Tema: Dragostea lui Dumnezeu
Text biblic: Romani 5:1–11
Verset cheie: Ioan 3:16
Ideea centrală: Dragostea este unul dintre cele mai cunoscute atribute ale lui Dumnezeu. Dumnezeu este dragoste!
Scopul lecției: Să cunoaștem dimensiunile de bază ale dragostei lui Dumnezeu față de noi și să înțelegem că dăruirea de Sine reprezintă esența relațiilor în sânul Sfintei Treimi între Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, iar în relația cu omul dragostea lui Dumnezeu se manifestă prin dăruirea Fiului ca jertfă de ispășire.
Cum manifestă dragostea divină slava lui Dumnezeu?
Ajungem, în cadrul studiului nostru despre slava divină manifestată în atributele Ființei Supreme la acel atribut atât de îndrăgit și necesar nouă păcătoșilor: dragostea lui Dumnezeu. Este probabil atributul cel mai des amintit în predici sau mai cântat în imnuri. În ciuda acestui lucru, iubirea divină rămâne mai presus de înțelegerea noastră umană limitată așa cum spune poetul: „Iubirea Lui e mult prea mare în vorbe simple s-o descrii, ai sus de orice stea răsare și-n adâncimi o poți găsi…” În ciuda aparențelor și clișeelor des răspândite în mediul evanghelic (“Zâmbește, Dumnezeu te iubește”) care tind să trivializeze o doctrină așa de importantă, dragostea divină rămâne la urma urmei, o doctrină profundă. (Teologul D.A. Carson a scris chiar o carte intitulată Doctrina dificilă a dragostei lui Dumnezeu). Totuși, Biblia ne prezintă suficient de multe aspecte clare legat de acest atribut divin extrem de complex.
Sfânta Scriptură ne ajută să înțelegem dragostea lui Dumnezeu ca fiind eterna Lui dăruire sau împărtășire de Sine. Din Scriptură vedem că dragostea a fost întotdeauna prezentă în Sfânta Treime. Dumnezeu „este dragoste” (1 Ioan 4:8), iar dragostea s-a manifestat între Persoanele Sfintei Treimi din veșnicie înainte de creație (Ioan 17:24). Dragostea eternă a Tatălui față de Fiul (Ioan 3:35), a Fiului față de Tatăl (Ioan 14:31) și a celor doi față de Duhul Sfânt face din cer o lume a dragostei și a bucuriei pentru că fiecare Persoană a Trinității se dăruie deplin celorlalte.
Să privim însă la modul în care Dumnezeu Își demonstrează dragostea sa – acest atribut comunicabil al ființei Sale – față de oameni. Teologul Millard J. Erickson prezintă patru dimensiuni de bază ale dragostei lui Dumnezeu pentru noi: bunăvoința, harul, îndurarea și îndelunga Sa răbdare. Vom privi pe rând la aceste fațete ale dragostei divine pentru a vedea că dăruirea de Sine care caracterizează Sfânta Treime își găsește expresia clară în relația lui Dumnezeu cu omenirea și în mod special cu omul păcătos (1 Ioan 4:10; Romani 5:8; Ioan 3:16; Galateni 2:20).
1. Bunăvoința lui Dumnezeu
Prin bunăvoința lui Dumnezeu înțelegem preocuparea lui Dumnezeu pentru bunăstarea celor pe care îi iubește. Această fațetă a dragostei lui Dumnezeu ne învață că Dumnezeu caută în mod altruist bunăstarea noastră ultimă. Textele care vorbesc despre bunăvoința lui Dumnezeu se văd clar atât în Vechiul Testament (Deuteronom 7:7–8), cât și în Noul Testament (Ioan 3:16), relevând faptul că dragostea lui Dumnezeu constă într-un interes lipsit de egoism față de noi și de dragul nostru.
Bunăvoința lui Dumnezeu, această calitate jertfitoare de sine a dragostei divine, poate fi văzută din ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi. Faptul că Dumnezeu Și-a trimis Fiul cu scopul de a muri pentru noi nu a fost motivat de dragostea noastră prealabilă pentru El, ci de dragostea Lui pentru noi (1 Ioan 4:10).
Pasajul din Romani 5:1–11 vorbește în întregime despre același subiect al bunăvoinței jertfitoare a lui Dumnezeu față de noi. Pasajul începe enumerând o serie de binecuvântări rezultate in urma justificării prin credința în Hristos (pacea cu Dumnezeu, acces liber in starea de har, bucurie chiar în necazuri, speranță ce nu dezamăgește etc). Aceasta speranță nu înșală, deoarece dragostea lui Dumnezeu ne-a fost turnată în inimi prin Duhul care ni S-a dat (v. 5), iar pentru a înțelege măreția ei, trebuie să privim înapoi la cruce (vv. 6–8).
Dumnezeu și-a arătat dragostea la cruce, când Hristos a murit pentru cei „fără putere”, pentru cei „nelegiuiți”, „păcătoși” și „dușmani”, dovedindu-Și în felul acesta marea Lui dragoste. Argumentul lui Pavel este simplu și clar: dacă Dumnezeu a făcut toate acestea pentru noi, pe când încă eram dușmanii Lui, cu cât mai mult va face acum că suntem copiii Săi! Am fost mântuiți prin moartea lui Hristos (v. 9), dar am fost mântuiți și prin viața Lui (v. 10), deoarece „puterea învierii Lui” (Filipeni 3:10) lucrează în viețile noastre. Am primit „împăcarea” (v. 11), și acum simțim în viețile noastre dragostea lui Dumnezeu.
2. Harul lui Dumnezeu
Prin harul lui Dumnezeu noi înțelegem că Dumnezeu nu lucrează cu poporul Lui pe baza vredniciei sau a valorii acestuia, pe baza a ceea ce merită el, ci în baza dragostei Lui. Harul lui Dumnezeu reprezintă bunătatea dragostei lui Dumnezeu față de cei care merită numai pedeapsă. Harul înseamnă că Dumnezeu ne acordă favoruri nemeritate, nepretinzând nimic de la noi.
Sfânta Scriptură accentuează ideea că harul lui Dumnezeu sau favoarea Sa față de cei care nu merită favoare, ci numai pedeapsă, nu este niciodată dat din obligație, ci întotdeauna Dumnezeu îl dă fără plată (Exodul 33:19; Romani 9:15). Dumnezeu este în permanență plin de har față de copiii Lui (Psalmul 119:132), de aceea Petru îl poate numi „Dumnezeul oricărui har” (1 Petru 5:10). Noul Testament pune mântuirea noastră pe seama harului lui Dumnezeu (Efeseni 1:5–8; Efeseni 2:7–9; Tit 2:11; Tit 3:3–7).
Dar nu numai iertarea păcatelor, ci întreaga trăire a vieții creștine pot fi vazute ca rezultând din conferirea continuă a harului lui Dumnezeu (1 Corinteni 5:10, Faptele ap. 14:26). De asemenea, binecuvântarea harului peste destinatarii epistolelor este binecuvântarea apostolică cea mai frecvent menționată, în special de Pavel (Romani 16:29, 1 Corinteni 16:23, 2 Corinteni 13:14, Galateni 6:18).
3. Îndurarea lui Dumnezeu
Prin îndurarea lui Dumnezeu noi înțelegem compasiunea Lui plină de sensibilitate și de dragoste față de poporul Lui. Îndurarea lui Dumnezeu este delicatețea pe care o are inima Lui față de cei în nevoi, față de cei aflați în suferință și în necaz. Această dimensiune a dragostei lui Dumnezeu este accentuată atât în Vechiul Testament (Psalmul 103:13; 55:10; 86:5; Deuteronom 5:10), cât și în Noul Testament (Marcu 1:41; Matei 9:36; Matei 14:14; Marcu 6:34).
Apostolul Pavel, vorbind despre faptul că Dumnezeu ne mângâie în necazuri, îl numește pe Dumnezeu „Părintele îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri” (2 Corinteni 1:3). În vremuri de nevoie suntem învățați să ne apropiem de tronul lui Dumnezeu ca să căpătăm îndurare (Evrei 4:16; Iacov 5:11). În comportamentul nostru față de alții ni se cere să imităm mila și îndurarea lui Dumnezeu (Matei 6:7; 2 Corinteni 1:3–4).
4. Îndelunga răbdare a lui Dumnezeu
Prin îndelunga răbdare a lui Dumnezeu înțelegem acea fațetă a dragostei Lui care evidențiază încetineala la mânie a lui Dumnezeu. În toată Scriptura Dumnezeu este înfățișat abținându-se pentru multă vreme de la a judeca și continuând să ofere mântuirea și harul (Exodul 34:6; Psalmul 86:15; Romani 2:4; Romani 9:22; 1 Petru 3:20; 2 Petru 3:15). De asemenea, Pavel afirmă că Isus Hristos și-a arătat „răbdarea desăvârșită” față de el însuși ca un exemplu pentru alții (1 Timotei 1:16).
În calitate de creștini și noi suntem chemați să imităm răbdarea lui Dumnezeu și să fim înceți la mânie și răbdători în suferință așa cum a fost Hristos (Iacov 1:19; 1 Petru 2:20). Răbdarea cere o încredere permanentă în Dumnezeu, fiind pe deplin convinși că El Își va împlini promisiunile și scopurile în viața noastră, la vremea aleasă de El. Încrederea că Domnul Își va împlini curând scopurile Sale pentru binele nostru și gloria Lui ne va ajuta să fim răbdători (Iacov 5:8).
Concluzie
Este uimitor să vezi din Scriptură că, așa cum dragostea lui Dumnezeu implică dăruirea de Sine pentru a ne face fericiți, tot așa și noi, în schimb, ne putem da pe noi înșine Lui, iar în felul acesta putem aduce bucurie în inima lui Dumnezeu. Felul în care noi imităm dragostea lui Dumnezeu poate fi văzut cel mai bine în dragostea noastră pentru alții, mai ales pentru cei din comunitatea noastră de credință.
Aplicații:
1. Asigură-te că Îl cunoști corect și suficient de bine pe Dumnezeu ca fiind Cel care este dragoste.
2. Caută să înțelegi fațetele diverse ale dragostei lui Dumnezeu față de oameni și, în special, față de copiii Săi.
3. Domnul Isus a arătat foarte limpede că dragostea lui Dumnezeu trebuie să-l caracterizeze pe cel credincios. Analizează-ți viața și trăirea din această perspectivă.
4. Fii atent că absența unor manifestări practice ale dragostei este o indicație că presupusa experiență creștină a unei persoane nu este autentică și că dragostea lui Dumnezeu nu sălășluiește în acea persoană.
Întrebări pentru discuție/aprofundare:
1. De ce crezi că unii creștini uită că Dumnezeu este dragoste, iar alții uită că Dumnezeu este sfânt?
2. Este important ca în relațiile interpersonale să definim dragostea ca „autodăruire”? În ce moduri poți imita dragostea lui Dumnezeu, în mod deosebit, în zilele noastre?
3. Este posibil să hotărăști să iubești pe cineva și apoi să acționezi pe baza acelor hotărâri? Sau dragostea între ființele umane depinde pur și simplu de sentimente emoționale și spontane?
4. Dacă ai vrea să reflectezi mai mult prin conduită personală îndurarea lui Dumnezeu, pentru cine dintre cei pe care-i cunoști crezi că ar trebui să arăți o grijă deosebită în următoarele săptămâni?
autor: Sami Tuțac, pastor, Biserica Creștină Baptistă „Providența” Timișoara; e-mail: samybethel@hotmail.com
