Tema: Păstrarea integrității în familia creștină
Text biblic: 1 Corinteni 6:12–20
Verset cheie: 1 Corinteni 6:19
Ideea centrală: Îngăduința creștină nu înseamnă îngăduință pentru păcat, iar imoralitatea sexuală nu este compatibilă cu viața creștină.
Scopul lecției: Să ne conștientizeze de faptul că păcatul sexual distruge integritatea familiei creștine și să ne ofere o perspectivă a consecințelor acestui păcat în viața personală și familială.
Dumnezeu vrea să fie proslăvit în întreaga ființă a credinciosului și aceasta nu este o opțiune, ci o poruncă. În versetul 20 apostolul Pavel scrie foarte clar: Proslăviți dar pe Dumnezeu în trupul și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu! Întreaga ființă a credinciosului (trup și duh) până la urmă aparține lui Dumnezeu și, ca urmare, credinciosul este chemat la a-și păstra integritatea sfințeniei, care implică atât viața personală, cât și viața de familie. Prin acest text credincioșii sunt avertizați de faptul că nimic nu este mai distructiv în ce privește relațiile (atât de familie, cât și cu Dumnezeu) decât păcatul imoralității sexuale.
Printre cauzele care duc la destrămarea multor căsnicii amintim:
- Lipsa loialității partenerilor (adulterul);
- Indulgență față de propria persoană (fiecare soț se consideră mai important decât celălalt și caută propria satisfacție sau în numele libertății creștine, își permite lucruri nefolositoare sau chiar interzise de Dumnezeu);
- Neveghere asupra unității spirituale și fizice (nu au înțeles ce înseamnă a fi una cu partenerul și a fi unit cu Dumnezeu).
În acest text apostolul Pavel arată că păcatul imoralității sexuale este extrem de distructiv și, în același timp, ofensator, nu doar pentru partenerul de viață, ci și pentru Dumnezeu.
Observații contextuale/exegetice
Versetul 12 al textului nostru este unul de legătură, prin care ni se arată că nimic nu trebuie să pună stăpânire pe credincios – nici lumea, prin formele ei de a face judecată (vs. 1–11), și nici poftele interioare (vs. 13–20). În cadrul acestui text, Pavel răspunde punctual problemelor bisericii din Corint, aflate de la ai Cloei (1:11) și are prilejul de a face prin acest text o trecere spre a răspunde la întrebările trimise în scris de frații din Corint (7:1). Aspectul imoralității sexuale devine rampa de lansare a discuției despre căsătorie din capitolul 7. Întregul pasaj subliniază eficacitatea și demnitatea căsătoriei spirituale care există între credincios și Hristos.
Accentul apostolului Pavel în cadrul acestui pasaj este pe păstrarea integrității trupești și spirituale, fiind indirect un apel similar celui din Evrei 13:4, unde scriitorul epistolei poruncește: Căsătoria să fie ținută în toată cinstea, și patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari și pe preacurvari. Mesajul transmis de apostolul Pavel îi vizează atât pe cei căsătoriți cât și pe cei necăsătoriți, vorbind despre distrugererile pe care le provoacă imoralitatea sexuală în viața personală a individului. Păcatul imoralității sexuale a distrus multe vieți, multe căsnicii, fiind prin consecințele lui asupra familiei mai periculos decât alte păcate. Pe lângă aspectul distructibil în sine, atrage după sine și alte păcate, ca: minciuna, furtul, amăgirea și chiar crima, determinând amărăciune, ură, defăimare, bârfă și neiertare.
Înțelegând faptul că păcatul imoralității sexuale este unul dintre cele mai distructive, având cel mai mare impact asupra trupului credinciosului (fiindcă implică unirea trupească, nu doar interacțiunea de moment (vs. 16–18), credinciosul este chemat să fugă de curvie (v. 18) pentru a-și păstra integritatea.
Ca să ne păstrăm integritatea, trupească și spirituală, apostolul ne arată că este absolut necesar să înțelegem: natura libertății creștine; menirea pe care o are credinciosul; gravitatea întinării prin imoralitate sexuală. Vom analiza toate aceste aspecte pe rând.
I. Natura libertății creștine
Ca mulți oameni din zilele noastre, și corintenii încercau să vină cu argumente în favoarea gândirii lor păcătoase și a obiceiurilor pe care le îndrăgeau. Ei erau pricepuți în a invoca argumente aparent bune, pentru a face fapte rele. Pentru că trăiau într-o societate imorală, unde promiscuitatea sexuală era o normalitate (fiind chiar ridicată la rang de închinare în templele zeităților din Corint) și pentru că, înainte de convertire, au fost implicați în astfel de practici, le venea greu să renunțe la obiceiurile lor anterioare: la traiul lumesc, la goana după înțelepciunea vremii, la mândrie, la certuri de cuvinte, la procese (se dădeau în judecată unii pe alții) și la imoralitate.
Probabil că frații din Corint aveau tot felul de argumente cu care veneau în susținerea acestor practici. Astfel, ei aveau trei tipuri de argumente: teologice, filosofice și sociale. Dar pentru fiecare dintre acestea apostolul Pavel are un răspuns adecvat, arătând cât de greșit este a urma un astfel de raționament.
a. Argumente teologice
Întrucât Pavel susținea și accentua foarte mult libertatea creștină, ei au înțeles-o total greșit, făcând din libertate o haină a răutății (1 Petru 2:16). Deși apostolul Pavel accentua foarte mult faptul că credinciosul nu mai este sub Lege, ci sub har (Romani 6:14) și că mântuirea nu este legată de fapte, ci prin har (Efeseni 2:8, 9), cu siguranță că i-a învățat și pe ei că harul nu înseamnă libertate pentru păcat (Romani 6:1–2).
Ca răspuns, apostolul Pavel oferă un filtru de verificare a tuturor lucrurilor, care ar trebui să guverneze deciziile credincioșilor, cu privire la orice lucru, chiar și cu privire la cele amorale. Acest filtru are în vedere două aspecte (v.12):
a1. nivelul de profit (Ce folos am din legătura cu un anumit lucru?). Mă ajută să cresc din punct de vedere spiritual, mă apropie de Domnul sau mă depărtează? Prin folosirea acelui lucru, Dumnezeu este proslăvit sau hulit? Acest principiu este valabil atât la nivelul spiritual, cât și la nivelul investițiilor financiare.
a2. gradul de influență (Spre ce sunt împins?) Nu cumva acest lucru tinde să pună stăpânire pe mine și mă face rob? Chiar și mâncarea, care este o necesitate, poate duce la îmbuibare și lăcomie (Mâncăm ca să trăim, nu trăim ca să mâncăm!). Orice lucru poate fi folositor până la nivelul la care nu creează dependență. Orice duce la robie este păcat.
b. Argumente filosofice
Ei trăiau într-un context filosofic, care învăța că trupul (materia) este în mod fundamental rău și fără valoare și, astfel, ceea ce se făcea în trup nu avea nici o valoare. Mâncarea era pentru pântece și sexualitatea pentru sex, iar sexul era privit ca o necesitate biologică, la fel ca mâncarea, aspect implicat în versetul 13 (un concept care este foarte la modă și astăzi).
Întotdeauna filosofia (înțelepciunea) lumii este în opoziție cu înțelepciunea lui Dumnezeu, fapt prezentat de Pavel corintenilor în capitolul 1 (vs. 20–25). În conceptul divin, trupul este important și, de aceea, va fi obiectul învierii, fiind destinat a fi cu Domnul (v. 13: este pentru Domnul) pentru eternitate și astfel curăția (sfințenia) trupească este la fel de importantă pentru credincios ca și cea spirituală. Dumnezeu privește credinciosul ca pe un întreg (trup și duh) și, de aceea, în final va avea loc și răscumpărarea trupului.
c. Argumente sociale
Pentru că societatea nu condamna, dimpotrivă, promova sexualitatea ridicând-o chiar la rang de închinare, nimeni nu era determinat a renunța la astfel de practici, considerându‑le legale (nu violau nici o lege umană).
Nu tot ce este legal este și plăcut lui Dumnezeu. Legea divină condamnă legea umană tocmai din cauza păcatului conținut de ea și legile umane nu trebuie să fie luate ca reper pentru moralitatea creștină, ci doar Scripturile. Credinciosul nu trebuie să privească la legalitatea socială a unui lucru, ci trebuie să ia în considerare mărturia, caracterul, relația și nădejdea pe care le induce. Deși mâncarea ne este permisă, nu avem libertatea de a fi lacomi (gurmanzi) sau bețivi, cu atât mai mult nu avem dreptul de a abuza de sexualitate. Dacă apare pericolul de a deveni robul pântecelui sau al apetitului, atunci trebuie să practicăm abstinența. Cumpătarea este marca creștinului, iar așteptarea trupurilor de slavă ale învierii, care vor fi lipsite de pofte instinctive, este un argument foarte bun de a ne împotrivi la a ne lăsa conduși de apetit (poftă) în această viață.
II. Menirea celui credincios
Dacă lumea privește totul prin perspectiva vieții acesteia, credinciosul privește totul prin prisma realității vieții viitoare, gândind la lucrurile de sus și umblând după lucrurile de sus (Coloseni 3:1–2). Din această perspectivă, implicarea în moralitate este total incompatibilă cu interesele și așteptările credinciosului. Probabil din cauza faptului că filosofii vremii disprețuiau materia și implicit trupul, apostolul Pavel accentuează funcționalitatea trupului, apartenența trupului și destinul trupului.
Din perspectiva divină individul este văzut în integralitatea lui și nu există nicio rațiune de a separa trupul de duh, din moment ce identitatea noastră ține de trup și duh, deopotrivă. Ca argumente împotriva imoralității sexuale, apostolul Pavel vorbește de:
a. Funcționalitatea trupului
Dumnezeu a conceput trupurile noastre cu anumite funcții induse prin creație, iar dacă stomacul a fost făcut pentru hrană, suntem asigurați că trupul nu a fost conceput pentru curvie! Sexualitatea își are rolul ei în cadrul familiei (așa cum a fost concepută de Dumnezeu – unirea dintre un bărbat și o femeie), contribuind la consolidarea relației (unitate) și perpetuare. A folosi trupul necorespunzător este ca și cum ai mânca pietre sau altceva ce nu a fost desemnat pentru stomac! Orice utilizare diferită de cea stabilită prin creație, abuzează trupul. Trupul este lăsat a fi un ajutor în împlinirea menirii noastre pe pământ, aceea de a-L glorifica pe Dumnezeu (v. 20), iar glorificarea constă în a-ți trăi menirea și destinul decise de Creator. Chiar și când mâncăm sau bem, Scriptura ne spune că, dacă o facem așa cum a decis El, facem un act al proslăvirii Sale (10:31).
b. Apartenența trupului
Apostolul arată cu claritate faptul că trupul este pentru Domnul (v. 13), adică destinat proslăvirii Sale, dar și faptul că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Hristos (v. 15). Argumentele folosite sunt:
– apartenența prin creație – Dumnezeu ne-a creat pentru El, pentru a-I aparține Lui, deci El are dreptul de a decide asupra trupurilor noastre, care sunt concepute pentru glorificarea Lui și nu pentru satisfacerea noastră.
– apartenența prin înfiere – am fost așezați prin nașterea din nou în Trupul lui Hristos ca mădulare; trupul nostru nu ne mai aparține într-un mod individual și egoist, ci este parte a Trupului lui Hristos; și nu ne putem permite a folosi un mădular al lui Hristos în acte imorale.
Fiindcă nu ne mai aparținem și fiindcă avem o nouă identitate prin Hristos, nu putem abuza de trupul nostru și nici nu-l putem folosi într-un mod care Îl dezonorează pe Hristos.
c. Destinul trupului
Deși mulți consideră că totul se termină la mormânt, în ce privește trupul, Scriptura ne vorbește despre destinul măreț (în viitor) al lui. De aceea trupul este important, fiindcă și el va fi îmbrăcat în nemurire și neputrezire (un subiect dezbătut pe larg în 15:35–58). Învierea lui Hristos ne demonstrează importanța trupului nostru pentru destinația veșnică și suntem asigurați că Dumnezeu care a înviat pe Domnul, ne va învia și pe noi cu puterea Sa (v. 14). Din cauza destinului măreț și a veșniciei trupului, implicarea lui în imoralitatea sexuală are implicații grave. Dacă grecii considerau că materia este sortită distrugerii (deci și trupul) fiind păcătoasă, Dumnezeu ne asigură că este prețioasă în ochii Lui și trupul nostru este la fel de important ca și duhul nostru.
III. Gravitatea întinării prin imoralitate sexuală
Dacă imoralitatea sexuală nu era privită ca fiind ceva greșit în societatea grecească, apostolul Pavel arată că ea este abominabilă în ochii lui Dumnezeu. Acest păcat pervertește scopul pentru care a fost creat trupul nostru, degradează persoana noastră (o coboară la nivelul uneia imorale) și aduce ofensă directă lui Hristos. Prin intermediul câtorva expresii care prezintă adevăruri care ar trebui să fie bine cunoscute de credincioși, introduse prin Nu știți că, apostolul ne prezintă gravitatea întinării prin imoralitate sexuală: Nu știți că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Hristos (fiindcă v-ați unit cu Hristos), cine se lipește de o curvă este un singur trup cu ea (fiindcă sexualitatea are implicații majore), trupul vostru este Templul Duhului Sfânt (deci ființa voastră este sacră), ați fost cumpărați cu un preț (deci nu vă mai aparțineți).
Toate aceste lucruri arhicunoscute pentru un credincios autentic ar trebui să fie suficiente pentru a-l reține de la acest păcat cumplit. Implicarea în imoralitate sexuală este de neconceput pentru un credincios (exprimată categoric prin expresia Nicidecum!, cu sensul de Doamne, ferește! sau literal: Să nu se întâmple niciodată! – afirmația implică respingerea plină de indignare a unei concluzii false). Ea este de neconceput:
a. Din cauza unirii celui credincios cu Hristos
O unire cu o femeie imorală ar jefui pe Hristos de ce este a Lui (v. 15 – trupul nostru ca mădular al Trupului Lui) și în același timp ar atenta la sfințenia Trupului lui Hristos ai cărui mădulare suntem. Unirea cu Hristos este una la un nivel superior unirii trupești, ea realizându-se și la nivelul duhului (v. 17). Prin unirea cu Hristos am devenit un singur Trup cu El (carne din carnea Lui și os din oasele Lui, Efeseni 5:30) dar și un singur duh – o legătură de neseparat! Tot ceea ce facem noi afectează în mod direct și pe Hristos. Implicarea în imoralitate sexuală automat conduce la înstrăinare și pângărire, determinând ruină morală și spirituală. Nimeni nu va rămâne nepedepsit dacă încearcă pângărirea Trupului lui Hristos.
b. Din cauza implicațiilor sexualității
Unirea cu o femeie imorală degradează, așa cum unirea cu Hristos înalță. Orice relație sexuală este văzută în Scripturi ca o relație de unire cu implicații puternice (v. 16). Nu este doar ceva de moment, ci ceva cu implicații fizice și psihice și cu consecințe grave. Putem observa consecințele adulterului în viața lui David (2 Samuel 12:10–11, 14), cât și suferința emoțională produsă de acest păcat (Psalmi 32:3–4). Adulterul implică unire imorală, care implică transferul necurăției de la unul la altul (o împărtășire a necurăției). În același timp orice unire implică ruperea altor legături (a unirii cu Hristos și cu partenerul de viață).
c. Din cauza statutului credinciosului
Prin unirea cu Hristos și prin lucrarea nașterii din nou realizată de Duhul Sfânt, credinciosul a devenit un Templu al Duhului Sfânt, în care locuiește Duhul lui Dumnezeu (v. 19). Templul este un locaș de cult consacrat și trupul nostru trebuie să fie consacrat slujirii exclusive a lui Dumnezeu. Ca orice locaș al prezenței divine, el trebuie să reflecte sfințenia lui Dumnezeu, sacralitatea divinității. Cum ar putea cineva să pângărească Templul lui Dumnezeu oferindu-l unei femei imorale și să nu-i fie afectată relația cu Dumnezeu și să nu-și atragă asupra-i pedeapsa? De aceea, mădularele noastre fiind puse în slujba lui Dumnezeu trebuie să fie niște unelte ale neprihănirii (Romani 6:13), iar trupurile trebuie să fie aduse ca jertfă vie, sfântă și plăcută lui Dumnezeu (Romani 12:1).
d. Din cauza statutului nostru de robi ai lui Hristos
Noi toți am fost cumpărați cu un preț (v. 20), care nu a fost deloc mic. Apostolul Petru ne spune că prețul plătit valorează mai mult decât tot aurul, argintul și pietrele scumpe, fiind însuși sângele lui Hristos (1 Petru 1:18–19). Dacă un suflet valorează mai mult decât întreaga lume, cât de mare a trebuit să fie prețul plătit de Hristos pentru miliarde de păcătoși! Fiind cumpărați cu un preț imens (cu referire la răscumpărare), nu ne putem permite să desconsiderăm prețul plătit (jertfa lui Hristos) și nici ca statut nu putem să facem ce vrem, fiindcă nu mai suntem ai noștri (v. 19), ci suntem ai lui Hristos.
Înțelegând rolul nostru de Templu al Duhului Sfânt și faptul că am fost cumpărați cu sângele prea scump (pe care nu-l putem evalua ca preț, depășind orice valoare) al Mielului fără cusur – Hristos, scriitorul Epistolei către evrei ne avertizează asupra consecințelor (vezi Evrei 10:26–29).
Înțelegând pericolul imoralității sexuale, cât și obligația noastră de a-L glorifica pe Dumnezeu în trupul și duhul nostru (v. 20), trebuie să aplicăm îndemnul apostolului din versetul 18, care spune explicit: Fugiți de curvie!. Prin acest păcat omul își abuzează propriul trup, fiind mai nociv pentru propria-i ființă decât orice alt păcat pe care-l poate comite. Părinții bisericii obișnuiau să spună: Alia vitia pugnando, sola libido fugiendo vincitur („Alte vicii pot fi biruite prin luptă, impulsul sexual numai prin fugă”).
Aplicații:
- Nădejdea învierii și viitorul glorios rezervat copiilor lui Dumnezeu ar trebui să ne determine a ne păstra trupurile la fel ca și duhurile în curăție deplină.
- Nimic nu stă în opoziție mai mare față de poziția de onoare și unirea noastră cu Hristos decât păcatul sexualității, fiindcă acesta tinde a-L implica pe Hristos în imoralitate (noi fiind uniți cu El).
- Fuga de păcat și ferirea de tot ce se pare rău ar trebui să fie prioritatea noastră numărul unu. Implicarea în relații nepotrivire sau în pornografie, care creează premisele căderii în păcatul imoralității sexuale, trebuie să fie total excluse din viața noastră.
- Trebuie să înțelegem că libertatea creștină nu înseamnă libertate pentru păcat, ci dimpotrivă, libertate de a trăi fără nici o constrângere exterioară menirea noastră lăsată de Dumnezeu! Orice păcat indică o formă de robie. Hristos a venit ca să ne elibereze de robia păcatului pentru a putea sluji liberi lui Dumnezeu.
- Menirea noastră este proslăvirea lui Dumnezeu cu întreaga noastră ființă (v. 20).
autor: Marcel Țepeneu, pastor, Biserica Creștină Baptistă „Maranata” Fârliug – Caraș Severin
