Isus și evanghelizarea la timp și nelatimp – pilda semănătorului (Anul Nou)
Text: Luca 8:4-15
Versetul cheie: Sămânța care a căzut pe pământ bun sunt aceia care, după ce au auzit Cuvântul, îl țin într-o inimă bună și curată și fac rod în răbdare. Luca 8:15
Ideea centrală: Înțelegerea Evangheliei este determinată de starea inimii
Scopul lecției: Să ne ajute să ne apropiem corect de Cuvântul lui Dumnezeu astfel încât să fim roditori în procesul ducerii Evangheliei la oamenii pierduți.
INTRODUCERE ȘI CONTEXT
Este ultima lecție din acest an, iar textul biblic pentru studiu este pilda semănătorului. Această pildă, împreună cu interpretarea dată de însuși Domnul Isus, se regăsește în toate cele trei evanghelii sinoptice (Matei 13:3-20); (Marcu 4:2-20) și (Luca 8:4-15) ba mai mult, aproape un sfert din învățătura Domnului Isus în evangheliile sinoptice este sub forma unor pilde.
Pilda în sine, descrie un scenariu din viața de zi cu zi, în cultura agrară a vremii, în care avem un semănător, semințe, pământ bătătorit, pământ spinos, pământ stâncos și pământ bun, toate fiind cât se poate de obișnuite pentru viața agricolă a oricărei familii din Israel.
Pilda sau parabola, era un mijloc cunoscut și folosit uneori în învățătura rabinică, astfel că această metodă de învățare folosită de Domnul Isus era cunoscută la acea vreme. Dar, El folosește pilda ca mijloc prin care, vorbind despre lucrurile cunoscute ale vieții, să scoată în evidență principiile necunoscute ale împărăției lui Dumnezeu. Paradoxal însă, pilda ne spune că Domnul Isus, în timp ce descoperă taina Împărăției lui Dumnezeu ucenicilor, mulțimilor „…li se vorbește în pilde, ca măcar că văd, să nu vadă, și măcar că aud, să nu înțeleagă” (Luca 8:10).
Cu siguranță, avem nevoie la acest sfârșit de an să ne întrebăm: ne-am frământat suficient cu cele auzite anul acesta, pentru a le înțelege? Și dacă da, cât din ceea ce am înțeles am aplicat la viață? Altfel, suntem în situația mulțimilor care ascultă dar nu înțeleg și în nici un caz în situația ucenicilor care, deși nu înțeleg, lor li se explică. De ce, vom vedea în rândurile de mai jos.
I. ÎNȚELESUL PILDEI SEMĂNĂTORULUI
Domnul Isus, vorbește în această pildă despre un fermier care semăna sămânța în țarina lui, iar sămânța cade în patru tipuri diferite de sol.
1. Pământul de „lângă drum” (v.5) este practic cărarea pe care toți oamenii o bătătoreau cu piciorul sau cu animalele când, fie se deplasau în jurul țarinei, fie treceau pe acolo spre alte parcele de pământ, astfel că acest tip de pământ era nepregătit și extrem de bătătorit. Prin urmare, pământul nu oferea seminței nici o șansă de germinare, aceasta devenind nimic mai mult decât hrană pentru păsări.
În acest caz, sămânța este Cuvântul lui Dumnezeu, iar pământul de lângă drum reprezintă pe cei împietriți din cauza păcatului, care deși aud Cuvântul, nu-l înțeleg și nu-l primesc. Astfel, Cuvântul nu are nici un efect asupra inimii lor și în felul acesta Satan poate să-i țină departe de Împărăția lui Dumnezeu.
2. Pământul de „pe stâncă” (v.6) este un pământ puțin dar suficient pentru ca sămânța să germineze și să răsară, însă fără profunzimea necesară. De aceea, el nu ține umezeala necesară plantei, astfel când a venit soarele, planta s-a ofilit.
Acest tip de pământ, îl reprezintă pe omul care aude Cuvântul lui Dumnezeu și este tentat, poate chiar fascinat și dornic să-l primească cu bucurie. Și chiar o face, doar că inima lui nu este schimbată în profunzime. De aceea când apar problemele și necazurile, renunță repede și credința lui dispare.
3. Pământul din „mijlocul spinilor” (v7) este suficient, nu-i lipsește nimic, poate avea profunzime, umezeală, nutrient, doar că spinii concurenți sufocă plantele răsărite între ei.
Pământul spinos, îl reprezintă pe omul care aude Cuvântul lui Dumnezeu, îl primește cu bucurie în inima lui, doar că inima este plină și de alte elemente:, plăcere, distracție, letargie, bogăție și pofte lumești și toate îi țin viața ocupată, astfel încât îi răpesc tot timpul și îi distrage atenția de la Cuvântul lui Dumnezeu.
4. Pământul „bun” (v.8), este un pământ bine curățat, bine pregătit, primește sămânța și aduce rod, dar, chiar și în acest caz, rodirea este diferită.
Pământul bun, îl înfățișează pe omul care aude Cuvântul lui Dumnezeu, îl înțelege, îl primește și permite Cuvântului lui Dumnezeu să-și atingă scopul în viața lui.
II. AUZIREA EVANGHELIEI ESTE DETERMINATĂ DE STAREA INIMII
Desigur, Semănătorul a ieșit să semene, adică Domnul Isus a ieșit să propovăduiască Împărăția lui Dumnezeu, iar cei care aud, care ascultă cuvintele Lui sunt responsabili dacă le înțeleg sau nu, pentru că „Cine are urechi de auzit să audă” (Luca 8:8).
Când citim pilda în contextul ei, observăm, că imediat după ce spune această pildă, în două din cele trei Evanghelii, Domnul Isus are un avertisment pentru ucenicii Săi: „Luați seama la ce auziți…” (Marcu 4:24) și de asemenea „Luați seama…, la felul cum ascultați…” (Luca 8:18), adică, sunteți responsabili de ceea ce faceți cu ceea ce auziți pentru că „vouă v-a fost dat să cunoașteți tainele Împărăției lui Dumnezeu…” (Luca 8:10). Incredibil!
Când vorbește în dreptul mulțimilor, Domnul Isus citează din profeția lui Isaia care zice: „Du-te și spune poporului acestuia: „Într-una veți auzi și nu veți înțelege; într-una veți vedea, și nu veți pricepe. Împietrește inima acestui popor, fă-l tare de urechi, și astupă-i ochii ca să nu vadă cu ochii, să n-audă cu urechile, să nu înțeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Mine, și să nu fie tămăduit” (Isaia 6:9-10). De ce?
Este important de observat, că ucenicii au auzit și au ascultat aceeași pilda ca mulțimile din jurul lui Isus și, din textul biblic, înțelegem că nici mulțimile dar nici ucenicii nu au înțeles ce înseamnă. Și atunci, care este diferența între ucenici și mulțime? De ce despre unii textul spune: „v-a fost dat să cunoașteți tainele Împărăției lui Dumnezeu…” (Luca 8:10) în timp ce pentru alții efectul auzirii Evangheliei este diferit: „…ca, măcar că văd să nu vadă și măcar că aud să nu înțeleagă.” (Luca 8:10)? Este de asemenea important să luăm în seamă avertismentul Domnului Isus de la sfârșitul acestei pilde: „Cine are urechi de auzit să audă” (Luca 8:8). Să audă ce? Aici aflăm, ce anume face diferența dintre unii și alții: ucenicii nu s-au simțit confortabil au ascultat cuvintele lui Isus dar nu au înțeles ceea ce au auzit, și pentru că nu au înțeles s-au dus la Isus sa-l întrebe: „…ce înțeles are pilda aceasta?” (Luca 8:9).
Dacă ne uităm în Evanghelii, în cei trei ani și jumătate, sunt puțini cei care din mulțime au venit la Isus să ceară vreo explicație cu privire la ceea ce au auzit, dar ucenicii lui Isus cer mereu explicații, pentru că vor să înțeleagă mesajul din spatele cuvintelor lui Isus. ”cei doisprezece L-au întrebat despre pilde.” (Marcu 4:10) „ucenicii L-au întrebat iarăși…” (Marcu 10:10) „…ucenicii L-au întrebat ce înțeles are pilda aceasta…” (Luca 8:9). În schimb, nimeni din mulțime, nimeni dintre farisei și cărturari, nimeni din cei ce auziseră pilda semănătorului, nu au venit să-L întrebe pe Isus ce înseamnă pilda aceasta, dar în general au venit să-L ispitească, sau să-L acuze, dar niciodată pentru că erau interesați să înțeleagă mesajul din spatele cuvintelor lui Isus (Marcu 7:5; Marcu 10:2; Luca 20:22).
Ucenicii s-au frământat cu întrebarea: oare ce înțeles are pilda aceasta? Și mereu îi regăsim pe ucenici punând întrebări ca să înțeleagă (Matei 13:10; Marcu 4:10; Luca 8:9; Matei 18:1; Marcu 7:17; Marcu 9:28; Marcu 10:10; Marcu 13:3; Luca 21:7; Ioan 9:2; Fapte 1:6). Acesta este elementul care face diferența între mulțimile care mergeau pretutindeni după Isus, și ucenicii care-l urmau pe Isus. Noroadele au auzit, dar n-au avut nici o frământare cu privire la ceea ce au auzit; au plecat și următoarea zi s-au întors pentru a lua totul de la capăt, dar ucenicii au rămas și au pus întrebări, pentru că au dorit să înțeleagă cele auzite.
O pildă, un cuvânt de la Dumnezeu pe care l-am auzit, care nu a fost înțeles, care nu a fost tâlcuit în forul lăuntric al celui ce-l aude și care nu a fost aplicat la viața celui care l-a auzit, nu folosește la nimic. Anul acesta am auzit, am ascultat lucruri importante cu privire la modelul pe care Domnul Isus ni-l oferă în diversele situații de evanghelizare, dar ce am făcut sau ce vom face cu tot ce am auzit? Oare, ni se va aplica ce a spus Domnul Isus despre mulțimile din jurul Lui: „veți auzi și nu veți înțelege; … veți vedea, și nu veți pricepe…”? Și asta, din pricină că nu suntem interesați să înțelegem și să împlinim ceea ce auzim?
Concluzia este că răspunsul pe care-l dă inima la auzirea Cuvântului lui Dumnezeu, este direct proporțională cu modul în care lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu să ne determine, să ne influențeze gândirea. Răspunsul pe care inima îl va da Cuvântului lui Dumnezeu demonstrează care este starea pământului, adică inima omului.
III. MÂNTUIREA ESTE MAI MULT DECÂT O AUZIRE SUPERFICIALĂ A EVANGHELIEI
Semănătorul este Domnul Isus, sămânța este Cuvântul propovăduit de El iar pământul este inima omului. Și, este important să avem în minte faptul că deși viața sau puterea de germinare este în sămânță, totuși secerișul atârnă de pământ. De ce?
Pentru că, din nou, este important de observat, că pilda semănătorului nu începe cu expresia „Împărăția cerurilor se aseamănă cu…” (Matei 13:33, 44, 45, 52, etc.) deoarece această pildă ne vorbește despre cum începe, despre cum se așază Împărăția lui Dumnezeu în lume și ea se așează, ea începe cu „Semănătorul a ieșit să-și semene sămânța…” (Luca 8:5), adică, începe cu Domnul Isus care „De atunci încolo…, a început să propovăduiască și să zică: „Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape” (Matei 4:17).
Sămânța este Cuvântul lui Dumnezeu, diferitele tipuri de pământ reprezintă diversele feluri de inimi, iar rezultatul reprezintă răspunsul inimii la auzirea Cuvântului lui Dumnezeu, care trebuie cultivat, trebuie să prindă rădăcină și nici măcar atât nu este suficient, ci el trebuie să ajungă să aducă roadă, pentru că roada este testul adevăratei mântuiri: „Îi veți cunoaște după roadele lor…” (Matei 7:16).
Este șocant să observăm că trei pătrimi din sămânța aruncată pe pământ nu ajunge să rodească, din pricină că mântuirea este mai mult decât o ascultare superficială a Cuvântului lui Dumnezeu. Adesea, suntem impresionați de mulțimile de omeni care vin după noi, dar nu și Domnul Isus , deoarece cei mai mulți dintre aceștia erau orbi și surzi la cuvintele Lui. Inima lor se va dovedi a fi fost un pământ de lângă drum, de pe stâncă sau spinos, astfel că sămânța căzută în el n-a adus rod: „Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, n-am prorocit noi…, n-am scos noi draci…, n-am făcut noi multe minuni…, Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut…” (Matei 7:22-23). De ce?
Atenție, „…prin credința din inimă se capătă neprihănirea…” (Romani 10:10) dar „…credința vine în urma auzirii…” (Romani 10:17) de aceea auzirea sau ascultarea, adică preocuparea cu împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu în viața mea este importantă, pentru că astfel „…suntem schimbați în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului” (2 Corinteni 3:18). A merge cu mulțimea după Isus este una; cei mai mulți din mulțime nu sunt interesați să înțeleagă Cuvântul lui Dumnezeu, dar a fi ucenicul lui Isus este altceva. Ucenicia înseamnă să te frămânți, să cauți să pricepi, să înțelegi ce se întâmplă, de ce se spune ceea ce se spune, pentru că dacă nu este roadă în viață, nu există nici credință mântuitoare în inimă.
De aceea, strigarea Domnului Isus la finalul pildei: „Cine are urechi de auzit să audă” (Luca 8:8), are menirea să ne transmită că responsabilitatea de a cerceta starea inimii este așezată pe umerii celui care ascultă. Cel ce aude Cuvântul lui Dumnezeu este responsabil să vadă și să stabilească în care din cele patru categorii de pământ este inima lui. Ascultătorul alege prin atitudinea față de Cuvântul lui Dumnezeu dacă inima lui va fi un drum bătătorit, un pământ stâncos, unul spinos sau un pământ bun și roditor.
IV. EVANGHELIZAREA LA TIMP ȘI NELATIMP
Apostolul Pavel, pune o serie de întrebări în cascadă, în epistola pe care o scrie Romanilor „…cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Și cum vor crede în Acela, despre care n-au auzit? Și cum vor auzi despre El fără un propovăduitor? Și cum vor propovădui dacă nu sunt trimiși? ” (Romani 10:14-15). Aceste întrebări ne privesc și pe noi, pentru că și noi, cei de azi, ca și cei din vremea lui Pavel, am primit aceeași poruncă: „Duceți-vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură” (Marcu 16:15), iar evanghelistul Matei spune „Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile…” (Matei 28:19) prin urmare aceste aspecte ar trebui să preocupe pe fiecare credincios care a învățat cum să audă și cum să asculte vorbirea lui Dumnezeu.
Constatăm aici două aspecte diferite ale lucrării de evanghelizare: unul ține de afirmarea Evangheliei și cel de al doilea ține de ucenicia celor evanghelizați. Afirmarea Evangheliei, este datoria oricărui credincios născut din nou în trupul lui Hristos, fiecare credincios trebuie să fie angajat în aceasta. Evanghelizarea la timp și nelatimp poate fi un aspect normal și spontan al vieții oricărui credincios născut din nou. Pentru aceasta, trebuie „…să uniți cu credința voastră fapta…” (2 Petru 1:5) iar asta ar putea însemna mai multe aspecte:
1. Trebuie să existe un echilibru între semănat și strânsul roadelor
Este simplu, dacă nu există semănat, nu va exista nici strânsul roadelor. Oricât am căuta noi „țapul ispășitor” adică vinovatul pentru lipsa roadelor, adevărul este că secerăm doar ce semănăm, nimic altceva. Dacă, noi ca și credincioși nu suntem mai mult decât mulțimea care mergea după Isus, atunci noi suntem ca „…cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământești, [și] umblă după lucrurile firii pământești…Și umblarea după lucrurile firii pământești este moarte…” (Romani 8:5/a-6/a). Trebuie să fim interesați să înțelegem și să trăim Evanghelia în mijlocul unei lumi care se îndepărtează tot mai mult de Împărăția lui Dumnezeu.
2. Trebuie să ne clădim viața cu hotărâre pe temelia Scripturii, care este Cuvântul lui Dumnezeu
Sistemul nostru de valori trebuie să fie în acord cu Scriptura. Mărturia vieții noastre trebuie să fie o demonstrație de viață creștină trăită cu înțelepciunea maturității în Hristos și în nici un caz o dovadă de fariseism și legalism religios. Desigur că, doar atunci „…când se va arăta El, vom fi ca El…” dar, dacă ne dăm toate silințele să ne conformăm chipului lui Hristos, vom contrasta într-un mod evident cu lumea din jurul nostru, nu în forme ci în esență.
3. Ruperea și izolarea de societate nu este soluția
Atenție, dacă „…Hristos a luat chip…” în noi (Galateni 4:19), și dacă este cineva „..în Hristos, este o făptură nouă…” (2 Corinteni 5:17). Asta înseamnă că deja credinciosul a învățat să se poarte „…într-un chip vrednic de chemarea pe care…” a primit-o (Efeseni 4:1). Dar asta înseamnă, de asemenea, că trebuie să iasă din izolare și să învețe să interacționeze cu oamenii din jur. Asta nu înseamnă să devină ca ei, ci să-i accepte așa cum sunt ei pentru a putea să le prezinte Evanghelia.
Domnul Isus a stat la masă cu vameșii și păcătoșii, dar niciodată scopul Lui nu a fost să-Și satisfacă vreo poftă a firii, ci întotdeauna faptele și cuvintele Lui au fost cele care-L proslăveau pe Dumnezeu. Acceptarea nu înseamnă aprobare, dar trebuie să-i facem să se simtă bine primiți în compania noastră, și să nu uităm că sfințirea este o chestiune de inimă, nu de mediul înconjurător. În astfel de situații, evităm discuțiile moralizatoare, condamnarea, judecata, și demonstrăm harul, nu legalismul. Și să nu uităm că este nevoie de timp pentru a construi relații de încredere cu cineva iar asta presupune să demonstrăm empatie, acceptare, adaptare, prietenie și cel mai mult, disponibilitate.
4. Pregătire continuă, parteneri în rugăciune și credincioșia în lucrare
Sunt foarte rari și foarte puțini cei care reușesc să realizeze, de unii singuri, toate lucrurile, și nici nu am fost chemați la asta. Am fost chemați să lucrăm în parteneriat. Avem nevoie să lucrăm împreună, să ne încurajăm, să ne rugăm, să ne ascuțim gândirea împreună. Avem nevoie să transmitem cu credincioșie mesajul Evangheliei iar apoi să ne lăsăm călăuziți de mișcarea și timpul Duhului lui Dumnezeu.
Este nevoie să învățăm de la Domnul Isus cum a purtat El o discuție în diverse contexte de evanghelizare și să ne dezvoltăm și noi abilitatea de a pune întrebări bune, de a face observații interesante, constructive, obiective pentru ca în urma timpului petrecut împreună să putem prezenta Evanghelia cuiva care este disponibil să o asculte. Dar asta presupune timp și răbdare. Apoi, observăm la Domnul Isus că înainte de orice eveniment major din viața Lui a petrecut mult timp în rugăciune, ori dacă El a avut nevoie, cu siguranță că avem și noi nevoie atât de rugăciune în solitudine cât și în parteneriat cu alții.
Domnul să dea har ca, în anul 2026, Duhul Domnului să miște inimile credincioșilor și fiecare să fie implicat la timp și nelatimp în lucrarea de evanghelizare. Doamne ajută! Doamne dă izbândă!
Vasile Paul – pastor la Biserica Baptistă „Sfânta Treime” din Baia Mare
