Doinița a descoperit că are o tumoare la ficat, iar medicii nu prea i-au mai dat șanse la viață, așa că s-a hotărât să meargă în misiune full-time, că tot ieșise la pensie; a strâns toate lucrurile pe care nu le mai foloseau ea și prietenii ei și le-a dus grupurilor de surori de la țară, undeva pe lângă Oltenița și Călărași.
A trecut un an și n-a murit, așa că s-a hotărât să treacă și în Ilfov și Teleorman, județe apropiate din sudul amărât al țării, unde a început să organizeze „Ceaiul pentru doamne”, șezători restrânse unde discută subiecte extrem de utile cu femeile din bisericile de la sate și chiar caută să dezvolte și alte activități implicând și primăriile de acolo.
Și au mai trecut câțiva ani și nu era nici măcar muribundă, cum i se „prognosticase” că ar trebui să fie, era doar ocupată… (găsești articolul integral în ediția tipărită al revistei Creștinul azi)
