Duhul Sfânt – Dumnezeu de aceeași natură cu Tatăl și Fiul.
Text: Geneza 1:1-5
Versetul cheie: ”Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.” (Mat ei 28:19).
Ideea centrală: Dumnezeu Duhul Sfânt este a treia persoană a Sfintei Treimi, egală în ființă, atribute și acțiuni cu Dumnezeu Tatăl și cu Dumnezeu Fiul.
Scopul lecției: Să înțelegem că Duhului Sfânt este co-etern, co-egal și consubstanțial cu celelalte Persoane ale Treimii. Acest adevăr este revelat încă de la începutul creației.
INTRODUCERE
„Cred în Duhul Sfânt, de viață Dătătorul” – este afirmația scurtă și concisă a Crezului de la Niceea, care a fost formulat în urmă cu aproximativ 1700 de ani. El încapsulează convingerea creștinismului biblic de la bun început în legătură cu Duhul Sfânt și anume că Dumnezeu Duhul Sfânt este o Persoană divină, a treia Persoană a Sfintei Treimi. Cunoașterea Persoanei și lucrării Duhului Sfânt este esențială pentru cunoașterea corectă a Dumnezeului Scripturii.
Lucrarea Duhului Sfânt în istorie, Scriptură și în viețile credincioșilor este amplă însă, orice discuție despre Duhul Sfânt trebuie să înceapă cu o referire la cine este cu adevărat această Ființă care astăzi locuiește în inimile credincioșilor. Este oare doar o influență, o putere, o forță imaterială impersonală sau o Persoană?
Urmând principiul revelației progresive, vom înțelege că adevărul mai clar despre Duhul Sfânt îl aflăm în Noul Testament, în învățătura Domnului Isus și a apostolilor. Însă, vom fi poate surprinși să constatăm că anumite aspecte ale acestei învățături le găsim și în Vechiul Testament, la începuturile revelației biblice – de fapt, chiar de la relatarea creației în Geneza 1:1-5. La început, Dumnezeu (Elohim, lit. Cel Suprem) a creat cerurile și pământul v.1. În versetul 2, aflăm că la începutul creației pământul „era pustiu și gol”, dar Duhul lui Dumnezeu (ruach Elohim) se mișca deasupra apelor. Avem deja prima menționare a Duhului Sfânt din Scriptură și o referire la Persoana și prima acțiune a Duhului. Desprindem de aici patru adevăruri teologice fundamentale despre Duhul Sfânt și relația Sa cu celelalte două Persoane ale Treimii divine.
1. Duhul Sfânt alături de Tatăl și Fiul participă la creație (v. 1).
„La început Dumnezeu a făcut cerurile și pământul” (Geneza 1:1) este afirmația primordială și fundamentală cu care începe Scriptura. O analiză sumară a scrierilor antice scoate la lumină faptul că afirmația din Geneza 1 se regăsește într-o formă mitologică în relatările babiloniene despre creație care încep tot cu un spirit divin și un haos primordial. Dar asemănările se opresc aici. Relatarea Genezei este net superioară în conținut și claritate și, de fapt, unică relatare autentică a creației. Teologul Gordon Wenham, afirmă că autorul cărții Geneza pare a fi la curent cu cosmologiile existente, dar nu scrie în dependență de ele, ci mai degrabă, într-un efort deliberat de a le respinge.[1] Dacă Enuma Elish vorbește despre mulți zei, Moise proclamă un singur Dumnezeu Creator. Mai târziu, în perioadele de grea cumpănă națională, credința în acest Dumnezeu Unic Creator avea să dea evreilor speranță și stabilitate. Această afirmație, exclude din start pretențiile altor religii sau ideologii concurente: 1) ateismul – negarea lui Dumnezeu; 2) panteismul – totul este Dumnezeu; 3) deismul – un creator transcendent, dar nu imanent; 4) panenteismul – negarea transcendenței; 5) dualismul – două forțe egale în univers; 6) politeismul – mai mulți dumnezei. Orice „-ism”pălește în fața revelației Realității Supreme.
Singura variantă viabilă este teismul biblic – care susține existența unui Dumnezeu Creator care ființează în Trei Persoane egale în esența și atributele lor. Moise nu se străduiește să aducă argumente, ci pur si simplu, afirmă existența acestui Creator ca un dat, ca fiind realitatea fundamentală a întregii existențe. Venirea în existență a creației (universul material – „toate cele văzute sau nevăzute”) este descrisă în termeni extrem de simpli, dar profunzi: „a creat (ebr. bara) cerurile si pământul. Deși Moise folosește si un alt verb (asah – a făcut, v.7, 16, etc.), verbul bara din versetul 1 se referă la creație ex nihilo – din nimic, fără folosirea unui material preexistent (cf. Evrei 11:-3).
Rostirea cuvântului creator a fost suficient pentru ca universul material să vină în existență din nimic (Isaia 40:26,45.8,12,18; Faptele Apostolilor 17:28). Acțiunea creației din nimicvorbește despre un Creator liber, suveran care aduce în ființă timpul și materia, fără nici un efort. Pasaje vechi-testamentare atestă acest adevăr: „Dumnezeul Cel veșnic, Domnul a făcut marginile pământului. El nu obosește”(Isaia 40:28); „Eu am făcut pământul și l-am făcut pe om pe el; Eu cu mâinile Mele am întins cerurile și am așezat toată oștirea lor” (Isaia 45:12). În prologul Evangheliei după Ioan se accentuează participarea Cuvântului (Logosului) divin la creație „toate lucrurile au fost făcute prin El; și nimic din ceea ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El” (Ioan 1:3). Scriptura reiterează aceste adevăr și în alte pasaje: Coloseni 1:16: „Toate au fost făcute prin El și pentru El,” Romani 11:36 „Din El, prin El, și pentru El sunt toate lucrurile”.Dacă Pavel vorbește despre Dumnezeul Creator în general, iar Ioan se referă la Fiul ca agent al creației, același lucru poate fi spus și despre Duhul lui Dumnezeu. În Psalmul 104, o odă adusă Dumnezeului Creator, psalmistul recunoaște dependența oricărei ființe de ruach (suflarea sau duhul de viață) al lui Dumnezeu (cf. Psalmul 104:28,29). Cu alte cuvinte, tot ceea ce afirmă Geneza 1:1 despre Dumnezeul Creator este valabil pentru fiecare dintre Paersoanele Sfintei Treimi, inclusiv Duhului Sfânt ca și Duh dătător de viață.
2. Duhul Sfânt alături de Tatăl și Fiul precede creația (v. 1)
„La început, Dumnezeu…” Aceasta este un adevăr legat de precedentul sau derivat din el. Dumnezeu este antecedent creației Sale, cu alte cuvinte El a existat înainte de tot ce există. Moise declară în Psalmul 90 eternitatea lui Dumnezeu atunci când o compară cu vremelnicia omului: „înainte ca să se fi născut munții, și înainte ca să se fi făcut pământul și lumea, din veșnicie în veșnicie, Tu ești Dumnezeu”(v. 2).
Atunci când Iov aștepta un răspuns de la Dumnezeu legat de dilema suferinței sale, Domnul i-a vorbit din mijlocul furtunii (Iov 38:1). Dumnezeu îl provoacă pe Iov să răspundă dacă a fost prezent la întemeierea pământului (v. 4), atunci când i-au fost hotărâte măsurile când i-a fost pusă piatra din capul unghiului în atmosfera încărcată cu bucurie a stelelor dimineții, sau a fiilor lui Dumnezeu (vs. 4-7). Evident, lui Iov îi este greu să răspundă, pentru că singurul prezent în momentul și actul creației a fost Creatorul Triunic.
Înainte de El nu a mai existat nimeni și nimic, El existând înainte și va continua să existe și după dispariția universului material. Doar El este etern (Isaia 40:28). Așadar, eternitatea lui Dumnezeu este un atribut esențial al Dumnezeului Triunic. Numele prin care s-a revelat lui Moise și lui Israel este – Yahweh – Eu sunt cel ce sunt (Exod 3:14), subliniază acest atribut divin. Despre Domnul Isus se spune că este veșnic (cf. Ioan 8:58; Evrei 1:3), însă același lucru poate fi spus și despre Duhul Sfânt. Evrei 9:14 ne vorbește despre „Duhul cel veșnic prin care Cristos, S-a adus pe Sine jertfă fără pată lui Dumnezeu”. La fel ca Tatăl și Fiul Cel veșnic, și Duhul precede creația.
3. Duhul Sfânt primenește creația (v. 2).
Versetul 2 ne introduce în prima menționare a acțiunii Duhului: „și Duhul lui Dumnezeu (ebr. ruach Elohim)se mișca deasupra apelor”. Imaginea pustiului, a abisului primordial este întâlnită și în alte cosmologii nebiblice. Atunci însă când Biblia afirmă că pământul era pustiu și gol (ebr. tohu va bohu), semnificația este a unei forme incomplete. Pământul era un loc gol, acoperit de oceanul primordial. Materialul brut era acolo, dar nu i s-a dat încă vreo formă. Aflăm că Duhul lui Dumnezeu se mișca deasupra apelor. Duhul sfânt învăluia, înconjura cu prezența Sa suprafața pământului, El fiind peste tot. Verbul racchaph, (vibrație, fâlfâire) folosit doar în alte două ocazii în Biblie, sugerează mișcarea care energizează, aduce viață. Henry Morris notează: „Lucrarea Duhului Sfânt în creație în ziua întâi a fost aceea de a energiza pământul pentru a-l pregăti pentru restul evenimentelor creației… Totul a fost pregătit pentru ca Dumnezeu să creeze diferitele componente ale lumii.”[2]
Așadar, după cum declară Psalmul 33:6: „cerurile au fost făcute prin Cuvântul Domnului, și toată oștirea lor prin suflarea (ruach) gurii Lui”. Rolul Duhului este de a da viață fizică și spirituală (Ioan 3:6,8). Se poate spune că Duhul Sfânt a fost revărsat asupra creației, făcând pământul un loc plăcut pentru locuit. Însă revărsarea Lui asupra creației și mai târziu, asupra ucenicilor, a făcut posibilă crearea comunității celor ce au viață. Izvorul vieții fiecăruia dintre noi este în El. Sau, cum a spus apostolul Pavel în Areopag „în El, avem viața, mișcarea si ființa” (Faptele Apostolilor 17:28). Duhul Sfânt este Acel spirit creator, care produce plinătate și creează comunitate – mai întâi, a creației, apoi – Biserica, comunitatea celor răscumpărați.
4. Duhul Sfânt alături de Tatăl și Fiul perfectează creația (vs. 2, 31).
Tatăl a creat cerurile și pământul prin Fiul iar lucrarea a fost isprăvită, sau dusă la desăvârșire, de Duhul Sfânt. Finalul săptămânii creatoare a fost ziua a șaptea, când Dumnezeu S-a odihnit de toate lucrările Sale (Geneza 2:2). Însă, după ziua a șasea care a culminat cu crearea omului – purtătorul chipului Său, Dumnezeu S-a uitat la tot ce a creat și constatarea Sa a fost că toate erau foarte bune (1:31). În mod clar, există o diferență fundamentală față de realitatea descrisă în v. 2. Ce s-a întâmplat între timp? Creația universului material din nimic a continuat cu transformarea a ceea ce era pustiu și gol până la punctul în care pământul a ajuns să fie locuit cu cele mai vii și frumoase forme de viață; ceea ce era haosul și întunericul care acoperea adâncul, a ajuns să devină o creație ordonată și plină de simetrie, o capodoperă a geniului creator al lui Dumnezeu.
În această lucrare de înfrumusețare și ordonare a creației este subliniat locul și rolul Duhului Sfânt, ca Dumnezeu al ordinii. John Owen, cunoscutul scriitor puritan nota: „Întrucât ordinea de operare a celor Trei Persoane distincte depinde de ordinea co-existenței în contextul Trinității, acțiunile ce țin de încheiere, completare și desăvârșire sunt atributele Duhului Sfânt în orice lucrare măreață a lui Dumnezeu.”[3] Rezultatul este o creație frumoasă, care poartă amprenta ordinii, frumuseții și armoniei divine.Ferguson afirmă că „Duhul ordonează (sau reordonează) și în cele din urmă, înfrumusețează creația lui Dumnezeu”.[4] Cu mult timp înainte și Ambrozie din Milan (cca. 339-397 d.Hr.) a surprins acest rol al Duhului atunci când a scris: „Astfel, când Duhul se mișca deasupra apei, creația era lipsită de har, dar după ce lumea a fost creată, ea a trebuit să treacă printr-o operație săvârșită de Duhul, dobândind în felul acesta toată frumusețea acelui har cu care lumea este luminată”.[5] Dacă Tatăl poate fi considerat „cauza originară”, Fiul – „cauza creativă”, Duhul este „cauza desăvârșirii creației”, ar completa Vasile cel Mare cu perspectiva răsăriteană în ce privește rolul special al Duhului Sfânt.[6] Așadar, la unison și reflectând mărturia Scripturii, Biserica a afirmat dintotdeauna co-egalitatea, co-eternitatea și unitatea desăvârșită a Duhului, împreună Tatăl și Fiul în creație, istorie și răscumpărare.
APLICAȚII
1. Deși persoana și lucrarea Duhului Sfânt sunt prezentate mai clar în Noul Testament (Matei 28:18, 2 Corinteni 13:14), primele indicii în acest sens le vedem chiar de la creație.
2. Duhul Sfânt este „dătătorul de viață” (fizică și spirituală), fără de care existența noastră fie în ordinea creată sau în Împărăția lui Dumnezeu ar fi imposibilă.
3. Duhul Sfânt este „Dumnezeul ordinii” (cf. 1 Corinteni 14:33), iar rolul Lui distinct în creație a fost acela de a o desăvârși, completa și înfrumuseța.
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII
1. În ce sens, Duhul este distinct de celelalte persoane ale Treimii în creație?
2. Cum lucrează astăzi Duhul, prin Cuvânt, regenerarea spirituală?
3. Ce implicații are faptul că Duhul este un „Dumnezeu al ordinii și rânduielii” în închinarea corporativă? Poate fi Duhul prezent într-o închinare dezordonată, haotică și irațională? Dar într-o viață dezordonată?
Marius Birgean, pastor, Biserica Baptistă Emanuel Timișoara
[1] Citat din David Atkinson, The Message of Genesis 1-11 (IVP, London: 2021), p.2
[2] Henry M. Morris III, The Book of the Begginings, (Dallas, Tx, ICR:2012), 46.
[3] John Owen, The Works of John Owen, ed. William H.Gould, vol.3 9Edinburgh:T&T Clark, 1862), 54.
[4] Citat din Scot Aniol, Duhul Sfânt- Dumnezeul ordinii, (Reghin: Corpus reformatorum:2025), 54.
[5] Aniol, 56.
[6] Aniol, 59.
