Tema: Promisiunea biruinței asupra lumii
Text biblic: 1 Ioan 5:1–5
Verset cheie: 1 Ioan 5:4
Ideea centrală: Omul născut din Dumnezeu nu aparține lumii acesteia. Ba mai mult, lumea îi este vrăjmașă. Însă, oricât ar fi lumea de ostilă, omul credincios are promisiunea biruinței de partea lui.
Scopul lecției: Să înțelegem bine ce înseamnă conceptul de lume, potrivit apostolului Ioan, de ce este periculos să ne împrietenim cu lumea și cum o putem birui.
Introducere
Îndemnurile Scripturii cu privire la a nu ne asemăna cu lumea (chipul veacului acestuia este sintagma folosită de apostolul Pavel în Romani, cap. 12), pentru unii credincioși au ajuns să fie considerate ca fiind prea mult, lucruri mult prea înguste, care foarte ușor sunt încadrate în categoria legalismului. De ce s-a ajuns aici și care să fie problema cu o astfel de concepție a unor oameni care se consideră credincioși? Tocmai înțelegerea greșită cu privire la conceptul Scripturii despre lume. De aceea, în lecția noastră de astăzi vom căuta să vedem care este înțelesul pe care Scriptura îl oferă cu privire la „lume”, iar mai apoi vom vedea de ce este periculos să ne împrietenim cu lumea și, în cele din urmă vom vedea că deși lumea ne este vrăjmașă, avem promisiunea biruinței de partea noastră.
1. Conceptul de lume potrivit învățăturii Scripturii
Martyn Lloyd-Jones prezintă un pericol în care mulți credincioși cad tocmai din cauză că au o perspectivă incorectă cu privire la conceptul biblic despre lume. Din cauza aceasta, spune el, unii credincioși au impresia că lumea înseamnă doar plăcerile ei, și atât. Pornind de la acest raționament astfel de credincioși au impresia că, dacă se abțin de la anumite lucruri, înseamnă că au biruit lumea. Însă – poate fi șocant pentru unii – lumea poate fi prezentă chiar și în casa lui Dumnezeu tot atât de mult cât este pe un stadion. Cum? Dacă credinciosul trece cu vederea, spre exemplu, păcatul mândriei. Sunt oameni mândri pe stadion și sunt oameni mândri și în biserică. Iar concluzia lui Lloyd-Jones este aceasta: Lumea este tot ceea ce ne împiedică să-L glorificăm pe Dumnezeu în mod exclusiv, complet și absolut.
Dacă este să pornim de la această descriere a conceptului „lume”, atunci ne este mult mai ușor să înțelegem la ce anume se referă Scriptura. Una dintre expresiile ajunse aproape clișeu este aceasta: „Sunt în lume, dar nu din lume.” Cei la care se face referire adesea când se aduce în discuție acest subiect sunt cei trei tineri din Babilon. Din nou, dacă e să privim atitudinea și hotărârea lor fermă prin prisma descrierii lui Lloyd-Jones a conceptului de lume, atunci am putea spune că ceea ce i-ar fi împiedicat să-L glorifice pe Dumnezeu a fost închinarea înaintea chipului înălțat
de împărat.
Dacă vrem o listă (cu toate că nu este una exhaustivă) a lucrurilor pe care lumea le reprezintă, putem privi la faptele firii pământești prezentate în Galateni 5:19–21. Iar dacă vrem o structură a ceea ce înseamnă lumea, pentru a reține mai ușor, ne ajută mult tot Ioan în 1 Ioan 2:16: pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșia vieții.
2. Pericolul pe care lumea îl constituie pentru cel credincios
Când este periculoasă lumea pentru cel credincios?
A. Atunci când credinciosul cochetează cu ea
Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți, prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvârșită (Romani 12:2).
Mântuitorul ne spunea în Predica de pe Munte că nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Iar argumentul Său era că un astfel de om ajunge să iubească pe unul, iar când face acest lucru, ajunge să-l nesocotească, ba chiar să-l urască, pe celălalt.
Într-o altă împrejurare Mântuitorul rostește o pildă în care ne vorbește despre doi frați. Unuia dintre ei, atras foarte tare de tentațiile lumii, și-a cerut partea de moștenire și a plecat în lume să se distreze. Dar și-a venit în fire, s-a pocăit și s-a întors înapoi în casa tatălui său. Celălalt însă, moralistul, deși n-a părăsit casa tatălui, tânjea după anumite plăceri de care nu avea parte. Pentru el rămânerea acasă a reprezentat o adevărată corvoadă (vezi Luca 15:29, 30).
B. Atunci când credinciosul o consideră prietenă
Suflete preacurvare! Nu știți că prietenia lumii este vrăjmășie cu Dumnezeu? Așa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaș cu Dumnezeu (Iacov 4:4).
Contextul în care apostolul Iacov scrie acest verset este unul în care vorbește despre certuri și neînțelegeri între credincioși. El încearcă să le prezinte motivul pentru care existau certurile și neînțelegerile. Poate că unii dintre acei credincioși s-ar fi grăbit să nominalizeze anumiți vinovați pentru toate problemele dintre ei. Iacov însă le taie numaidecât tot elanul, spunându-le că problema vine chiar din ei, din poftele lor.
Care erau poftele pe care le aveau acei credincioși? Din context putem vedea cel puțin trei: pofta nesățioasă de a avea cât mai mult și de a risipi cât mai mult (v. 3), mândria (v. 6) și nesupunerea (v. 7).
C. Atunci când credinciosul ajunge să iubească lumea
și lucrurile din lume
Nu iubiți lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el (1 Ioan 2:15).
Privind la contextul acestui verset, vedem cum Ioan vorbește despre dragoste sau a iubi: credinciosul, pentru Ioan, era o persoană preaiubită (v. 7); credinciosul trebuie să-și iubească fratele (v. 10); credinciosul nu trebuie să iubească lumea (v. 15).
Credinciosul poate ajunge mai întâi să cocheteze cu lucrurile lumii (acele lucruri care-l împiedică să-L glorifice pe Dumnezeu), apoi ajunge să se împrietenească cu lumea, după care ajunge s-o iubească. Practic, aceștia sunt pașii îndepărtării omului de Dumnezeu. Odată îndepărtat de Dumnezeu, omul ajunge să fie în vrăjmășie cu Dumnezeu (acesta este argumentul lui Iacov). Argumentul lui Ioan este contrastant: Și lumea și pofta ei trec; dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac (1 Ioan 2:17). Efemeritate versus eternitate. Vremelnicie versus veșnicie.
3. Promisiunea biruinței asupra lumii
O citire superficială a Întâiei epistole a lui Ioan ne poate crea confuzie. De exemplu, în capitolul 5 Ioan spune că omul credincios a biruit lumea (v. 5), apoi spune că omul născut din Dumnezeu biruiește lumea (v. 4). Cum adică? Credinciosul a biruit sau n-a biruit lumea?
Înainte de a răspunde la această întrebare, e important să lămurim ce anume garantează această biruință. Care este firul argumentării lui Ioan aici? Un om crede în Domnul Isus și este născut din nou. Acest om Îl iubește pe Dumnezeu și pe copiii Săi. Cum își dă seama omul născut din nou că Îl iubește pe Dumnezeu? Prin faptul că păzește poruncile Lui. În momentul acesta ajungem la o despărțire de versete care, cel puțin la o primă citire, ne poate face să credem că sunt două idei diferite, însă este vorba de aceeași frază: Și poruncile Lui nu sunt grele; pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruie lumea.
Care este concluzia la care putem ajunge din această afirmație? Biruința asupra lumii înseamnă împlinirea sau păzirea poruncilor lui Dumnezeu. Sau, invers spus: Împlinirea sau păzirea poruncilor lui Dumnezeu înseamnă biruință asupra lumii. Cine poate împlini poruncile lui Dumnezeu? Cel care este născut din nou și care Îl iubește pe Dumnezeu.
Însă ce anume dă biruință credinciosului? Ceea ce dă biruința asupra lumii este credința noastră (v. 4). E suficient doar să ai credință? Despre ce fel de credință vorbește Ioan aici? Cine este cel ce a biruit lumea, dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu? (v. 5). Practic, nu credința în sine dă biruință, ci obiectul credinței, Isus Hristos Domnul, Cel care sălășluiește în omul credincios: Voi, copilașilor, sunteți din Dumnezeu; și i-ați biruit, pentru că Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume (1 Ioan 4:4).
Aplicații practice:
- „Creștinul este în lume, dar nu din lume.” Pentru ca această expresie să nu rămână doar un clișeu, ea trebuie înțeleasă clar. Cum își dă seama cel credincios că nu este prieten cu lumea și că nu iubește lumea și lucrurile din ea? Prețuiește relația cu Domnul, Îl iubește pe Dumnezeu, îi iubește pe frații săi și nu tânjește după plăcerile de o clipă ale păcatului. Iar dacă se întâmplă să păcătuiască, atunci regretă la modul cel mai sincer păcatul său și vine cu pocăință înaintea lui Dumnezeu.
- Conceptul de lume, potrivit Scripturii, este tot ceea ce-l împiedică pe om să-L glorifice pe Dumnezeu. Mândria stă împotriva acestui lucru. Pentru a putea avea biruință asupra lumii, credinciosul trebuie să-și răstignească pornirile firii și să depindă în totul de Dumnezeu, să-și recunoască dependența lui totală față de Dumnezeu.
- Credinciosul trebuie să învețe să nu-și mai plângă de milă spunându-și că e om și că din cauza aceasta păcătuiește. A venit momentul în care să afirme cu convingere și îndrăzneală că e o făptură nouă. Omul cel nou este omul care-L iubește pe Dumnezeu, iar iubirea lui Dumnezeu rezultă în ascultarea poruncilor Lui. Poziția pe care el o are în Hristos îi pune la dispoziție toate resursele de care are nevoie pentru a birui.
- Credinciosul a biruit lumea, biruiește lumea și va birui lumea. Tot ce trebuie să facă este să creadă și să se încreadă pe deplin în Domnul Isus Hristos. Atunci când caută să vadă ce anume poate face, lucrul acesta poate da naștere mândriei, lucru care îl pune în vrăjmășie cu Dumnezeu. Recunoașterea faptului că Hristosul care locuiește în El este Cel care îi dă biruință, îl asigură de statornicia biruinței pe care o are asupra lumii prin El.
Întrebări pentru discuții:
1. Martyn Lloyd-Jones spune că lumea reprezintă tot ceea ce mă împiedică să-L glorific pe Dumnezeu și tot ceea ce mă împiedică să devin acel creștin despre care Domnul Isus vorbește în Matei 5:1–12. Cum anume spune Domnul Isus că este omul credincios și cum anume îl împiedică lumea să devină un astfel de om? Aici pot fi discutate toate fericirile în parte și care este împotrivirea lumii față de ele.
2. Una dintre situațiile când lumea reprezintă un pericol pentru credincios este atunci când acesta o consideră prietenă. Potrivit textului din Iacov 4:1–10, care este antidotul pe care Scriptura îl oferă împotriva prieteniei cu lumea? Menționează toate soluțiile pe care Iacov le prezintă și discută pe marginea lor.
3. Ce înseamnă să iubești lumea? Ce înseamnă să iubești lucrurile din lume?
autor: Timotei Stoica, prezbiter, Biserica Baptistă Pătrăuți, jud. Suceava
