Data: 12 august
Text: Faptele Apostolilor 2:37-47
Verset de aur: Faptele Apostolilor 9:31
Tema: Evanghelia vestită în Ierusalim: Nașterea Bisericii
Ideea centrală: Biserica este o Instituție Divino-Umană. Dumnezeu are un rol determinant în instituirea și constituirea Bisericii, așa cum și oamenii au o responsabilitate specifică pentru funcționarea acestui Organism spiritual. Vom urmări modul în care elementele divine și umane s-au întrepătruns în viața unei comunități de credincioși, ca astfel să ia ființă prima Biserică Creștină. Biserica este instituită de Domnul Isus, (Matei 16:18), iar în ziua Cincizecimii, Biserica este constituită prin Duhul Sfânt pe baza credinței în Evanghelie. Duhul Sfânt lucrează prin mesajul Evangheliei lui Isus Hristos. Miile de oameni care au crezut Evanghelia la Cincizecime alcătuiesc mădularele umane ale Bisericii, acest organism divino-uman al cărui Cap este Însuși Domnul Isus Hristos.
Scopul lecției: Să cunoaștem natura și structura unei Biserici locale autentice, al cărei „Cap”, ca într-un „Organism Spiritual”, este Hristos (Coloseni 1:18; Efeseni 5:23) iar credincioșii formează în mod vital și dinamic, celelalte părți componente ale Trupului Bisericii (Efeseni 5:30), îndeplinindu-și rolurile specifice prin prezența Duhului Sfânt.
Explicații contextuale și exegetice:
Biserica nu va reuși niciodată să schimbe lumea criticând-o sau conformându-se ei, ci doar printr-o trăire spirituală pasionată, generată de Duhul Sfânt în inima fiecărui membru al unei Biserici. Biserica primară n-a avut niciunul dintre lucrurile pe care noi le considerăm a fi de succes astăzi: clădiri, bani, influență politică, statut social. Iar cu toate acestea, Biserica a câștigat mulțimi de oameni pentru Hristos și a înființat multe alte biserici locale pe tot cuprinsul Imperiului Roman din acea vreme! Cum a fost posibil acest fapt? Biserica a deținut și a manifestat elementele vitale ale unei Biserici autentice: o Biserică a Împărăției lui Dumnezeu, instituită de Hristos și constituită de Duhul Sfânt.
Observați în textul pentru studiu:
1. Constituirea Bisericii prin prezența activă a Duhului Sfânt (2:1-13). Rolul determinant în înființarea unei Biserici locale Îl are Dumnezeu prin lucrarea lui Hristos și a Duhului Sfânt. Biserica nu-i a noastră, ci a lui Hristos. Este limpede faptul că, potrivit adevărului din Sfânta Scriptură, Biserica se află sub autoritatea exclusivă a Domnului Isus Hristos. El are dreptul deplin de „proprietate” asupra Bisericii pe care Mântuitorul a instituit-o și pe care o conduce în calitatea Sa de „Cap” al Bisericii (Coloseni 1:18). Așa cum se știe, Biserica este un organism divino-uman, constituit fiind prin Duhul Sfânt al lui Dumnezeu.
Semnificativ, în acest sens, este ceea ce Mântuitorul îi spunea lui Petru: „…tu ești Petru, și pe această piatră voi zidi Biserica Mea…” (Matei 16:18). Observați, NU se afirmă: „…tu ești Petru, și pe această piatră vei zidi Biserica Mea…”, nici: „…tu ești Petru, și pe această piatră voi zidi Biserica ta…”. Ci, foarte clar, Mântuitorul reiterează dreptul Său absolut de proprietate asupra Bisericii Sale. Aceast adevăr ar trebui să ne determine să ascultăm de „Proprietarul” și Conducătorul Bisericii în toate aspectele legate viața și lucrarea ei – credința, comportamentul, slujirea, organizarea, misiune, evanghelizare, ucenicie, finanțare, etc.
Aici, în acest text, ne este descris evenimentul central în constituirea Bisericii, și anume, pogorârea Duhului Sfânt peste Biserică. Această acțiune specifică a Duhului Sfânt a făcut ca Biserica să fie mai eficientă și mai dinamică în lucrarea ei de vestire a lui Hristos. Pentru că lucrarea esențială a Duhului Sfânt este aceea de a-L glorifica pe Hristos în viața și mărturia celor credincioși (Ioan 16:14). În acest context, sunt afirmate câteva acțiuni esențiale ale Duhului Sfânt:
a) Duhul Sfânt a venit din cer (Fapte 2:2-3). Duhul Sfânt a fost activ și înainte de Cincizecime în creație (Gen. 1:1-2), în istoria poporului evreu (Jud. 6:34; 1 Sam. 16:13), în viața și misiunea Domnului Isus (Luca 1:30-37; 4:1, 14; Fapte 10:38). Acum însă, Duhul Sfânt a venit să locuiască permanent în viața celor credincioși, nu doar să-și manifeste puterea asupra lor (Ioan 14:16-17). Duhul Sfânt nu putea să vină mai devreme pentru că, potrivit planului divin, trebuia ca Isus să moară, să învieze și să se înalțe la cer înainte ca Duhul Sfânt să se pogoare la noi (Ioan 7:37-39; 16:7-15). Câtă vreme Duhul Sfânt este cu noi astăzi, tot ce trebuie să facem este să trăim în ascultare și supunere față de El.
b) Duhul Sfânt i-a umplut pe ucenici de prezența Sa (Fapte 2:4). Umplerea de prezența Duhului Sfânt a făcut mărturia ucenicilor plină de putere. De aceea și noi suntem îndemnați de Scriptură să fim plini de Duh (Efeseni 5:18).
c) Duhul Sfânt i-a împuternicit pe ucenici să vorbească (Fapte 2:5-13). Înainte de coborârea Duhului Sfânt, ucenicii Îl slăveau pe Dumnezeu, acum, după experiența umplerii cu Duhul Sfânt, ei au început să predice Evanghelia (așa cum îi îndemna Duhul). Iar ei vesteau Cuvântul, nu doar în propria lor limbă, ci în limbile diferite ale altor grupuri entice (Luca menționează vreo 15 grupuri diferite). De ce s-a întâmplat asta? Pentru că a sosit vremea ca experiența negativă a generației Babelului să se schimbe radical. Atunci oamenii au fost neascultători de planul lui Dumnezeu, potrivit căruia oamenii trebuiau să se răspândească până la marginile pământului (iar ei au spus, nu, noi vrem să rămânem aici și să nu fim răspândiți!) (Gen. 11:1-9), dar acum ucenicii au fost gata să asculte de planul Domnului și să ducă Evanghelia până la marginile pământului. Mesajul Evangheliei este pentru orice om din lume.
2. Înființarea Bisericii prin predicarea Cuvântului lui Dumnezeu de către Petru în unitate cu ceilalți apostoli (Fapte 2:14-36). Petru n-a predicat în alte limbi, ci a adresat mesajul său (ce conținea Cuvântul lui Dumnezeu despre Hristos) în dialectul aramaic uzual din zilele acelea. El, evreu, a vorbi evreilor (Fapte 2:14, 22, 29, 36), la o sărbătoare evreiască, despre învierea lui Isus, Mesia lui Israel, pe Care națiunea Israel L-a răstignit (Fapte 2:23, 36). Important este de notat faptul că, deși Petru a fost cel ce a adresat mesajul, ceilalți apostoli erau acolo prezenți, în unitate cu Petru (Fapte 2:14). Cu siguranță, unitatea aceasta a creat un impact major asupra audienței din acel loc!
Mesajul lui Petru care a motivat aproape 3000 de suflete să se adauge la numărul ucenicilor și să constituie Biserica primară, a conținut trei caracteristici fundamentale:
a) Proclamarea istorică a vieții, misiunii, morții, învierii și înălțării la cer a lui Isus așa cum a afirmat Scriptura (Fapte 2:22-36). Este expunerea întregului plan de Salvare a lui Dumnezeu (Fapte 20:27). Desigur, Petru nu uită să precizeze că oamenii poartă responsabilitate deplină pentru ceea ce s-a întâmplat cu Isus la cruce: „voi L-ați răstignit” (Fapte 2: 23, 36). Prin urmare, putem conchide că, predicarea ce produce efecte de acest fel, este predicarea ce conține întregul plan de salvare a lui Dumnezeu, precum și conștientizarea oamenilor cu privire la păcate lor.
b) Explicarea teologică a Adevărului cu privire la Isus ca Domn și Hristos (Fapte 2:36). Petru explică în predica sa faptul că Omul Isus a fost „făcut Domn și Hristos” (Fapte 2:36), iar apoi Îl numește Dumnezeu pe Isus (Fapte 2:39). Predicarea trebuie să fie centrată în Adevărul teologic despre cine este Isus, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, altfel predicarea va fi searbădă și fără rezultate. Unii predicatori astăzi afirmă că nu au nevoie de teologie pentru predicarea Evangheliei. Petru ne spune că este nevoie de o înțelegere clară a adevărului teologic despre Isus Hristos și despre planul Său de mântuire.
c) Chemarea la pocăință și credință (Fapte 2:37-40). Odată ce adevărurile menționate anterior au fost predicate, oamenii „au rămas străpunși în inimă și au zis lui Petru și celorlați apostoli: ‘Fraților ce să facem’?” (2:37). Iar răspunsul lui Petru a fost direct și fără echivoc: „Pocăiți-vă și fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos” (Fapte 2:38). Mesajul plin de putere nu este un mesaj de amuzament și de echilibristică logică, ci este un mesaj de „viață și de moarte” care implică luarea unor decizii urgente. De aceea, Petru îi „îndemna și zicea: ‘Mântuiți-vă din mijlocul acestui neam ticălos`” (Fapte 2:40).
3. Înființarea bisericii prin botezul celor ce au crezut în mesajul proclamat de apostoli (Fapte 2:41). Cei ce au acceptat propovăduirea Adevărului de către Petru și ceilalți apostoli, au fost botezați și, astfel au fost adăugați la numărul celor ce au constituit Biserica primară. Botezul a reprezentat un act al ascultării lor de Dumnezeu; o formă de legământ încheiat cu Dumnezeu în urma înțelegerii și acceptării prin credință a mesajului proclamat. Prin urmare, trebuie să reținem că Biserica nu este formată din fani sau admiratori, ci din oameni credincioși care intră în legământ cu Dumnezeu prin botez. Botezul nu este o condiție fundamentală pentru mântuire (pentru că, așa cum știm, oameni sunt mântuiți prin harul lui Dumnezeu ce este acceptat prin credință), dar botezul este o poruncă a lui Dumnezeu și constituie „poarta” vizibilă de intrare a credincioșilor în Biserică (Matei 28:19).
4. Înființarea Bisericii prin trăirea și lucrarea credincioșilor în puterea Duhului Sfânt (Fapte 2:42-47). Unii dintre cei ce L-au acceptat pe Hristos ca Domn al vieții lor, au continuat să se închine lui Dumnezeu la Templu, dar s-au întâlnit și în case. Cei 3.000 de credincioși noi aveau nevoie de instruire în citirea, interpretarea și aplicarea Cuvântului lui Dumnezeu, la fel cum aveau nevoie de părtășia cu ceilalți credincioși pentru creștere lor spirituală, astfel încât să devină și ei martori eficienți ai Domnului Isus. Iar, tocmai aceasta a făcut Biserica să fie edificată în modul ei de ființare. Ni se spune că ei stăruiau (perseverau) în:
a) Învățătura apostolilor. Așa cum a procedat Mântuitorul cu ucenicii Săi și așa cum I-a instruit Domnul Isus (Matei 28:20), primii creștini au insistat și ei asupra acestei forme de închinare în Biserică (învățătura apostolilor).
b) Părtășia frățească. Termenul grecesc koinonia, pe care Luca îl folosește doar aici (Pavel, în schimb, îl folosește cu preponderență). Ideea transmisă de acest termen este aceea de împărtășire comună și interacțiune sfântă în legăturile lor de credință. Sensul este dat, poate, de ceea ce spune Pavel despre legătura noastră cu Duhul Sfânt: „împărtășirea Duhului Sfânt” (2 Cor. 13:14); sau despre participarea noastră la Cina Domnului: „împărtățirea cu sângele lui Hristos” (1 Cor. 10:16). Prin urmare, părtășia descrie acel mod special de relaționare a credincioșilor cu Dumnezeu și cu ceilalți credincioși. Dar poate însemna și faptul că ei împărtășeau și bunurile lor materiale, pe care le adunau în comun iar apoi le împărțeau potrivit cu nevoile pe care le avea fiecare dintre ei în parte (Fapte 8:44-46). Cu siguranță aceasta nu poate fi o formă de comunism, de vreme ce acțiunea lor era voluntară și motivată de dragoste.
c) Frângerea pâinii. O referire la Cina Domnului, care era probabil parte din părtășia lor zilnică așa cum spune Pavel în 1 Corinteni 11. Primii creștini doreau să se împărtășească cu Trupul și Sângele Domnului.
d) Rugăciuni. Comunicarea lor cu Dumnezeu, după modelul oferit de Domnul Isus (Matei 6:7-13).
Tocmai datorită acestor fundamente spirituale de unitate deplină (8:46), închinare sinceră (8:47a) și mărturie bună în comunitate (8:47b), Biserica se dezvolta și avea un impact puternic asupra oamenilor.
Aplicaţii:
1. Descoperă natura și elementele constitutive ale primei Biserici Creștine.
2. Înțelege contextul în care s-a format Biserica Primară.
3. Recunoaște rolul primordial al Domnului Isus și al Duhului Sfânt în alcătuirea Bisericii.
4. Acceptă centralitatea predicării Evangheliei (în întregime) în viața unei Biserici plăcute lui Dumnezeu.
5. Dacă ai primit mesajul Evangheliei ascultă de Dumnezeu prin botez.
6. Urmărește învățătura apostolilor, părtășia frățească, participarea la Cină și rugăciunea pentru a contribui la edificare unei Biserici sănătoase și cu impact.
Sugestii practice:
1. Fă o radiografie a Bisericii tale locale. Unde se află ea în raport cu ceea ce a fost Biserica primară?
2. Descrie rolul pe care Isus Hristos Îl are în formarea unei Biserici locale.
3. Descrie rolul pe care Duhul Sfânt Îl are în constituirea unei Biserici.
4. Notează ideile din predicile rostite în Biserica locală. Dumnezeu aduce prin asta nu doar informare, ci și transformare.
5. Implică-te într-un grup de studiu Biblic împreună cu alți credincioși.
6. Caută părtășia cu ceilalți credincioși. Să nu părăsești Adunarea ta cum au unii obiceiul.
7. Roagă-te pentru biserica ta și evită orice formă de critică. Nu-i superi doar pe alții, Îl întristezi pe Domnul Isus Hristos (Capul și Mirele Bisericii) și pe Duhul Sfânt care dă viață Bisericii.
8. Roagă-te pentru cei ce predică Cuvântul să o facă cu putere și cu îndrăzneală.
Întrebări pentru discuţii:
1. Biserica este o Instituție socială sau un Organism spiritual?
2. Ce poate face o Biserică dacă n-ar fi prezent Duhul Sfânt acolo?
3. Ce rol are predicarea într-o Biserică și cum ar trebui să fie predicat întregul plan de mântuire?
4. Ce ar pierde Biserica unde ești membru dacă de mâine nu mai participi la închinare împreună cu ceilalți membri din Biserică?
5. Cât de eficientă și binecuvântată este Biserica ta locală?
Echipa de redactare a Calendarului de Studiu Biblic 2018
