0

Întâlniri între reprezentanții cultelor religioase și cei ai Guvernului României

Miercuri 25 noiembrie, reprezentanții cultelor religioase din România s-au întâlnit, în cadrul unei videoconferințe organizate de Secretariatul de Stat pentru Culte, cu reprezentanții guvernului și ai autorităților publice centrale cu atribuții în combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Întâlnirea a continuat-o pe cea din 11 noiembrie de la Secretariatul de Stat pentru Culte, când reprezentanții cultelor și cei ai guvernului au convenit ca în deciziile care vor fi luate în perioada următoare pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2 să fie luate în considerare și aspectele vieții religioase ale cetățenilor, prin consultare și dialog între autoritățile centrale și reprezentanții cultelor.

Videoconferința de miercuri „și-a propus ca prin dialog deschis să fie găsite soluţiile cele mai bune care să răspundă atât nevoilor de protejare a sănătății publice, cât și a celor religioase ale credincioșilor. Astfel, pentru perioada anotimpului rece, perioadă în care se celebrează una dintre cele mai importante sărbători creștine, Nașterea Domnului, reprezentanții cultelor religioase au susținut că trebuie menținute măsurile dispuse de către statul român prin care slujbele religioase se pot desfăşura simultan atât în interiorul, cât şi în afara lăcaşurilor de cult, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară specifice“, afirmă comunicatul de presă al Secretariatului de Stat pentru Culte.

Din același comunicat de presă mai aflăm că „dl. Raed Arafat, coordonatorul Departamentului pentru Situații de Urgență, a apreciat implicarea cultelor religioase în ceea ce priveşte respectarea măsurilor sanitare specifice acestei perioade marcate de răspândirea virusului SARS-CoV-2, iar în ceea ce priveşte anumite chestiuni punctuale, referitoare la unele măsuri dispuse de autorităţile locale şi unele practici medicale din anumite localităţi, a adresat cultelor religioase rugămintea ca acestea să-i fie transmise prin intermediul Secretariatului de Stat pentru Culte.”

Secretarul de Stat pentru Culte Victor Opaschi

„Secretarul de Stat pentru Culte Victor Opaschi”, mai precizează același comunicat de presă, „a mulțumit reprezentanților cultelor religioase pentru disponibilitatea de a fi implicate activ prin susţinerea unor acţiuni comune cu autorităţile publice în vederea limitării răspândirii virusului SARSC-CoV-2 și a dat asigurări că Secretariatul de Stat pentru Culte își va pune și în continuare întreaga expertiză în slujba garantării şi protejării libertăţii religioase a cetăţenilor şi persoanelor rezidente de pe teritoriul României.”

Participanții la videoconferință au decis ca întâlnirile de acest fel să continue, următoarea fiind planificată chiar săptămâna viitoare, în vederea analizării propunerilor de măsuri ce vor trebui adoptate pentru perioada sărbătorilor legate de Nașterea Mântuitorului.

Revista Crestinul Azi

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.