Duhul Sfânt – cel care a inspirat Scripturile
Text: 2 Timotei 3:14-17
Versetul cheie: „Căci nicio prorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânați de Duhul Sfânt.” 2 Petru 1:21
Ideea centrală: Cunoașterea Duhului Sfânt ca Acela care a inspirat Scripturile.
Scopul lecției: Să ajungem la convingerea deplină că toate cele 66 de cărți ale Bibliei sunt opera Duhului Domnului. Prin Scripturi, Duhul Sfânt ne vorbește cu aceeași autoritate cu care a vorbit de-a lungul veacurilor poporului răscumpărat.
EXPLICAȚII
Istoria biblică conține momente diferite când glasul lui Dumnezeu s-a făcut auzit ca și comunicare personală, de exemplu: lui Adam după creație, lui Moise la darea decalogului ori lui Cristos la botezul Său. Aceștia auzeau cu urechile lor glasul divin, cuvinte cu o autoritate absolută și demne de încredere. Dacă nu le credeau sau nu le ascultau, nu-L credeau sau nu-L ascultau pe Dumnezeu Însuși.
Alteori, cuvintele Domnului au fost vorbite prin guri omenești. Frecvent, citim în Biblie că Dumnezeu Și-a ridicat profeți prin care a comunicat. Reiese limpede din acele texte că, deși erau vorbe umane pe deplin, transmise de oameni obișnuiți, autoritatea și veridicitatea lor dumnezeiască nu puteau fi diminuate. De pildă, i-a zis direct lui Ieremia astfel: „Nu zice: «Sunt un copil», căci te vei duce la toţi aceia la care te voi trimite şi vei spune tot ce-ţi voi porunci. Nu te teme de ei, căci Eu sunt cu tine ca să te scap – zice Domnul. Apoi Domnul Şi-a întins mâna şi mi-a atins gura. Şi Domnul mi-a zis: «Iată, pun cuvintele Mele în gura ta»” (Ieremia 1:7b-9). Însemnătatea comunicării divine prin glasuri omenești e subliniată și prin aspra pedeapsă ce cădea peste oamenii care pretindeau, fraudulos, că vorbeau de la Dumnezeu, fără a fi primit vreun mesaj din partea Lui.
Totodată, Dumnezeu S-a descoperit nu doar prin auzirea directă a vocii Lui ori prin gura oamenilor, dar, mai ales, prin cuvintele scrise. Cuvintele divine au fost consemnate. Exemplul Legii mozaice e reprezentativ: „După ce a isprăvit Moise în totul de scris într-o carte cuvintele legii acesteia, a dat următoarea poruncă leviţilor, care duceau chivotul legământului Domnului: «Luaţi cartea aceasta a legii şi puneţi-o lângă chivotul legământului Domnului Dumnezeului vostru, ca să fie acolo ca martoră împotriva ta»” (Deuteronom 31:24-26). Apoi, la cartea Legii s-au adăugat și altele: „Iosua a scris aceste lucruri în cartea legii lui Dumnezeu” (Iosua 24:26a) sau Isaia: „Du-te acum – zice Domnul, de scrie aceste lucruri înaintea lor pe o tăbliţă şi sapă-le într-o carte, ca să rămână până în ziua de apoi, ca mărturie pe vecie şi în veci de veci” (Isaia 30:8).
În Noul Testament, apostolii au primit făgăduința venirii Duhului Sfânt care le va aduce aminte de toate învățăturile spuse de Mântuitorul (Ioan 14:26). Pavel scrie despre cuvintele trimise corintenilor că sunt porunci divine (1 Corinteni 14:37), iar Petru afirmă similar despre conținutul scrisorilor pauline (2 Petru 3:2).
Toate cuvintele acestea au fost date prin revelație divină. Duhul Sfânt i-a inspirat pe autorii umani, în limbajul lor normal, înțeles de ei și de alții, folosindu-se de contextul lor și personalitatea fiecăruia, dar oferind concomitent cuvintele divine, absolut autoritare și absolut adevărate. În timp ce limbajul uman este supus erorii, minciunii, regretelor, cărțile inspirate de Dumnezeu Duhul Sfânt nu conțin nicio eroare sau minciună, deoarece Dumnezeu nu poate să mintă (Tit 1:2). Mântuitorul ne învață că descoperirea cuvintelor Duhului echivalează cu descoperirea adevărului, respectiv definiția ultimă a adevărului sau referința după care trebuie judecată orice afirmație ce pretinde veridicitate. Acelea care se conformează vorbelor Duhului din Biblie sunt adevărate, celelalte sunt false.
Bucuroși de faptul că ne-au fost dăruite cuvintele Duhului Sfânt prin revelație divină, vom studia în continuare unul din paragrafele clasice care atestă această lucrare duhovnicească, năzuind să-L cunoaștem mai bine pe Autorul lor: Duhul lui Dumnezeu.
Ce scrie apostolul Pavel lui Timotei despre inspirația Scripturilor?
Simpla lectură a epistolelor pastorale (1 și 2 Timotei, Tit) scoate în evidență unitatea lor. Tocmai de aceea au ajuns consacrate sub apelativul acesta. Pe de-o parte, au limbaj asemănător, pe de altă parte, temele teologice privitoare la liderii bisericești și organizarea vieții congregației locale se regăsesc în fiecare.
Scrisorile expediate lui Timotei și Tit încorporează material necesar atât gestionării bisericii, cât și combaterii învățăturii false din Efes și Creta. Observăm un accent diferit față de scrierile timpurii ale lui Pavel axate pe clarificări teologice. Luând în considerare, probabil, creșterea numărului de membri în raport cu organizarea slabă, și prin urmare înmulțirea vulnerabilităților, sub inspirația Duhului Sfânt, apostolul a scris epistolele pastorale.
Epistola 2 Timotei e trimisă la câțiva ani după 1 Timotei, fără să precizeze dacă vizita, despre care scrisese apostolul că o intenționează, a avut loc (1 Timotei 3:14-15 și 4:13). Destinatarul scrisorii apare întâia dată în Faptele Apostolilor 16:1-3 ca un ucenic cu o mamă evreică și un tată grec. Ulterior, devine un tovarăș al apostolului în lucrările sale, partener de încredere și slujitor fidel al lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 17:14, 18:5, 20:4). Numele său este menționat în mai multe epistole pauline (2 Corinteni 1:1; Filipeni 1:1; Coloseni 1:1, 1 Tesaloniceni 1:1, 2 Tesaloniceni 1:1). În textul celei de-a doua scrisori către Timotei deducem că acesta se găsea încă în Efes, dar Pavel părăsise Macedonia și fusese întemnițat în condiții dificile și prevestitoare de final, cel mai probabil în Roma, înainte de anul 67 d.Hr. (1 Timotei 1:3; 2 Timotei 1:8, 2:9 și 4:6). Ca atare, se remarcă nota personală și apelurile cu o greutate suplimentară. Cu toate că Timotei e chemat de două ori, nu se știe dacă a mai apucat să-l întâlnească pe părintele său spiritual (2 Timotei 4:9, 21).
Printre temele teologice regăsite pe paginile celei de-a doua epistole către Timotei sunt: credința utilizată atât ca și conținut obiectiv, cât și ca element subiectiv (2 Timotei 3:8, 10, 4:7), impactul salvator al morții și învierii Mântuitorului (2 Timotei 1:9-10, 2:8-9), trimiteri la cele două veniri ale lui Cristos (2 Timotei 1:10, 4:1, 8), lucrarea Duhului Sfânt ca păstrător al învățăturilor primite (2 Timotei 1:12-14), evlavia nu doar ca purtare exterioară, ci forță interioară din care izvorăște sfințenia (2 Timotei 3:5, 12). Un loc special este acordat relației dintre apostol și fiul său în credință. Pavel apare ca o pildă demnă de urmat (2 Timotei 3:10-12), un închinător cu cuget curat (2 Timotei 1:3), mandatat să ducă Evanghelia tuturor neamurilor (2 Timotei 4:17). Ucenicul Timotei este îndemnat să copieze exemplul apostolic.
În paragraful 2 Timotei 3:10-17, apostolul are în vedere un singur imperativ, cel din versetul 14: „Tu să rămâi în lucrurile…”. În scopul acesta, el construiește pe conținutul primei secțiuni din scrisoare, respectiv loialitatea față de el și Evanghelie în mijlocul suferinței sau amenințărilor. De la versetul 10 la 13 citim îndemnul de a fi dedicat pildei și învățăturii lui Pavel, iar de la versetul 14 la 17 remarcăm îndemnul de a fi dedicat Scripturilor. Cu alte cuvinte, se impunea îndreptarea deopotrivă către șablonul vieții apostolului, cât și către sursa acelei vieți – Scriptura. Spre deosebire de învățătorii falși din Efes care se abăteau de la adevăr (2 Timotei 2:18), Timotei primise chemarea de a persevera loial Cuvântului divin. I se indică în versetul 14, corelat cu 2 Timotei 1:5, rațiunile pentru dedicare: cunoașterea originii celor învățate (de la Pavel, mama sa Lois, bunica lui, Eunice) și înrădăcinarea celor învățate în Sfintele Scripturi.
Părtaș pentru o bucată de vreme lucrării apostolului, Timotei urma să experimenteze preluarea activității evanghelistice și misionare. În viitor apostolul nu putea sta lângă el, astfel încât ucenicul moștenea exemplul lui și al Scripturilor inspirate de Duhul Domnului.
În ce le privește, versetele 15 și 16 exprimă sugestiv abilitatea acestor scrieri sfinte: pot oferi înțelepciunea care duce la salvare prin credința în Cristos Isus. Deși afirmațiile respective aveau în vedere scripturile Vechiului Testament, validitatea acestui adevăr include și Noul Testament, fiindcă deopotrivă cuvintele lui Cristos și ale apostolilor au autoritate și veridicitatea Scripturii (Ioan 5:39, Faptele Apostolilor 3:24). De notat, totodată, că valoarea Scripturilor nu este moralizatoare, ci dată de utilizarea ei în drumul către Mântuitorul prin zidirea unei comunități care vestește Evanghelia, prin mustrarea, îndreptarea și oferirea înțelepciunii în neprihănire.
Versetul 16 conține una dintre cele mai citate afirmații despre natura și funcțiile Scripturii, însă afirmațiile trebuie corelate cu contextul epistolei, și anume provocarea învățătorilor falși. Înțelegem că sursa și veridicitatea Scripturilor deosebesc învățătura apostolică de cea eretică. Dacă termenul grec tradus prin „toată” se redă mai exact prin „fiecare”, atunci efectiv adevărul de aici se referă explicit la orice pasaj din Scriptură. În vreme ce lucrurile propovăduite de învățătorii falși erau neprofitabile (în 2 Timotei 3:5 ei tăgăduind puterea evlaviei), învățătura înrădăcinată în textul biblic este folositoare, deoarece toată Scriptura sau fiecare Scriptură este de folos.
Evaluând structura versetului 16, accentul cade pe forța scripturală. Firul argumentativ marchează inspirația Cuvântului și funcțiile Cuvântului, aplicabile slujirii lui Pavel și derivate – evident – din inspirația Duhului. Legat de termenul originar redat prin „însuflat”, el trebuie să fi trezit în mintea destinatarului trimiterea către actul creator al lui Dumnezeu din Geneza 2:7. Referința la lucrarea Duhului Sfânt din capitolul întâi al scrisorii facilita imaginea aceasta. Apostolul avea în vedere setul complet al scrierilor Vechiului Testament atunci când îi transmitea lui Timotei că „toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire” (2 Timotei 3:16). Termenul „insuflat” sau „inspirat” cum apare în alte traduceri sugerează – în sens propriu – respirație. Ceea ce voia să accentueze apostolul era că toate Scripturile vin din gura lui Dumnezeu – Creatorul universului întreg. Toate Scripturile sunt insuflate de către Duhul Sfânt, care lucra în apostol și, ulterior, în generația următoare care nu mai scria Scripturile, ci le predica. În maniera aceasta, Duhul Sfânt devine autorul învățării prin Scriptură.
Ultimul verset din capitolul al treilea subliniază obiectivul slujitorului sau omului care beneficiază de Scripturile inspirate de Dumnezeu. Prin credincioșia fața de ele, Timotei urma să devină echipat pentru orice lucrare bună, mai cu seamă aceea care se enunță în debutul capitolului 4: predicarea Cuvântului la timp și ne la timp.
Cum ajungem încredințați de rolul Duhului Sfânt de a fi inspirat Scripturile?
Într-adevăr, Biblia pretinde și convinge că e Cuvântul lui Dumnezeu. Dincolo de cunoașterea faptului că Dumnezeu Duhul Sfânt ne vorbește prin ea, potrivit celor expuse de Pavel lui Timotei, se ridică întrebarea dacă suntem convinși de această realitate? Apostolul Pavel le spunea corintenilor că vorbirea lui apostolică nu se întemeia pe învățături omenești, ci pe cuvintele învățate de la Duhul Sfânt. Apoi, imediat afirmă că omul firesc nu primește aceste cuvinte: „Şi vorbim despre ele [lucrurile lui Dumnezeu] nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti. Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte” (1 Corinteni 2:13-14). În lipsa lucrării supranaturale a Duhului Sfânt în viața omului, acesta nu primește Biblia ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu. Același lucru se regăsește în următoarele cuvinte ale Domnului Isus: „Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine” (Ioan 10:27). Neapartenența la turma Domnului Isus conduce la neacceptarea Scripturilor ca inspirate de Duhul. În schimb, apartenența la turma Domnului Isus duce la cunoașterea glasului Său, recunoașterea Bibliei ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu și urmarea ei.
Pe măsură ce familiarizarea cu Biblia crește, cunoaștem și înțelegem tot mai bine adevărurile despre Dumnezeu, lume, oameni și noi înșine. Odată ce pricepem mai profund adevărurile acestea, încrederea în Sfintele Scripturi ca și Cuvântul Duhului capătă proporții însemnate. Învățăturile Bibliei se dovedesc pe ele însele, se auto-validează. Experiențele, viața și evenimentele trăite le demonstrează autenticitatea. Siguranța lăuntrică nu vine separat de cuvintele Scripturii. Duhul Sfânt nu ne șoptește la ureche: „Vezi Biblia necitită și prăfuită de pe masă? Acolo sunt cuvintele lui Dumnezeu.” De fapt, în timp ce oamenii lecturează Biblia, aud vocea Creatorului și conștientizează că nicio carte nu este ca ea, pentru că ea conține cuvintele lui Dumnezeu. Citirea Bibliei este esențială pentru viața de credință deoarece Dumnezeu ne vorbește prin ea.
Duhul Sfânt care a inspirat Sfintele Scripturi este Acela care ne convinge că Scriptura este Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă am apela la rațiunea umană, acuratețea istorică, adevărul științific sau experiența senzorială ca autorități ultime care probează că Biblia reprezintă Cuvântul inspirat de Duhul, atunci am considera că acestea sunt mai de încredere decât cuvintele lui Dumnezeu. Însă numai Cel care a inspirat Scripturile – Duhul Sfânt – este Cel mai calificat să ne convingă de lucrarea Sa prin ea însăși, Cartea Sfântă, insuflată, pe care o ținem în mâini.
APLICAȚII
1. Relația noastră cu Duhul Sfânt se clădește pe comunicarea cu El prin Scripturi și rugăciune. Cu toate că tendințele de raportare la cea de-a treia Persoană a Sfintei Treimi într-o manieră subiectivă, mistică și extra-biblică au încercat să pătrundă în Biserica de-a lungul secolelor, inclusiv astăzi, suntem datori să luăm aminte cu seriozitate la glasul Duhului din Biblie.
2. Ar trebui să fim încurajați în căutarea voii lui Dumnezeu Duhul Sfânt în Scripturi pentru orice problemă importantă a vieții de credință. Pe măsură ce trecem prin viață, practica frecventă de a cerceta Biblia va duce la creșterea abilității de a găsi răspunsuri clare, corecte și suficiente la întrebările sau deciziile noastre.
3. Duhul Domnului nu ne cere să credem nimic despre El sau lucrarea Sa în cazul în care acel lucru nu se regăsește în Biblie. Dacă Dumnezeu nu a găsit cu cale să vorbească despre acele lucruri prin Scripturi, atunci, nici noi nu putem vorbi în locul Lui despre lucrurile despre care în înțelepciunea și suveranitatea Lui a hotărât să le păstreze sub tăcere. Dumnezeu nu ne solicită să ascultăm de nicio învățătură religioasă sau morală care ajunge la urechile noastre, dacă ea nu este confirmată de Sfintele Scripturi.
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII
1. Crezi că ai acorda mai mare atenție Cuvântului lui Dumnezeu dacă Duhul Sfânt ți-ar vorbi direct din cer sau prin gura unui profet decât dacă îți vorbește prin cuvintele Scripturii inspirate de El Însuși? Ai fi mai dispus să asculți de acele cuvinte decât de Sfânta Scriptură? Care este nivelul tău actual de răspuns la cuvintele Bibliei?
2. Ești conștient că în fața oricărei probleme doctrinare sau morale Duhul Sfânt prin Scriptură are capacitatea de a oferi un răspuns autoritar, clar și suficient? Dacă nu, ce îți lipsește pentru a fi încredințat?
3. Prezintă momentele în care te-au încercat îndoieli privitoare la inspirația divină a Bibliei și modul în care le-ai depășit! Cum poți fi de ajutor altor persoane care se confruntă momentan cu aceste dubii?
Bogdan Șopț, pastor, Biserica Creștină Baptistă „Harulˮ din Ineu și Biserica Creștină Baptistă din Socodor, județul Arad
