Data: 2 iunie 2019
Tema: Biserica mărturisitoare – transformarea societății: sarea pământului
Text: Matei 5:38-48
Verset de aur: Matei 5:13
Ideea centrală: Fiii Împărăției lui Dumnezeu sunt atât de ancorați în Hristos și în răsplata cerească a părtășiei cu El, încât suferă cu bucurie de dragul Lui, renunță de bunăvoie la propriile drepturi și comodități, iubindu-i chiar și pe vrăjmași. Aceste atitudini și acțiuni transformă societatea, îndreptându-le ochii oamenilor înspre Dumnezeu și înlocuind răul și setea de răzbunare, cu iubire și altruism.
Explicații contextuale și exegetice:
„Versetul de aur” din această lecție (Matei 5:13) este plasat în contextul imediat al „fericirilor”, mai precis, creștinul se bucură atunci când „este ocărât și prigonit din pricina lui Hristos.” (Matei 5:11-12). Fiii Împărăției lui Dumnezeu sunt atât de ancorați în Hristos, atât de împliniți în El, cu gândul la „răsplata din ceruri”, (adică la desfătarea eternă în prezența lui Dumnezeu) încât nu doar că acceptă suferințele și prigonirile din pricina credinței lor, mai mult chiar, le văd ca motive de „bucurie și veselie”.
O asemenea atitudine din partea celor credincioși (Biserica mărturisitoare) nu poate să rămână neremarcată într-o societate marcată de egoism, ură și răzbunare: „Voi sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decât să fie lepădată afară şi călcată în picioare de oameni.” (Matei 5:13). Practic, prin atitudinea lor în mijlocul nedreptăților, batjocurilor, suferințelor, prigonirilor de tot felul, credincioșii au impact în lume și sunt precum „sarea” în mijlocul societății: a) sarea produce sete și dă gust – prin mărturia lor creștinii vor stârni setea spirituală a oamenilor din jurul lor (prigonitorii și „spectatorii” vor vedea că cei credincioși au o bucurie și o împlinire greu de explicat, că pentru ei „a trăi este Hristos”, iar lucrurile acestea vor produce dorința celor dintâi de a fi și ei atât de fericiți; b) sarea împiedică degradarea – prin viața și mărturia lor creștinii vor limita răul din lume și vor oferi o alternativă la violență, ură și răzbunare.
Aceste adevăruri sunt exemplificate în Matei 5:38-48, acolo unde Mântuitorul le arată ucenicilor cum putem acționa în mod concret, cum putem fi „sare” pentru cei din jur, transformând societatea în mijlocul căreia trăiesc. Principiul „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte” (Matei 5:38, așa-numita „lege a talionului”) are la bază legea vechi-testamentară (Exodul 21:24; Leviticul 24:20; Deuteronom 19:21) și constituie un standard pentru justiția umană care operează în sălile de judecată. Nu constituie o normă pentru relațiile interpersonale, o justificare pentru răzbunarea plină de sete și un îndemn la a ne face singuri dreptate. Dimpotrivă, fiii Împărăției lui Dumnezeu au o atitudine de iertare și de iubire (chiar și a vrăjmașilor, cf. Matei 5:44-47), nu întorc „rău pentru rău” (cf. Matei 5:39, Rom. 12:17 etc.) și își exprimă dragostea creștină în cele mai dificile circumstanțe.
Astfel, cei credincioși consideră că iubirea semenilor este mai importantă decât demnitatea personală („întorc și celălalt obraz”, Mt.5:39), asigurarea nevoilor de bază („lasă-i și cămașa”, Mt. 5:40), dreptul la libertate („mergi și a doua milă”, Mt. 5:41) și chiar dreptul la proprietate („celui ce-ți cere, dă-i”, Mt. 5:42). Acestea nu sunt obligații civice, sunt mai degrabă manifestări ale unei iubiri sacrificiale, de neînțeles pentru cei ce nu sunt fii ai Împărăției. Lupta pentru „drepturi” este înlocuită de cei credincioși cu efortul de a le arăta semenilor dragostea lui Hristos, Cel care ne-a iubit și „a murit pentru noi, pe când eram noi încă păcătoși” (Romani 5:8). Tocmai această iubire radicală (christică), turnată de Duhul Sfânt în inimile credincioșilor va produce un impact major în societate. Așa vor putea fi cei credincioși sarea pământului, bucurându-se în necazuri și iubindu-i pe alții mai mult decât pe ei înșiși.
Aplicații:
Nu putem avea impact în societate fără a fi dispuși să plătim costul uceniciei (renunțarea la sine, suferința de dragul lui Hristos).
Renunțarea la sine este posibilă doar atunci când suntem desfătați în Hristos, când Îl iubim pe El mai mult decât pe noi înșine și lucrurile din lume.
Iubirea naturală (umană) nu este suficientă pentru a fi sarea pământului. Este nevoie de o iubire surprinzătoare, sacrificială și necondiționată.
Trebuie să-i iubim mai mult pe oameni decât „drepturile” noastre. O atitudine de umilință și smerenie ne va învăța că tot ce avem sunt daruri de la Domnul, nu merite personale.
Să nu căutăm niciodată să ne răzbunăm. Nu există justificare biblică pentru această atitudine, mai degrabă să ne încredem în suveranitatea lui Dumnezeu și să ne amintim că El are toată autoritatea să administreze dreptatea.
Să trăim în sfințenie, să căutăm să fim plini de Duhul Sfânt. Doar așa, roadele Duhului Sfânt se vor manifesta în viețile noastre și vom putea avea un impact în societate.
Sugestii practice:
Identificați atitudini și fapte păcătoase care ne pot face să „ne pierdem gustul” și puterea de a săra. Să ne pocăim urgent și să fim mai veghetori.
Să ne gândim mai mult la cer, decât la lucrurile de pe pământ – așa vom putea renunța la „drepturile” noastre. Citiți versete legate de venirea Domnului, ascultați muzică de calitate privitoare la viața cerească, citiți poezii care vorbesc despre efemeritatea vieții actuale. Să ne amintim mereu ceea ce contează cu adevărat.
Îndrăzniți să promovați în mod deschis valorile Împărăției lui Dumnezeu (la școală, la lucru, în discuții cu alte persoane etc.), astfel încât să împiedicăm degradarea morală a societății.
Gândiți-vă la o persoană cu care sunteți în conflict, în animozitate, și decideți să-i faceți un bine în perioada imediat următoare.
Întrebări pentru discuții
Există vreun „rău” față de care trebuie să ne împotrivim? Dacă, da, cum să ne împotrivim și în ce împrejurări?
Este suficient să-L mărturisim pe Hristos prin fapte de dragoste sau este necesar să folosim și cuvintele Evangheliei?
Cum putem reconcilia „renunțarea la drepturile personale” cu ideea de dreptate divină, ca atribut al lui Dumnezeu?
Este cerința iubirii sacrificiale prea mare? Poate fi ea împlinită?
Dați exemple de oameni din Scriptură și din istoria Bisericii care au fost cu adevărat „sarea pământului” și au produs o schimbare notabilă în societate.
Pastor, Costel Ghioancă
Biserica „Adonai” București
