Institutul Teologic Baptist din București are un nou rector

Daniel Mariș s-a născut la data de 30 noiembrie 1967, in orasul Curtici, judetul Arad, intr-o familie de credinciosi baptisti. In anul 1984 l-a marturisit public pe Domnul Isus Hristos ca Mantuitor personal si in luna iunie a aceluiasi an, a fost botezat in Biserica Baptista din Curtici.

In anul 1989 a fost admis ca student la Institutul Teologic Baptist din Bucuresti, instituție pe care a absolvit-o în anul 1993. Daniel Mariș și-a început cariera universitară în anul 1993 parcurgând fiecare etapă profesională. In perioada 2004-2011 a detinut functia de secretar stiintific la facultatea de Teologie Baptista din Universitatea Bucuresti. Începând din 29 noiembrie 2011 a fost ales în funcția de Rector al Institutului Teologic Baptist din București.

Cariera pastorală a început-o imediat după absolvire, in  1993, când a fost ales ca pastor al Bisericii Crestine Baptiste Golgota, alaturi de pastorii Liviu Tiplea si Ioachim Tunea, fiind mai apoi ordinat in slujba, la data de 19 septembrie 1993.

Intre anii 1996-1999, a urmat cursuri postuniversitare in cadrul programului de Master in Teologie la Colegiul “Regent’s Park College” din Universitatea Oxford, obtinand titlul de Master in Teologie la Universitatea Oxford din Anglia. In anul 2006 a obtinut titlul de Doctor in Teologie la Universitatea din Bucuresti.

In paralel cu slujirea pastorala, intre anii 2002-2011 a slujit ca presedinite al Comunitatii Baptiste Bucuresti. In prezent slujeste ca vicepresedinde al Comunitatii Crestine Baptiste de Bucuresti si este membru in Consiliul Uniunii Baptiste din România.

Din anul 1993, este casatorit cu Daniela Cosmina, si Dumnezeu a binecuvantat familia lor in anul 1995 cu un fiu, Andrei Samuel si in anul 2005 cu o fiica , Naomi Beatrice.


6 thoughts on “Institutul Teologic Baptist din București are un nou rector

  1. Pingback: Daniel Mariș – o suucintă biografie academica via Revista Crestinul Azi « Istorie Evanghelica

  2. Pingback: Institutul Teologic Baptist din București are un nou rector « Timişoara Evanghelică

  3. Pingback: Institutul Teologic Baptist din București are un nou rector | Total Schimbat.ro - Caracterul fӑrӑ inteligențӑ poate multe, ȋnsӑ inteligența fӑrӑ caracter nu valoreazӑ nimic

  4. Pingback: Stiri Crestine.ro » Daniel Mariș a fost ales rector al Institutului Teologic Baptist din București

  5. Pingback: Daniel Mariș a fost ales rector al Institutului Teologic Baptist din București « Istorie Evanghelica

  6. Pingback: Avem nou rector la Seminar « Ambasadorul

Lasă un răspuns