Redacția: Ne aflăm împreună cu Craig Wadell, reprezentant al Bordului de Misiune din Virginia. Încercăm să discutăm despre lucrarea lor din România, dar, mai ales, despre parteneriatul cu Uniunea Baptistă din România. Dragă frate Craig, ne puteți spune care sunt domeniile de care sunteți interesați aici în România?
Craig Wadell: Desigur. În primul rând suntem interesați în a-i asculta pe români pentru a afla ce face Dumnezeu aici și în ce mod ne putem alătura în călătoria lor. Nu am venit cu un plan stabilit dinainte cu ce ar trebui să faceți aici în România, ci mai degrabă vedem această colaborare ca pe un parteneriat între egali. Ținta noastră este să ascultăm care sunt pasiunile voastre și unde pot fi conectate darurile noastre pentru a ajuta la construirea Împărăției lui Dumnezeu. Ascultându-ne unii pe alții, și în urma conversațiilor pe care le-am avut pe parcursul lunilor trecute și a unor discuții intense din ultima săptămână, am identificat unele domenii cheie în care credem că Dumnezeu ne călăuzește să lucrăm împreună. Unul din ele este lucrarea cu tinerii. De cele mai multe ori în America de Nord lucrarea cu tinerii vizează persoane până în vârsta de 18 ani sau până ce termină liceul. Există o diferență destul de mare față de situația din Europa unde tineretul include lucrarea cu adulți tineri de până la 30 de ani și peste. Astfel, când vine vorba de lucrarea cu tinerii, în mod intenționat includem în această lucrare studenții și adulții tineri în general. Putem să organizăm evenimente împreună pentru a consolida slujirea cu tinerii, mai ales în ceea ce privește echiparea – în condițiile în care lucrarea de leadership este voluntară și nu plătită – sau în situațiile în care bisericile vor să pregătească noi lideri. Următorul domeniu pe care l-am identificat împreună a fost domeniul exploatării umane sau traficul de persoane. Există câteva zone din Virginia care sunt intens afectate de traficul de persoane. Autostrada 95 este o rută principală de călătorie între Nord și Sud din partea estică a Statelor Unite și acolo se întâmplă foarte mult trafic de droguri și trafic de persoane, comerț sexual. Bisericile noastre au nevoie să fie informate despre această problemă răspândită în întreaga lume și ce putem face ca trup al lui Hristos pentru a combate traficul de persoane și pentru a ajuta persoanele care sunt prinse în această capcană, crimă. De asemenea, știm că în contextul european un procent ridicat de persoane implicate în traficul de ființe din Europa are cumva legătură cu România și Moldova. Acesta este unul din domeniile despre care unii baptiști români doresc ca bisericile să fie informate și cum să lucreze împreună cu alții pentru combaterea traficului de persoane. Un al treilea domeniu este misiunea locală. De multe ori bisericile, și mai ales cele mici – probabil bisericile din zonele rurale – doresc să se implice în comunitățile lor dincolo de proprii pereți, însă nu știu cum să o facă sau le este teamă că nu au resursele pentru a face asta. Uniunea Misionară a Femeilor din Virginia au inițiat un program numit H.O.P.E., care înseamnă Help Other People Everywhere (Ajută Alți Oameni de Pretutindeni). Aceste proiecte HOPE sunt o serie de evenimente și oportunități de antrenare pentru biserici, în special cele mici, de a aprecia darurile și talentele pe care Dumnezeu le-a pus deja în ei, și de-a le vedea drept resurse prin care să influențeze comunitatea pentru Hristos și de a-L ajuta pe Hristos să aducă Împărăția lui Dumnezeu pe pământ despre care a vorbit atât de mult. Așadar, proiectul inițial în ce privesc accentele misiunii locale ar fi să lucrăm împreună la unele proiecte HOPE. Cel de-al patrulea domeniu este misiunea și plantarea de biserici. Nu vrem să excludem contextul urban însă cuvântul „rural” a fost menționat de multe ori [în discuțiile noastre] Acesta este un cuvânt cheie și în Virginia deoarece și noi avem multe zone și biserici rurale și ne uităm la diferite modele de plantare de biserici și cum pot funcționa acestea. Un ultim domeniu de slujire pe care l-am identificat acum la început de parteneriat este lucrarea printre rromi, iar baptiștii români au multe lucrări în desfășurare. Totodată, este un domeniu în care baptiștii din Virginia sunt deja implicați împreună cu baptiștii români, cum ar fi Project Ruth și altele. Când vorbim de aceste cinci domenii pe care le-am identificat la început, nu înseamnă că excludem alte idei sau să spunem că ne oprim aici, însă aici la început, când încercăm să pornim împreună în această călătorie, avem nevoie de câteva domenii pe care să ne focalizăm pentru a demara lucrarea.
R: Ați menționat mai devreme de Moldova, intenționați să încheiați și un parteneriat cu Uniunea Baptistă din Moldova sau doar să colaborați prin Uniunea Baptistă din România?
C.W: Acest parteneriat este încheiat doar cu Uniunea Baptistă din România și știm că există multe prietenii, legături și moduri de colaborare, de aceea, anticipăm că ar putea apărea unele lucruri la care baptiști din Moldova ar vrea să se alăture.
R: Ce ne puteți spune despre echipa care a venit cu dvs. în România?
C.W: Am vrut să adun câțiva oameni care reprezintă diferite părți ale vieții baptiste din Virginia. Așa că am căutat oameni care ar putea să reprezinte nu doar o zonă geografică din Virginia ci și zone în care oamenii sunt interesați și zone despre care românii baptiști și-au exprimat interesul. Am adus unul dintre liderii noștri de tineret. Este un lucrător de tineret cu normă întreagă. Este implicat în această lucrare de 28 de ani. De 17 ani frecventează aceeași biserică și are experiență în ce privesc dialogurile interculturale în lucrarea cu tinerii din foste parteneriate unde stăteam împreună lucrători de tineret din Virginia și lucrători din partea partenerilor noștri, dar nu ca să ne spunem unul altuia cum să-și facă treaba, ci să ne încurajăm unul pe altul și să împărtășim experiențe pozitive și experiențe în care am întâmpinat dificultăți și ne-am simțit provocați. Așadar, am adus pe cineva pentru lucrarea cu adolescenții și, de asemenea, un reprezentant al Asociației Baptiste din Virginia care coordonează lucrări cu adulții tineri și cu studenții. Am adus un consultant în lucrarea de misiune din partea Uniunii Misionare a Femeilor din Virginia, pentru că ea este bine pregătită în probleme ce privesc traficul de ființe umane cât și în ce privesc evenimentele HOPE și misiunea locală pentru bisericile mici. Am adus doi directori de asociații din diferite părți din SUA care au mai fost implicați înainte în parteneriate misionare. Am adus un pastor local ce nu are o responsabilitate într-o asociație însă reprezintă perspectiva pastorului local. De asemenea, am adus un pastor dintr-o biserică din Georgia, care aparține de Asociația Generală Baptistă din Virginia, ce este implicat în misiunea locală și comunitară. Am încercat să aducem o varietate de oameni, o varietate de experiențe, pentru ca atunci când ne vom întoarce să prezentăm acest parteneriat bisericilor și asociațiilor pentru a ni se alătura vom avea nevoie de mulți oameni care să fi văzut și să fi experimentat viața baptistă din România și să spună poveștile lor proprii cu privire la ce face Dumnezeu printre români.
R: Când va începe și până când va dura acest parteneriat?
C.W: Încă avem nevoie să punem la punct unele detalii, dar în principal vom începe în toamna 2013. În mod normal parteneriatul va fi planificat pentru cinci ani. Să sperăm că în acest timp se vor forma relații ce vor continua și oamenii vor păstra legătura și vor dori să lucreze împreună chiar și după terminarea celor cinci ani. Însă durata oficială va fi de cinci ani.
R: Se va încheia un parteneriat între Asociația Baptistă din Virginia și Uniunea Baptistă din România. Va fi și un parteneriat între biserici sau doar la nivel instituțional?
C.W: La început va fi doar la nivel instituțional deoarece nu există încă o listă a bisericilor din România care vor să se implice și nici o listă cu biserici din Virginia, dar avem baptiști din ambele părți care vor să încheie acest parteneriat. Avem suport dar încă avem destulă muncă de făcut în a informa despre acesta și de a crea angajamente. Pentru început vom vorbi despre proiecte ce vor fi planificate și implementate la nivel de uniune sau asociație. Totodată, unul dintre lucrurile extraordinare legate de parteneriate este acela că adună oamenii împreună, și chiar vrem să vedem roade în acest parteneriat referitor la a ne da seama ce lucru valoros este să lucrezi împreună. Cu siguranță putem face mult mai multe lucruri împreună decât individual. Asta este valabil nu doar între România și Virginia ci și în interiorul Virginiei și al României. Bisericile trebuie să lucreze și să se adune împreună. Acesta este și motivul pentru care am ales tema parteneriatului „Împreună pentru ceilalți”.
R: Ce îmi puteți spune despre așteptările vizavi de acest parteneriat? Care sunt acestea?
C.W: Una din așteptările mele ar fi ca acest parteneriat să fie unul reciproc. Sperăm ca și baptiștii din România să vină în Virginia pentru a participa în lucrări și evenimente împreună cu noi și să împărtășească experiențele și cunoștințele lor din România. Avem nevoie de baptiștii români la fel de mult cum ei au nevoie de cei din Virginia. De aceea vedem acest parteneriat ca unul egal și mutual, asta este un aspect foarte important pentru noi. Așteptarea mea este ca acest logo „Împreună pentru ceilalți” să însemne și „împreună pentru ceilalți în Virginia”, și poate vom încerca să facem unele lucruri și într-o locație terță, într-un alt loc unde România și Virginia pot lucra împreună pentru ceilalți.
R: O ultimă întrebare. Ne puteți spune câteva lucruri despre Asociația Baptistă din Virginia?
C.W: Noi o numim Asociația Generală Baptistă din Virginia. Este un bord în care reprezentanții bisericilor aleg să fie oarecum păstori ai lucrărilor pe care bisericile doresc să le facă împreună. Altfel spus, reprezentanții asociațiilor generale decid împreună în ce domenii îi călăuzește Dumnezeu și ce lucrări să facă împreună. Apoi, mai există un bord de lideri care au fost de acord să fie păstori ai acestei datorii, și acesta se numește Bordul Baptist de Misiune din Virginia. Uneori folosim acești termeni ca însemnând același lucru însă Asociația Generală Baptistă este mai mare care include și alte lucrări și instituții. Asociația Generală Baptistă din Virginia are aproximativ 1500 biserici, avem 42 asociații regionale și multe din bisericile noastre au un număr mediu de membri, poate până la 200 de persoane, avem și unele foarte mari, dar și foarte multe mici. Toți încercăm să facem următorul pas cu Domnul și să învățăm că nu trebuie să fi o biserică mare atâta timp cât ești o biserică a Împărăției Lui.