Secțiunea I; Lecția a VI-a
Tema: Legământul la intrarea în Țara Sfântă
Text: Deuteronom 29:1–29
Verset cheie: Deuteronom 29:9
Ideea centrală: Dumnezeu încheie cu noua generație de israelieni un legământ adiacent celui de la Sinai, în care îi avertizează cu privire la pericolele care îi așteptau după așezarea în țară și cu privire la severitatea cu care va trata Domnul idolatria.
Scopul lecției: Să ne ajute să înțelegem că, deși ne ducem viața într‑o lume în care suntem proprietari asupra multor lucruri materiale și intelectuale, loialitatea față de Domnul trebuie să fie mai mare decât dorința după acestea.
Observații contextuale/exegetice
De ce un legământ cu o nouă generație de israeliți?
După 40 de ani de peregrinare prin pustiu, aflat la momentul crucial al începerii unei noi etape, intrarea în Țara Promisiunii, Israel este adunat de Moise pentru a încheia un legământ adiacent celui de la Sinai (v. 1). În pustiu fuseseră feriți în mare parte de interacțiunea pe care generația părinților lor, acum decedată, o avusese cu idolatria egipteană. Auziseră despre modul în care tratase Dumnezeu cu țara în care fuseseră sclavi timp de 400 de ani (v. 2–3) și cu dumnezeii ei și acum aveau să întâlnească un alt sistem idolatru, cel al Canaanului.
Așezarea într‑un anumit spațiu pentru o perioadă lungă de timp schimbă dinamica spirituală a unei națiuni sau comunități. Spiritul pelerinului, aflat în permanență în căutarea unei destinații care să dea un sens mai înalt călătoriei lui, este înlocuit cu cel al colonistului. Acesta este motivat de dorința de a se așeza cât mai confortabil și pentru o perioadă cât mai lungă de timp în spațiul în care a ajuns în urma unor eforturi considerabile. Tentația într‑o astfel de situație este aceea de a face compromisurile pe care le consideri necesare pentru a te adapta cât mai ușor. Un conflict militar sau de altă natură, dus pe o perioadă mai lungă de timp, poate fi foarte epuizant atât la nivelul resurselor materiale, cât și al celor sufletești. Dumnezeu a știut dinainte că una dintre principalele ispite cu care se vor confrunta va fi încercarea de reconciliere dintre sistemul religios de închinare la Unicul Dumnezeu și cel al slujirii dumnezeilor canaaniți. Ca urmare, consideră necesară încheierea unui legământ special cu această generație.
Care au fost componentele legământului pentru o nouă generație?
Urmând unul dintre modelele tratatelor (cel de suzeranitate) des întâlnite între popoarele din regiune în perioada târzie a epocii bronzului și acest legământ are câteva componente care ne vor ajuta să‑l înțelegem mai bine.
1. Preambul (v. 1)
În general această secțiune este scurtă, dar foarte importantă, deoarece precizează în mod clar cine este cel care ia inițiativa legământului. În cazul nostru, Moise acționează la porunca lui Dumnezeu. Care era relația dintre Dumnezeu și poporul Israel stabilită deja, ca urmare a legământului încheiat la Sinai (Exodul 19–24)?
2. Introducere istorică (vs. 2–9)
Secțiunea acesta este destul de amplă, pentru faptul că nu avem de‑a face cu un legământ original, cu totul nou, ci cu unul care construiește pornind de la prevederile celui anterior și este adaptat unei situații unice. Acest legământ se bazează pe o relație deja existentă între Dumnezeu și poporul Israel, care trece dincolo de generația căreia i se adresează acum în mod direct, pornind de la momentul în care Domnul a intervenit cu mână tare pentru a înfrânge opoziția egipteană și a scoate din robie poporul pe care îl alesese și pe care îl îngrijea și‑l creștea numeric încă de la Avraam. Care sunt elementele menționate în versetele 2 și 3, prin care Domnul Își arată autoritatea de a încheia un nou legământ cu poporul?
Afirmația din v. 4 este neașteptată și oarecum șocantă. Dumnezeu spune că nu le‑a dat minte să priceapă, ochi să vadă și urechi să audă, până în ziua când rostește aceste cuvinte. Este o afirmație asemănătoare cu cea făcută de Domnul Isus în Matei cap. 13, la adresa ucenicilor care urmau să se afle într‑o situație aparte față de restul poporului Israel. Ce urma să se schimbe în acea zi și de atunci încolo?
Experiența pustiului este considerată importantă de Domnul. Ea nu trebuie trecută cu vederea ca o etapă de tranziție în istoria poporului. Scopul experiențelor pustiului a fost ca între popor și Dumnezeu să se creeze o legătură strânsă de dependență și încredere. Lucrul acesta este scos în evidență prin două categorii de argumente. Pe termen lung, prin protecția supranaturală asupra hainelor și încălțărilor, pe care doar Dumnezeu o putuse oferi. Pe termen scurt, în fiecare zi primeau hrană (mană). În pustiu n‑au avut acces nici la grâne, nici la struguri și fructe. Aveau acum să intre în țară, unde mana și apa oferită în mod supranatural aveau să se încheie și unde vor avea acces la tot ceea nu avuseseră înainte. Hainele urmau să se învechească, așa cum se întâmplă în mod firesc. Pericolul acestei noi situații era acela de a ajunge să trăiască doar pentru a‑și asigura cele necesare unei vieți îmbelșugate, uitând să‑L mai caute și să‑L onoreze pe Domnul.
Ultimul element al introducerii istorice este de dată recentă, având de‑a face cu proaspetele victorii de dincolo de Iordan. Ce a făcut Dumnezeu recent în viața voastră, pentru a vă arăta planurile Lui bune de viitor?
3. Precizarea părților (vs. 10–15)
După ce în preambul am aflat că Cel ce ia inițiativa este și de data aceasta Domnul, acum vedem cine sunt cei cu care vrea să încheie acest legământ. Faceți o listă a tuturor celor amintiți în aceste versete. Beneficiarii legământului sunt menționați în detaliu, acoperind fiecare segment al societății iudaice. Dimensiunea generoasă a categoriei celor incluși în legământ ne vorbește despre dorința lui Dumnezeu ca întregul spectru al vieții iudaice să recunoască nevoia de integrare a relației cu Domnul în tot ceea ce se petrece. Probabil că surprinzătoare și semnificativă este omiterea amintirii specifice a preoților și leviților. De ce credeți să nu sunt amintiți aceștia între categoriile cu care Domnul încheie legământul?
Un element important aici este caracterul deschis al legământului din perspectiva participanților, incluzându‑i și pe cei ce nu erau de față în momentul respectiv.
4. Prevederi (vs. 16–19)
Probabil că cea mai surprinzătoare secțiune a legământului este aceasta. Aici ne‑am aștepta să găsim alocată o porțiune semnificativă de text, iar lucrurile stau exact invers. Motivul este foarte simplu. Legământul de față nu este, în esență, unul nou din perspectiva cerințelor lui Dumnezeu de la poporul Lui. Acestea rămâneau neschimbate, fiind preluate din cel mozaic.
Cu toate acestea există câteva lucruri peste care nu putem trece. Domnul revine la experiența Egiptului și la cea a pustiului, de data aceasta din perspectiva relației respectivelor popoare cu idolii. Dumnezeu recunoaște potențialul seducției spirituale pe care acești idoli o pot exercita asupra poporului Său. Care sunt idolii care ne fac în zilele noastre să ne abatem atenția și loialitatea de la Dumnezeu și s‑o îndreptăm în alte direcții? Israelul este chemat să înțeleagă că judecata pe care Dumnezeu o exercitase împotriva respectivelor popoare era, de fapt, una asupra idolilor lor, pe care îi numește urâciuni (v. 17). În aparență, idolii Canaanului aveau să fie diferiți ca formă și subtilitate, dar la fel de periculoși. În esență erau aceiași.
Într‑o țară în care avea să curgă lapte și miere, dacă vor asculta de Domnul, erau în pericol să ajungă să trăiască exclusiv după pornirile inimii lor, uitând de Domnul, care fusese alături de ei și le oferise ceea ce aveau nevoie, ca ei să‑l recunoască în această purtare de grijă. Exemplul alăturării abuzului de alcool consumului de apă, adică al amestecării păcatului cu trăirea cotidiană într‑un mod natural, arată cât de mare poate fi pericolul care‑i pândește. Care sunt modalitățile în care încercăm să ascundem și noi păcatul, alături de satisfacerea unor nevoi legitime?
Care au fost consecințele respectării, respectiv, nerespectării legământului?
5. Binecuvântări și pedepse (vs. 20–29)
Dacă în capitolul anterior Dumnezeu le prezintă multitudinea de binecuvântări, de la sănătate, viață lungă, la familie și muncă, în această ultimă secțiune a textului nostru, El le vorbește, mai mult decât ne‑am așteptași ne‑ar plăcea, despre pedepsele care vor însoți încălcarea legământului. Expresia „Pe acela Domnul nu‑l va ierta” este categorică. Nu menționează nicio prevedere a unei jertfe sau a unui mijloc de reparare. De ce credeți că este Dumnezeu atât de categoric? Putem observa aici dimensiunea responsabilității individuale a fiecăruia dintre ei și faptul că Domnul are în vedere fiecare membru al poporului, în parte. Ce înseamnă că Domnul în va scoate pe cel ce păcătuiește din semințiile lui Israel?
Următoarea pedeapsă este lovirea cu urgii a țării. Caracterul național al acestor două legăminte aduce cu el și faptul că, din pricina neascultării poporului și țara va avea de suferit. Trecerea de la lapte și miere la urgii trebuia să evoce înaintea lor modul în care intervenise Dumnezeu pentru a‑i elibera de sub autoritatea egiptenilor. Și nu avea de gând să facă asta, doar pentru ca ei să intre sub autoritatea unor alți idoli și să devină robii unor alte păcate. Pedeapsa aceasta este una care va avea ecou atât de‑a lungul generațiilor viitoare, cât și de‑a latul pământului. De ce lasă Domnul ca pedeapsa lui Israel să aibă un ecou atât de mare la nivelul tuturor popoarelor?
Ultimul aspect al pedepsei menționat aici este faptul că acest tip de comportament va conduce, în final, la pierderea țării de către Israel și la ducerea poporului în robie. Avem de‑a face aici cu un fel de ciclu, care începe cu ieșirea din robia egipteană și se încheie cu ajungerea lor ca robi într‑o altă țară. Cu alte cuvinte, prezența lor în țară va fi condiționată de împlinirea mandatului spiritual de reprezentare a Domnului ca singurul Dumnezeu înaintea întregii lumi.
Aplicații practice
• Chiar dacă trecem și noi prin perioade dificile și ne confruntăm cu situații la care nu ne‑am aștepta și pentru care nu ne‑am fi putut pregăti (la nivel individual, la nivel de biserică și de națiune) experiențele trecutului, în care Domnul ne‑a purtat de grijă trebuie să fie o sursă de încurajare pentru viitorul nostru parcurs spiritual.
• Sub masca împlinirii unor nevoi legitime se poate ascunde o atitudine idolatră greu sesizabilă. Este important să facem în permanență o evaluare a modului în care ne raportăm la activitățile și la lucrurile cu care interacționăm în mod obișnuit, pentru a nu lăsa ca vreunul să pună stăpânire pe noi.
• Deși nu suntem geografic legați de o țară, ca Israelul de odinioară, mandatul pe care Domnul ni l‑a încredințat este același: să administrăm binecuvântările Lui într‑un mod în care să‑L facă pe El cunoscut întregii lumi ca singurul Dumnezeu adevărat. Astăzi lumea este mai interconectată decât oricând, iar mandatul nostru merge până la marginile pământului. Să ne rugăm lui Dumnezeu să ne dea înțelepciunea de a folosi mijloacele și ocaziile care ne stau la dispoziție pentru a‑L face cunoscut cât mai multor oameni.
• Chiar dacă trăim într‑un legământ al harului, mijlocit de jertfa Domnului Isus, să nu credem că principiul pedepsei divine nu se mai aplică. Chiar și Noul Testament arată clar că Dumnezeu pedepsește nesocotirea Lui și a legământului la care ne‑a invitat. Pedeapsa Lui este o formă prin care ne arată că Îi pasă de noi, că suntem importanți pentru El și că nu vrea să ne pierdem pentru totdeauna.
Întrebări pentru discuții/reflecție personală
• De ce avea nevoie noua generație de israelieni de un nou legământ, pe lângă cel de la Horeb?
• Care erau diferențele dintre generația care urma să ia țara în stăpânire și cea care ieșise din Egipt?
• De ce este semnificativ pentru acest nou legământ faptul că Moise nu avea să intre, el însuși, în țară?
• Ce realități putem identifica în realitatea zilelor noastre care să necesite o reînnoire a angajamentului nostru cu Domnul?
• Care precizări ale legământului de la intrarea în țară se aplică și astăzi celor credincioși în mod direct? Există și unele care nu ne privesc? Care sunt acestea?
• În ce mod ți‑a purtat Domnul de grijă, personal, astfel încât ai putut vedea că El este Dumnezeul tău?
• De ce este atât de categorică atitudinea lui Dumnezeu împotriva idolatriei?
• Ce lucruri din viața ta simți că au cel mai mare potențial de a deveni indoli ai inimii?
autor: Radu Oprea, pastor, Biserica Baptistă „Emanuel”, Timișoara; e‑mail: rcoprea@gmail.com
