Tema: Gestionarea relațiilor în familia creștină
Text biblic: Coloseni 3:12–25
Verset cheie: Coloseni 3:13
Ideea centrală: Un principiu fundamental al vieții arată că la baza oricărei forme de existență vizibilă, exterioară stă o realitate invizibilă, interioară. Pavel face o descriere a umblării creștine în baza unor principii și valori care se găsesc în Hristos, în care creștinii sunt chemați să se dezbrace de păcatele vechi și să se îmbrace în virtuțile vieții noi în Hristos. Aici sunt date instrucțiuni cu privire la o nouă conduită, un alt comportament, un alt mod de relații pentru soți și soții, copii și părinți, robi și stăpâni.
Scopul lecției: Să cunoaștem și să înțelegem realitatea spirituală a noii vieți în Hristos care, aplicată apoi în viața noastră, ne ajută să fim capabili să gestionăm cu succes relațiile interumane din familie și din societate, arătând slava lui Hristos în fața acestei lumi.
I. Realitatea noii vieți spirituale (viața interioară în Hristos)
În capitolul 3, credincioșii sunt identificați cu Hristos. Ei au murit cu Hristos, mai mult, ei au și înviat împreună cu Hristos. De aceea, ei trebuie să umble după lucrurile de sus, adică să caute valorile spirituale veșnice (vs. 1–4), să moară față de practicile lumești păcătoase, adică renunțarea la păcatele vechi (vs. 5–11) și să se îmbrace cu virtuțile creștine ale vieții noi (vs. 12–17). Acest lucru va avea influență asupra relațiilor cu alți membri ai familiei și cu societatea (3:18–4:1).
1. Căutarea valorilor spirituale eterne (vs. 1–4)
Apostolul Pavel folosește imaginea morții și vieții; acest lucru înseamnă că viețile credincioșilor trebuie să fie dominate de cer, fiecare obligație pământească fiind îndeplinită conform cerului. Expresia să umblați înseamnă a căuta cu perseverență, a îndrepta atenția cu toată hotărârea asupra lucrurilor de sus, adică a-L așeza în centrul vieții pe Hristos aici jos, în lumea noastră pământească, cu alte cuvinte concentrarea atenției asupra lucrurilor eterne, nu temporale (2 Corinteni 4:18). Pavel nu agrea ascetismul acestei lumi. Lucrurile care trebuie evitate sunt de ordin moral (v. 5: imoralitate, necurăție, poftă etc.), nu de ordin fizic. Pavel nu încuraja un dispreț gnostic față de lucrurile materiale, întrucât toate lucrurile materiale sunt create de Dumnezeu și sunt bune, inclusiv trupul (Geneza 1:27–30; 1 Timotei 4:1–4). El a avertizat împotriva iubirii acestor lucruri și a pervertirii scopului lui Dumnezeu pentru ele. De aceea Pavel a adăugat direcții noi în care să se îndrepte atenția credincioșilor, să privească în sus, la domnia lui Hristos, și înainte, la întoarcerea Lui în văzduh.
2. Dezbrăcarea de păcatele vechii vieți (vs. 5–9)
Ilustrația lui Pavel se schimbă acum în imaginea dezbrăcării și îmbrăcării hainelor. În Biblie, comportamentul este asemănat deseori cu o haină (Psalmul 35:26; Isaia 11:5; 1 Tesaloniceni 5:8). Expresia Omorâți mădularele voastre care sunt pe pământ este o poruncă care comportă o acțiune decisivă. Ei trebuie să renunțe la modul lor vechi de viață care provine din natura lor pământească. Aceste mădulare se referă la firea pământească, la omul cel vechi (Coloseni 3:9; Efeseni 4:22) care generează curvia, imoralitatea,necurăția, patima (pasiune necontrolabilă), pofta rea (dorințe nesățioase ilegitime), lăcomia etc. Liste asemănătoare apar des în scrierile pauline: Romani 1:29–31; Galateni 5:19–21; Efeseni 5:3–5.
Dar acum lăsați-vă de toate aceste lucruri înseamnă „a se dezbrăca” la fel ca de o haină veche, a o arunca ca pe o haină murdară. Obiceiurile urâte (mânie, vrăjmășie, răutate, clevetire, vorbe rușinoase) nu sunt potrivite unui creștin; minciuna și toate celelalte vicii nu sunt demne de un creștin care poartă chipul lui Hristos.
3. Îmbrăcarea cu virtuțile noii vieți (vs. 10–16)
Un creștin trebuie să se „îmbrace” cu omul cel nou, adică un nou mod de viață, o nouă atitudine. Comportamentul lui trebuie să fie conform noii lui poziții în Hristos. Omul cel nou are nevoie de o înnoire permanentă, de o împrospătare, pentru a fi victorios împotriva păcatului (2 Corinteni 4:16; Romani 12:2; Efeseni 4:23), deoarece scopul Lui este să-i facă pe credincioși ca El. Creștinii devin tot mai asemănători cu Domnul pe măsură ce își înnoiesc natura nouă, cedând în fața lucrării de sfințire a Duhului Sfânt.
Credincioșii sunt chemați să se îmbrace cu virtuți, lăsând pacea lui Hristos să conducă viețile lor. Cuvântul Lui trebuie să locuiască din belșug în ei, și ei trebuie să facă totul în numele Domnului Isus. Creștinii, ca niște aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și preaiubiți, trebuie să aibă mai multe virtuți, printre care o inimă plină de îndurare, ca o stare tandră plină de compasiune, cu bunătate, cu smerenie și cu blândețe. Mai mult, credincioșii trebuie să se îngăduie unii pe alții, cu atitudini hristice. De asemenea, ei trebuie să se ierte unul pe altul, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertând așa cum i-a iertat Hristos. Resentimentele și nemulțumirea nu își au locul în viața creștină, în relațiile între frați și între membrii familiei, pentru că ele pot duce la păcatele menționate în Coloseni 3:8, 9.
Dar mai presus de toate aceste virtuți, creștinii sunt chemați să se îmbrace cu dragostea, pentru că este de o importanță supremă și pentru că este legătura perfectă prin care creștinii alcătuiesc un singur trup, la care ați fost chemați, atât spiritual, cât și familial. Fiind mădularele unui singur trup ei sunt chemați la pace. În relațiile interumane pacea, acea liniște transcendentă dăruită de Dumnezeu, trebuie să stăpânească peste și printre creștini. Apoi, credincioșii au parte de chemarea recunoștinței. O atitudine de recunoștință contribuie la o stare de liniște spirituală și sufletească, în timp ce nemulțumirile duc la o stare de iritare. Prin acest mod de viață credincioșii se pot învăța și sfătui, adică îndemna unii pe alții, dacă o fac cu toată înțelepciunea.
II. Relațiile interumane înnoite (viața exterioară în Hristos)
Ca rezultat al unei vieți noi în Hristos, viața exterioară este rodul binecuvântat al unui nou caracter, al unui nou comportament, care implicit are un impact pozitiv asupra relațiilor cu cei din jur, întâi în familie, apoi și în societate.
1. Relațiile în familia creștină
În această secțiune vom privi la relațiile din familia creștină în con-textul biblic al vremurilor în care a scris Pavel și apoi la contextul con-tem-poran al familiei creștine.
a. Contextul biblic al familiei
Dumnezeu ne-a pus în cadrul familiei ca să putem relaționa reciproc și în urma căreia să fim binecuvântați, împliniți, fericiți, fiind o binecuvântare reciprocă unii pentru alții. Pavel i-a îndemnat pe credincioși să se maturizeze în privința relațiilor lor private din familie.
Nevestelor (v. 18) li se spune să fie supuse bărbaților lor, acesta fiind capul nevestei. Această recomandare nu era valabilă doar pentru vremea lui Pavel, care oferă și argumentele necesare pentru înțelegerea și acceptarea acestei noi poziții, cât mai ales a unei atitudini corespunzătoare: ordinea creației (bărbatul a fost creat primul, 1 Timotei 2:13) și ordinea noii creații (Hristos se supune Tatălui, bărbatul se supune lui Hristos, femeia se supune bărbatului ei, 1 Corinteni 11:3). Supunere (subordonare) nu însemnă inferioritate, ci mai degrabă complementaritate. Însă în această nouă poziție există și limite morale – ea este numai în Domnul! Acest lucru înseamnă că ea nu este obligată să urmeze conducerea soțului ei câtă vreme aceasta intră în conflict cu poruncile biblice.
Bărbaților (v. 19)li se spune că responsabilitatea lor este să-și iubească nevestele, având exemplul lui Hristos, care Și-a iubit Biserica până la sacrificiu (Efeseni 5:28–29). Conducerea în familie trebuie să fie exercitată cu dragoste, nu prin dominare dictatorială. Manifestarea unei autorități absolute va nimici sufletul soției, în loc să-l umple cu iubire. Soțiile, tandre și sensibile ca florile, se pot „ofili” sub o stăpânire absolută, dar pot „înflori” dacă sunt îngrijite cu dragoste.
Deci, într-o familie matură, soția reacționează prin supunere de bună voie conducerii lui pline de dragoste, atunci când soțul manifestă o grijă plină de compasiune.
Copiilor (v. 20)li se spune să asculte de părinții lor în toate lucrurile. Neascultarea de părinți este desemnată de Vechiul Testament ca răzvrătire împotriva lui Dumnezeu și era pedepsită aspru (Exod 21:17; Levitic 20:9). Ascultarea de părinți în tot ce este bine place Domnului. Aceasta nu înseamnă că ascultarea de părinți câștigă mântuirea unui copil, ci că ascultarea reflectă planul lui Dumnezeu pentru familie, oferind protecție copiilor până la maturitate. În Efeseni 6:1 Pavel accentuează faptul că este drept pentru copii să-și asculte părinții și aceasta deoarece ei le-au dat viață și sub grija lor primesc cele necesare creșterii și educației.
Părinților (v. 21) li se spune să nu abuzeze de această autoritate și să nu-i întărâte sau să-i provoace prin cerințe nerezonabile. În Efeseni 6:4 li se cere părinților să nu-i întărâte la mânie, deoarece aceasta îi va descuraja și determina la acte necugetate. Aprecierea lor pentru faptele bune împreună cu aplicarea cu dragoste a disciplinei va duce la creșterea lor în „mustrarea și învățătura Domnului”.
b. Contextul contemporan al familiei
În relațiile contemporane între femei și bărbați există multă tensiune și nefericire. Acesta nu a fost planul inițial al lui Dumnezeu. Cei doi nu au fost meniți să fie separați sau să concureze, ci să coopereze. În pofida tensiunilor provocate de cădere, cooperarea între soți creează oportunități extraordinare, deoarece bărbații și femeile au fost creați să fie interdependenți.
Există multe semne de tensiune în relațiile mutuale. Multe soții singure consideră aproape imposibil de suportat presiunea responsabilităților casnice și de carieră. Numărul tot mai mare de bărbați înstrăinați poate fi văzut în statisticile cu privire la crime și sinucideri. La nivelul politicilor existente, există îngrijorare cu privire la rata ridicată a divorțurilor, adopțiile în cuplurile homosexuale și scăderea natalității în toate societățile occidentale. La nivel personal, mulți bărbați simt că rolul lor în familie nu mai este recunoscut. Prea puțini bărbați au o idee clară cu privire la ce anume aduc ei în mod unic în căsnicie sau cu privire la natura masculinității. Femeile pot acum să aibă copii și fără a fi căsătorite sau a avea un bărbat ca partener. Multe femei simt că „sistemul” acționează împotriva lor. Acasă simt că revoluția egalității între sexe a trecut pe lângă ele, deoarece ele continuă să facă aproape toată munca de acasă și se așteaptă să aibă, totodată, și un loc de muncă. În afara căminului, ele se simt deseori intimidate din punct de vedere psihologic și fizic.
Conflictul dintre bărbați și femei se leagă în primul rând de problema egalității și conduce la o luptă pentru influență sau control asupra deciziilor. Este dificil de înțeles dacă, din punct de vedere istoric, relațiile între „el” și „ea” au fost întotdeauna atât de tensionate. Lumea antică și medievală au fost mai temperate, comparativ cu lumea industrială, tehnologică și cea digitalizată de astăzi, care au perturbat sever tiparele existente în relație de gen. Faptul că identitatea bărbaților a ajuns să depindă mai mult de muncă decât de familie a afectat semnificativ recunoașterea importanței femeii. Iluminismul cu accentul său pe raționalitatea individuală a redus importanța cooperării dintre bărbați și femei. Ulterior, educația femeilor, implicarea lor și schimbările tehnologice au adus un oarecare echilibru până la mișcarea feministă din anii 1960, care a perturbat ritmul vieții.
c. Colaborare în vederea fericirii sau Arta de a iubi
Conflictul și problemele din cadrul relațiilor maritale nu s-au epuizat. Deseori, soțul și soția se întorc pe terenul de război și continuă teatrul dezastruos. Ei continuă să fie irascibili, neiubitori și nerespectuoși unul față de altul. Fiecare îl percepe pe celălalt ca pe un dușman egoist și nepăsător față de problemele partenerului său. Între două persoane cu natură umană păcătoasă nu există „compatibilitate perfectă”. Dintre problemele generale în relații sunt scopurile nebiblice generate de comunicarea defectuoasă, neiertarea, aspecte financiare diferite, presiunea socrilor și intimitatea sexuală. Creștinii care întâmpină dificultăți în a-și iubi și onora partenerul de viață neiubitor au nevoie să descopere resursele extraordinare care le stau la dispoziție și încrederea în soluțiile biblice care oferă ajutor și speranță. Cei care au experimentat iertarea și dragostea lui Dumnezeu au un exemplu concret din care pot să învețe cum să manifeste iertare, răbdare și iubire față de partenerul de viață care nu le-ar merita.
Speranța și ajutorul biblic pornesc de la trei premise.
Prima o reprezintă caracterul absolut al Cuvântului lui Dumnezeu. Acesta nu poate fi în niciun caz înlăturat în schimbul indulgenței și a relevanței unei societăți cu valori morale care oscilează permanent. Cuvântul lui Dumnezeu ca adevăr absolut și suficient se va opune gândirii contemporane postmoderne precum și modernismului și iluminismului generațiilor anterioare.
Cea de-a doua premisă este că între doi parteneri de căsnicie nu există „compatibilitate perfectă”. Aici este punctul culminant al speranței, Isus S-a jertfit pe cruce ca să plătească pedeapsa pentru păcat. Deși nu sunt perfect compatibili, cei doi pot trăi împreună în unitate și dragoste, deoarece sursa care generează este Dumnezeu Însuși. Creatorul a conceput căsnicia ca pe o relație în care cei doi devin „un singur trup”.
A treia premisă este că partenerii căsătoriți sunt capabili de a învăța să se iubească reciproc, deoarece dragostea este o acțiune, nu doar un sentiment. De fapt, dragostea reprezintă un comportament, pentru că este ceva ce faci. Ioan 3:16 afirmă că Dumnezeu a dăruit, a demonstrat dragostea Sa, nu doar a vorbit despre ea.
Scopul principal în relații este să se iubească și să se onoreze reciproc în efortul de a fi plăcuți lui Dumnezeu, motivația inimii fiind dragostea pentru Dumnezeu. Acest scop vital conduce totul în relații și este esențial când apar probleme. Privește căsnicia ca pe un prilej de a sluji și de a oferi dragostea lui Hristos partenerului, fără să aștepți să primești în schimb iubire și respect. Dincolo de diferențele de gen, între persoane există și diferențele de personalitate și educație. Fiecare percepe diferit și comunică diferit. De aceea trebuie aplicat principiul hristic cât mai curând și reciproc posibil.
O altă schimbare ce se petrece este cea legată de disponibilitate, când ambii parteneri sunt mai puțini dispuși să comunice în vederea ajungerii la o înțelegere și a schimbării situației. Soții care-și urmăresc propriile interese sunt preocupați mai degrabă în a fi înțeleși, în loc să încerce să-și înțeleagă partenerul. În realitate, ascultarea este partea esențială și cea mai importantă a comunicării, în baza căreia se realizează o relație eficientă. De prea multe ori, partenerii presupun că au înțeles ce vrea să le comunice celălalt. Vorbirea eficientă are un rol cheie în gestionarea relațiilor între persoanele din familie. Cuvintele sunt importante, însă ele sunt însoțite de tonul vocii, de gesturile feței, de limbajul trupului care vorbesc mai tare decât cuvintele. Principiul extrem de important al acestui aspect este redat în Luca 6:45: căci din prisosul inimii vorbește gura.
Lumea definește „iubirea” în termeni egoiști. Atunci când greșim față de cineva, ne dorim cu ardoare să fim iertați de persoana căreia i-am greșit. Cel mai frumos dar din lume este acela al iertării adevărate. Iertarea pe care Tatăl Ceresc o acordă păcătoșilor este atât de minunată, încât cuvintele nu sunt capabile să o descrie. Deși e adevărat că dragostea acoperă o sumedenie de păcate, mulți parteneri ajung să fie răniți pentru că nu au învățat cum să exprime în mod biblic că au fost ofensați și permit amărăciunii să prindă rădăcină. Dacă acestea nu sunt rezolvate, ci ignorate și acumulate, relația este sortită eșecului. Partenerii se vor confrunta cu multe probleme ale păcatului vechii naturi păcătoase, dar țelul lor este să renunțe la vechile tipare păcătoase de comportament și să-și însușească noi tipare de comportament evlavioase.
2. Relația credinciosului în societate – robi și stăpâni
Robilor (vs. 22–25) li se spune același cuvânt ca și copiilor („ascultați de stăpânii voștri pământești”), chiar dacă Stăpânul etern al sufletelor lor este Domnul. Această ascultare trebuie să fie însoțită de curăție de inimă, indiferent de circumstanțe, în prezența sau lipsa acestora. Însă cel mai important este că ei sunt chemați să lucreze temându-se de Domnul. Un pericol real și permanent pentru credincioși este atunci când doresc să placă oamenilor mai mult decât lui Dumnezeu. Orice lucru îl vor face robii, ei trebuie să-l facă din toată inima, cu sinceritate, nu de ochii oamenilor, „ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni”.
Principiile din Coloseni 3:22–25 pentru sclavii creștini pot fi aplicate astăzi angajaților creștini. Dacă mai mulți angajați creștini de astăzi și-ar sluji angajatorii cu o preocupare sinceră și dedicare ca și cum L-ar sluji pe Dumnezeu, nu doar productivitatea sau calitatea ar crește, dar mai ales relațiile s-ar întări și dezvolta în timp. În definitiv, în ziua cea mare a „recompensării” (răsplata moștenirii), aceasta este primită de la Domnul (2 Corinteni 5:10). El va judeca fără a avea în vedere fața omului (Efeseni 6:9) adică dreptatea va fi totală, fiecare va fi răsplătit, iar cei care L-au slujit vor fi recompensați. În acest pasaj Pavel a vorbit îndeosebi despre motivele, atitudinile și comportamentul sclavilor creștini. Aceste instrucțiuni erau remarcabile într-o societate în care existau stăpâni și sclavi.
Stăpânilor (Coloseni 4:1) li se spune să dea (a oferi grijă deliberată) robilor ce le datorează și ce li se cuvine. În cele din urmă stăpânii înșiși sunt răspunzători înaintea lui Dumnezeu, care este Stăpân în cer și pe pământ și Care îi tratează în mod drept pe fiecare. Dacă angajatorii de astăzi, care nu mai au sclavi, ar manifesta aceeași compasiune și grijă imparțială față de angajații lor, cu siguranță că motivația angajaților de a munci ar crește foarte mult.
Într-o epocă în care problemele legate de distincția bărbat-femeie au devenit atât de importante în plan social, creștinii au oportunitatea unică, un mandat divin, de a oferi un model societății din jur în ce privește gestionarea relațiilor din familie, accentuând calitatea de persoană, spiritul de tovărășie și participarea împreună în scopuri creative. Trebuie remarcat faptul că lumea nu acceptă aceste valori ale dăruirii și altruismului. Atunci când îți slujești partenerul în căsnicie, te vei bucura de multe binecuvântări (2 Corinteni 9:6), deși este necesar să investești mult efort în relație; însă ea este plănuită să aducă glorie lui Dumnezeu, împlinire în relație și cămin și să transmită unei lumi care are nevoie disperată de dragostea și iertarea lui Dumnezeu un mesaj real, demonstrat și relevant.
Aplicații:
- Unde este Dumnezeu în raport cu căsnicia ta la momentul de față?
- Ești dispus să asculți ca să-ți înțelegi partenerul sau asculți doar ca să te pregătești să-ți aperi poziția?
- Oare căsnicia mea va putea fi vreodată împlinită, lipsită de conflicte și probleme?
- De ce să nu-ți demonstrezi dragostea pentru Dumnezeu înaintea acestei lumi prin iubirea și onorarea partenerului tău de căsnicie?
- Dacă după părerea ta, soțul sau soția nu merită dragostea sau onoarea ta, caută să-l/o iubești și să-l/o onorezi așa cum Hristos te-a iubit și S-a jertfit pentru tine atunci când erai vrăjmaș al Său.
- Dacă asculți de Cuvântul lui Dumnezeu și îți iubești partenerul într-un mod plăcut Lui, atunci chiar dacă nu ai o căsnicie ușoară din cauza neimplicării partenerului tău, tu vei avea bucuria Domnului, care este întotdeauna rezultatul ascultării de El.
autor: Bancsov Zoltan, pastor, Biserica Creștină Baptistă „Betel” Reșița
