O abordare critică a teismului deschis


prof. univ. dr. Paul Negruț, vicepreședinte pentru educație biblică
al Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România


INTRODUCERE

În cadrul dezbaterilor publice cu privire la relația dintre suveranitatea lui Dumnezeu și libertatea omului a fost ridicată și problema omniscienței (atotcunoașterii) lui Dumnezeu. În acest context s-a afirmat că Dumnezeu nu ar cunoaște în totalitate viitorul. Afirmația a stârnit un val de reacții din partea creștinilor care cred că Dumnezeu este atotștiutor. Pentru a înțelege mai bine implicațiile teologice și practice ale acestor dezbateri este nevoie să cunoaștem argumentele celor două curente teologice implicate în această dezbatere.

Curentul teologic care a susținut de-a lungul istoriei creștinismului credința într-un Dumnezeu glorios și desăvârșit în toate atributele Sale (sfințenie, suveranitate, atotputernicie, atotprezență, atotcunoaștere, dragoste, dreptate, îndurare etc.), se numește teism clasic.[1]De partea cealaltă, curentul teologic care redefinește atributele lui Dumnezeu și susține că El este limitat în cunoașterea viitorului și în puterea de a controla acțiunile libere ale ființelor raționale se numește teism deschis (open theism).

I. RĂDĂCINILE ISTORICE ALE TEISMULUI DESCHIS

În forma actuală, teismul deschis este un curent teologic de dată recentă, intrat în câmpul dezbaterilor teologice evanghelice odată cu publicarea cărții The Openness of God: A Biblical Challenge to the Traditional Understanding of God (Deschiderea lui Dumnezeu: o provocare biblică a concepției tradiționale despre Dumnezeu) în anul 1994, sub semnătura teologilor Clark Pinnock, Richard Rice, John Sanders, William Hasker și David Basinger.[2]

Din perspectivă istorică, însă, rădăcinile acestui curent teologic merg până în perioada presocratică a filozofiei grecești, când unii filosofi suțineau că zeii grecilor aflau despre anumite acțiuni ale altor zeități sau ființe umane numai după consumarea lor. La rândul lui, Aristotel a susținut în lucrarea De Interpretatione că un adevăr apriori este incompatibil cu o posibilitate viitoare.[3] În gândirea creștină, această idee a apărut în perioada Evului Mediu în învățăturile teologului catolic iezuit de orientare semipelagiană, Luis DeMolina (1535–1600), care a pus sub semnul întrebării atotcunoașterea lui Dumnezeu.[4] Mai apoi, ideile moliniste au fost reluate în cadrul dezbaterilor teologice dintre socinieni (adepții lui Socinius)[5] și wesleyeni (adepții lui John Wesley)[6], precum și dintre arminieni și calviniști. Teoria cunoașterii limitate a lui Dumnezeu a reapărut în perioada modernă în scrierile lui Alfred N. Whitehead (1861–1947), Charles Hartshorne (1897–2000) și Bertrand Russell (1872–1970), considerați precursorii teologiei proceselor sau a teismului proceselor. Conform acestei teorii, datorită faptului că Dumnezeu este implicat în istoria Universului, El se schimbă și progresează în cunoaștere odată cu schimbările care au loc în Univers. În calitate de participant la desfășurarea istoriei, Dumnezeu nu cunoaște viitorul în întregime. El poate avea bănuieli în legătură cu ce s-ar putea sau nu s-ar putea întâmpla, dar nu poate avea o cunoaștere absolută decât după ce evenimentele s-au consumat. Din perspectiva acestei teologii, doctrina despre Dumnezeu este redefinită în sensul în care, într-un anume fel, Dumnezeu este temporal, mutabil și pasibil. Aceste afirmații ale teismului proceselor neagă afirmațiile teologice ale creștinismului istoric cu privire la faptul că Dumnezeul adevărat este atemporal (etern), imutabil (neschimbător) și impasibil (esența ființei Lui nu este modificată de acțiuni exterioare). Din punct de vedere metodologic, trebuie subliniat faptul că aceste afirmații nu se sprijină pe texte biblice, ci pe deducții filozofice ancorate într-o metafizică speculativă.[7]  În mare măsură, teismul deschis a preluat ideile teologiei proceselor, cu anumite nuanțări și cu trimiteri la anumite texte din Scriptură.

II. TEISMUL DESCHIS. PREZENTARE GENERALĂ

Cu toate că încearcă să convingă despre faptul că nu este o mișcare eretică[8] prin aceea că, declarativ, afirmă unele dintre atributele lui Dumnezeu cum ar fi infinitatea, transcendența, omnipotența, omniprezența și independența ontologică (existența lui Dumnezeu nu depinde de nimic dinafara Lui), teismul deschis se îndepărtează semnificativ de teologia creștină (teismul clasic) prin faptul că a preluat de la teismul proceselor modelul explicativ al relației dintre Dumnezeu și ființele libere din Univers.[9] În special, teismul deschis este preocupat să redefinească relația dintre Dumnezeul suveran și ființa umană liberă – libertate în sens libertarian – libertate care, astfel definită, este incompatibilă cu suveranitatea și atotcunoașterea lui Dumnezeu.[10]

În acest demers, teismul deschis susține că Dumnezeu a înzestrat oamenii cu voință liberă. Pentru ca această voința liberă să fie cu adevărat liberă, deciziile viitoare ale oamenilor nu pot fi cunoscute mai dinainte de Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ar cunoaște în mod desăvârșit viitorul – inclusiv deciziile viitoare ale oamenilor – atunci libertatea omului de a alege ar fi limitată, datorită faptului că nu ar mai avea posibilitatea să aleagă altceva decât ceea ce Dumnezeu știe deja.[11] În dorința de a apăra libertatea omului în fața unui Dumnezeu suveran, teismul deschis afirmă că Dumnezeu nu cunoaște mai dinainte „acțiunile imprevizibile ale ființelor morale libere, cum sunt oamenii și îngerii.”[12] Prin urmare, așa cum notează Gregg Cantelmo, la întrebările: „Ce cunoaște Dumnezeu?” și „Când cunoaște Dumnezeu?”, teismul deschis susține că:

Dumnezeu experimentează evenimentele lumii pe care a creat-o… pe măsură ce ele se întâmplă, și nu [posedă] o cunoaștere totală într-o percepție atemporală, eternă. Asta înseamnă că nici măcar Dumnezeu nu cunoaște viitorul în toate detaliile.[13]

În încercarea de a explica afirmațiile privitoare la cunoașterea limitată a viitorului, James Rissler introduce în modelul explicativ conceptul de dragoste. Dumnezeu a creat omul din dragoste și dorește ca omul să reciprocheze dragostea Lui. În concepția teismului deschis, omul liber îl va putea iubi pe Dumnezeu de bună voie numai dacă Dumnezeu nu cunoaște și nu controlează viitorul. În acest sens Rissler afirmă:

Teismul deschis este teza că, deoarece Dumnezeu ne iubește și dorește ca noi să reciprocăm în mod liber dragostea Lui, El a făcut cunoașterea Lui despre și planurile Lui pentru viitor condiționate de acțiunile noastre. Cu toate că este omniscient, Dumnezeu nu știe ce vom face noi în mod liber în viitor. Cu toate că este omnipotent, El a ales să ne invite ca în mod liber să colaborăm cu El în guvernarea și în dezvoltarea creației Sale, de aceea ne-a lăsat libertatea să contracarăm speranțele Lui pentru noi. [14]

În această relație reciprocă între Creator și creație, Dumnezeu cunoaște tot adevărul care se poate cunoaște, dar nu cunoaște lucrurile care se vor întâmpla în viitorul nedeterminat. Adică, lucrurile care au potențial să se întâmple, dar nu este sigur că se vor întâmpla nu pot fi cunoscute de nimeni, inclusiv de Dumnezeu, până când se vor întâmpla. În acest sens, Pinnock afirmă:

Decizii care încă nu au fost luate nu există nicăieri ca să fie cunoscute chiar de către Dumnezeu. Ele sunt doar posibilități (potential) care urmează să fie realizate, dar nu sunt încă actuale. Dumnezeu poate prezice destul de multe din ceea ce vom alege să facem, dar nu totul, pentrucă unele rămân ascunse în misterul libertății umane…

Dumnezeul Bibliei manifestă o deschidere spre viitor (i.e. ignoranță cu privire la viitor) pe care concepția tradițională cu privire la omnisciență nu o poate accepta.[15] 

De asemenea, teismul deschis susține că Scripturile prezintă nu doar limitele cunoașterii, ci și limitele abilității lui Dumnezeu de a acționa împotriva voinței libere a omului. Rissler afirmă că:

Dumnezeu poate interveni în orice moment în lumea creată și ne-ar putea determina să acționăm în modul ales de El. Dar El nu poate deopotrivă să ne respecte libertatea noastră libertariană și să garanteze că vom acționa liber într-un anume fel. Astfel, teismul deschis crede că Dumnezeu a creat o lume în care și-a luat riscul că mulți dintre noi Îl vom respinge și vom acționa în moduri potrivnice Lui, pentru ca să ne dea ocazia de a alege liber să-L iubim și să-L ascultăm.[16]  

Mai mult, Gregory Boyd lasă să se înțeleagă că din perspectiva teismului deschis, oamenii credincioși nu pot avea siguranța că Dumnezeu va controla în mod absolut viitorul lor.

Este adevărat că, în conformitate cu teoria deschisă, în viața noastră se pot întâmpla lucruri pe care Dumnezeu nu le-a planificat sau chiar să le fi preștiut cu certitudine (chiar dacă a preștiut că ar fi posibile). Asta înseamnă că în concepția deschisă ni se pot întâmpla lucruri care nu au un scop divin atotcuprinzător. În această abordare, „încrederea în Dumnezeu” nu oferă siguranța că tot ceea ce ni se întâmplă va reflecta scopurile Lui divine, datorită faptului că există și alți agenți care au, de asemenea, putere să ne afecteze, așa după cum și noi avem putere să-i afectăm pe alții. Aceasta, trebuie să admitem, poate să fie pentru mulți un gând înspăimântător.[17]

Se poate observa din afirmația lui Boyd, dar și din ale celorlați promotori ai teismului deschis că, deși teoretic afirmă atotcunoașterea lui Dumnezeu, în realitate, o neagă prin faptul că susțin că El nu cunoaște precis viitorul. De asemenea, cu toate că afirmă teoretic atotputernicia lui Dumnezeu, în realitate o neagă prin afirmația că există ființe raționale care pot anula scopurile Lui. Din aceeași perspectivă, John Senders afirmă că Dumnezeu nu este atemporal, ci temporal.

Teiștii deschiși cred că Dumnezeu este un agent personal care experimentează o relație de tipul „dai și primești” în raport cu creaturile Lui. Pe măsură ce lucrează cu noi, Dumnezeu se schimbă în relațiile Lui, așa că Dumnezeu are o istorie. Dumnezeu are conștiența [evenimentelor] și experimentează secvența temporală a evenimentelor care se întâmplă unele după altele, Dumnezeu nu este atemporal pentru că o ființă atemporală nu are istorie.[18]

În sprijinul acestor afirmații, și spre deosebire de teismul proceselor, care se fundamentează pe presupoziții filosofice, teismul deschis invocă texte biblice.

III. ARGUMENTE BIBLICE INVOCATE DE TEISMUL DESCHIS

Gregg Cantelmo a identificat cinci grupe de texte biblice invocate de teismul deschis pentru a demonstra faptul că Dumnezeu nu cunoaște în mod desăvârșit viitorul. Acestea vorbesc despre: pocăința lui Dumnezeu, testarea poporului Israel, profeții neîmplinite, întrebări puse de Dumnezeu și recunoașterea din partea lui Dumnezeu că anumite idei nu I-au trecut prin minte.[19] Pentru exemplificare vom analiza câteva dintre textele invocate de teismul deschis.

Texte care vorbesc despre regretele sau pocăința lui Dumnezeu:

  • Geneza 6:6–7 – „I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ, și S-a mâhnit în inima Lui”;
  • 1 Samuel 15:11,35 – „Îmi pare rău că am pus pe Saul împărat, căci se abate de la Mine și nu păzește Cuvintele Mele… Samuel plângea pe Saul pentrucă Domnul se căise că pusese pe Saul împărat peste Israel.”

Faptul că lui Dumnezeu I-a părut rău de ceea ce a făcut denotă în interpretarea teismului deschis că Dumnezeu nu a știut mai dinainte ce se va întâmpla. Altfel, cum s-ar jutifica regretul față de ceva ce ar fi știut mai dinainte. Singura explicație, după părerea lui Boyd, este că a luat cunoștință despre evenimentele respective doar după ce ele au avut loc, datorită faptului că ființele cu voință liberă pot schimba intențiile lui Dumnezeu.[20]

În teismul clasic, încă din perioada patristică, „părerea de rău” a lui Dumnezeu a fost înțeleasă ca o figură de stil – antropomorfism. Presbiterul Salvian afirmă că atunci când Biblia spune ”ca I-a părut rău lui Dumnezeu, asta nu înseamnă că Dumnezeu este afectat de emoții sau că este supus schimbării. Mai degrabă, pentru a facilita mai deplin o înțelegere corectă a Scripturilor, Divinul Cuvânt vorbește în termenii emoțiilor umane. Folosind expresia „I-a părut rău”, scoate în evidență intensitatea cu care Dumnezeu respinge [faptele lor]. Mânia lui Dumnezeu este pur și simplu pedeapsa păcătosului.”[21] La fel și Augustin spune că atunci când se pare că Dumnezeu își schimbă planurile, „asta înseamnă că realitățile schimbătoare vin în contact cu rațiunea neschimbătoare a lui Dumnezeu. Lui Dumnezeu nu-i poate părea rău așa cum le pare rău oamenilor de ceea ce au făcut, pentrucă în toate lucrurile judecățile Lui sunt la fel de statornice precum precunoașterea lui este clară. Dar numai folosind astfel de expresii, Scriptura poate face ca diferitele tipuri de cititori pe care vrea să-i ajute să se simtă ca și cum ar fi acasă.”[22]

De asemenea, Millard Erickson respinge interpretarea lui Boyd pentrucă o consideră deficitară din două motive. Primul, experimentarea regretului pentru ceva ce se întâmplă nu denotă necunoașterea, ci durerea pentru ceea ce se întâmplă. De exemplu, toti copiii știu că le vor muri părinții, dar experimentează durerea și părerea de rău atunci când se întâmplă. Al doilea argument, părerea de rău a lui Dumnezeu menționată în ambele texte, exprimă durerea lui Dumnezeu față de starea de păcat a omenirii, atât din vremea potopului, cât și din vremea lui Saul. Este vorba despre o durere care exprimă întristarea și regretul lui Dumnezeu față de neascultarea oamenilor și, implicit, față de pedeapsa care vine în urma neascultării, și nicidecum datorită necunoașterii.[23]

Texte care descriu testele (încercările) la care a fost suspus poporul Israel:  

  • Deuteronom 8:2 – „Adu-ți aminte de tot drumul pe care te-a călăuzit Domnul, Dumnezeul tău în timpul acestor patruzeci de ani în pustie ca să te smerească și să te încerce, ca să-ți cunoască pornirile inimii și să vadă dacă ai să păzești sau nu poruncile Lui”;
  • Deuteronom 13:3 – „Căci Domnul Dumnezeul vostru vă pune la încercare ca să știe dacă iubiți pe Domnul Dumnezeul vostru din toată inima voastră și din tot sufletul vostru”;
  • Judecători 3:4 – „Neamurile acestea au slujit ca să pună pe Israel la încercare, pentru ca Domnul să vadă dacă vor asculta de poruncile pe care le dăduse părinților lor prin Moise.”

Boyd suține că din aceste texte rezultă că Dumnezeu nu a știut cum va reacționa Israel în anumite împrejurări și de aceea l-a supus unor teste ca să încerce să afle cum se va comporta în viitor.[24]  Din perspectiva teismului clasic, Keil și Delitizsch demonstrează însă că testele au avut ca scop smerirea poporului Israel și nicidecum evidențierea necunoașterii lui Dumnezeu. Smerirea poporului a fost făcută prin scoaterea publică la suprafață a pornirilor ascunse din inimile lor, porniri pe care Dumnezeu le cunoștea dinainte.[25] În același sens, Paul Gilchrist, afirmă că scopul lui Dumnezeu cu Israel, în experiența celor patruzeci de ani în pustie, a fost realizat pe două coordonate. Primul, să le demonstreze public starea de răzvrătire din adâncul inimii lor, iar al doilea, să-i smerească demonstrându-le că omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura Domnului.[26] În același spirit, Thompson susține că testele la care a fost supus Israel au avut scop didactic pentru popor, în vederea pregătirii lor pentru ispitele cu care se vor confrunta, odată instalați în țara promisă.[27] Încă din perioada patristica, Augustin a spus că afirmația „Domnul Dumnezeul vostru vă pune la încercare ca să știe dacă iubiți pe Domnul Dumnezeul vostru din toată inima” nu trebuie înțeleasă în sensul că Dumnezeu nu cunoaște, ci în sensul ca oamenii să descopere prin încercări cât de mult au progresat în dragostea lor fața de Dumnezeu. Când vorbim despre faptul „că Dumnezeu nu cunoaște”, sensul cuvântului este „Dumnezeu nu aprobă, nu este de acord cu”, la fel ca în afirmația „Nicodată nu v-am cunoscut”.[28] Mai departe, Augustin afirmă că „Dumnezeu permite să fim testați, nu pentru ca El, pentru care nimic nu este ascuns, să cunoască, ci pentru a ne face pe noi să cunoaștem dimensiunile progresului dragostei noastre față de El”.[29]

Texte pentru profeții neîmplinite care ar dovedi faptul că Dumnezeu se poate înșela cu privire la viitor:

  • Geneza 37:9-11 – „El (Iosif) a zis «Am visat un vis! Soarele, luna și unsprezece stele se aruncau cu fața la pământ înainte mea»… Tatăl său l-a mustrat și i-a zis: «Ce înseamnă visul acesta pe care l-au visat? Nu cumva vom veni, eu, mama ta și frații tăi, să ne aruncăm cu fața la pământ înaintea ta?»”;
  • Fapte 21:11 –  „un prooroc, numit Agab, s-a pogorât din Iudea și a venit la noi. A luat brâul lui Pavel, și-a legat picioarele și mâinile și a zis: «Iată ce zice Duhul Sfânt: Așa vor lega Iudeii în Ierusalim pe omul acela al cui este brâul acesta și îl vor da în mâinile Neamurilor.»”

În baza acestor texte, Sanders susține că Dumnezeu poate greși cu privire la modul în care se vor desfășura evenimentele în viitor datorită faptului că, și în cazul lui Iosif și în cel al lui Agab, profețiile nu s-au împlinit așa cum au fost prezise. Părinții lui Iosif nu s-au plecat înaintea lui, iar Pavel a fost legat de romani și nu de iudei.[30] Pinnock adaugă drept al treilea exemplu de profeție neîmplinită și textul din:

  • Matei 24:2 – „Vedeți voi toate aceste lucruri? Adevărat vă spun că nu va rămânea aici piatră pe piatră, care să nu fie dărâmată.”

În înțelesul lui Pinnock, profeția nu s-a împlinit datorită faptului că atunci când a fost dărâmat Templul au rămas unele pietre peste altele.[31]

Din perspectiva teismului clasic, atât Kline cât și Hamilton afirmă că idea centrală a visului lui Iosif comunică planul lui Dumnezeu cu familia lui Iacov prin intermediul rolului special al lui Iosif în acest plan.[32]  Visul profetic al lui Iosif trebuie interpretat după regulile hermeneutice ale acestui gen literar care operează cu imagini și sensuri simbolice, și nu după reguli specifice altor genuri literare. Din această perspectivă, Hamilton notează faptul că visul lui Iosif surprinde un sens al destinului, și anume faptul că „Dumnezeu are un plan pentru Iosif, și acest plan presupune cârmuire și autoritate”.[33] De asemenea, vorbind despre comentariile teiștilor deschiși cu privire la neîmplinirea exactă a visului, Erickson atrage atenția asupra faptului că Biblia nu descrie în detaliu toate aspectele întâlnirii dintre Iosif și familia lui Iacov. În plus, Cantelmo remarcă faptul că ignorând ideea centrală a visului lui Iosif, Sanders încearcă să speculeze argumentul tăcerii pentru a justifica teoria precunoașterii limitate a lui Dumnezeu.[34]

În legătură cu profeția din Fapte 21:11, din perspectiva teismului clasic, Howard Marshal susține că „Iudeii pot fi considerați responsabili de faptul că Pavel a căzut în mâinile romanilor și a rămas închis”.[35]  Dacă înțelegem că profeția lui Agab este asemănătoare simbolismului profetic din Vechiul Testament, atunci este limpede că mesajul transmis prin acte simbolice nu este o profeție descriptivă a fiecărui detaliu.[36] În realitate, profeția lui Agab anunță suferințele pe care Pavel le va avea la Ierusalim din cauza Iudeilor și a Neamurilor, fară să detalieze fiecare fază a evenimentelor care vor urma. John Gill subliniază că Agab „a prezis unele lucruri care se vor întâmpla; și care s-au întâmplat, și care sunt o dovadă a precunoașterii Duhului Sfânt și, astfel, a divinității Duhului binecuvântat”.[37]

De asemenea, vorbind despre profeția din Matei 24:2 cu privire la dărâmarea Templului din Ierusalim, John Gill citează din Flavius Josephus și Maimonide relatările cu privire distrugerea totală a Ierusalimului și a Templului ca dovadă că profeția Domnului a fost împlinită.[38] În lucrarea The Wars of the Jews, Flavius Josephus consemnează faptul că armatele romane au primit ordin să distrugă întreg orașul și Templul din temelii. Iar, acest lucru s-a întâmplat, și cu excepția zidului dinspre apus și a câtorva turnuri, orașul a fost distrus în așa măsură încât „nu a rămas nimic [nedărâmat] prin care vreun trecător să creadă că a fost vreodată locuit”.[39]  Mai departe, William Hendriksen adaugă faptul că sintagma „piatră pe piatră” „este o hiperbolă folosită de Domnul Isus ca să indice distrugerea totală”[40] a orașului Iersusalim și a Templului. Prin urmare, profețiile invocate de Sanders și Pinock drept argumente cu privire la faptul că Dumnezeu nu cunoaște viitorul, dovedesc, în realitate, tocmai contrariul, adică atotcunoașterea lui Dumnezeu.

Texte referitoare la întrebările puse de Dumnezeu datorită faptului că nu ar cunoaște viitorul. Unul dintre textele invocate de Boyd este:

  • Numeri 14.11 – „Și Domnul a zis lui Moise: «Până când mă va nesocoti poporul acesta? Până când nu va crede El în Mine, cu toate minunile pe care le fac în mijlocul Lui?»”

De aici, Boyd trage concluzia că Dumnezeu pune această întrebare datorită faptului că pentru El viitorul este incert.[41] Teismul classic, însă, afirmă că Dumnezeu pune întrbări nu pentru a descoperi lucruri pe care nu le cunoaște, ci pentru a confrunta oamenii cu realitatea păcatului și cu oferta harului.  Cantelmo demonstrează că așa stau lucrurile făcând trimitere la întrebarea pusă de Dumnezeu lui Adam: „Unde ești?” în Geneza 3:9. Dumnezeu nu se „joacă de-a v-ați ascunselea, ci mai degrabă dorește ca Adam să-și recunoască păcatul și să se pocăiască. În același mod Dumnezeu pune întrebarea în Numeri 14:11 ca să stârnească răspunsul pocăinței din partea poporului răzvrătit al lui Israel.”[42]

Texte referitoare la faptul că Dumnezeu nu s-a gândit la idolatrie.

  • Ieremia 7:31 – „Au zidit locuri înalte la Tofet, în valea Ben-Hinom, ca să-și ardă în foc pe fiii și fiicele lor: lucru pe care Eu nu-l poruncisem, și nici nu-Mi trecuse prin minte.”

Din textul acesta, Boyd trage concluzia că Dumnezeu nu știe ce se va întâmpla.[43] Din perspectiva teismului clasic, Erickson consideră, însă, că expresia „nu-Mi trecuse prin minte” nu este o declarație cu privire la aspectele cognitive ale lui Dumnezeu, ci o expresie care denotă mustrarea față de dimensiunea idolatriei în popor.[44] De asemenea și Bruce Ware afirmă că expresia aceasta exprimă indignarea maximă a lui Dumnezeu față de păcatul idolatriei. Acest sens al textului este confirmat de faptul că, în vremea lui Moise, Dumnezeu a avertizat poporul de pericolul comiterii acestui păcat: „Tu să nu faci așa față de Domnul Dumnezeul tău; căci ele [popoarele păgâne] slujeau dumnezeilor lor, făcând toate urâciunile pe care le urăște Domnul, și ele chiar își ardeau în foc fiii și fiicele lor în cinstea dumnezeilor lor” (Deuteronom 12:31). Dacă înterpretarea lui Boyd ar fi corectă, pe cale de consecință, afirmă Erickson, Dumnezeu nu ar fi limitat doar în cunoaștere, ci ar fi în situația gravă de a uita ce a vorbit – uită trecutul.[45]

IV. EVALUAREA CRITICĂ A TEISMULUI DESCHIS

Pentru a înțelege mai bine implicațiile teologice și practice ale teismului deschis, vom analiza critic câteva aspecte metodologice, teologice și practice ale acestui curent filosofico-teologic. 

1. Observații metodologice. Din punct de vedere metodologic, orice demers teologic are un punct de pornire. În general, sunt două puncte de pornire fundamentale care ordonează întregul demers teologic: teologia de sus şi teologia de jos

Teologia de sus porneşte de la revelaţia de Sine a lui Dumnzeu aşa cum o avem prezentată în Sfintele Scripturi. Acest model stabileşte care sunt principiile şi învăţăturile Bibliei pentru credinţa şi practica religioasă. Odată stabilite, principiile şi învăţăturile biblice sunt prezentate apoi omului pentru a fi însuşite şi practicate. Scopul acestei abordări este ca omul să-L cunoască pe Dumnezeu şi să trăiască în ascultare de El. Pilonii pe care se construieşte teologia de sus sunt: Revelaţia Scripturii, planul lui Dumnezeu pentru mântuire,  ascultarea şi sfinţirea omului. Rezultatul acestui demers este preocuparea omului pentru a cunoaște voia lui Dumnezeu, pentru a trăi în ascultare și sfințenie. Cu alte cuvinte, rezultatul acestui demers teologic este omul schimbat în conformitate cu chipul  şi asemănarea lui Dumnezeu.

Teologia de jos porneşte de la om, de la nevoile şi dorinţele lui şi are ca scop rezolvarea lor pentru ca omul să fie fericit. În vederea rezolvării nevoilor omului, teologia de jos apelează la dragostea lui Dumnezeu care este înţeleasă în termenii fericirii și libertății omului. Prin urmare, Cuvântul lui Dumnezeu este supus unor interpretări și reinterpretări, până când toate nevoile omului sunt satisfăcute. Rezultatul acestui demers este proiecţia unui dumnezeu după chipul şi asemănarea omului. Pilonii pe care se construieşte acest demers sunt libertatea omului şi dragostea lui Dumnezeu care nu poate fi concepută altfel decât în termenii garantării fericirii umane.  Din această perspectivă, este limpede că punctul de pornire al teismului deschis este teologia de jos cu dorința de a afirma libertatea absolută a omului în fața suveranității lui Dumnezeu. În acest demers, teismul deschis interpretează expresiile antropomorfice din textele narative ale Scripturii în sens literal, ignorând textele didactice care prezintă atributele lui Dumnezeu într-un limbaj fără metafore. Paul Helms subliniază faptul că în relația Creator–creație, Dumnezeu este descris metaforico-antropomorfic – ca având ochi, mâini, gură sau aripi și pene –, ceea ce nu înseamnă că El are, în mod literal, un trup cu asemenea mădulare. În aceeași logică, textele care vorbesc despre relația Creator–creație din perspectiva timpului și spațiului folosesc limbajul antropomorfic, limbaj care trebuie interpretat metaforic.[46]

Preocupat însă de afirmarea libertății omului, teismul deschis prezintă un dumnezeu limitat în cunoaștere și putere în fața unui om liber să facă tot ce dorește.  Erickson subliniază faptul că gândirea teismului deschis este profund antropocentrică prin faptul că schimbă rolurile: Dumnezeu este coborât, iar omul este înălțat[47], așa cum subliniază și Bruce Ware în cartea God’s Lesser Glory: The Diminished God of Open Theism[48]

În al doilea rând, teismul deschis introduce o hermeneutică antropocentrizată, în sensul în care figurile de stil antropomorfice devin antropocentrisme, așa cum observă Caneday:

Devine evident că Boyd crede că toate trăsăturile analogice ale lui Dumnezeu în termenii caracteristicilor omenești trebuie luate literal, în sensul că analogia nu este figurativă, ci o descriere a lui Dumnezeu așa cum este El de fapt. Pe această bază, Boyd spune că Dumnezeu este asemenea omului, adică Dumnezeu este după chipul omului, iar nu omul după chipul lui Dumnezeu. Asta înseamnă că el e convins că Dumnezeu gândește, iubește, acționează corect, Își schimbă gândurile, regretă, planifică și decide, la fel cum fac oamenii. Această credință că Dumnezeu este asemenea omului este pilonul de bază al teismului deschis, adică acțiunile suverane ale lui Dumnezeu înspre și în relație cu creaturile Lui sunt limitate de „voința liberă” a creaturilor Lui.[49]

Afirmațiile lui Boyd despre ființa lui Dumnezeu bazate pe cunoașterea analogică sunt mai degrabă ancorate în metafizica speculativă, de inspirație aristoteliană, a lui Toma de Aquino, decât în textele Scripturii. De Aquino a susținut că pe baza „analogiei ființelor” (analogia entis), afimațiile valide despre om pot fi atribuite lui Dumnezeu.[50] Este cunoscut, însă, faptul că, așa cum a subliniat Karl Barth, demersul epistemic al lui De Aquino s-a îndepărtat de cunoașterea lui Dumnezeu pe baza revelației, preferând în schimb experiența umană. Din acest motiv, Barth a spus că analogia entis este ideea lui Anticrist, pentru că închide omul în alienarea lui față de Dumnezeu.[51]

În baza presupozițiilor teologiei de jos, așa cum subliniază Mayhue, preocuparea față de afirmarea libertății umane generează o abordare hermeneutică a textelor biblice care duc la restrângerea suveranității și atotcunoașterii lui Dumnezeu până la punctul în care omul este zeificat, iar Dumnezeu este antropologizat.[52] De asemenea, hermeneutica teismului deschis este profund ancorată în presupozițiile filosofice ale culturii contemporane. Astfel Sanders afirmă că „teologia filosofică poate aduce claritate cu privire la natura divină și providență, [claritate] care poate fi folositoare comentatorilor biblici”.[53] Mai mult, William Haskers susține că, din moment ce părinții Bisericii, au distorsionat concepția biblică despre Dumnezeu folosind o filosofie greșită, este datoria teismului deschis să corecteze aceste erori folosind o filosofie corectă.[54] Pornind de la presupoziția filosofică a teologiei de jos, conform căreia atributul dominant al lui Dumnenzeu este dragostea, teologii teismului deschis consideră că acest atribut limitează toate celelalte atribute ale lui Dumnezeu, după modelul teismului proceselor. În numele dragostei înțelese în termenii garantării libertății absolute a omului, „Dumnezeu interacționează cu creaturile Lui, lăsându-le libertatea de a alege, în timp ce El rămâne neștiutor de alegerile lor până când au făcut alegerile”.[55] Din această perspectivă, teismul deschis selectează și interpretează textele din Scriptură care folosesc limbajul metaforic prin care Dumnezeu mustră poporul pentru gravitatea păctelor și pentru împietrirea inimii, cu presupoziția că El este schimbător și temporal (circumscris timpului istoric), limitat în cunoaștere și putere. În tot acest demers, teismul deschis ignoră textele biblice care vorbesc clar despre neschimbabilitatea, atemporalitatea, atotștiința și atotputernicia lui Dumnezeu.[56]

2. Observații teologice. Geisler subliniază faptul că elementele definitorii ale teismului deschis ridică  probleme filozofice și teologice majore care scot la iveală devierea acestui curent de la gândirea creștină ancorată în Scripturi.[57]  În categoria problemelor filosofice, Geisler include relația dintre Dumnezeu, Creatorul ex nihilo, și universul creat. Mai exact, teismul clasic afirmă că Dumnezeul care a creat lumea din nimic  există prin Sine Însuși (aseitatea), independent de orice altceva din afara Lui, și prin urmare este atemporal. Doar universul creat este încadrat în spațiu și timp, nu și Creatorul. El este etern. Universul nu este o extensie a lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este transcendent (Ființa lui Dumnezeu există dincolo de creație, nu în interiorul ei). Prin urmare, dacă El nu-I este supus timpului și spațiului, relația Dumnezeului Creator cu creația nu-I modifică atributele atemporalității și aspațialității. Altfel spus, pentru Dumnezeul care ființează în afara spațiului și timpului, timpul este ca un prezent continuu.[58] Vorbind despre eternitatea lui Dumnezeu, Grudem subliniază faptul că El nu este limitat de timp.

Doctrina aceasta este relaționată, de asemenea, cu neschimbabilitatea lui Dumnezeu. Dacă este adevărat că Dumnezeu nu se schimbă, trebuie să spunem și că timpul nu-L schimbă pe Dumnezeu: timpul nu are efect asupra ființei, perfecțiunilor, scopurilor sau promisiunilor Sale. Faptul acesta înseamnă, de exemplu, că timpul nu are efect asupra cunoașterii lui Dumnezeu. Niciodată Dumnezeu nu învață lucruri noi, nici nu uită ceva, pentru că asta ar însemna o schimbare în cunoașterea Sa perfectă. Ceea ce ne dă de înțeles și că trecerea timpului nu adaugă și nu scade din cunoașterea lui Dumnezeu: El cunoaște toate lucrurile trecute, prezente și viitoare și le cunoaște pe toate în egală măsură.[59]

Este adevărat că Dumnezeu este implicat în guvernarea creației – dimensiunea imanentă – dar această prezență este în conformitate cu Ființa Lui atemporală și aspațială.[60] Cu alte cuvinte, implicarea lui Dumnezeu în guvernarea universului nu modifică natura divină a Ființei Sale; adică nu devine o „ființă temporală și spațială”. Mai precis, creația nu schimbă natura și atributele divine ale Creatorului sau, cum afirmă Grudem, „Dumnezeu nu se schimbă în ființa, perfecțiunile, scopurile și promisiunile Sale.”[61]

Mai departe, Geisler notează că afirmațiile teismului deschis privitoare la faptul că Dumnezeu posedă o cunoașterea limitată ridică următoarele probleme teologice:

  • Profețiile cu privire la viitor ar fi failibile (supuse erorii), datorită faptului că alegerile ființelor libere nu sunt supuse suveranității lui Dumnezeu. Astfel, profețiile privitoare la nașterea Mântuitorului în Betleem (Mica 5:2), moartea Lui (Daniel 9:25–27), modul în care va muri (Isaia 53) sau învierea din morți (Ps. 16:10, cf. Fapte 2:30–31) ar reprezenta doar presupuneri cu privire la viitor, și nu evenimente precise care se vor desfășura indiferent de deciziile ființelor libere. Mai mult, după logica teismului deschis, ar fi posibil ca profețiile apocaliptice cu privire la fiară, la proorocul mincinos și la diavol și îngerii lui să nu se împlinească și să nu fie aruncați în iazul de foc, așa cum afirmă Apocalipsa 19:20; 20:10. Dacă Dumnezeu nu cunoaște în totalitate viitorul, toate profețiile sunt puse sub semnul întrebării, pentrucă s-ar putea să fie modificate de alegerile ființelor morale.
  • Testul profeților și al profețiilor false nu ar mai fi valabil. Dacă împlinirea profețiilor ar depinde de alegerile necunoscute ale ființelor libere, atunci nu mai avem nici un criteriu sigur pentru a evalua dacă o profeție este adevărată sau falsă, iar textul din Deuteronom 18:22 nu ar avea nicio valoare.
  • Ar fi subminată infailibilitatea Scripturii. Odată negată atotcunoașterea lui Dumnezeu, este atacată și infailibilitatea Scripturii prin aceea că nu am mai avea certitudinea că evenimentele profețite se vor împlini. De exemplu, John Sanders afirmă că: Din moment ce Dumnezeu nu cunoaște în mod necesar exact ce se va petrece în viitor, este întotdeauna posibil ca inclusiv ceea ce Dumnezeu, în înțelepciunea Lui fără egal, crede că ar fi cea mai bună cale de urmat la un moment dat să nu producă rezultatul anticipat pe termen lung.[62]

Conform acestei afirmații, în ceea ce privește cunoașterea viitorului, Dumnezeu nu este cu un pas înaintea omului și nu poate decide ce se va întâmpla. În realitate, susținătorii teismului deschis contrazic afirmațiile Domnului Isus:

Să nu credeți că am venit să stric Legea și Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul și pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile (Matei 5:17–18).

De asemenea, Domnul Isus afirmă cu tărie valabilitatea absolută a împlinirii profețiilor:

Atunci Isus le-a zis: „O, nepricepuților și zăbavnici cu inima când este vorba să credeți tot ce au spus proorocii! Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri și să intre în slava Sa? Și a început de la Moise și de la toți proorocii și le-a tâlcuit în toate Scripturile ce era cu privire la El”… Atunci le-a deschis mintea ca să înțeleagă Scripturile. Și le-a zis: „Așa este scris și așa trebuia să pătimească Hristos și să învieze a treia zi dintre cei morți” (Luca 24:25–27, 45–46).

  • Dumnezeu nu ar putea garanta victoria finală asupra celui rău. Dacă Dumnezeu nu cunoaște în totalitate viitorul și dacă nu poate interveni împotriva voinței ființelor libere, atunci nu avem nicio garanție că Dumnezeu știe exact cum se vor desfășura evenimentele viitoare. Conform acestei concepții, Dumnezeu nu ar ști exact ce alegeri va face diavolul și cum se vor desfășura evenimentele următoare. Ori, Biblia afirmă cu certitudine că Dumnezeu cunoaște în totalitate viitorul și cel rău va fi biruit, judecat și condamnat împreună cu fiara și proorocul mincinos pentru totdeauna în iazul de foc – Apocalipsa 20–22.[63]

Analizând afirmațiile teismului deschis din perspectivă teologică, Tim Challies consideră că suntem în fața unui atac direct la persoana și atributele lui Dumnezeu. Conform  teismului deschis, dumnezeul lor are următoarele caracteristici:

  • Nu cunoaște viitorul și învață și el la fel ca noi;
  • Reacționează mereu la lucrurile pe care le descoperă cu privire la deciziile noastre libere;
  • Face greșeli. Datorită faptului că învață pe măsură ce se desfășoară evenimentele și reacționează mereu pe baza unor informații limitate, dumnezeul acestora face erori de judecată, iar deciziile lui se cer ulterior reevaluate;
  • Își schimbă planurile. Când își dă seama că a făcut o eroare de judecată sau că lucrurile nu se desfășoară așa cum a crezut, își poate schimba planurile (gândurile).[64]

3. Observații practice. Din punctul de vedere al vieții practice pe calea credinței, Geisler subliniază că învățăturile teismului deschis subminează credința în promisiunile lui Dumnezeu. Dacă nu avem siguranța că Dumnezeu cunoaște toate lucrurile trecute, prezente și viitoare, atunci promisiunile Lui cu privire la viitor stau sub semnul incertitudinii. Însă Biblia afirmă clar că Dumnezeu Își respectă Cuvântul, chiar și atunci când ființele libere sunt necredincioase: „Dacă suntem necredincioși, El rămâne credincios, căci nu se poate tăgădui singur” (2 Timotei 2:13).

De asemenea, teismul deschis subminează încrederea în puterea și abilitatea lui Dumnezeu de a răspunde rugăciunilor. Dacă Dumnezeu este limitat în cunoașterea viitorului de alegerile necunoscute ale ființelor libere, atunci răspunsul la rugăciunile noastre este limitat de faptul că Dumnezeul căruia ne rugăm nu cunoaște ce se va întâmpla și, conform teismului deschis,  nu Își poate permite să anuleze alegerile ființelor libere.[65] Dacă așa ar sta lucrurile, atunci ce rost ar mai avea să ne rugăm unui Dumnezeu limitat în cunoaștere și în posibilitatea de a acționa de voința liberă a oamenilor și îngerilor? Dacă ar fi adevărată afirmația unuia dintre susținătorii teismului deschis, că „Dumnezeu stă cu «sufletul la gură» să vadă cum se vor termina lucrurile”[66], atunci ce rost ar mai avea perseverența în rugăciune? Spre deosebire de această perspectivă, Domnul Isus ne asigură că „orice veți cere dela Tatăl în Numele Meu, vă va da” (Ioan 16:23).

Din perspectivă soteriologică, așa cum notează Gordon Knight, teismul deschis susține fie teoria universalistă, fie pe cea a anihilării. În varianta universalistă, este luată în cosiderare inclusiv posibilitatea salvării post-mortem.[67]

CONCLUZII

În încheiere, se poate observa că teismul deschis L-a supus pe Dumnezeul Scripturilor unui proces de decontrucție până la punctul în care ființele create de El cu voință liberă, îl dezbracă de atributele suveranității, omnipotenței și omniștiinței pentru a face loc omului, tot mai flămând după libertate absolută. Teismul deschis proclamă un dumnezeu antropologizat – după chipul și asemănarea omului. Cu alte cuvinte, așa cum notează Geisler, rezultatul demersului teologic al teismului deschis este un dumnezeu diferit de Dumnezeul creștinismului istoric.

  • Este declarat atotcunoscător,  dar limitat în cunoaștere pentru că nu poate cunoaște cu precizie viitorul. El nu posedă o cunoaștere exhaustivă a modului precis în care vom utiliza voința noastră liberă. Uneori este posibil ca să poate prezice cu multă exactitate alegerile pe care le vom face în mod liber. Dumnezeul teismului deschis este luat prin surpridere de deciziile viitoare ale ființelor libere datorită faptului că nu le poate cunoaște decât după ce acțiunile au avut loc;
  • Este declarat atotputernic, dar limitat în putere pentru că nu poate trece peste voința liberă a creaturilor, ca o consecință a faptului că ales să ne creeze cu o libertate incompatibilă (libertarian)[68] cu suveranitatea Lui – libertate asupra căreia El nu poate exercita un control total;
  • Este declarat etern, dar limitat în timp de istoria evenimentelor în desfășurare. Evenimentele viitoare pe care nu le cunoaște Îl circumscriu limitelor timpului și spațiului.  Nu este atemporal, ci temporal.[69]

Acest dumnezeu inventat de teismul deschis nu este identic cu Dumnezeul Scripturii. În acest sens, Karl Henry afirmă că atributele lui Dumnezeu sunt în mod logic și legic interdependente așa încât negarea unuia singur echivalează cu negarea lui Dumnezeu.[70]

De asemenea, în mod subtil, promotorii teismului deschis ignoră sau re-interpretează textele din Scriptură care vorbesc clar despre dimensiunile înțelepciunii, ale atotștiinței și ale suveranității lui Dumnezeu. Așa cum notează Roger Nicole, datorită faptului că mintea limitată a omului afectat de consecințele căderii nu poate armoniza coexistența suveranității divine cu responsabilitatea omului, adepții teismului deschis au ales varianta interpretării textelor biblice din perspectiva limitării suveranității și atotcunoașterii divine, ignorând textele care vorbesc despre înțelepciunea nelimitată a lui Dumnezeu.[71]

  • Rom. 11:33–34 – „O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile Lui! Şi în adevăr, cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui?”
  • Daniel 4:35 – „Toţi locuitorii pământului sunt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor și cu locuitorii pământului și nimeni nu poate să stea împotriva mâinii Lui, nici să-I zică: «Ce faci?»”
  • Isaia 55:8–9 – „«Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre şi căile voastre nu sunt căile Mele», zice Domnul. «Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre.»”
  • Isaia 40:28 – „Nu ştii? N-ai auzit? Dumnezeul cel veşnic, Domnul a făcut marginile pământului. El nu oboseşte, nici nu osteneşte; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă.”
  • Psalmul 139:17–18 – „Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele. Cât de nepătrunse mi se par gândurile Tale, Dumnezeule, şi cât de mare este numărul lor! Dacă le număr, sunt mai multe decât boabele de nisip. Când mă trezesc, sunt tot cu Tine.”
  • Psalmul 92:5–6 – „Cât de mari sunt lucrările Tale, Doamne, şi cât de adânci sunt gândurile Tale! Omul prost nu cunoaşte lucrul acesta şi cel nebun nu ia seama la el.”
  • Psalmul 40:4–5 „Doamne Dumnezeule, multe sunt minunile și planurileTale pentru mine: nimeni nu se poate asemăna cu Tine. Aș vrea să le trâmbițez, dar numărul lor este prea mare ca să le povestesc.”
  • Psalmul 33:10–11 –„Tot pământul să se teamă de Domnul! Toţi locuitorii lumii să tremure înaintea Lui! Căci El zice şi se face; porunceşte şi ce porunceşte ia fiinţă. Domnul răstoarnă sfaturile neamurilor, zădărniceşte planurile popoarelor. Dar sfaturile Domnului dăinuiesc pe vecie şi planurile inimii Lui, din neam în neam.”

Dumnezeul creației este prezentat în Sfintele Scripturi în infinitea și în perfecțiunea Ființei Sale, în toate atributele gloriei, suveranității, sfințeniei, desăvârșirii în atotcunoaștere, în dragoste, în dreptate, în judecată, în omnipotență și în omniprezență. Scripturile subliniază faptul că planul lui Dumnezeu pentru creație și răscumpărare a fost alcătuit înainte de întemeierea lumii.

  • Efesei 1:4 –În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiați prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale, spre lauda slavei harului Său pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui.”;
  • 2 Timotei 1:9–10 – „El ne-a mântuit și ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui și dupa harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veșnicii, dar care a fost descoperit acum prin arătarea Mântuitorului nostru Hristos Isus, care a nimicit moartea și a adus la lumină viața și neputrezirea, prin Evanghelie.”;
  • 1 Petru 1:18–21 – „căci știţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deșert de vieţuire pe care-l moșteniserăţi de la părinţii voștri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur și fără prihană. El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii și a fost arătat la sfârșitul vremurilor pentru voi, care, prin El, sunteţi credincioși în Dumnezeu, care L-a înviat din morţi și I-a dat slavă, pentru ca credinţa și nădejdea voastră să fie în Dumnezeu.”;
  • Apocalipsa 13:8 – „Şi toţi locuitorii pământului I se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris de la întemeierea lumii în cartea vieţii Mielului, care a fost înjunghiat.”

Aceste texte, alături de multe altele, subliniază clar faptul că Dumnezeu cunoaște în mod desăvârșit viitorul, nu doar în aspectele generale, așa cum susține teismul deschis, ci inclusiv numele celor mântuți. De fapt, adevărul acesta este afirmat în repetate rânduri în revelația Scripturilor.

  • Isaia 41:4, 21–23 – „«Cine a făcut și a împlinit aceste lucruri? Acela care a chemat neamurile de la început, Eu, Domnul, Cel Dintâi și Același până în cele din urmă veacuri» […] «Apăraţi-vă pricina», zice Domnul, «arătaţi-vă dovezile cele mai tari», zice Împăratul lui Iacov.«Să le arate, şi să ne spună ce are să se întîmple; cari sînt proorociile pe cari le-aţi făcut vreodată? Spuneţi, ca să luăm seama la ele, şi să le vedem împlinirea; sau, vestiţi-ne viitorul. Spuneţi-ne ce se va întîmpla mai tîrziu, ca să ştim că sînteţi dumnezei, faceţi măcar ceva bun sau rău, ca să vedem şi să privim cu toţii.»”
  • Isaia 42:8-9 – „Eu sînt Domnul, acesta este Numele Meu; şi slava Mea n-o voi da altuia, nici cinstea mea idolilor. Iată că cele dintîi lucruri s’au împlinit, şi vă vestesc altele noi; vi le spun mai înainte ca să se întîmple.”
  • Isaia 43:9 – „Să se strângă toate neamurile şi să se adune popoarele! Cine dintre ei a vestit aceste lucruri? Care dintre ei ne-au făcut cele dintâi prorocii? Să-şi aducă martorii şi să-şi dovedească dreptatea, ca să asculte oamenii şi să zică: „Adevărat!»”
  • Isaia 44:7-8, 25–26 – „Cine a făcut prorocii ca Mine (să spună și să-Mi dovedească!), de când am făcut pe oameni din vremurile străvechi? Să vestească viitorul și ce are să se întâmple!  Nu vă temeți și nu tremurați; căci nu ți-am vestit și nu ți-am spus Eu demult lucrul acesta? Voi Îmi sunteți martori! Este oare un alt Dumnezeu afară de Mine? Nu este altă Stâncă, nu cunosc alta!” […] „Eu zădărnicesc semnele prorocilor mincinoși și arăt ca înșelători pe ghicitori; fac pe cei înțelepți să dea înapoi și le prefac știința în nebunie.  Dar întăresc cuvântul robului Meu și împlinesc ce prorocesc trimișii Mei; Eu zic despre Ierusalim: „Va fi locuit” și, despre cetățile lui Iuda: „Vor fi zidite iarăși și le voi ridica dărâmaturile.”
  • Isaia 45:19-21 – „Eu n-am vorbit în ascuns, intr-un colț întunecos al pământului. Eu n-am zis seminței lui Iacov: „Căutați-Mă în zadar!” Eu, Domnul, spun ce este adevărat, vestesc ce este drept. Strângeți-vă, veniți și apropiați-vă împreună, voi cei scăpați dintre neamuri! N-au nicio pricepere cei ce își duc idolul de lemn și cheamă pe un dumnezeu care nu poate să-i mântuiasca. Spuneți-le și aduceți-i încoace, ca să se sfătuiască unii cu alții! Cine a prorocit aceste lucruri de la început și le-a vestit demult? Oare nu Eu, Domnul? Nu este alt Dumnezeu decît Mine, Eu sunt singurul Dumnezeu drept și mântuitor, alt Dumnezeu afară de Mine nu este.”
  • Isaia 48:3-5 – „De multă vreme am făcut cele dintâi prorocii, din gura Mea au ieșit și Eu le-am vestit: deodată am lucrat, și s-au împlinit.  Știind că ești împietrit, că grumazul îți este un drug de fier și că ai o frunte de aramă,  ți-am vestit demult aceste lucruri, ți le-am spus mai înainte ca să se întâmple, ca să nu poți să zici: «Idolul meu le-a făcut, chipul meu cioplit sau chipul meu turnat le-a poruncit!» Ai auzit toate aceste lucruri pe care le vezi acum! Și nu vreți sa le mărturisiți acum?… De acum, îți vestesc lucruri noi, ascunse, necunoscute de tine.”

În aceste texte, divinitatea lui Dumnezeu este demonstrată prin faptul că, spre deosebire de idoli sau de orice altă ființă rațională din univers, El este singurul care poate împlini profețiile, pentrucă El cunoaște viitorul și controlează toate lucrurile mari sau mici din Univers. Negarea atotcunoașterii și atotputerniciei lui Dumnezeu echivalează cu un atac la divinitatea Lui. În acest sens Thomas Oden concluzionează:

Fantezia că Dumnezeu este ignorant cu privire la viitor este o erezie care trebuie respinsă pe baze biblice („Eu am vestit de la început ce are să se întâmple, și cu mult înainte ce nu era împlinit” Isaia 46:10. A se vedea și Iov 28; Ps. 90; Rom. 8:29; Ef.1), așa cum s-a întâmplat în istoria exegezei pasajelor relevante. Acest aspect a fost discutat cu atenție de către exegeții patristici încă din vremea lucrării lui Origen Contra Celsus. Menținerea granițelor credinței nedefinite este o tentație demonică pe care majoritatea evanghelică o cunoaște prea bine și cu care s-a ars mult prea dureros.[72]

Dumnezeul Scripturilor cunoaște viitorul, atât în aspectele generale, cît și în cele particulare. Astfel, El îi spune lui Avraam că urmașii lui vor fi robi în Egipt 400 de ani după care vor fi eliberați (Gen. 15:13) și, de asemenea, la 99 de ani îi spune că peste un an, adică la vârsta de 100 de ani, va avea un fiu al cărui nume va fi Isaac (Gen. 17: 19; 18:10). Dumnezeu știe ce va gândi Faraon în viitor (Ex. 3:19) și cum vor reacționa egiptenii în vremea exodului (Ex. 3:21-22). Dumnezeu a știut că inima lui Faraon se va împietri și că va ceda doar la urgia a zecea (Ex. 12:31-36) și că, mai apoi, se va răzgândi și îi va urmări până la Marea Roșie (Ex. 14:3-6, 21–26). Dumnezeu a știut mai dinainte că robia babiloniană va dura 70 de ani (Ieremia 29:10), după care Cir va elibera poporul și va da decretul de rezidire a Ierusalimului (Isaia 45). De asemenea, Dumnezeu a știut mai dinainte ce decizii va lua Hazael când va ajunge împăratul Siriei, și i-a descoperit lui Elisei (2 Împărați 8:11–13). Mai mult, vorbind despre cele peste 300 de profeții  mesianice din Vechiul Testament și împlinite în Domnul Isus, Josh McDowell afirmă că în ele avem mărturia înțelepciunii divine care dovedește dumnezeirea lui Dumnezeu, autentifică divinitatea lui Isus Hristos și inspirația divină a Scripturilor. [73]

În acest Dumnezeu credem, Cuvântul Lui este întru-totul adevărat, în fața Lui ne închinăm, Lui ne rugăm cu credință în jertfa Fiului Său în care avem mântuirea, prin Duhul Său avem călăuzire în înțelegerea Scripturilor, în El avem siguranța vieții vremelnice și a vieții veșnice. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin.


[1] Gregg Cantelmo, „An Examination of Open Theism”, în https://bible.org/article/examination-open-theism (accesat 12 decembrie 2019).

[2] James Risler, „Open Theism”, în Internet Encyclopedia of Philosophy, (James Fisher și Bradley Dowden, ed. gen.), https://www.iep.utm.edu/o-theism/ (accesat 13 decembrie, 2019). Pentru o prezentare mai detaliată a dezbaterilor din Evangelical Theological Society (ETS), vezi Jeff Robinson, „Is Open Theism Still a Factor 10 Years after ETS?” în The Gospel Coalition, US Edition, în http://www.thegospelcoalition.org/article/is-open-theism-still-a-a-factor-10-years-after-ets-vote (accesat 10 ianuarie 2020).

[3]Aristotel a folosit următorul raționament: „1. Este adevărat că va fi alb; 2. Dacă este adevărat că va fi alb, atunci întotdeauna a fost adevărat că va fi alb; 3. Dacă întotdeauna a fost adevărat că va fi alb, atunci este imposibil că nu va fi alb (in sensul că nu poate să nu fie); 4. Dacă este imposibil ca să nu fie alb, atunci este necesar să fie alb; 5. Este necesar să fie alb.” De Interpretatione, book 9. Cf. James Rissler, „Open Theism”, în Internet Encyclopedia of Philosophy (IEP), A Peer-Reviewed Academic Resource, http://www.iep.utm.edu/o-theism (accesat 10 ianuarie 2020).

[4] Pentru o prezentare a ideilor moliniste, vezi John D. Laing, „Middle Knowledge” în https://www.iep.utm.edu/middlekn/ (accesat in 29 ianuarie, 2020). Pentru o prezentare alternativă a originii teismului deschis, vezi James Risler, „Open Theism”.

[5] Socinienii sunt adepții lui Fausto Socinius (1539–16040), care este autorul ereziei denumită socinianism și care neagă triunitatea lui Dumnezeu, dumnezeirea lui Isus Hristos, ispășirea substitutivă și atotcunoașterea lui Dumnezeu. Vezi Gregg Cantelmo, „An Examination”. 

[6] Wesleyenii sunt adepții lui John Wesley (1703–1791), fondatorul mișcării metodiste din Anglia, de orientare arminiană. Cf. https://www.britanica.com/biography/John-Wesley (accesat 02 ianuarie 2020).

[7] Donald Viney, „Process Theism”, The Sanford Encyclopedia of Philosophy (Summer 2018 Edition), Edward N. Zalta (ed.), https://plato.stanford.edu/archives/sum2018/entries/process-theism/ (accesat 11 decembrie 2019).

[8][8] Într-o dezbatere cu John Sanders, James White a susținut că teismul deschis este o mișcare eretică. Vezi https://www.aomin.org/.

[9] Norman L. Geisler, „Open Theism” în normangeisler.com/category/open-theism/ (accesat 11 decembrie 2019). Printre susținătorii teismului deschis se numără Clark Pinnock, Richard Rice, John Sanders, William Hasker și David Basinger, iar printre simpatizanți: Greg Boyd, Stephen Davis, Thomas Morris și Richard Swinburne.

[10] Libertarianismul este concepția conform căreia fiecare persoană are dreptul să-și trăiască viața așa cum dorește fără să fie forțat sau contrâns de vreo forță exterioară. „What Is Libertarian”, în https://theihs.org/who-we-are/what-is-libertarian/ (accesat 02 ianuarie 2020).

[11] Matt Slick, „What is Open Theism”, în Christian Apologetics & Research Ministry, (CARM), https://carm.org/what-is-open-theism (accesat 13 decembrie 2019)

[12] Robert Duncan Calver, Systematic Theology, Mentor Imprint, Geanies House, Fern, Ross-shire, GB, 2005, p. 88

[13] Richard Rice, God’s Foreknowledge & Man’s Free Will, Bethany House Publishers, Minneapolis, 1981, p.10. Cf. Gregg Cantelmo, „An Examination of Open Theism”, în https://bible.org/article/examination-open-theism (accesat 12 decembrie 2019).

[14] James Rissler, „Open Theism”.

[15] Clarck Pinnock, „Augustin to Arminius”, pp. 25–26. Cf. Tim Challies, „Challenges to the Church – Open Theism”, în https://challies.com/articles/challenges-to-the-chuch-open -theism/. (Accesat 12 decembrie, 2019).

[16] James Rissler, „Open Theism”.

[17] Gregory Boyd, God of the Possible: A Biblical Introduction to the Open View of God, Baker Books, Grand Rapids, 2000, p. 153. Cf. „Open Theism”, în https://www.theopedia.com/open-theism (accesat 02 ianuarie 2020).

[18] John Sanders, „God, Time and Foreknowledge”, în Open Theism, drjohnsanders.com/god-time-and-foreknowledge/ (accesat 02 ianuarie 2020).

[19] Gregg Cantalmo, „An Examination Of Open Theism”, în https://bible.org/article/examination-open-theism, (accesat 17 ianuarie 2020).

[20] Vezi Gregory Boyd, „The Open Theism View”, în Divine Foreknowlege: Four Views, (ed. James K. Beilby), InterVarsity, Downwers Grove, 2001, p.45. Cf. Gregg Cantalmo, „An Examination”.

[21] Salvian the Presbyter, „Governace of God”, 3:41, în Fathers of the Church: A New Translation (FC), Catholic University of America Press, Washington D.C., 1947. Cf. Ancient Christian Commentary on Scripture, Old Testament I, ed. Andrew Louth, InterVarsity, Downers Grove, Ill, 2001, p. 127.

[22] Augustin, „Cetatea lui Dumnezeu”, în FC 14:476–477. Cf. Ancient Christian Commentary, p. 128.

[23] Millard J. Erickson, What Does God Know and When Does He Knpw It? The Current Controversy over Divine Foreknowlege, Zondervan, Grand Rapids, 2003, pp. 17–38. Dale Ralph Davis, Looking on the Heart: Expositions of the Book of 1 Samuel, vol.2, Baker, Grand Rapids, 1994, p. 19. Cf. Gregg Cantalmo, „An Examination”.

[24] Gregory Boyd, The Open View, p. 32.

[25] C.F. Keil și F. Delitizsch, Commentary of the Old Testament, vol.1 (retip.), Eerdmans, Grand Rapids, 1975, p. 330. Cf. Gregg Cantalmo, „An Examination”.

[26] Paul R. Gilchrist, „Deuteronomy”, în Walter A. Elwell (ed.). Evangelical Commentary on the Bible, Baker, Grand Rapids, 1989, p. 117.

[27] J.A. Thompson, Deuteronomy, InterVarsity, Downers Grove, 1974, pp. 172–173.

[28] Augustin, On Eighty Three Varied Questions, 60, în Joseph T. Lienhard, ed., Ancient Christian Commentary on Scripture. Old Testament, vol. III, InterVarsity, Downers Grove, 2001, p. 296.

[29] Augustin, On Genesis, Against the Manichaeans 1, 22,34 în Joseph T. Lienhard, Ancient, p. 296

[30] John Sanders, The God Who Risks: A Theology of Providence, InterVarsity, Downers Grove, 1998, pp. 75, 205. Cf. Gregg Cantelmo, „An Examination”.

[31] Clark Pinnock, Most Moved Mover: A Theology of God Openness, Baker, Grand Rapids, 2001, p. 51. Cf. Gregg Cantelmo, „An Examination”.

[32] Meredith G. Kline, „Genesis”, în New Bible Commentary (ediția a III-a), D. Guthrie și J.A. Motyer, ed., InterVarsity, Downers Grove, 1970, p. 107. Victor P. Hamilton, „Genesis”, în Walter A. Elwell, ed., Evangelical Commentary, p. 31.

[33] Victor P. Hamilton, „Genesis”, în Walter A. Elwell, Evangelical, p. 31.

[34] Millard J. Erickson, What God Knows, p. 28. Cf. Gregg Cantelmo, „An Examination”.

[35] Howard Marshal, Acts, IVP, Leicester, England, 1980, p.340.

[36] Vezi Isaia 20:2, Ieremia 13:1, Ezechiel 4:1

[37] John Gill, „Commentaries on Acts 21:11”, în The New John Gill Exposition of the Entire Bible. https:https://www.studylight.org/commentaries/geb/acts-21html.1999 (accesat 22 ianuarie, 2020).

[38] John Gill, The New John Gill Exposition of the Entire Bible, Mat. 24:2.

[39] Josephus Flavius, The Jewish Wars, 6.4.5 și 7.1.1.

[40] William Hendriksen, The New Testament Commentary: Matthew, (retip.), The Banner of Truth, Edinburgh, 1989, p. 850.

[41] Gregory Boyd, God of the Possible, pp. 58–59. Cf. Gregg Cantelmo, „An Examination”.

[42] Gregg Cantelmo, „An Examination”.

[43] Gregory Boyd, God of the Possible, pp.61–62. Cf. Gregg Cantelmo, „An Examination”.

[44] Millard Erickson, What Does God Know, p. 32. Cf. Gregg Cantelmo, „An Examination”.

[45] Bruce A. Ware, God’s Lesser Glory: The Diminished God of Open Theism, Crossway, Wheaton, 2000, pp. 77–80.  Cf. Gregg Cantelmo, „An Examination”.

[46] Paul Helms, „Response to Critics”, în Four Views: God and Time, (Ed. Gregory E. Ganssle), InterVarsity, Downers Grove, Wheaton, Ill.,  2001, p. 79.

[47] Millard J. Erickson, God the Father Almighty: A Contemporary Exploration of the Divine Atributes, Baker, Grand Rapids, 1998, p. 9.

[48] Vezi Bruce Ware, God’s Lesser Glory: The Diminished God of Open Theism, Crossway, Wheaton, 2000.

[49] A.B. Caneday, „The Implausible God of Open Theism”, în Journal of Biblical Apologetics 1/1 (toamna 2000), p. 66–87, p.69.

[50] Thomas Aquinas, Summa Theologica, Polirom, Iași, 2009, I.44.1. Vezi și Keith L. Johnson, Karl Barth and The Analogia Entis, T&T Clark, London, 2010,

[51] Karl Barth, „Fate and Idea in Theology”, p. 49; Vezi și Church Dogmatics I/1,(revised edition), T&T Clark, Edinburgh, 1975; „The Righteousness of God”, în The Word of God and the Word of Man, (Ed. Douglas Horton), Peter Smith Publishing, Gloucester, MA:, 1978, p. 60.

[52] Richard L. Mayhue, „The Imposibility of God of the Possible”, în TMJ 12/2 (toamna 2001), 203–220, p. 212.

[53] John Sanders, The God Who Risks: A Theology of Providence, InterVarsity, Downers Grove, 1998, p. 13.

[54] William Hasker, „A Philosophical Perspective”, în the Openess of God, p. 194.

[55] Robert L. Thomas, „The Hermeneutics of ‘Open Theism’”, în TMSJ 12/2 (toamna 2001), 179–202, p. 187.

[56] Vezi Robert L. Thomas, „The Hermeneutics of ‘Open Theism’”, p. 190.

[57] Norman Geisler, „Open Theism”.

[58] Norman Geisler, „Open Theism”.

[59] Wayne Grudem, Teologie Sistematică, p.175.

[60] Pentru o prezentare detaliată a relației dintre Creator și creație din perspectiva timpului și spațiului, vezi Marshall Wicks, „Is It Time to Change? Open Theism and the Divine Timelesness Debate”, în TMSJ 18/1 (primăvara 2007) 43–68.

[61] Wayne Grudem, Teologie Sistematică, p. 168.

[62] John Sanders, The God Who Risks: A Theology of Providence, InterVarsity Press, 1998,  p. 277. Cf. Tim Challies, „Challenges”.

[63] Norman Geisler, „Open Theism”.

[64] Tim Challies, „Challenges”.

[65] Norman Geisler, „Open Theism”.

[66] Cf. Greg Cantelmo, „An Examination”.

[67] Gordon Knight, „Universalism for open theists”, în Religious Studies 42 (213–223), Cambridge University Press, Cambridge, 2006, pp. 215–216.

[68] Libertarianismul este concepția conform căreia fiecare persoană are dreptul să-și trăiască viața așa cum dorește, fără să fie forțată sau contrânsă de vreo forța exterioară. Omul libertarian trebuie să aibe libertatea să aleagă altfel. „What Is Llibertarian”, în https://theihs.org/who-we-are/what-is-libertarian/ (accesat 02 ianuarie 2020).

[69] Vezi Norman Geisler, „Open Theism”.

[70] Carl Henry, God, Reveleation and Authority, Vol.V: The God Who Stands and Stays, Part One, Crossway, Wheaton,Ill, 1982, p.259.

[71] Roger Nicole, „God of the Possible?” în https://www.the-highway.com/possible_Nicole.html (accesat 12 ianuarie 2020).

[72] Thomas Oden, „The Real Reformers are Traditionalists”, în CT 42/2 (9 februarie 1998), p. 46.

[73] Josh McDowell, Evidence that Demands A Verdict, Campus Crusade for Christ, Arowhead Springs, Colorado, 1986, p. 150.