Comunicat cu privire la manifestarile intolerante si antisemite transmise prin intermediul televiziunii publice

siglaUBRUniunea Baptistă din România a luat notă cu surprindere și dezamăgire de manifestările intolerante și anti-Semite transmise prin televiziunea publică într-o emisiune de colinde din 6 decembrie.

Cultelor minoritare le este cunoscută maniera în care televiziunea publică nu reușește de mai mulți ani să prezinte în mod obiectiv identitatea, spiritualitatea și contribuția minorităților religioase din România. Promovarea unor atitudini cum ar fi: denigrarea și ura față de alte confesiuni și religii nu poate face parte însă din discursul unei societăți democratice care a îmbrățișat valorile europene ale demnității umane și ale libertății de credință.

Uniunea Baptista din România respinge orice atitudine rasistă și pe cei care promovează astfel de acte ca expresie acceptabilă a identității culturale românești.

În această perioadă de Advent, în care toți creștinii din lume se pregătesc să sărbătorească nașterea Mântuitorului Isus Hristos ne rugăm ca mesajul îngerilor „Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui” să fie și mesajul tuturor românilor creștini.

Otniel Ioan Bunaciu
Președinte, Uniunea Baptistă din România
Președinte,  Federația Europeană Baptistă

 


2 thoughts on “Comunicat cu privire la manifestarile intolerante si antisemite transmise prin intermediul televiziunii publice

  1. Pingback: Baptistii din România remarcați pentru condamnarea antisemitismului | Revista Creştinul Azi

  2. Pingback: TELEVIZIUNEA ROMÂNĂ INTOLERANTĂ ŞI ANTISEMITĂ – COMUNICATUL BISERICII BAPTISTE DIN ROMÂNIA | TOMISTHECAT.RO - BLOG TOMIS THE CAT

Lasă un răspuns