Explicații biblice 6 ianuarie

Data: 6 ianuarie 2019

Titlul lecției: Cina Domnului – un simbol profund

Text: Matei 26:26-29

Verset de aur: Matei 26:26

Ideea centrală: Prin trupul frânt al lui Isus Cristos, eliberarea a înlocuit robia. Prin sângele vărsat al lui Isus Cristos, iertarea a înlocuit judecata. 

Scop: Să ne învețe semnificația profundă a elementelor Cinei Domnului.

Explicații contextuale și exegetice:

În seara de dinaintea patimilor sale, Domnul Isus stă la masă cu ucenicii, sărbătorind Paștele evreiesc (26:17). Pâinea și vinul care erau consumate în timpul mesei pascale aveau deja un simbolism consacrat (e.g., m. Pesaḥ 10.4-5), dar Isus le oferă o nouă interpretare (26:26-28). 

Atunci când pâinea era împărțită la masa de Paște, onoarea acesta revenindu-i gazdei, era ceva comun ca acesta să ofere și o explicație legată de pâinea care tocmai se frângea. Iar explicația era oferită sub forma unei ziceri ce parafraza textul din Deut. 16:3: „Aceasta este pâinea întristării pe care au mâncat-o părinții noștri când au ieșit din Egipt”. În loc să rostească aceste cuvinte la rândul Lui, conform tradiției, Domnul Isus oferă o nouă simbolistică pâinii frânte: „acesta este trupul Meu” (26:26). În trupul Său care se va frânge, asemeni pâinii, Isus va purta „întristările” robiei noastre: „El ne-a adus din robie la libertate, din întristare la bucurie, din bocet la sărbătoare, din întuneric la lumină și din aservire la răscumpărare.” Evreii din antichitate obișnuiau să exclame aceste adevăruri de Paște (vezi Haggadah), celebrând intervenția salvatoare a lui Dumnezeu. Tocmai aceasta a realizat Domnul Isus, prin frângerea trupului Său. Întristarea robiei a fost înlocuită de bucuria răscumpărării. 

(O scurtă paranteză cu privire la formularea „Aceasta este pâinea întristării…”: când luau pâinea, evreii din vremea lui Isus nu considerau că mănâncă literalmente o pâine veche de milenii, aceeași cu pâinea consumată de generația Exodului. Pentru ei, verbul „a fi” constituia o invitație la a pătrunde în simbolistica evenimentului. Pornind de la această observație contextuală, putem deduce că ucenicii nu aveau motive întemeiate să interpreteze formularea „acesta este trupul Meu” în sens literal. Oricum, dezbaterile pe marginea semnificației verbului „a fi” în Mat. 26:26 sunt oarecum artificiale; cel mai probabil, construcția aramaică folosită de Isus nu a avut verb: „Acesta, trupul Meu.”)

În timpul mesei pascale erau consumate patru pahare de vin, fiecare pahar având câte o însemnătate. În Evanghelia după Luca, de pildă, Isus face referire la două astfel de pahare: paharul al doilea și al treilea (Lc. 22:17-20). Paharul al treilea conținea, probabil, vin amestecat cu apă încălzită, pentru a imita căldura sângelui unui miel recent sacrificat, și anume mielul pascal. Bând din paharul acesta, evreii își aminteau că viața le-a fost cruțată în fața judecății lui Dumnezeu, pe baza sângelui mielului fără cusur (Ex. 12:1-28). În timp, paharul al treilea a ajuns să fie numit „paharul binecuvântării/binecuvântat”. Acesta este paharul pe care l-a luat Domnul Isus (cf. 1 Cor. 10:16) și l-a dat ucenicilor, oferindu-i o nouă semnificație: „acesta este sângele Meu, sângele legământului cel nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor.” Sângele lui „Cristos, Mielul nostru de Paște” (vezi 1 Cor. 5:7, NTR) ne este izbăvitor în fața judecății lui Dumnezeu. Prin acest sânge, binecuvântarea înlocuiește urgia. Mai mult, sângele Lui constituie baza „unui nou legământ”: „Nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinții lor, în ziua când i-am apucat de mână să-i scot din țara Egiptului” (Ier. 31:32). În Mat. 26:28, avem o aluzie la Ier. 31:31-34, text în care profetul anunță scrierea Legii lui Dumnezeu direct pe inima celui iertat de păcate (Ier. 31:33-34). Doar vărsarea sângelui lui Isus Cristos face posibilă împlinirea acestei profeții. 

(După ce paharul al treilea a fost băut, Isus întrerupe ritualul mesei pascale și vine cu ucenicii în Ghetsimani (26:30). Paharul al patrulea, care simboliza cupa mâniei lui Dumnezeu, este băut [în sens figurat] doar de Isus, nu și de către ucenici: „depărtează de la Mine paharul acesta…” (Mat. 26:39). Pentru ca noi toți să bem paharul binecuvântărilor lui Dumnezeu, El singur a băut cupa mâniei lui Dumnezeu.) 

În contextul sărbătorilor iudaice, consumul de vin exprima bucuria împlinirii și speranța eschatologică (cf. 1 Enoh 10:19; 2 Baruch 29:5). Domnul Isus, însă, face un jurământ de abstinență: nu va mai bea din rodul viței până în momentul revederii cu răscumpărații Săi (26:29). Atunci bucuria va fi deplină și speranța își va găsi împlinirea.  

Aplicații:

1) Nici un credincios nu ar trebui să se apropie de elementele Cinei Domnului fără să mediteze, în prealabil, la însemnătatea lor (26:26, 28). Cu cât conștientizează mai mult semnificația pâinii și a vinului, cu atât mai profund va deveni momentul Cinei pentru participant.

2) Realizarea unui moment profund la Cină va avea un anumit impact emoțional. Cu cât meditezi mai adânc la ce a însemnat trupul frânt și sângele vărsat, cu atât emoțiile vor fi mișcate. Ar fi, însă, trist ca momentul Cinei să însemne doar emoții trecătoare. Faptul că, în Evanghelia după Matei, nimeni nu plânge după Isus, în contextul patimilor Sale (Mat. 26:30-27:66), este sugestiv. Jertfa lui Isus pe cruce nu cere, în primul rând, un răspuns emoțional, ci schimbarea întregului mod de viață (cf. Rom. 6:6-13). Astfel, participarea la Cina Domnului înseamnă mai mult decât reacții  emoționale care se instalează repede și trec la fel de repede: ea trebuie să conducă spre decizii care schimbă viața de zi cu zi a credinciosului.

3) Credincioșii baptiști sărbătoresc Cina Domnului o singură dată pe lună. Această decizie a fost luată pentru a păstra echilibrul între continuitate și consistență. Trebuie să sărbătorim Cina Domnului suficient de des pentru a-i da continuitate (cf. Lc. 22:19; 1 Cor. 11:24-26) și suficient de rar pentru a nu goli momentul Cinei de semnificație, transformându-l în ritual fără profunzime. O sărbătorire săptămânală ar crește pericolul banalizării Cinei. 

4) Sărbătoarea Cinei Domnului trebuie să cuprindă și această dimensiune a nerăbdării și bucuriei revederii lui Isus (cf. Mat. 26:29; 1 Cor. 11:26). Ea nu trebuie să conțină doar comemorarea melancolică a morții Domnului Isus, ci și exprimarea bucuriei învierii și a speranței revenirii Sale.  

Sugestii practice:

1) Cina Domnului nu trebuie sărbătorită în grabă: lăsată la finalul slujbei duhovnicești și luată contra-cronometru. Graba face imposibilă profunzimea.

2) Înainte de împărțirea elementelor Cinei, ar fi indicat să li se amintească participanților semnificația acestora și să li se ofere câteva momente de liniște, pentru a putea medita și individual la ce reprezintă pâinea și vinul. 

3) La finalul Cinei Domnului, ar fi indicat ca bisericile să intoneze imnuri care exprimă bucuria învierii lui Isus Cristos sau speranța revenirii Sale.

Întrebări pentru discuții:

1) Ce reprezintă pâinea frântă și paharul cu rodul viței, pe care Isus le împarte ucenicilor la masa de Paște? 

2) Care credeți că sunt avantajele sau dezavantajele sărbătoririi Cinei Domnului o singură dată pe lună? 

3) Privind la exemplul bisericii din Corint (1 Cor. 10:16-17; 11:17-34), ce pericole ne pândesc atunci când luăm Cina fără a-i păstra semnificația?  

Amiel Drimbe, Institutul Teologic Baptist București