Data: 18 octombrie 2020

Secțiunea a IV-a; Lecția I 

Tema: Scopul Bisericii lui Hristos (definire, denumiri)

Text: Efeseni 1:1-14

Verset cheie: I Petru 2:9

Ideea centrală: Biserica lui Hristos este ideea lui Dumnezeu, fiind nu doar o „Instituție”, ci un Organism viu care nu va fi niciodată nimicit de cel rău sau de vreun om. Prin Biserică, Dumnezeu Își arată slava prin ceea ce oferă El, prin ceea ce lucrează El și prin ceea ce a pregătit El pentru noi în veșnicie.

Scopul lecției: Să înțelegem importanța Bisericii, așa cum a gândit-o Dumnezeu, și să fim gata de a sluji lui Dumnezeu ca mădulare sănătoase ale Bisericii Sale.


În Scriptură, Dumnezeu a avut două popoare pe care le-a iubit, le-a eliberat și a pregătit cadrul pentru a le da odihna. În Vechiul Testament, a fost poporul Israel, pe care Dumnezeu l-a ales, l-a format ca națiune în Egipt, l-a eliberat, l-a purtat prin pustie și l-a adus în țara promisă, Canaan. 

În Noul Testament, din cauza împietririi poporului Israel, Dumnezeu a ales un alt popor, care, deși genetic nu era dintr-o rădăcină unică, a devenit un Trup comun numit de Domnul Isus Hristos „Biserica”. Prima dată apare noțiunea de „Biserică” în Noul Testament în Matei 16:18, 18:17. Biserica este poporul curățit de Dumnezeu prin jertfa Domnului Isus Hristos și însuflețit de puterea Duhului Sfânt, prin care se vede slava lui Dumnezeu între neamuri (vezi textul de studiu, vs. 11, 12; Tit 2:14). În limba greacă, avem doi termeni care definesc Biserica: ecclesia, care înseamnă „a chema afară din…” (folosit de peste 100 de ori în Noul Testament), și kuriacon, „cei ce aparțin Domnului” (ca posesie a Lui, Apoc. 1:5, 6).

I.  Definire și denumiri ale Bisericii

Biserica nu este răspunsul lui Dumnezeu ca o improvizație sau ceva gândit ca soluție de rezervă pentru împietrirea poporului Israel, ci este planul lui Dumnezeu din veșnicie (Efes. 1:9; 3:10, 11). De asemenea, Biserica are o origine divină, și nu una pământească, fiind zidită pe temelia Domnului Hristos (Matei 16:18; Col. 1:18). 

Avem în Scriptură câteva denumiri sau metafore ce definesc Biserica lui Hristos. Ne vom uita ceva mai în detaliu la cele mai importante, iar pe celelalte doar le vom aminti.

1. Biserica: Trupul lui Hristos (Efes. 3:6)                           

Ca Trup al lui Hristos, Biserica este formată din Cap și trupul propriu-zis. Sunt două aspecte importante aici.

a) Capul Bisericii este Hristos (Col. 1:18)

Domnul Isus Hristos este Capul Bisericii. El coordonează și direcționează activitatea Trupului. Datorită Lui, Biserica are o menire și un destin binecuvântat. Este destinată să trăiască (Ioan 10:27–30), este destinată să biruiască (Ioan 16:33; Matei 16:18) și este destinată să împărățească (dacă răbdăm vom și împărăți împreună cu El…, 2 Tim. 2:12).

b) Trupul propriu-zis al Bisericii este alcătuit din cei credincioși 

Este un singur Trup constituit din mai multe mădulare. Suntem dife-riți și fiecare avem diferite daruri spirituale, dar, prin Duhul Sfânt, suntem chemați să trăim în unitate. În Biserică nu trebuie să existe diferite categorii de credincioși, nici iudeu, nici grec, nici rob, nici slobod…, ci toți suntem una în Hristos Isus (Gal. 3:28). Fiecare membru al Trupului lui Hristos trebuie să fie un om nou în Hristos, o făptură nouă (2 Cor. 5:17). Argumentele sunt simple: toți am intrat în Biserică pe aceeași Cale, prin Hristos, îndeplinind aceleași condiții, pocăința și credința, și toți trebuie să fim folositori în Trup.

2. Biserica: Casa Dumnezeului celui viu (Efes. 2:19, 22; 1 Tim. 3:15)

Când Biblia definește Biserica drept casă a lui Dumnezeu, are în vedere aspectul de familie al Bisericii. 

Pe de o parte, când vorbim de componența Bisericii, ne referim la oamenii mântuiți, oamenii născuți din nou pe care Petru îi numește ,,pietre vii” (1 Petru 2:4, 5). 

Când îi scrie lui Timotei, Pavel este foarte precis și îl învață cum să se poarte în casa lui Dumnezeu (1 Tim. 3:15). Cei ce ajung la nivelul de maturitate spirituală prezentat de Scriptură au un același comportament creștin, fie că este vorba de Casa Dumnezeului celui viu, fie că este vorba de „afară”.

3. Biserica: Templul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu (1 Cor. 3:9, 16, 17)

Asemănarea Bisericii cu un Templu, prin prezența lui Dumnezeu acolo, îi conferă solemnitate și măreție. Prezența slavei lui Dumnezeu impune oricărui participant reverență, teamă și respect. La punctul acesta, putem remarca două aspecte importante: sfințenia (1 Cor. 3:17) și proslăvirea (1 Cor. 6:19–20).

4. Biserica: Mireasa lui Hristos (Efes. 5:25–30)

Biblia prezintă relația dintre Hristos și Biserică făcând asemănarea dintre un bărbat și o femeie în actul căsătoriei. În Efes. 5:25–30, ni se explică modul în care Hristos a iubit Biserica și, prin analogie, se face o recomandare bărbaților ca să-și iubească nevestele în același fel. 

Două aspecte ne motivează în acest sens: venirea Mirelui și înfățișarea Miresei. Domnul Isus Hristos este prezentat în Noul Testament drept Mirele care urmează să vină și care trebuie așteptat în mod corespunzător (Matei 25:1, 5, 6). În Apoc. 19:7–9 ni se vorbește despre ,,Nunta Mielului” și, implicit, despre Mireasa sau soția Lui care s-a pregătit. Felul deosebit în care Domnul Hristos Își pregătește Mireasa pentru nuntă, ne determină să acceptăm să fim modelați de El, fiindcă descrierea acelei înfățișări ne onorează (Efes. 5:26, 27).

5. Biserica: ogorul lui Dumnezeu (1 Cor. 3:5–9) 

Biserica este și acel teritoriu pe care se desfășoară lucrările (activitățile) intenționate de Dumnezeu. Pe ogorul lui Dumnezeu toți au ceva de făcut și este loc, disponibilitate și nevoie pentru ca toți să lucreze. Menționăm și aici două aspecte asupra cărora trebuie să reflectăm: pentru cine lucrezi și cum lucrezi?

Alte denumiri sau metafore care descriu Biserica:

6. Adunarea lui Dumnezeu (Matei 18:20; Psalm 82:1)

7. Poporul lui Dumnezeu (1 Petru 2:10; Apoc. 21:3; Psalm 144:15)

8. Preoție sfântă și împărătească (1 Petru 2:5–9)

9. Împărăția lui Dumnezeu (Apoc. 1:6; Luca 17:20–21)

10. Stâlpul și temelia adevărului (1 Tim. 3:15)

11. Turma lui Dumnezeu (Psalm 100:3; Ioan 10:11, 16)

 II. Scopul Bisericii lui Hristos

Mărturisirea de credință a Cultului Creștin Baptist din România prezintă la secțiunea Biserică următoarele:

În limba greacă, cuvântul pentru Biserică (Ekklesia) a însemnat o adunare a celor chemați de acasă și de la afacerile lor ca să se ocupe cu chestiuni de interes public. Acest cuvânt a fost adaptat pentru a numi nu numai Biserica Universală, ci și o Biserica Locală, organizată și independentă, a urmașilor lui Hristos dintr-o localitate, care se întruneau pentru închinare. Biserica locală, după învățătura Noului Testament, este unitatea voluntară a unui grup de credincioși dintr-o localitate, născuți din nou și botezați pe baza mărturisirii personale a credinței lor în Domnul Isus Hristos, ca Mântuitorul lor. Ei se unesc împreună cu scopul de a se închina lui Dumnezeu, de a se zidi sufletește, de a păstra curată credința și învățătura creștină – potrivit cu învățătura Noului Testament – și de a colabora la propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu. La început, Biserica se întrunea în case particulare.

Scopul Bisericii lui Hristos poate fi concretizat în slujirea necondiționată a credincioșilor în fața lui Dumnezeu și lucrarea creștină cu dedicare față de cei nemântuiți. Scopul  Bisericii este slujirea lui Dumnezeu ( 1 Cor. 1:20–31, Efes. 3:10, 1 Petru 2:9).

Cum se realizează aceasta?

1. Slujirea lui Dumnezeu prin închinare

Închinarea este scopul suprem al Bisericii. Pentru că Dumnezeu este gelos în ceea ce înseamnă slăvirea Sa, poporul Său ar trebui în mod înțelept să aibă permanent o dorință vie de glorificare și înălțare a Creatorului (1 Cor. 6:20; 10:31).

De ce ar trebui ca Biserica să aibă drept scop al existenței ei închinarea față de Dumnezeu?

Pentru că Dumnezeu a decis ca menirea Bisericii să fie tocmai de a aduce laudă „slavei harului Său” (Efes. 1:4–6); același lucru îl repetă apostolul Pavel în versetele 11 și 12 (Efes. 1:11–14). Tot apostolul Pavel îi îndrumă, de această dată pe cei din Colose (Col. 3:16), să fie mulțumitori lui Dumnezeu în inima lor; acesta este încă un motiv de închinare la adresa lui Dumnezeu.

Cum ar putea fi sigură Biserica de împlinirea scopului pentru care există?

Domnul Isus anunță, pe când se afla în Samaria, că adevărații închinători pe care Tatăl îi dorește, I se vor închina în Duh și în adevăr. Asta înseamnă că nu orice închinare este spre slava lui Dumnezeu, ci doar aceea care este în Duhul lui Hristos și în adevărul pe care Tatăl Îl proclamă. Închinarea adevărată Îi atribuie lui Dumnezeu ceea ce merită: laudă în cuvânt și în comportament! Atenția în închinare este cerută, pentru a fi siguri că dăm lui Dumnezeu ceea ce merită, așa cum merită, căci altfel Dumnezeu va aduce pedeapsa peste cei ce nu I se închină înțelept și corect (2 Tes.1:11–12; Evrei 12:28).

Închinarea adevărată necesară include înălțarea lui Hristos, așa cum Tatăl L-a înălțat pe Fiul prin acordarea numelui mai presus de orice nume (Fapte 5:31; Fil. 2:9). Hristos este înălțat mai presus de ceruri (Evrei 7:26), iar în slavă răscumpărații vor înălța prin laudă Numele lui Hristos (Apoc. 4:9–11; 5:12, 13; 7:11, 12). Până ajungem însă acolo, Biserica lui Hristos are mandatul din partea lui Dumnezeu de a sluji aici, pe pământ, ca laudă slavei Sale!

Când ar trebui să ne închinăm lui Dumnezeu?

Desigur, închinarea nu trebuie să fie condiționată de împrejurări! Nicio încercare, sau problemă, sau necaz, sau orice altceva nu ar trebui să ne oprească din a ne bucura de Domnul mântuirii noastre (Rom. 5:1–3; Fil. 2:17).

Închinarea din Biserică nu este doar un moment de tranziție spre alte activități, ci în ea se împlinește scopul major al existenței Trupului lui Hristos! Doar în El, Dumnezeu ne-a rânduit spre a sluji ca „laudă slavei Sale” (Efes. 1:12).

2. Slujirea lui Dumnezeu prin zidire

Scriptura are menirea de a-i hrăni sufletește pe cei credincioși și de a-i maturiza prin edificare sau zidire în credință. În 1 Corinteni 14, apostolul Pavel descrie o întâlnire a credincioșilor formată din cântare, învățătură, descoperire etc, toate fiind făcute „spre zidirea sufletească”. Aceeași idee este preluată și în 1 Tesaloniceni 5:11. O astfel de zidire sau edificare a credincioșilor are loc prin lucrarea Cuvântului (Fapt. ap. 20:32; 2 Tim. 3:16, 17).

Cum se realizează zidirea credinciosului?

În niciun caz credinciosul nu se poate zidi singur, ci Dumnezeu a dat daruri în Biserică spre folosul altuia, spre zidirea Bisericii lui Hristos, de aceea putem afirma fără să greșim că edificarea credinciosului se face prin Biserică care este Trupul lui Hristos! Menționăm câteva forme de zidire care trebuie să fie prezente în Biserică: 

• Dragostea fiecăruia față de ceilalți frați ai lui (Rom. 12:10; 1 Tes. 3:12);

• Trăirea în pace a credincioșilor între ei (Rom. 12:16; 1 Tes. 5:13);

• Primirea cu bucurie a altor credincioși (Rom. 15:7);

• Sfătuirea reciprocă (Rom. 15:14; Col. 3:16);

• Purtarea reciprocă de sarcini (Gal. 6:2);

• Vorbirea în adevăr (Col. 3:9);

• Facerea binelui (1 Tes. 5:15).

Toate acestea (și desigur multe altele) au ca scop zidirea Bisericii lui Hristos, pentru împlinirea scopului pentru care Dumnezeu a lăsat Biserica, și anume, acela nu doar de a aduce pe oameni la credința mântuitoare, ci și de zidire reciprocă a credincioșilor, spre desăvârșire (Coloseni 1:28).

Apostolul Pavel, în explicarea darurilor pe care Domnul le-a lăsat în Biserică, clarifică scopul lor ca fiind acela de a desăvârși sfinții, în vederea zidirii trupului lui Hristos, spre a ajunge la statura de om mare sau matur în Hristos (Efeseni 4:11–13).

3. Slujirea lui Dumnezeu prin evanghelizare

La înălțare Sa la cer, Domnul Isus a dat ucenicilor misiunea de a face alți ucenici din toate neamurile, aceasta fiind principala slujire pe care o are Biserica față de lume (Matei 28:18–20). Dacă față de Dumnezeu Biserica are scopul de a-I da lauda care se cuvine, iar față de frații în credință de a ne zidi unii pe alții în învățătura curată, față de lume avem mandatul de a câștiga suflete prin evanghelizare. 

Ucenicii Domnului Isus L-au urmat cu scopul de a deveni pescari de oameni, care, la rândul lor, să facă ucenici (Fapte 2:47; 14:21). Zelul de a-i evangheliza pe necredincioși a fost cel care i-a determinat pe primii creștini să fie recunoscuți ca oameni ce au avut un dor deosebit în răspândirea cunoașterii lui Isus (Fapte 5:28).

De ce ar trebui credincioșii să manifeste zel misionar în evanghelizare?

• Pentru că cei credincioși au speranța salvării veșnice (Tit 1:2; Ioan 3:16);

• Pentru că cei credincioși știu unde duce neacceptarea lui Hristos ca Domn și Mântuitor (2 Cor. 5:11, 20; Evrei 9:27).

Noul Testament prezintă evanghelizarea ca fiind una din prioritățile nu doar a liderului creștin, ci a tuturor mădularelor care alcătuiesc Trupul Bisericii lui Hristos (2 Tim. 4:5; 1 Petru 2:9).

III.  Concluzii

Privind în Scriptură la termenii prin care este definită Biserica, înțelegem cât este de important să trăim în așa fel încât să fim identificați ca parte a Trupului lui Hristos.

Am văzut apoi scopul existenței Bisericii lui Hristos în lume, unul care este întreit și are de‑a face cu Cel care este Creatorul și Capul Bisericii, are de-a face cu credincioșii ce formează Biserica și are de-a face cu lumea nemântuită în care există azi Biserica.

Nu putem spune că doar una din aceste laturi ale scopului Bisericii este mai importantă, ci ar trebui să fim deopotrivă interesați de o închinare adevărată și plăcută, de dorința de a ne zidi unii pe alții conform voii Lui Dumnezeu, și de a ne implica tot mai mult în ducerea veștii bune celor nemântuiți.

IV.  Aplicații

• Să nu uităm că Biserica este a lui Hristos și a nimănui altcuiva (vezi 1 Cor. 1:12, 13).

• Având în vedere metaforele prin care Scriptura descrie Biserica, să ne străduim să arătăm prin viața noastră că suntem parte a Trupului lui Hristos, Mireasa lui Hristos, Poporul lui Dumnezeu, Casa Dumnezeului celui Viu.

• Apartenența la Trupul lui Hristos înseamnă că noi trebuie să ne însușim scopul pe care Dumnezeu l-a gândit pentru Biserică.

• Să nu uităm că aducem permanent slavă lui Dumnezeu prin viața, trăirea și mărturia noastră.

• Să nu uităm să ne îndemnăm unii pe alții la dragoste și la fapte bune.

• Să nu uităm să ne implicăm în câștigarea de suflete pentru Dumnezeu.


autor: Valentin Sfercoci, pastor, Biserica Creștină Baptistă „Speranța”, Oravița, jud. Caraș-Severin