Secțiunea I; Lecția a IX-a 

Tema: Mijlocitorul noului legământ

Text: Evrei 3:1–13

Verset cheie: Evrei 8:6

Ideea centrală: Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu este Mijlocitorul unui nou legământ nou, superior celui vechi datorită identității Mijlocitorului, a locului unde acesta Își desfășoară lucrarea, dar și datorită promisiunilor mărețe conținute în acest nou legământ.

Scopul lecției: Să ne ajute să vedem mai limpede slava lui Hristos, Mijlocitorul legământului, dar și binecuvântările nemaipomenite care sunt la dispoziția noastră, prin lucrarea desăvârșită pe care a înfăptuit‑o.


Observații contextuale/exegetice

În cadrul lecțiilor trecute, am avut oportunitatea de a studia legămintele pe care, de‑a lungul timpului, Dumnezeu le‑a făcut cu oamenii. Vechiul Testament acordă spațiul cel mai generos legământului mozaic. Acesta a fost un legământ important din mai multe considerente, unul dintre acestea fiind statutul mijlocitorului prin care a fost dat: Moise. Iată câteva aprecieri făcute după moartea lui Moise, într‑un scurt „necrolog” pe care îl găsim la finalul cărții Deuteronom: „În Israel nu s‑a mai ridicat prooroc ca Moise, pe care Domnul să‑l fi cunoscut față în față. Nici unul nu poate fi pus alături de el în ce privește toate semnele și minunile pe care a trimis Dumnezeu să le facă în Țara Egiptului” (Deuteronom 34:10, 11a). Dumnezeu Însuși confirmă la un moment dat relația specială pe care o are cu Moise: „Eu îi vorbesc gură către gură, Mă descopăr Lui nu prin lucruri greu de înțeles, ci El vede Chipul Domnului.” (Numeri 12:8) Din pricina acestei apropieri de Dumnezeu fața lui Moise strălucea atât de puternic, încât era nevoit să o acopere (Exodul 34:29‑35). 

În pofida rolului important pe care l‑a jucat Moise și a privilegiilor unice de care a avut parte, nici chiar el nu se poate compara cu Mijlocitorul noului legământ: Domnul nostru Isus Hristos. Dacă „pielea feței lui Moise strălucea”, despre Mijlocitorul noului legământ ni se spune că este „oglin­direa slavei Lui [Dumnezeu] și întipărirea Ființei Lui [Dumnezeu].” În timp ce slava lui Dumnezeu este vizibilă în cadrul fiecărui legământ încheiat cu oamenii, ea poate fi văzută în mod desăvârșit în legământul cel nou, al cărui Mijlocitor este Însuși Fiul Său!

Înainte de a trece la analiza directă a studiului de azi, mai trebuie pomenit și faptul că ne aflăm în Epistola către evrei. Credincioșii de aici treceau prin încercări grele și, evrei fiind, erau tentați să se întoarcă la vechiul mod de închinare, la vechiul legământ. Autorul epistolei caută să îi convingă că noul legământ, mijlocit de Isus, este infinit mai valoros, mai eficient și mai trainic decât cel vechi. 

1. Legământul mediat de Domnul Isus Hristos este superior datorită locului unde El, ca Mare Preot, Își desfășoară lucrarea (vs. 1–5)

Lucrarea vechiului legământ s‑a desfășurat mai întâi în cortul întâlnirii, iar mai apoi în templul construit în Ierusalim. Punctul central al ambelor construcții era sfânta sfintelor sau locul prea sfânt. Acolo, în întuneric, se găsea Chivotul legământului care întruchipa tronul lui Dumnezeu din ceruri. Era un loc atât de sfânt încât nimeni nu pășea acolo 364 de zile pe an. O făcea doar Marele Preot, o dată pe an. Chiar dacă Dumnezeu Își manifesta prezența în acel loc, acesta era doar o umbră, o copie a adevăratului tron al lui Dumnezeu din cer. (v. 5) Mijlocitorul noului legământ a pășit în locul prea sfânt, dar nu cel din templul de la Ierusalim, ci în gloria cerească, la dreapta adevăratului tron al lui Dumnezeu. În cortul sau în templul pământesc nu erau scaune. Ar fi fost de neconceput ca preotul să intre în locul prea sfânt și să se așeze lângă chivotul unde se afla tronul lui Dumnezeu. Despre Domnul Isus Hristos însă ni se spune că „S‑a așezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri.” Aceasta ne vorbește despre autoritatea Sa, dar și despre stabilitatea și permanența poziției Sale în acel loc.

Orice evreu trebuie să fi meditat fascinat la interiorul cortului și, mai târziu, al templului. Evreul obișnuit nu avea acces decât în curtea interioară unde își aducea jertfa. Atunci când marele preot intra preț de câte clipe în locul prea sfânt, în marea zi a ispășirii, poporul răsufla ușurat când acesta ieșea de acolo viu. Autorul epistolei dorește să sublinieze privilegiul imens pe care îl avem, acela de a fi parte a unui legământ al cărui mediator are acces nelimitat, permanent lângă tronul glorios al lui Dumnezeu, unde își desfășoară activitatea. În timp ce slujba preoților din vechime fusese validă, aceasta nu a fost decât o anticipare a slujbei pe care Marele Mediator o va înfăptui în ceruri. Ținând cont de acest adevăr glorios, cât de trist ar fi fost ca acești evrei să se întoarcă la slujirea dintr‑o clădire zidită de oameni, precum templul din Ierusalim, oricât de impunătoare ar fi fost aceasta. Îngăduindu‑ne o ilustrație cât se poate de concretă, ar fi ca și cum un tânăr, după ce a crescut, ar alege macheta automobilului său preferat, refuzând să primească mașina adevărată. 

2. Legământul mediat de Domnul Isus Hristos este superior și datorită minunatelor promisiuni pe care le conține (vs. 6–13)

Autorul epistolei subliniază mai întâi „cusurul” vechiului legământ (v. 7). Să ne reamintim că orice legământ conținea următoarele elemente de bază: (1) Obligațiile părților care intrau în legământ. (2) Avantajele care rezultau în urma împlinirii acestor obligații (în limbaj biblic „binecuvântările”). (3) Consecințele nefaste care rezultau în urma încălcării obligațiilor stipulate în legământ (în limbaj biblic „blestemele”). 

Limitele vechiului legământ nu trebuie înțelese în sensul unor erori comise în alcătuirea acestuia. Legile menționate în legământ erau oglindirea caracterului desăvârșit al lui Dumnezeu. Nici nu poate fi vorba despre faptul că Dumnezeu nu ar fi respectat condițiile conținute acolo. „Cusurul” aparținea de fapt poporului care se dovedește încă de la început necredincios și neputincios, astfel că Dumnezeu afirmă: „n‑au rămas în legământul meu.” (v. 9) Legământul cel nou nu vine pentru a corecta ceea ce era greșit, ci pentru a aduce promisiuni mai mari, mai glorioase. Din moment ce Mijlocitorul noului legământ era incomparabil mai bun și mai puternic decât vechiul mijlocitor, era de așteptat ca și legământul mijlocit să conțină „făgăduințe mai bune” (v. 6). Iată trei aspecte care subliniază superioritatea noului legământ:

a. Legea lui Dumnezeu întipărită pe inima noastră (v. 10) 

În cadrul legământului vechi legea a fost inscripționată pe piatră, fiind o realitate exterioară care spunea credinciosului ce are de făcut, dar care nu îi oferea puterea necesară. Ieremia, prin care Dumnezeu a făcut promisiunea noului legământ citată de autorul epistolei aici, afirma că inima omului este „nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea” (Ieremia 17:9). O astfel de inimă nu poate împlini legea lui Dumnezeu. Același adevăr e afirmat de apostolul Pavel în Romani 8:7, unde acesta arată că natura umană „nu se supune legii lui Dumnezeu și nici nu poate să se supună.” 

Pentru aceasta este nevoie de o natură nouă, de o inimă nouă și tocmai acest lucru îl face Dumnezeu în cadrul acestui nou legământ unde „suntem făcuți părtași ai firii dumnezeiești” (2 Petru 1:4; vezi și Ioan 3 sau Galateni 5). Observăm că standardul nu este coborât. Cerințele morale ale lui Dumnezeu nu sunt diluate, dar dispoziția noastră este schimbată, astfel încât ajungem nu doar să cunoaștem, ci și să iubim legea Domnului și să fim în stare să o împlinim.

b. Cunoașterea lui Dumnezeu  – darul noului legământ (v. 11)

Această cunoaștere înseamnă mai mult decât a ști că Dumnezeu există. Este vorba despre existența unei relații cu Dumnezeu. Practic, în Biblie verbul „a cunoaște” este folosit și pentru a descrie relația dintre un soț și soția sa (vezi, de pildă Geneza 4:1). Cunoașterea unor oameni poate să ne ajute pentru a ne apropia de Dumnezeu, dar pentru a fi salvați trebuie să Îl cunoaștem pe Dumnezeu. Lucrul minunat este că nu trebuie să câștigăm dreptul de a‑L cunoaște pe Dumnezeu. Nu trebuie să depunem eforturi prescrise sau să parcurgem ritualuri nesfârșite. În cadrul noului legământ această cunoaștere este darul Lui pentru noi. Apostolul Pavel afirmă că Duhul Sfânt care locuiește în noi mărturisește că suntem copii ai lui Dumnezeu (Galateni 4:6). Din perspectiva lui Dumnezeu această cunoaștere este indispensabilă și nu poate fi înlocuită de nimic altceva (Matei 7:23).

c. Iertarea lui Dumnezeu  – garanția rămânerii în legământ (v. 12) 

Dumnezeu ia în calcul faptul că este posibil ca poporul Lui să falimenteze, dar promite iertarea. Aceasta este posibilă prin jertfa pe care Mijlocitorul a depus‑o (Evrei 10:11–22) și prin lucrarea de mijlocire pe care El o înfăptuiește tocmai la dreapta Tatălui (Evrei 7:25). Această promisiune nu este, așa cum cred unii, un cec în alb pentru a trăi conform pornirilor păcătoase. Să nu uităm că Dumnezeu nu ne acordă doar iertarea, ci și o inimă nouă care ne face să Îl iubim pe El, Legea Sa și să ne plângem păcatul.

Aplicații:

1. Faptul că Isus este Mijlocitorul noului legământ ne oferă pace, siguranță și bucurie. Mântuirea noastră nu este o presupunere, o speranță frumoasă, ci o certitudine. Atunci când evreii falimentează, Moise pledează cauza lor înaintea lui Dumnezeu și este ascultat. Cu cât mai siguri putem fi noi de acceptarea noastră înaintea lui Dumnezeu, cunoscând faptul că Cel care este Dumnezeu, dar care este și OM, Isus Hristos, este așezat nu pe un munte, ca Moise, ci în ceruri, în cea mai înaltă poziție de autoritate, pentru a pleda înaintea Tatălui cauza noastră? Una dintre cântările care exprimă într‑un mod sublim această realitate se află în Cântările Evangheliei, la numărul 152: „În fața tronului de sus eu am un bun apărător,/ un mare Preot pe Isus la care aflu ajutor./ Săpat eu sunt pe mâna Sa și pe‑a Lui inimă sunt scris/ Iar cât în ceruri El va sta, pârâșul meu va fi învins.” 

2. Faptul că Isus este Mijlocitorul noului legământ ne determină să luptăm cu mai multă râvnă împotriva păcatului și a oricăror obstacole ce ar apărea pe cale. Relația cu Dumnezeu și răsplătirea Lui sunt sigure. Destinatarii acestei epistole erau tentați din pricina persecuției să se întoarcă din nou înspre realitatea templului și a slujirii preoțești din Ierusalim. În cele din urmă acestea erau realități materiale, palpabile, respectate. Autorul zugrăvește însă înaintea lor chipul glorios al Marelui Mijlocitor și al legământului minunat pe care L‑a adus, arătându‑le că, de dragul Lui și de dragul răsplătirii, orice preț merită plătit. 

Noul Legământ este adevărata substanță a lucrurilor. Templul și ritua­lurile de la Ierusalim sunt o umbră palidă, „bătrână” (vezi v. 13), care în curând va trece. Atunci când lupta se va încheia și „Cel ce vine” (Evrei 10:37) va fi venit, vom fi și noi așezați alături de El la „dreapta măririi” (Evrei 8:1; vezi și Apocalipsa 3:21). Atunci întreg universul va fi o sfântă a sfintelor imensă, unde netulburați vom locui o veșnicie întreagă în prezența Dumnezeului nostru și a Mielului Său. Să ne silim să o facem încă de pe acum!

Întrebări pentru discuții:

1. În ce fel ne ajută, acum și aici, lucrarea pe care Mediatorul nostru o face în ceruri pentru noi?

2. Suntem și noi câteodată tentați să ne întoarcem la „umbre”, la vechiul legământ? Dacă da, în ce fel? De ce întoarcerea la vechiul legământ rămâne o tentație constantă?

3. Pe ce se bazează siguranța faptului că vom ajunge în ceruri?


autor: Valentin Făt, pastor, Biserica Baptistă „Betania” Timișoara;
e‑mail:
valentinfat@betania‑tm.ro