Data: 16 decembrie
Tema: Conduita creștinului în biserică și societate
Text: Romani 12:1-13:14
Verset de aur: Romani 12:1-2
Ideea centrală: Justificarea prin credință nu este doar o chestiune de doctrină sau de teorie, ci este fundamentul pentru un comportament nou, duhovnicesc, după valorile și principiile Împărăției lui Dumnezeu.
Scop: Să identificăm, să aprofundăm și să punem în practică principiile și valorile vieții credinciosului justificat prin credință, așa cum le descoperim în Romani capitolele 12 și 13, înțelegând că neprihănirea lui Dumnezeu trebuie să fie manifestată concret și specific în viața celui credincios.
Observații contextuale și exegetice:
Pentru a descoperi, aprofunda și aplica principiile și valorile unei vieți noi trăite prin credință, este nevoie întâi să înțelegem dinamica Epistolei către Romani, dinamică descoperită în două din expresiile pe care apostolul Pavel le folosește în introducerea epistolei: cap. 1:7…”chemați să fiți sfinți”, și cap. 1:17 „…prin credință și care duce la credință”… Pornind de la aceste două expresii, înțelegem contextul în care Pavel vorbește despre justificarea prin credință: acesta nu este doar un concept teoretic sau pozițional, ci și unul practic, pragmatic, care duce la transformarea vizibilă a celor care sunt justificați. Dacă în primele 11 capitole apostolul Pavel detaliază dogmatic problema sfințeniei și a credinței, în ultima parte a epistolei sale acesta dezvoltă implementarea practică a dogmelor și vorbește despre procesul și progresul sfințeniei și al credinței în viața celui justificat.
Principiile practice de manifestare a neprihănirii celui credincios, așa cum sunt prezentate în Romani 12 și 13, pot fi grupate concret după cum urmează:
1. Raportarea credinciosului față de Dumnezeu 12: 1-2
Îndemnul apostolului cu privire la relația credinciosului față de Dumnezeu are în vedere motivația „îndurării lui Dumnezeu”. După cum Dumnezeu a dat totul pentru ca noi să avem parte de justificare și noi suntem chemați să dăm totul, „pe noi înșine”, ca jertfă. Trupul, în contextul înțelegeri vechi-testamentale, reprezenta totalitatea vieții și activităților unui om. Completarea pe care Pavel o face în versetul 2, „să nu vă potriviți chipului veacului acestuia”, întregește ideea că un om justificat de Dumnezeu prin credință nu mai trăiește pentru el, ci se conformează complet cu voia lui Dumnezeu. Pentru ca închinarea față de Dumnezeu să nu fie una superficială, Pavel completează jertfa trupului, din versetul 1 cu „înnoirea minții”, în versetul 2 – predarea și consacrarea față de Dumnezeu sunt totale – metamorfoza interioară generează dedicare exterioară și – împreună – predare față de Dumnezeu. În contrast cu Legea lui Moise, jertfa nou testamentală nu moare pentru Dumnezeu, ci trăiește pentru Dumnezeu – Pavel folosește expresia „jertfă vie” pentru a sublinia contrastul.
2. Raportarea credinciosului față de sine însuși 12: 3-5
Una dintre marile întrebări existențiale este „cine sunt eu?”. După cum se prezintă și Pavel în introducerea epistolei, noi suntem robi ai lui Dumnezeu, iar tot ceea ce suntem și facem este prin „harul care ni s-a dat”. Asta ne conduce la o imagine corectă față de noi înșine – identitatea noastră, capacitățile noastre, poziția noastră în trupul lui Hristos, etc. nu sunt altceva decât expresii ale harului nemeritat al lui Dumnezeu. Potrivit cu acest concept Pavel îndeamnă la „simțiri cumpătate”, adică la echilibru și realism în autodefinirea noastră.
3. Raportarea credinciosului față de ceilalți credincioși 12: 6-16
Odată ce un credincios realizează cui trebuie să fie consacrat și cine este el, urmează – după logica apostolului Pavel în Romani 12 un fragment în care prezintă care este relația credinciosului cu ceilalți credincioși – fundamentul pornind din versetul 5 – „un singur trup”… „mădulare unii altora”. Esența slujirii creștine și a manifestării darurilor Duhului Sfânt o reprezintă unitatea trupului lui Hristos, adică biserica, și zidirea sau edificarea trupului. Majoritatea acțiunilor și atitudinilor prezentate de Pavel sunt imperative: „iubiți-vă”, „bucurați-vă”, „ajutați”, etc. ceea ce denotă faptul că aceste acțiuni și atitudini nu sunt opționale pentru ca relația dintre mădularele trupului să fie una duhovnicească și să exprime harul lui Dumnezeu. Conceptul cheie care înglobează acțiunile și atitudinile credinciosului este cel de responsabilitate față de fiecare mădular din trupul lui Hristos.
4. Raportarea credinciosului față de cei necredincioși 12: 17-21
Versetele 17-21 prezintă contrastul cu principiul vechi-testamentar „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”. Pavel îndeamnă pe credincioși să nu întoarcă rău pentru rău, ci să facă bine (kala – frumos, în sensul de nobil, onorabil) și să păstreze armonia cu cei necredincioși care le fac rău. Chiar dacă armonia nu este întotdeauna posibilă, cei credincioși trebuie să facă tot ce ține de ei pentru a fi oameni ai păcii, lăsând răzbunarea în seama lui Dumnezeu. Imaginea introdusă de Pavel prin „cărbunii aprinși” face apel la un ritual antic în care o persoană își arăta părerea de rău și recunoașterea vinovăției prin purtarea pe cap a unui vas cu cărbuni aprinși. Cu alte cuvinte, Pavel îndeamnă pe credincioși să se poarte în așa fel cu necredincioșii încât aceștia să realizeze singuri că au greșit și apoi să își exprime vizibil părerea de rău. Imperativul final din versetul 21 evidențiază ispita constantă a răului și nevoia continuă de atenție cu privire la mijloacele de luptă împotriva răului.
5. Raportarea credinciosului față de autorități 13:1-7
Contextul de viața al creștinilor din Roma este unul mai special decât al altor creștini din imperiul roman. În funcție de raportarea acestora față de autorități, puteau da semnalul că sunt niște răzvrătiți sau că sunt adepții unui cult care luptă împotriva autorității imperiale. În plus, creștinii din Roma cunoșteau concret modul de viață al autorităților și aveau cele mai întemeiate motive să nu stea sub autoritatea unui sistem imoral și idolatru. Cu toate acestea, Pavel militează pentru supunere din mai multe motive: supunerea față de autorități vine din ascultarea de Dumnezeu, din moralitatea creștină (nu au motive să se teamă, v. 3), din înțelegerea suveranității lui Dumnezeu (v. 1, 4) și din nevoia de împlinire a responsabilităților civice cu privire la taxe și impozite (v. 7). Ascultarea față de autorități este limitată de autoritatea supremă a lui Dumnezeu (Fapte 4 :19).
6. Raportarea credinciosului față de principiile de moralitate tradiționale 13: 8-10
Unul dintre contrastele cele mai puternice pe care le reiterează Pavel în text, v. 8, raportat la Legea vechi-testamentară, este că adevărata împlinire a Legii nu este una ritualică, ceremonială, exterioară, ci în dragoste. Dragostea este elementul care desăvârșește împlinirea Legii. Aici înțelegem că audiența lui Pavel este una mixtă, evrei și neamuri, dar și că spiritul iudaizatorilor ajunsese și la Roma și exista pericolul la moralitatea credincioșilor să nu mai fie fundamentată în harul justificator, ci în necesitatea împlinirii Legii. Expresia „dragostea este împlinirea Legii” reliefează substratul fundamental al harului lui Dumnezeu: harul este atât manifestarea dragostei lui Dumnezeu pentru noi, cât și a manifestării dragostei noastre pentru Dumnezeu și pentru ceilalți.
7. Raportarea credinciosului față de viitor 13: 11-14
Neprihănirea fundamentată pe har are și o componentă care ține de viitor – expresia „mântuirea este mai aproape” face parte dintr-un concept mai larg și reprezintă momentul în care Hristos va reveni pentru a pune capăt istoriei. Mântuirea din trecut are de-a face cu neprihănirea în baza lucrării lui Hristos la Calvar, mântuirea prezentă are de-a face cu sfințirea noastră prin credință și ascultare, iar mântuirea viitoare are de a face cu desăvârșirea – glorificarea noastră la momentul revenirii în slavă a lui Hristos. Credinciosul justificat prin credință își trăiește viața în sfințenie în perspectiva mântuirii viitoare, dezbrăcați de fire și îmbrăcați în Hristos.
Aplicații:
Ca aplicații concrete ale principiilor observate în text, pot fi menționate următoarele:
1. Raportarea la Dumnezeu este o problemă de „totul sau nimic”. Închinarea, slujirea și sincronizarea cu voia lui Dumnezeu sunt chestiuni de consacrare totală. În raport cu Dumnezeu nu există credincioși cu jumătate de normă, ci doar cu normă întreagă.
2. Un credincios răscumpărat prin har trebuie să trăiască o smerenie profundă și constantă, conștient că tot ce este și tot ce are vine de la Dumnezeu. Dependența de Dumnezeu este sursa unei imagini de sine biblice, sănătoase și rodnice pentru credincios. Conștient că nu este nimic fără Dumnezeu și că tot ce are este de la Dumnezeu, va prețui statutul pe care îl are și se va raporta mai mult la Dumnezeu decât la oameni.
3. Slujirea credinciosului nu este o chestiune de daruri naturale, de ereditate sau de dezvoltare personală seculară, ci o slujire fundamentată pe darurile Duhului și pentru un scop bine definit – unitatea trupului lui Hristos și zidirea acestuia.
4. Relaționarea credinciosului cu ceilalți credincioși nu este o opțiune, ci o necesitate. Un credincios nu se poate dezvolta singur, ci doar în relația cu trupul lui Hristos, biserica, prin exercitarea și manifestarea diversității darurilor în trup.
5. Supunerea față de autorități este o dovadă de civism, dar și de înțelegere a suveranității lui Dumnezeu. Dumnezeu nu numai că este în control, dar este un Dumnezeu al rânduielilor în orice domeniu al vieții, inclusiv al vieții sociale.
6. Împlinirea principiilor și elementelor de moralitatea religioasă fără motivația și înțelegerea dragostei față de Dumnezeu și față de aproape nu este cu nimic mai presus de strădania celor care au trăit sub Lege.
7. Perspectiva credinciosului trece dincolo de istoria acestei lumi – nădejdea vie a revenirii lui Hristos și așteptarea răsplății îl ține pe cel credincios departe de provocările acestei lumi și pregătit pentru întâlnirea cu Hristos.
Sugestii practice:
1. Analizează cât din viața ta o trăiești cu adevărat pentru Dumnezeu, inspirat și motivat de îndurarea pe care El ți-a arătat-o: cât timp, energie, resurse materiale, talente și înzestrări îi sunt efectiv puse pe altar ca jertfă.
2. Descoperă care îți sunt darurile date de Duhul Sfânt și caută modalități practice prin care să slujești celorlalți și să zidești mai mult trupul lui Hristos. Evaluează-ți slujirea și vezi care sunt aspectele care pot fi îmbunătățite pentru o slujire mai eficientă.
3. Evaluează situațiile în care ești provocat de cei necredincioși și stabilește-ți un mod de reacție față de provocările lor. Descoperă moduri noi prin care să poți face bine celor care îți fac rău.
4. Încurajează-i pe alți credincioși, prin mărturia personală și prin mesaje concrete, să fie buni cetățeni ai patriei, nu numai ai cerului. Du-ți principiile și valorile spirituale și în spațiul civic.
5. Privește la sacrificiul trăirii din vremea de acum prin perspectiva mântuirii viitoare, a momentului revenirii lui Hristos. Încurajează și pe alții în această direcție.
Întrebări pentru discuție:
1. Care este motivația centrală a trăirii unei vieți noi, cu principii și valori diferite? De ce este ea suficient de puternică pentru a te duce în punctul la care să îi dai totul lui Dumnezeu?
2. Cum este posibil ca un credincios justificat prin credință să mai fie ispitit să aibă o imagine greșită despre sine? Care sunt consecințele unei percepții de sine greșite?
3. Care sunt câteva modalități practice prin care să îi slujești pe ceilalți credincioși? Cum poate slujirea ta să aducă mai multă unitate și mai multă zidire trupului lui Hristos?
4. În care domenii ești cel mai vulnerabil să fii lovit de cei răi: imagine, finanțe, familie, poziție socială? Cum reacționezi atunci când ești lovit? Ce ar trebui sa faci pentru a reacționa conform harului pe care l-ai primit?
5. De ce nu este simplu și ușor să te supui autorităților statului? Care sunt cele mai mari provocări în relația cu statul și autoritățile?
6. De ce vorbește Pavel despre dragoste ca despre „împlinirea Legii”? Care este sensul Legii pentru credinciosul justificat prin credință?
7. Prin ce mijloace un credincios se păstrează „treaz” în așteptarea revenirii lui Hristos? Care sunt ispitele firii pământești care îl pot distrage pe un credincios de la ținta lui?
8. Cum se poate „îmbrăca în Hristos” un credincios? Care sunt evidențele practice și specifice ale acestei îmbrăcări?
Pastor Florin Iosub,
Biserica Creștină Baptistă „Harul”, Cărpiniș,Timiș.
