EXPLICAȚII BIBLICE 10 SEPTEMBRIE

Data: 10 Septembrie

Text: 1 Împărați 12:1-33 

Verset de aur: Geneza 2:7

Tema: Dezbinarea împărăției: între prosperitate și siguranță falsă

Ideea centrală: Acțiunile noastre au consecințe asupra noastră și asupra celor din jurul nostru. Acțiunile liderilor, chemați de Dumnezeu să conducă o comunitate de credincioși sau o națiune, pot avea consecințe și mai mari. Vom urmări efectul devastator produs de anumite acțini negative, de mică anvergură în aparență, dar care au condus în final la depărtarea de Dumnezeu, separarea unei națiuni, pierderea prosperității și adoptarea unor elemente de siguranță falsă.

Scopul lecției: Să fim cu grijă în luarea deciziilor și mai ales să analizăm motivațiile din spatele deciziilor noastre pentru a evita consecințele negative care pot decurge din acțiunile noastre greșite.

Explicaţii contextuale și exegetice

După moartea lui Solomon, împărăția glorioasă a Israelului a intrat într-un declin, spiritual și politic, fără precedent, care a condus la dezbinarea țării și la îndepărtarea primejdioasă de Dumnezeu. Desigur, cauzele dezbinării împărăției lui Israel sunt multiple, dar una dintre ele este fără îndoială, modul dezastruos de conducere al unor lideri politici și religioși. Succesorul lui Solomon la tron a fost Roboam, fiul său, care cu excepția unor decizii perspicace (2 Cron. 11:5-12), a condus într-un mod neînțelept regatul Iuda timp de 17 ani. Chiar de la începutul domniei sale, o decizie egoistă a sa a facut ca națiunea Israelului să se dezbine și apoi, numai după aproximativ patru ani de conducere, Roboam a decis să-I întoarcă spatele lui Dumnezeu și să se închine idolilor împreună cu tot regatul său (1 Împărați 14:22-24), atrăgând astfel judecata lui Dumnezeu asupra națiunii „pe care o alesese  Domnul din toate semințiile lui Israel, ca să-Și pună Numele în ea” (1 Împărați 14:21).

Observați în textul pentru studiu:

1. Aroganța liderului (conducătorului) (1 Împ. 12:1-17; 2 Cron. 10:1-19). Oricâte înzestrări naturale ar fi avut Roboam, una îi lipsea cu siguranță și anume raportarea la cei din jur și înțelegerea reală a nevoilor națiunii sale. David (bunicul său), pe de o parte, a iubit poporul peste care a domnit și și-a riscat propria viață pentru prosperitatea națiunii, iar Solomon (tatăl său), pe de altă parte, i-a folosit pe oameni pentru împlinirea dorințelor sale. Se pare însă că Roboam n-a învățat nimic din istoria trecută a predecesorilor săi, de vreme ce a ignorat nevoile națiunii care suferea (v.4, 13). Roboam acționează ca un dictator arogant și întoarce spatele nevoilor națiunii sale, peste care Dumnezeu l-a pus slujitor. O asemenea atitudine nu califică pe nimeni să devină un lider spiritual sau politic. Modelul de conducere spiritual este cel al conducerii slujitoare, făcută într-un spirit, de dragoste și sacrificiu. 

Roboam alege Sihemul ca loc de încoronare a sa ca rege. Alegera acestui loc a fost o decizie bună deoarece Sihemul era un loc important, din punct de vedere istoric și spiritual, pentru întreaga națiune (Gen. 12:6; Iosua 24:32).  Probabil că Roboam s-a gândit să dea un semnal de pace între populația din Nord și cea din Sud. Însă, dorința sa nu s-a împlinit ci, dimpotrivă ce a urmat a fost dezastruos. Pentru un lider nu este destul doar să aibă dorințe bune, ci trebuie să aibă și o inimă bună. Caracterul este mai important, în viața unui lider, decât viziunea sa.

Conduși de Ieroboam (un fost slujitor foarte priceput al lui Solomon – 1 Împ. 11:28), liderii zonei de Nord a Israelului i-au propus lui Roboam să le ușureze „jugul greu” de taxe și muncă grea, impus de Solomon 1 Împ. 5:13-18). Ei ar fi fost gata să-l slujească pe Roboam doar ca acesta să le facă viața mai ușoară. Toți marii lideri ai Israelului au fost lideri slujitori: Moise, Iosua, Samuel, David, etc. Roboam cere timp de consultare care părea să fie dovada unei conduceri înțelepte (înțelept e să nu ne pripim în luarea deciziilor) (v.5-6). Însă timpul de consultare cerut de Roboam n-a condus spre o soluție bună de vreme ce el ignoră sfatul bătrânilor (care i-au dat cel mai înțelep sfat: slujește-i pe oameni și ei te vor sluji la rândul lor –v. 6-8), dar în schimb a dat curs sfatului celor tineri (care se pare că i-au spus exact ceea ce gândea și împăratul în inima lui – v. 8-14). Timpul nu lucrează în favoarea unui lider dacă acesta nu folosește timpul acesta cu înțelepciune (nu ni se spune că Roboam ar fi cerut sfatul Domnului!). De asemenea, este importantă menținerea unui echilibru între așteptările pe care le au generațiile (cele mai în vârstă și cele mai tinere). Un lider bun păstrează echilibrul între generații! Roboam a ieșuat ca lider echilibrat mergând pe „mâna tinerilor” care doreau o demonstrație de forță, așa cum simțea să facă și împăratul în inima lui. De aceea răspunsul dat de împărat, după trei zile de reflecție, a fost „aspru” și nemilos (v.13-14). Ce lider la 41 de ani, crescut în împărăție și sfătuit de cei mai înțelepți sfetnici ar lua o astfel de decizie? Liderii aroganți acționează astfel! Prin atitudinea și cuvintele sale împăratul a făcut clară perspectiva potrivit căreia el este important și puternic, în timp ce poporul este neimportant și fără putere. Astfel că doar la a treia generație după dinastia Davidică (ce a cunoscut cea mai mare prosperitate), Roboam a demolat tot ce au construit predecesorii săi! În timp ce prima decizie oficială a lui Solomon i-a adus acestuia faima unui om înțelept (1 Imp. 3:16-21), prima decizie oficială a lui Roboam, în schimb, l-a făcut să fie considerat un dictator arogant și nebun. Consecința acțiunilor sale a dus la divizarea Împărăției lui Israel (v.15-17), ceea ce este considerată a fi cea mai mare tragedie a națiunii față de care sunt evaluate toate celelalte calamități întâmplate în țară (Isaia 7:17).

2. Mânia liderului (conducătorului) (1 Împ. 12:18-24; 2 Cron. 10:18-19). Roboam, fiind încă în Sihem, a încercat un ultim act de diplomație (mult prea întârziat) trimițând pe Adoram (unul dintre slujitorii săi devotați) să calmeze situația sau poate să faciliteze continuarea dialogului (v.18). Oricum, se pare că decizia împăratului a fost una neînțeleaptă de vreme ce el îl trimite pentru negociere pe cel ce era „mai-mare peste biruri” (cel ce probabil irita cel mai mult pe cei din Nord) (v.18). Chiar dacă, să presupunem, Adoram ar fi vrut să negocieze taxe mai mici sau munci mai ușoare pentru popor, oricum, a fost prea târziu pentru o astfel de soluție: ei l-au ucis cu pietre (v.18). Aceasta l-a înfricoșat pe împărat care a luat decizia să se întoarcă în grabă la Ierusalim. După ce a urmat sfatul greșit al tinerilor, după ce a abordat lucrurile într-un mod dictatorial, greșit, și după ce a greșit iarăși trimițând un mediator neadecvat, ce altceva greșit ar mai putea să facă un lider? Se pare că arsenalul nebuniei unui astfel de lider nu are limite: el declară război împotriva conaționalilor (fraților) săi (v.20-21). Aceasta era forma cea mai radicală de demostrație a puterii sale ca împărat și forma cea mai radicală de manifestare mâniei sale împotriva celor 10 triburi din Nord. Din punctul lui de vedere, războiul era singura soluție pentru rezolvarea situației critice din națiune. Însă, din puncul lui Dumnezeu de vedere aceasta nu era o soluție, așa că Domnul trimite mesagerul Său (Șemaia) să oprească demersurile pentru război (v.22-24). 

Liderii pot avea multă influență și pot lua decizii ce atrag uneori consecințe devastatoare pentru comunitatea peste care sunt puși să conducă. Dar, libertatea lor nu este fără limite. Dumnezeu, Stăpânul Absolut, intervine atunci când lucrurile trec peste limita stabilită de El. Din fericire, Roboam ascultă de Domnul și nu pornește la luptă împotriva lui Ieroboam, însă a purtat războiul cu Ieroboam toată viața lui, în inimă (1 Împ. 14:30).

3. Teama liderului (1 Împ. 12:25-33). Nici de partea cealaltă a baricadei (a lui Ieroboam) lucrurile nu merg mai bine. Succesul unui lider constă în ascultare și dependență de Dumnezeu. Ieroboam a falimentat în ambele direcții. Prima dovadă a lipsei sale de încredere în Dumnezeu, care i-a încredințat cele 10 triburi ale lui Israel, (1 Împ. 11:31), a fost teama (v.25-27). Teama lui consta în aceea că oamenii săi o să dezerteze și se vor alipi împărăției de Sud, mai ales că, din punct de vedere religios, evreii erau legați de Templul de la Ierusalim (Deut. 12; Ex. 23:14-17). Probabil că Ieroboam se gândea la faptul că loialitatea împărțită a poporului său nu va dura prea mult (ceea ce, să recunoaștem, este adevărat). Iar această teamă i-a paralizat gândirea și la împins spre acțiuni nebunești. De reținut că frica este o dovadă a lipsei de încredere în Dumnezeu, iar asta face un lider ineficient și neascultător de El. Când ne luăm ochii de la Domnul și privim la circumstanțe, facem loc fricii care paralizează. Domnul Isus i-a avertizat pe ucenicii Săi într-o împrejurare să nu le fie frică (Matei 8:26).

Soluția neînțeleaptă a lui Ieroboam a fost să creeze un nou centru de închinare pentru israeliții din Nord (v.28). De fapt, ceea ce a făcut Ieroboam a fost să vină în întâmpinarea dorințelor evreilor pentru experimentarea idolilor, așa că a generat o nouă religie care să fie convenabilă, nu prea costisitoare, confortabilă și care să liniștească conștiința religioasă a oamenilor. Ieroboam nu le-a spus oamenilor să nu se mai închine lui Dumnezeu ci doar le-a spus să se închine într-o formă nouă, în forma unui vițel de aur (așa cum probabil văzuse în Egipt) (v.29-30). Astfel, Ieroboam a încălcat prima poruncă dată de Dumnezeu lui Moise pe muntele Sinai (Exod 20:3). El a făcut doi viței de aur pe care i-a așezat la Betel și Dan pentru a reduce efortul oamenilor pentru deplasare până la noul loc de închinare (o religie mai ușoară!) (v.29-30). Pe lângă cei doi viței, Ieroboam a construit case (care slujeau ca templu), a rânduit preoți după bunul său plac, a rânduit sărbători după bunul său plac, ba încă s-a făcut pe sine însuși preot de vreme ce a adus el însuși jerfe pe altar (v.31-33). Astfel că Ieroboam a creat o religie proprie care deținea aproape toate ingredientele închinării autentice dar mai puțin ceea ce este fundamental: prezența lui Dumnezeu! Aceasta nu poate fi contrafăcută. Ori este manifestată în mod autentic, când ascultăm și depindem de Domnul ori, altfel, lipsește de tot. Fără prezența lui Dumnezeu toată această formă nouă de închinare n-a ajutat cu nimic poporul din Regatul de Nord, dimpotrivă, i-a condus spre apostazie.

Aplicaţii

1. Liderul spiritual este un lider slujitor! Domnul Isus a reafirmat acest adevăr când i-a instruit pe ucenicii Săi pentru lucrarea pe care aceștia urmau să o facă (Matei 20:26-28). Modelul „dictator” (de stăpân arogant) sau modelul „guru” (de vedetă talentată) nu sunt agreate de Dumnezeu pentru slujirea din Împărăția Sa.

2. Veghează asupra caracterului, este cea mai importantă caracteristică din viața unui lider spiritual. Abilitățile și viziunea se subordonează caracterului, astfel că un lider fără caracter face inutile abilitățile și viziunea sa asupra lucrării.

3. Petrece timp cu Dumnezeu (în rugăciune și citirea Scripturii) înainte de luarea unor decizii. Lasă-te călăuzit de El și nu urma sfatul inimii tale. „Inima este nespus de înșelătoare și de deznădăjduit de rea” (Ieremia 17:9). 

4. Mediază cu grijă conflictul permenent între generații. Câștigul cel mai mare este să creăm armonie între generații astfel încât tinerii (cu elanul lor) și persoanele în vârstă (cu înțelepciunea acumulată) să contribuie la extinderea Împărăției lui Dumnezeu în dreptul nostru.

5. Nu uita că puterea care ți se dă pentru a conduce, corupe, iar puterea absolută corupe absolut!

6. Tratați cu grijă a treia generație de la înființarea unei biserici. Acțiunea lor poate fi critică!

7. Iubește-i pe oamenii peste care Dumnezeu te-a pus să conduci. Dacă nu, răbdarea lui Dumnezeu poate avea limite.

8. Ascultă de Dumnezeu și depinde de El în toate lucrurile, fără teamă, dar căutând întotdeauna manifestarea prezenței Sale în comunitate. Fără prezența lui Dumnezeu nimic altceva nu contează!

Sugestii practice

1. Caută modalități practice de ai sluji pe alții în nevoile cu care aceștia se confruntă. Ve vedea ce mare binecuvântare vei primi de la Dumnezeu și ce impact binecuvântat va avea slujirea ta pentru alții. 

2. Cultivă-ți trăsăturile de caracter. Verifică-ți frecvent motivațiile pentru care faci un lucru sau altul.

3. Nu te grăbi să judeci aspru pe cei dintr-o altă generație decât tine. Caută mai degrabă să-i înțelegi. Vei descoperi, cu siguranță, că ei au ceva ce tu nu ai și că împreună puteți face mult mai multe pentru Împărăție lui Dumnezeu. 

4. Dacă ești parte din a-3-a generație de la înființarea bisericii sau la a-3-a generație de la implementarea unei viziuni de slujire care a avut impact înainte, fii cu mare grijă! Ai putea să nu deții motivații corecte pentru continuarea slujirii sau viziunii în Biserica din care faci parte.

5. Nu te teme să iei o poziție fermă atunci când este vorba de ascultare și dependență de Dumnezeu. Fără prezența lui Dumnezeu în Biserică, totul este deșertăciune!

Întrebări pentru discuţii

1. Ce situații pot conduce la divizarea unei Biserici?

2. Ce pot să facă membrii unei Biserici ca să-l influențeze în mod pozitiv pe păstor? Dar negativ?

3. Care sunt cele mai frecvente aspecte legate de conflictul între generații? Cum pot fi depășite?

4. Ce se poate face ca unitatea Bisericii să nu fie compromisă?

Păstor Cornel Boingeanu, cornelboingeanu@gmail.com

Biserica Creștină Baptistă „Sfânta Treime”, București