea. Dar e uriașă și pentru cei care observă o astfel de comunitate. Când știi că Dumnezeu lucrează, inima ta se poate odihni! Iar după ce te odihnești în El, poți lucra pentru El!
autor: Daniel Suciu, păstor, Biserica Creștină Baptistă „Harul” Tinăud; e-mail: danisuciusb@gmail.com
