Tema: Iona: În căile Domnului, părăsind MÂNIA
Text biblic: Iona 4:1-11
Verset cheie: Efeseni 4:26
Ideea centrală: Reacțiile noastre în fața diverselor circumstanțe ale vieții trebuie să fie guvernate de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu pentru ca atât căile Domnului, cât și slava Sa să strălucească în caracterul creștin clădit prin puterea lucrării dumnezeiești de regenerare.
Scopul lecției: Să învățăm să recunoaștem spiritul de mânie păcătos ca factor distructiv în viața și mărturia personală şi să îl substituim cu spiritul de supunere şi ascultare față de voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută și desăvârșită.
Cum trebuie să se raporteze la mânie un copil al lui Dumnezeu? Își are ea vreo justificare? Poate cineva care se mânie să spună în continuare „Arată‑mi, Doamne, căile Tale?” sau „Arată‑mi slava Ta?” Se arată căile Domnului și slava Sa în momentele noastre de mânie?
Definind mânia, June Hunt subliniază că aceasta este un puternic sentiment care se creează atunci când o nevoie sau o așteptare nu este îndeplinită. În Scriptură omul mânios este omul care se aprinde repede. Nivelurile mâniei variază de la iritări mici, controlate, până la explozii agresive, necontrolate; prin urmare, mânia este un termen „umbrelă” ce cuprinde multe emoții: indignarea (mânia înăbușită), mânia care arde (cu dorința de răzbunare), furia (mânia înfocată care duce la gesturi de rănire sau distrugere) și urgia (furia violentă cu pierderea autocontrolului și chiar nebunia temporară).
Iona apare în Scriptură ca un caz în care mânia generează o stare alterată a echilibrului spiritual pe care îl reclamă cunoașterea și ascultarea de Dumnezeul Atotputernic și slăvit. Biblia subliniază că reacția inițială de mânie este o emoție dată de Dumnezeu, însă felul în care gestionăm acest sentiment determină dacă permitem mâniei să devină păcat sau nu. Biblia spune: „Mâniați‑vă și nu păcătuiți. Să n‑apună soarele peste mânia voastră.” (Efeseni 4:26) Vom urmări evoluția trăirilor lui Iona și modul în care Biblia prezintă implicarea directă a lui Dumnezeu în corectarea acestor atitudini nepotrivite cu statutul derivat din relația specială cu El.
1. Cauzele mâniei lui Iona
Reacția voalată de mânie a lui Iona apare devreme în textul biblic. Capitolul 4 este doar epilogul nefericit al unui om care a trecut prin stări succesive, care i‑au alimentat o stare de nemulțumire în raport cu ceea ce știa că Dumnezeu așteaptă de la el . Ce reacție se declanșează în interiorul nostru atunci când suntem confruntați de Dumnezeu cu planurile Sale? Oare spunem din toată inima: „Arată‑mi căile Tale?” Oare facem lucrul acesta cu bucuria celui care înțelege că aceste căi sunt desăvârșite și merită urmate cu bucurie? Sau în inima noastră apar trăiri care produc neliniște, neîncredere, nemulțumire și poate chiar indignare?
Ce aspecte din viața lui Iona au fost determinante pentru mânia care i‑a cuprins atât de puternic inima? Unde pot fi surprinse aspectele mâniei lui Iona?
Mânia surprinsă în prejudecățile lui Iona
Istoria lui Iona arată încă din capitolul 1 al cărții indisponibilitatea profetului de a merge și vesti mesajul de la Dumnezeu poporului păcătos din cetatea Ninive. După cum afirmă Timothy Keller, se pare că Iona a iubit ceva mai mult chiar decât pe Însuși Dumnezeu: un idol care și‑a împletit țesătura în identitatea lui Iona. În context, Dumnezeu cere unui proroc din Israel să ducă un mesaj unei cetăți dintre neamuri (ceva nemaiîntâlnit până atunci). Acum însă mesajul trebuia transmis la o cetate asiriană, popor vrăjmaș.
Și mai șocant era faptul că acest mesaj avertiza capitala imperiului Asirian de judecata divină iminentă. Tratamentele la care Asiria supunea popoarele invadate implicau tortură, decapitări, sclavie brutală, multă suferință și teroare. Iona, un evreu, înțelegând că Dumnezeu este pe cale să avertizeze acest popor cu privire la judecată și să‑Și extindă mila și harul peste niniveni, a încercat să împiedice realizarea panului divin și de aceea s‑a împotrivit fugind în direcția opusă cetății Ninive, încercând să scape astfel de chemarea lui Dumnezeu.
Mânia surprinsă în constrângerea lui Iona
Tentativa lui Iona de a evita împlinirea poruncii divine atrage intervenția fermă a lui Dumnezeu. Domnul nu este niciodată în întârziere atunci când trebuie să‑Și ducă la îndeplinire promisiunile, cum cred unii. Însă El este îndelung răbdător pentru noi și dorește ca niciunul să nu piară, ci toți să vină la pocăință (2 Petru 3:9). Îndărătnicia și indignarea lui Iona generate de așteptările sale aflate în dezacord evident cu intențiile divine apar crescendo până la punctul în care preferă să fie abandonat în mijlocul furtunii, pe care Dumnezeu a trimis‑o cu scop corectiv pentru profetul ce declara că se teme de Domnul, Dumnezeul cerurilor care a făcut marea și uscatul (1:9). Nici măcar în fața pericolului care înspăimântă corăbierii, Iona nu renunță la prejudecăți, ci crește în îndărătnicia de a se supune cerințelor primite expres de la Dumnezeu preferând să fie aruncat în valurile înfuriate ale mării. În final Iona ajunge în pântecele chitului, de unde înalță o rugăciune către Dumnezeu.
Mânia surprinsă în „pocăința” lui Iona
Când corăbierii dau curs solicitării lui Iona, citim rugăciunea lui de izbăvire, iar la începutul capitolului 3 Dumnezeu îi vorbește din nou prorocului, reiterând porunca de a ajunge la cetatea Ninive și de a prezenta mesajul pe care l‑a primit.
Iona pare să aibă o înțelegere mai bună, dar încă deficientă a harului divin, a modului în care Dumnezeu l‑a salvat din adâncul mării. Psalmul lui Iona de mulțumire, din pricina izbăvirii pe care Dumnezeu i‑a oferit‑o, este izbitor prin egocentrismul cu o focalizare exagerată pe criza lui Iona. Atunci când a lovit mânia furtunii, Iona nu s‑a rugat. Corăbierii păgâni, în schimb, au făcut‑o și l‑au chemat și pe Iona să se roage, dar acesta a refuzat să stea de vorbă cu Domnul. Doar atunci când a ajuns în adânc, Iona rupe tăcerea. Și doar atunci Dumnezeu a trimis peștele ca să‑l scape (2:2). Izbăvirea lui Iona, însă, nu este completă. E încă în pântecele peștelui și nu va supraviețui mult acolo. Dumnezeu însă îi transmite lui Iona mesajul clar că nu s‑a răzgândit și nu va da înapoi de la Cuvântul Său.
Mânia surprinsă în mesajul lui Iona
În capitolul 3 Iona poartă cu sine în cetate un mesaj, întrucât, în realitate, nu a avut de ales. Dumnezeu este suveran în misiunea pe care i‑a încredințat‑o. Controlul Său este desăvârșit și total, și cu siguranță El nu va îngădui profetului cu prejudecăți naționaliste să împiedice planurile Sale.
În rugăciune, Iona I‑a vorbit lui Dumnezeu despre dorința sa de a‑I aduce jertfe la Ierusalim (2:4), însă nu aceasta era voia Domnului. Dumnezeu vrea ascultare. Conform v. 3:1 putem înțelege că Dumnezeu, în mod frecvent, ne va cere să facem lucruri pe care nu le dorim în mod neapărat. Ca și Iona, putem alege să ne îndreptăm într‑o direcție opusă, dar vine o zi, ca în viața lui Iona, în care ne dorim întoarcerea la Dumnezeu, închinarea înaintea Lui, și chiar să‑L slujim.
Lecția lui Iona ne învață că nu ne vom bucura de acestea până când nu am parcurs primul pas, revenirea la ascultarea de El. Mesajul lui Iona este sensibil diferit față de mesajul pe care Dumnezeu l‑a încredințat profetului în capitolul 1. În primul capitol, mesajul este concentrat pe a striga împotriva cetății Ninive; acum Iona trebuie să strige mesajul care i s‑a dat. Acest mesaj ne pregătește pentru finalul surprinzător al istoriei ninivenilor. Poate că, în cele din urmă, Dumnezeu nu dorește distrugerea acestora. Poate Dumnezeu are altceva în vedere pentru ei.
Nu cunoaștem toate detaliile, dar putem presupune că mesajul lui Iona a însemnat mai mult decât cele cinci cuvinte din limba ebraică (nouă cuvinte în traducerea Dumitru Cornilescu), dar dacă acestea reprezintă sumarul a ceea ce a transmis Iona, atunci mesajul pe care l‑au primit a fost mai succint decât cel de care au avut parte corăbierii. În acest mesaj nu apare deloc posibilitatea ca Dumnezeu să‑Și schimbe decizia, în cazul pocăinței lor. Este posibil ca Iona să le ascundă acest lucru, în speranța că distrugerea ninivenilor se va produce într‑un final, așa cum profetul și‑ar fi dorit.
Corăbierii au cunoscut atât de puțin, dar au răspuns atât de bine! Ce vor face ninivenii care cunosc și mai puțin? Ce va face însă Iona cu atât de multe lucruri pe care le cunoaște despre Dumnezeu?
2. Caracteristicile mâniei lui Iona
Deciziile lui Iona par să îl lanseze pe o orbită a opoziției cu Dumnezeul care domnește în mod suveran peste întreaga creație. Cum reacționează Iona în fața suveranității divine? Cum se manifestă revolta și indignarea profetului în fața neînțelegerii chemării divine?
Nivelul ascuns – Înăbușit
În atitudinea lui Iona poate fi identificat întâi un nivel mascat al mâniei. În această etapă, profetul nu este pregătit să recunoască sau să‑și exprime mânia. Trebuie să fim avertizați cu privire la faptul că mulți credincioși au învățat să‑și reprime, să‑și nege sau chiar să‑și ignore mânia, ascunzând‑o sau îngropând‑o în adâncul inimii. Să nu uităm mesajul Scripturii: „Domnul nu Se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbește ochii, dar Domnul Se uită la inimă” (1 Samuel 16:7). Mânia interiorizată poate fi neiertătoare, incapabilă să uite ofensele din trecut și care duce la resentimente, amărăciune și afectarea tuturor relațiilor. Evrei 12:5 ne amintește că nu trebuie să permitem lăstarilor de amărăciune să apară în viața noastră, întrucât produc tulburare și întinare. O mânie care se prelungește afectează sinceritatea în relații, duce la autocompătimire, nemulțumire de sine și neîncredere în alții. Relațiile, în acest context, suferă fără explicații aparente. Modul ostentativ în care Iona se cantonează în proximitatea geografică a cetății pentru a urmări cu satisfacție deznodământul așteptat pentru dușmanii poporului său trădează mânia lui care va fi potolită doar atunci când Ninive va fi nimicită.
Nivelul conștient – Frustrarea
Al doilea stadiu în dezvoltarea mâniei care devine păcat se manifestă în mod vizibil. Omul nu‑și mai poate controla reacțiile și, într‑o mânie rapidă și neiertătoare, reacționează imediat. Un temperament ușor iritabil, vulcanic este deseori dominat de sarcasm și criticism mascat sub haina ironiei (4:2, 9). Cei ce experimentează astfel de stări trebuie să învețe să se odihnească în Duhul Sfânt care poate înfrâna reacțiile iritabile și furia instantanee. Acum mânia a atins domeniul concret, vizibil și pare să‑și găsească justificări și legitimitate.
Frustrarea lui Iona se manifestă prin faptul că acum intră într‑un dialog cu Dumnezeu în care recunoaște fățiș că a încercat să împiedice actuala desfășurare a lucrurilor (4:2). În același dialog, frustrarea lui Iona atinge cote inimaginabile. El nu mai găsește rațiune pentru a trăi. Identificarea sa cu așteptările vis‑a‑vis de ceea ce trebuia să se întâmple este totală și ignoră planul divin care revelează un Dumnezeu măreț, generos și glorios.
Nivelul declarat – Manifestarea
Ultimul nivel al mâniei dovedite de Iona este cel declarat. Mânia lui a devenit explozivă și profetul nu‑și reține reacțiile nici măcar în fața divinității. Acest tip de mânie este puternică, distructivă și greu de controlat. Acest mod de a ne descărca mânia este caracterizat de violență, abuz și dispreț față de ceilalți. Este surprinzătoare o astfel de manifestare a atitudinii profetului chiar față de Dumnezeu. Iona devine obraznic și nerezonabil în dialogul cu Cel ce Și‑a arătat suveranitatea peste creație pe întregul parcurs al relatării biblice. „Un om mânios stârnește certuri și un înfuriat face multe păcate” (Proverbe 29:22). Biblia ne cheamă să fim grabnici la ascultare, înceți la vorbire, zăbavnici la mânie, întrucât „mânia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu” (Iacov 1:19, 20).
3. Confruntarea cu mânia lui Iona
Rămâne Dumnezeu indiferent la starea lui Iona?
Exemplul lui Iona este trist. Omul care a avut parte de o cunoaștere prin revelație specială a singurului Dumnezeu adevărat, atât prin Lege, cât și prin chemare directă, trăiește decepția neacordării cu voia Lui și alunecă în păcatul mâniei, fiind dezamăgit tocmai de Dumnezeul de care ar fi trebuit să se bucure și pe care ar fi trebuit să‑L reprezinte cu demnitate. Dumnezeu l‑a înfruntat pe Iona, ca să înțeleagă perspectivele umane limitate în comparație cu perspectiva divină care transcende prejudecățile și valorile relative îmbrățișate de profet.
Ce învățăm din confruntarea mâniei lui Iona? Nu știm cât de mult a atins mesajul lui Dumnezeu inima prorocului, dar printre lecțiile confruntării putem aminti:
a. Oferirea unei perspective limitate cu privire
la natura celui transformat de Dumnezeu
Una dintre lecțiile dureroase ale confruntării mâniei din viața lui Iona, care poate fi regăsită din nefericire la mulți creștini azi, are de‑a face cu transmiterea unui mesaj pentru lumea neregenerată. Puterea de dezrobire a Evangheliei nu este prezentată în toată puterea ei eliberatoare atunci când atitudini de mânie controlează viața credinciosului. Natura vieții celei noi primite de cineva la nașterea din nou trebuie să reflecte puterea de transformare radicală pe care Dumnezeu o exercită deplin în omul credincios. În felul acesta el devine o mărturie a Dumnezeului glorios care aduce în cei sfinți, prin stăpânirea, rodirea și călăuzirea Duhului Sfânt, puteri superioare naturii umane aflate în robia căderii. Cu siguranță lupta spirituală va fi prezentă, dar biruința Duhului Sfânt va fi de necontestat.
b. Oferirea unei perspective limitate cu privire
la natura Dumnezeu
Tragedia stării lui Iona reiese și din înverșunarea cu care, cu bună știință, el se străduie să își construiască un dumnezeu după chipul și asemănarea sa. Mai mult, Iona nu este deloc deranjat ca dumnezeul pe care îl reprezintă să fie un dumnezeu tribal, care acționează restrâns pentru a apăra interesele unui grup cu care s‑a asociat și pe care acum îl protejează.
Mânia lui Iona este, în esență, un atac la natura adevăratului Dumnezeu. Dumnezeu oferă profetului o perspectivă asupra naturii și caracterului Său, care transcende capacitatea și disponibilitatea lui Iona în această împrejurare. Ce au putut înțelege ninivenii despre Dumnezeul lui Iona din ceea ce el a prezentat cu privire la natura și caracterul Său? Oare ce au de pierdut oamenii cu privire la cunoașterea Dumnezeului pe care mărturisim că‑L urmăm și reprezentăm, din pricina indignării sau a mâniei pe care o nutrim atunci când El nu acționează conform cu așteptările noastre sau cu pretențiile noastre de la El?
c. Oferirea unei perspective limitate cu privire la natura planurilor divine
În ultimă instanță, Dumnezeu l‑a confruntat pe Iona și cu concepția sa greșită despre excelența planurilor divine. Iona a fost convins în permanență că știe mai bine chiar decât Dumnezeu ce trebuie să se întâmple. Nu ni se întâmplă și nouă adesea acest lucru? Ne supărăm, ne revoltăm lăuntric, uneori ripostăm cu frustrare sau chiar ajungem să răspundem lui Dumnezeu cu încrâncenare pentru că lucrurile în agenda divină au fost planificate diferit, iar Dumnezeu urmărește împlinirea acestora prin noi, cu noi sau, uneori, chiar în ciuda opoziției noastre.
Să ne aducem aminte că planurile lui Dumnezeu sunt mai mari decât noi, să ne amintim că lumea înseamnă mai mult decât noi, interesele noastre, ideile noastre, concepțiile noastre. Să ne aducem aminte că natura planurilor divine va fi în acord cu natura Dumnezeului care le alcătuiește și că asocierea noastră cu acest Dumnezeu și cu planurile Sale înseamnă binecuvântare sufletească și spirituală (Isaia 55:8, 9; Ieremia 29:11). Compasiunea lui Iona pentru planta căreia nu el i‑a dat viață, de care s‑a bucurat pentru binefacerea produsă și mânia pentru distrugerea acestei plante neînsemnate în economia valorilor supreme constituie prilejul pentru Dumnezeu ca să transmită profetului lecția compasiunii divine față de sufletul omenesc pe care Dumnezeu îl dorește cu gelozie pentru Sine.
Concluzii:
Ce putem învăța din istoria lui Iona?
Iona face parte din galeria oamenilor prezentați în Scriptură cu falimentele pe care le‑au trăit și cu care Dumnezeu i‑a confruntat. Învățăm că trebuie să renunțăm la prejudecățile care ne pot pricinui stări nepotrivite, amărăciune, frustrare și mânie. Învățăm că trebuie să punem în rânduială raportul dintre noi, ca supuși, și Dumnezeu, ca suveran, că trebuie să ne găsim bucuria și delectarea în a ne conforma cerințelor Sale și că orice pornire de a refuza să împlinim chemarea Sa ne va duce la exasperare și la o înfrângere pe care Dumnezeu nu se va feri să ne‑o administreze pentru a‑Și împlini scopurile suverane. Învățăm că Dumnezeul nostru este deasupra capacităților noastre de imaginație sau de descriere.
Slujim un Dumnezeu care ne surprinde prin măreția, generozitatea, compasiunea, harul, mila și îndurarea Sa! Acest Dumnezeu care ne surprinde ne invită să ne alăturăm Lui, fără mânie, ci prezentându‑I activ natura, caracterul, căile și Slava!
Aplicații:
Mânia este potrivită uneori. Nedreptatea, durerea, frustrarea, frica pot declanșa uneori în inima noastră o reacție, o emoție de răspuns la lucrurile cu care ne confruntăm. Semnalul acesta însă trebuie gestionat cu mare grijă. Mânia trebuie controlată pentru a nu deveni un păcat (Efeseni 4:26).
Scriptura avertizează, de asemenea, că mânia nu trebuie să fie continuă: „Să n‑apună soarele peste mânia voastră”. Acest fapt este important, întrucât mânia poate fi folosită deseori de Satan, dându‑i ocazie să acționeze. De aceea, ea trebuie rezolvată imediat și pozitiv.
Mânia poate să ducă la amărăciune și devine păcat atunci când devine necontrolată. Asociată cu violența sau răutatea, mânia a parcurs drumul spre un păcat distructiv. Mesajul Scripturii este acela că, prin Duhul Sfânt, ea poate fi controlată și stăpânită. Blândețea, compasiunea și iertarea sunt virtuți de mare ajutor în lupta spirituală împotriva mâniei.
- Fii gata să admiți că s‑ar putea să existe mânie nerezolvată în inima ta. Cere‑i lui Dumnezeu să‑ți descopere astfel de stări nepotrivite cu caracterul creștin. Demonstrează că harul divin este operativ în viața ta!
- Caută să descoperi care este obiectul principal din trecut al mâniei cu care te confrunți în prezent. Vorbește deschis cu Dumnezeu despre mânia ta. Poți să mărturisești provocările din acest domeniu și unui credincios matur din punct de vedere spiritual (de preferință păstorul sau un slujitor duhovnicesc).
- Renunță la drepturile care consideri că ți se cuvin! Nu încerca să obții prin mânie împlinirea unor nevoi!
- Bucură‑te de scopurile lui Dumnezeu!
- Restabilește‑ți relațiile! Iartă și cere iertare fără întârziere, pentru a nu da prilej diavolului!
- Reflectă dragostea lui Hristos și manifestă dragostea lui Dumnezeu față de persoana care te‑a rănit!
- Demonstrează că dorești ca Dumnezeu să‑ți arate căile Sale și slava Sa prin modul practic în care gestionezi emoțiile și sentimentele cu care te‑a înzestrat și pe care El dorește să le aduci sub autoritatea Sa, ca un semn al încrederii totale în înțelepciunea, bunătatea, suveranitatea și harul divin!
autor: Viorel Corneliu Ile, pastor, Biserica Creștină Baptistă „Sion” Oradea
