Tema: Exemplul neprihănirii oferite de Dumnezeu
Data: 4 noiembrie
Verset de aur: Romani 4:1-25
Ideea centrală: Avraam este folosit ca exemplu pentru a demonstra că neprihănirea lui Dumnezeu se obţine doar prin credinţă ca răspuns la harul Său.
Scop: Să conştientizeze oamenii că neprihănirea lui Dumnezeu nu s-a obţinut şi nu se va obţine niciodată prin fapte bune, ci doar prin credinţă, care nu este altceva decât un răspuns la harul divin.
Observații contextuale și exegetice:
Întreg capitolul patru îl aşează înaintea noastră pe patriarhul Avraam. Apostolul Pavel preia exemplul vieţii sale pentru a demonstra clar că dintotdeauna neprihănirea lui Dumnezeu s-a primit doar prin credinţă. E drept că versetele 6-8 îl aduc în discuţie pe David, dar e doar o ilustraţie suplimentară adusă în sprijinul ideii deja menţionate.
Avraam este ales ca exemplu pentru susţinerea neprihănirii lui Dumnezeu cel puţin datorită a două lucruri. El trăise cu aproximativ 2000 de ani înainte ca Apostolul Pavel să scrie epistola şi cu cel puţin şase sute de ani înainte de a fi dată Legea. De aceea, el era exemplul perfect pentru a arăta că de vreme ce a trăit într-o vreme când Legea încă nu fusese dată, nici nu avea cum să fie considerat de Dumnezeu neprihănit prin ţinerea ei. Era, de asemenea, primul patriarh al evreilor. Exemplul său atârna greu pentru evreii din orice vreme şi loc. Apostolul Pavel sesizează şi foloseşte forţa de convingere pe care o deţinea exemplul lui Avraam. Sunt aşezate patru afirmaţii legate de exemplul lui pentru convingere:
a) Nici măcar Avraam nu a fost considerat neprihănit prin fapte (v. 1-8)
Modelul de asculare şi trăire al lui Avraam era apreciat de toţi evreii. Prin întrebarea cu care deschide această secţiune, Pavel încearcă să arate că deşi viaţa sa a fost una deosebită, totuşi nu aceasta l-a făcut neprihanit înaintea lui Dumnezeu. Felul în care îl descrie pe Avraam la finalul întrebării sale, spunând „strămoşul nostru”, nu este întâmplător. Dacă cei care vor citi vor fi convinşi că Avraam a fost socotit neprihănit nu prin fapte, ci prin credinţă, prin expresia folosită ei vor înţelege şi că descendenţii adevăraţi ai lui Avraam sunt acceptaţi înaintea Lui în acelaşi fel.
Apostolul Pavel oferă două argumente pentru a arăta că Avraam nu a reuşit prin puterea faptelor sale să fie primit de Dumnezeu. Primul argument este că o astfel de primire, pe baza faptelor, i-ar fi dat prilej pentru a se lăuda cu ce a făcut el. Aşa ceva însă este inadmisibil înaintea lui Dumnezeu: v2. Al doilea argument este mărturia pe care o aduce Scriptura. Chiar Scriptura, citită cu atenţie, arată că nu prin fapte a fost considerat neprihănit, ci prin înşuşi faptul că L-a crezut pe Dumnezeu (Gen 15:6). Tot aici, ca o întărire a aceluiaşi adevăr este adus şi exemplul lui David. Niciodata omul nu a fost considerat neprihănit înaintea lui Dumnezeu prin fapte.
b) Neprihănirea lui Avraam nu a venit prin tăierea împrejur (v. 9-12)
Versetul nouă pune înaintea cititorilor epistolei o a doua întrebare a Apostolului Pavel: „Fericirea aceasta este numai pentru cei tăiaţi împrejur sau şi pentru cei netăiaţi împrejur?” v9. De vreme ce Scriptura afirmă despre Avraam că fusese socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu (Gen 15:6), lucrul pe care încearcă apostolul să îl scoată în evidență este că declararea a avut loc pe când era încă netăiat împrejur. Momentul tăierii împrejur a venit abia în Geneza 17, cu aproximativ 15 ani mai târziu de clipa declarării neprihănirii sale în ochii lui Dumnezeu. Tăierea împrejur nu a fost cea care l-a făcut neprihănit, ci era semnul că declarația făcută în trecut era reală și încă valabilă pentru Dumnezeu și Avraam.
Faptul că Avraam a fost socotit neprihănit pe când era încă netăiat împrejur îl face tatăl celor care de-a lungul veacurilor vor crede și ei, dar nu vor fi niciodată tăiați împrejur fizic(v. 11b). În același timp, prin tăierea sa împrejur ulterioară, Avraam este și tatăl celor care sunt sau vor fi tăiați împrejur, dar care vor și manifesta credință. Așadar, central în această secțiune este că nici tăierea împrejur, nici lipsa ei nu îl vor face pe om acceptabil înaintea lui Dumnezeu, având în vedere că nici Avraam nu a fost acceptat așa. Avraam rămâne un model pentru toți, atât cei tăiați împrejur, cât și pentru cei netăiați împrejur a felului în care omul este considerat neprihănit înaintea lui Dumnezeu.
c) El nu a fost considerat neprihănit prin intermediul Legii (v. 13-17)
Contrar credinței rabinilor și a majorității evreilor, Apostolul Pavel evidențiază aici că nu ținerea Legii l-a făcut pe Avraam să fie considerat neprihănit. Argumentul major, deși nu atât de clar desfășurat ca în Galateni 3:17, este prezentat aici, și anume că legământul făcut de Dumnezeu cu Avraam pe baza credinței nu putea fi anulat de Legea care a venit 430 de ani mai târziu. Avraam nu putea fi considerat neprihănit pe baza Legii care nu fusese încă dată.
Dar argumentul Apostolului Pavel merge un pas mai departe. El afirmă că dacă Avraam ar fi fost considerat neprihănit pe baza Legii, el nu ar mai fi putut fi tatăl tuturor, ci ar fi fost doar tatăl celor ce erau sub Lege (v. 16). Dar el este tatăl tuturor, potrivit promisiunii făcute lui, de aceea nu putea fi socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu decât prin credință.
d) Avraam a fost considerat neprihănit prin credinţă (v. 18-25)
În final, Apostolul Pavel face apel la una dintre cele mai cunoscute scene din viața lui Avraam, momentul în care crede că deși este în vârstă va primi un fiu din partea lui Dumnezeu, pentru a demonstra că, de fapt, credința l-a pus într-o stare acceptabilă înaintea lui Dumnezeu. Expresia „nădăjduind împotriva oricărei nădejdi” scoate puternic în evidență gradul credinței lui Avraam. Avea toate motivele să se îndoiască, dar alege să creadă, pentru că știe că stă în fața unui Dumnezeu atotputernic. Credința sa strălucește puternic aici, pe fundalul imposibilităților umane, vizibile.
Paragraful final face un salt de la marele și credinciosul Avraam până la noi, pentru a ne conștientiza că și în dreptul nostru, credința este cea care ne face să fim considerați neprihăniți înaintea lui Dumnezeu. Prezentarea exemplului lui Avraam nu este un exercițiu pur istoric și teologic, ci unul care trece și în sfera practică, pentru că ce a trăit el putem trăi și noi, pentru că Dumnezeu este același și ne primește în același fel ca și pe el, prin credință.
Aplicaţii:
1. Credința a fost dintotdeauna și va rămâne pentru totdeauna modalitatea prin care un om va fi considerat neprihănit înaintea lui Dumnezeu.
2. Nici moralitatea și nici activitatea nu ne vor face să fim considerați neprihăniți înaintea lui Dumnezeu. Fiecare dintre ele își are locul potrivit în viața credinciosului, ca rezultat al credinței adevărate.
3. Credința adevărată se naște în inima omului, dar ea trebuie să aibă și manifestări exterioare, care să o demonstreze. Împlinește toate cerințele lui Dumnezeu, inclusiv porunca botezului prin care arăți public ce s-a întâmplat în inima ta.
Sugestii practice:
1. Mulțumește-I lui Dumnezeu pentru că te-a considerat și pe tine neprihănit și că ești primit înaintea lui doar prin credință.
2. Citește și Epistola către Galateni pentru a fundamenta mai bine adevărul neprihănirii prin credință.
Întrebări pentru discuţie:
• Are biserica tendința de a cădea în ispita prezentării moralității ca o cale prin care suntem acceptați înaintea lui Dumnezeu?
• De ce poate să ne considere Dumnezeu neprihăniți doar prin credință? Nu este El nedrept? Nu încalcă aceasta în niciun fel dreptatea Sa?
• Ce rol joacă atunci moralitatea și activitatea în viața credinciosului? Ar trebui să ducă o viață morală sau nu? Ar trebui să lucreze pentru Dumnezeu și să facă fapte bune sau nu?
Păstor Daniel Cocariu (Biserica Creștină Baptistă Sfânta Treime Deva)
