„V-am trimis pe toţi slujitorii Mei prorocii, i-am trimis întruna la voi, să vă spună: „Întoarceţi-vă, fiecare, de la calea voastră cea rea, îndreptaţi-vă faptele, nu mergeţi după alţi dumnezei, ca să le slujiţi, și veţi rămâne în ţara pe care v-am dat-o vouă și părinţilor voștri!» Dar voi n-aţi luat aminte și nu M-aţi ascultat. Da, fiii lui Ionadab, fiul lui Recab, păzesc porunca pe care le-a dat-o tatăl lor, însă poporul acesta nu M-ascultă!” De aceea, așa vorbește Domnul Dumnezeul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi aduce peste Iuda și peste toţi locuitorii Ierusalimului toate nenorocirile pe care le-am vestit cu privire la ei, pentru că le-am vorbit, și nu M-au ascultat, pentru că i-am chemat, și n-au răspuns!” (Ieremia 35)

        Recabiţii de ieri sunt, potrivit textului, urmaşii lui Ionadab, fiul lui Recab, contemporan cu Iehu, împăratul lui Israel (2 Împăraţi 10:15-16); ei se mai numeau şi cheniţi (1 Cronici 2:55), care se coborau din Hobab, socrul lui Moise (Judecătorii 4:11); prin urmare, recabiţii formau un trib străin care locuia în mijlocul poporului evreu (v.7).

Recabiţii de azi, fără a avea vreo legătură de sânge cu recabiţii de ieri, sunt urmaşii lor pe linia respectului faţă de nişte învăţături omeneşti pe care le-au primit fie prin viu grai, fie în scris; ei sunt oameni din lume, poate creştini cu numele, atei sau păgâni care nu-L cunosc pe Dumnezeu şi nici nu I se supun.

Potrivit textului din Ieremia 35:

1.Recabiții respectă cu stricteţe nişte porunci omeneşti (v. 1-11)

Testul la care urmau să fie supuşi recabiţii de ieri (cei din antichitate) de către prorocul Ieremia, după Cuvântul Domnului, era băutul vinului, şi aceasta într-o vreme în care evreii foloseau vin, nefiind interzis de Lege, un test pe care recabiţii, însă, l-au trecut, fără excepţie: Noi nu bem vin! (v.6). Nu era singura interdicţie la care se supuneau de bunăvoie, pentru că mai erau şi altele, poate mult mai greu de îndeplinit: să locuiască în corturi (vară, iarnă), să nu stăpânească niciun teren arabil; cu alte cuvinte, să nu posede bunuri imobile. Şi toate aceste porunci nu au fost respectate cu stricteţe de către o singură persoană, ci de întregul trib, pe parcursul mai multor generaţii (trecuseră peste două sute de ani de când fuseseră date poruncile!): Astfel noi ascultăm tot ce ne-a poruncit Ionadab, fiul lui Recab, tatăl nostru: nu bem vin toată viaţa noastră, nici noi, nici nevestele noastre, nici fiii, nici fiicele noastre […] (v.8-10). Cât de des se întâmplă, în vremea noastră, ca nici măcar copiii să nu mai urmeze credinţa părinţilor, ca să nu mai vorbim de nepoţi ori strănepoţi, pe când la ei, urmaşii, după mai multe generaţii, respectau toate poruncile primite de la strămoşul lor!

Şi astăzi sunt recabiţi printre noi care respectă cu stricteţe nişte învăţături  sau porunci date de oameni, chiar dacă unele dintre ele se regăsesc şi în Biblie. Dar fac aceasta fără să fi citit Cuvântul lui Dumnezeu (unii creştini de nume) sau fără să creadă în el (ateii şi păgânii.) Iată câteva dintre aceste învăţături pe care unii oameni, recabiţii de azi, le respectă cu stricteţe: ţinerea unor sărbători şi posturi, păstrarea legământului căsătoriei, practicarea abstinenţei, rugăciunii şi milosteniei, mersul la biserică sau moscheie şi multe altele. Pe când unii credincioşi, care citesc Biblia şi cunosc Cuvântul lui Dumnezeu, îşi permit tot mai mult unele lucruri pe care Biblia le interzice, în timp ce pe altele care sunt poruncite le neglijează.

2. Recabiții fac de ruşine poporul ales (v.12-16)

Poporul ales (Israel) aveaporunci dumnezeieşti pe care le încălca, fără să le bage în seamă (sigur, erau şi excepţii: Ieremia, Ezechiel, Daniel şi ceilalţi trei tineri din Babilon ş.a.), pe când recabiţii aveau nişte porunci omeneşti pe care le respectau întocmai. De aceea Domnul constată cu tristeţe: Da, fiii lui Ionadab, fiul lui Recab, păzesc porunca pe care le-a dat-o tatăl lor, însă poporul acesta nu M-ascultă! (v.16). Cât de ruşinaţi ar fi trebuit să se simtă evreii, dându-şi seama de această amară realitate: păgânii respectau cuvintele unui om, pe când ei nu respectau nici măcar cuvintele lui Dumnezeu! Numai că şi ruşinea şi-o pierduseră cei mai mulţi dintre ei. Tot la fel se întâmplă şi astăzi: în timp ce unii credincioşi divorţează, deşi Domnul interzice divorţul, unii recabiţi (recabiţii de azi) nu divorţează, chiar dacă au de suferit din pricina aceasta; în timp ce unii credincioşi folosesc fără reţinere băuturi alcoolice, unii recabiţi nu beau nici măcar vin; în timp ce unii credincioşi trăiesc în imoralitate, unii recabiţi nu îşi permit aceasta; în timp ce unii credincioşi neglijează rugăciunea sau mersul la biserică, unii recabiţi le practică cu fidelitate. Şi exemplele ar putea continua…

Recabiţii de azi, prin ascultarea şi moralitatea lor, îi fac de ruşine de multe ori pe unii credincioşi care trăiesc în nepăsare, neascultare şi chiar imoralitate, aruncând o blamă asupra poporului ales (Bisericii), pentru că lumea nu prea face deosebire (intenţionat sau nu): „Uite ce fac pocăiţii!” Poate şi acesta este motivul pentru care (vorba fratelui Pitt Popovici) în multe biserici s-a ajuns să fie botezaţi doar copiii pocăiţilor, mulţi dintre ei fără să fi cunoscut naşterea din nou! Oamenii din lume nu se mai simt atraşi la o religie care şi-a schimbat doar numele, fără să schimbe şi viaţa celor care o îmbrăţişează!

3. Recabiții au parte de binecuvântări pământeşti (v.17-19)

Poporul Israel (Regatul de nord şi Regatul de sud) a fost pedepsit cu o aspră robie (cei care n-au murit de foame, ciumă ori sabie), mulţi din popor pierzându-şi nu numai ţara, ci chiar şi identitatea, împrăştiaţi şi amestecaţi cu celelalte popoare în decursul miilor de ani. În acelaşi timp, multe dintre casele evreilor nu au mai avut urmaşi care să le perpetueze numele, pe când Domnul face o promisiune solemnă faţă de recabiţi: Ionadab, fiul lui Recab, nu va fi lipsit niciodată de urmaşi care să stea înaintea Mea (v.19). Un comentator biblic nota cu privire la împlinirea acestei promisiuni: „Unii sunt de părere că recabiţii au fost asimilaţi de tribul lui Levi şi că astfel s-a împlinit profeţia lui Dumnezeu. Deşi nu putem să-i identificăm în prezent, credem că identitatea lor va fi dezvăluită […]” Şi chiar dacă ei ar fi dispărut ca trib (popor) din istorie, recabiţii de ieri au încă urmaşi: recabiţii de azi. Însă pe lângă garantarea perenităţii neamului lor, şi aceasta în vremuri deosebit de grele, când alte popoare mult mai mari urmau să dispară – ceea ce constituia o mare binecuvântare –, Dumnezeu le-a purtat de grijă, binecuvântându-i şi prin dăruirea celor necesare vieţii, când ei nu aveau ogoare pe care să le lucreze şi case unde să locuiască.

Tot la fel se întâmplă şi astăzi: sunt mulţi recabiţi care au parte de tot felul de binecuvântări pământeşti, în timp ce unii credincioşi care păcătuiesc, răzvrătindu-se împotriva Cuvântului Domnului, sunt privaţi de ele. Putem aminti  aici pe unii credincioşi care divorţează, sperând că o a doua căsătorie le va aduce împlinirea mult visată, şi care rămân la fel de goi şi nefericiţi, ca să nu mai vorbim de copiii rămaşi în urmă. Sau pe unii credincioşi plecaţi prin alte ţări după căpătuire, dezrădăcinaţi şi măcinaţi de tot felul de boli (doruri), în timp ce recabiţii de azi au rămas acasă, lângă familie, ştiind că trăinicia familiei contează cel mai mult. Şi exemplele ar putea continua… O lecţie de istorie veche de mii de ani şi, totuşi, mereu actuală. Un test la care putem participa în mod voluntar fiecare: cât de mult (puţin) respectăm noi nişte porunci dumnezeieşti. Şi nu mă refer aici la aşa-numita „zonă gri”, în care să nu mai ştim cu exactitate ceea ce e bine ori rău, ci la „zona alb-negru” (permis-nepermis) trasată atât de clar prin Cuvânt. Şi, în acelaşi timp, să privim şi la „vecini” – recabiţii de azi, care de multe ori ne fac de ruşine. Dacă vom fi sinceri în demersul nostru, cu siguranţă aceasta ne va conduce la o mai profundă şi serioasă pocăinţă, ceea ce nu s-a întâmplat cu poporul evreu din vechime. Dar noi trăim alte vremuri şi, de două mii de ani, am intrat într-o altă epocă. Fie ca să înţelegem şi să luăm aminte, procedând în consecinţă! Şi Domnul să ne ajute!

autor: Ioan Giura, pastor al Bisericii Creștine Baptiste din Aiud, jud. Alba