0

A trecut la cele veșnice sora Lidia Talpoș (n. 1947) soția fratelui pastor Vasile Talpoș, fost rector al Institutului Teologic Baptist din București

Născută pe meleaguri sibiene (Racovița, 1947), unde a făcut școala elementară și liceul și unde a primit și botezul noutestamentar (Biserica Baptistă Sibiu, pastor Mircu Cocar), sora Lidia Talpoș (născută Suciu) și-a absolvit studiile universitare la Conservatorul de Muzică din Cluj-Napoca (actualmente Academia de Muzică „Gheorghe Dima”), secția de canto, Clujul devenindu-i familiar mai ales după ce s-a căsătorit cu proaspătul absolvent al Seminarului Teologic Baptist din București, pastorul Vasile Talpoș.

În Cluj-Napoca, avea să profeseze ca solistă la Filarmonica de Stat, iar după mutarea la București, în 1986, în Corul Radiodifuziunii Române. Dedicată familiei, avea să se ocupe îndeaproape de creșterea celor trei copii, două fete, Cristina și Emanuela-Lidia, și un băiat, Cristian-Mihael. Alături de slujirea din familie, avea să lucreze, cu darul muzical cu care a înzestrat-o Dumnezeu, în biserica din cartierul Giulești și, mai cu seamă, în cadrul Seminarului Teologic Baptist din București, unde soțul, pastorul Vasile Talpoș, a fost numit director în 1988, apoi rector, după recunoașterea gradului universitar al școlii teologice, în 1990. Aici a predat muzica și a pregătit și dirijat Corul Studenților.

O puteți urmări mai jos video pe sora Lidia Talpoș, rostind o rugăciune pentru națiune, într-una dintre acțiunile bisericilor din Sibiu pentru Susținerea Familiei Tradiționale, desfășurată în 2016.

Revista Crestinul Azi

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.