Data: 28 ianuarie 2018
Titlul lecției: Condițiile mântuirii
Text: Luca 15:11-24
Verset de aur: Marcu 1:15
Ideea centrală: Dumnezeu îl primește cu brațele deschise pe păcătosul care se întoarce la El, spre uimirea credincioșilor și spre necredința oamenilor religioși.
Scop: Să ne învețe că întoarcerea la Dumnezeu, prin pocăință și credință, asigură primirea și restaurarea deplină a păcătosului.
Explicații contextuale și exegetice
Cu siguranță Pilda fiului risipitor se află printre pildele cele mai cunoscute care au fost spuse de Domnul Isus. Imaginea fiului mai mic, care iubește mai mult averea tatălui decât pe tatăl și îi cere prematur acestuia partea lui de moștenire, risipind-o în plăcerile lumii (15:12-13), reflectă în mod fidel disprețul tuturor oamenilor, care, în păcatele lor, întorc spatele Creatorului și prețuiesc mai mult darurile primite decât pe Dătător. Însă, trebuie să înțelegem că această imagine se încadrează într-o pildă, al cărei mesaj îi viza, înainte de toate, pe liderii religioși ai vremii, care murmurau împotriva Domnului din pricina faptului că Acesta era văzut adesea în compania oamenilor păcătoși (15:1-2). Nemulțumirea lor consta în „primirea” pe care Isus o făcea acestor oameni disprețuiți de societate.
Ca răspuns la aceste cârtiri, Isus oferă trei pilde care transmit același mesaj. Pilda cu oaia pierdută (15:3-7), Pilda cu bănuțul pierdut (15:8-10) și Pilda fiului risipitor (15:11-32) subliniază în mod viguros (repetiția mesajului este un procedeu stilistic important în gândirea și comunicarea ebraică) faptul că există o bucurie de nedescris în cer atunci când un păcătos se pocăiește, o bucurie care depășește cu mult bucuria (generos vorbind) unor oameni care se cred drepți în ei înșiși (15:7, 10, 32). Cu asemenea deschidere și acceptare bucuroasă, este primit de Dumnezeu păcătosul care se întoarce de la stilul lui de viață păcătos. O asemenea realitate revelată de Domnul Isus vine în contradicție cu gândirea și teologia fariseilor care considerau că acceptarea de către Dumnezeu se bazează pe o viață neprihănită clădită prin eforturile și meritele personale. Doar acești oameni se califică pentru a fi primiti de Dumnezeu, în niciun caz păcătoșii, care evident, sunt niște nelegiuiți și nedrepți. Acesta era și motivul din spatele cârtirilor (15:1-2). Ei nu înțelegeau că Isus a venit să caute și să mântuiască pe cei păcătoși și nu pe cei neprihăniți (vezi și 19:10). De fapt, lucrarea lui Isus dezvăluia inima de Tată a lui Dumnezeu, care a fost distorsionată și ascunsă în gândirea, mesajul și atitudinea oamenilor religioși. Acestea din urmă sunt înfățișate de fratele mai mare din pildă, care are pretenția meritelor personale și care nu se bucură de primirea pe care i-o face tatăl fratelui mai mic, care s-a întors acasă după ce a risipit averea tatălui(15:29-30).
Având imaginea de ansamblu în context, putem înțelege corect aspectul principal pe care pilda îl transmite, și anume că orice om care se pocăiește, întorcându-se la Dumnezeu prin Isus Cristos, este mântuit (primit și restaurat) de Dumnezeu cu bucurie. Întoarcerea la Dumnezeu, ilustrată prin întoarcerea fiului cel mic la Tatăl, este întâmpinată de primirea generoasă a lui Dumnezeu (15:20, 22-24). Mesajul Evangheliei nu constă în „trăiește cât de moral și corect poți, ca să fii primit de Dumnezeu”, ci este o chemare la pocăință sau la întoarcere a celui ce înțelege că nu a trăit conform voii lui Dumnezeu și nici nu poate trăi astfel prin propriile puteri. Condițiile mântuirii sunt pocăința și credința față de Dumnezeu (Marcu 1:15), condiții care sunt ca o singură monedă cu două fațete. Ele sunt întotdeauna împreună atunci când sunt autentice.
Aplicații
1. Pocăința înseamnă să ne întoarcem cu toată inima la Dumnezeu
Desigur, textul nu tratează totul despre pocăință, însă el ilustrează clar faptul că atunci când cineva se pocăiește, de fapt el se întoarce de la căile sale păcătoase la Dumnezeu. Observăm starea jalnică în care a ajuns fiul risipitor din cauza acțiunilor sale necugetate (v.14-16), stare pe care o conștientizează și el („și-a venit în fire”, v.17). Întoarcerea la Dumnezeu începe cu conștientizarea stării spirituale păcătoase în care ne găsim în contrast cu binecuvântarea părtășiei cu Dumnezeu. Însă, pocăința nu se transformă în depresie sau autocompătimire, ci ea duce la o hotărâre de a ne îndrepta spre Dumnezeu cu mărturisirea păcatelor și a nevredniciei noastre (v.18-19), lucru pe care îl ducem la bun sfârșit (v.20). Nevrednicia resimțită îl face pe om să depindă în întregime de mila și bunăvoința lui Dumnezeu. În acest sens, pocăințanoastră implică și o încredere și dependență deplină de Cristos și de jertfa Sa pentru mântuire (v.21-24).
2. Pocăința, și numai pocăința, duce la restaurarea deplină a păcătosului
Această pocăință, cuplată cu credința, este condiția mântuirii. Nu pocăința în sine ispășește păcatele, lucru foarte important de reținut. Ispășirea păcatelor s-a realizat în jertfa lui Cristos. În schimb, pocăința și credința ne unesc cu Cristos și ne fac părtași beneficiilor rezultate din jertfa lui Cristos, și astfel ele sunt condițiile mântuirii. Alte surogate, precum căința superficială, întristarea doar din pricina consecințelor, auto-ispășirea sau alte asemenea căi nu vor aduce împăcarea noastră cu Dumnezeu. Numai cine se pocăiește și crede în Isus este restaurat deplin din punct de vedere spiritual înaintea lui Dumnezeu, asemenea fiului care nu a fost lăsat să fie un argat, ci a fost restaurat deplin ca fiu. Spre deosebire de fratele mai mare din pildă care nu dorea ca partea de avere rămasă să se mai îndrepte spre fiul risipitor (vezi supărarea lui din cauza inelului și a vițelului îngrășat tăiat), fratele nostru mai mare, Domnul Isus, s-a cheltuit pe sine bucuros, ca să ne aducă la Dumnezeu Tatăl.
Sugestii practice
În lumina Evangheliei, asigură-te că pocăința ta (zilnică) constă în convingere de păcate, hotărâre de întoarcere la Dumnezeu, mărturisirea păcatelor înaintea Lui, sentiment de nevrednicie însoţită de încredere deplină în jertfa ispăşitoare a Domnului Isus Hristos.
Caută să prezinți în săptămâna aceasta Evanghelia, arătând oamenilor păcătoși că nu moralitatea sau neprihănirea lor asigură primirea lui Dumnezeu, ci mai degrabă pocăința sinceră prin întoarcerea la Cristos.
Îndrăznește să prezinți Evanghelia oamenilor scufundaţi în păcate grele, lăsând la o parte prejudecățile sau gândirea că cineva nu mai poate fi primit de Dumnezeu din cauza faptelor sale păcătoase.
Întrebări pentru discuții
1. De ce este aşa de greu să creadă oamenii în primirea iubitoare a lui Dumnezeu față de cei ce se pocăiesc?
2. Care sunt diferențele dintre pocăința adevărată și pocăința falsă?
3. De ce se încred oamenii mai degrabă în moralitatea lor decât în harul pocăinței?
4. Crezi cu adevărat că Dumnezeu se bucură atunci când tu te pocăiești?
