Data: 22 Octombrie
Tema: Condițiile spirituale ale reconcilierii
Text: Filimon 1-7
Verset de aur: Filimon 6
Ideea centrală: Credința, dragostea și slujirea constituie condiții spirituale premergătoare necesare pentru o lucrare de reconciliere creștină.
Scop: Să-i ajute pe credincioși să-și evalueze experiența lor spirituală, convertire și slujire, înainte de a deveni mediatori ai unor conflicte între cei credincioși.
Observații contextuale si exegetice
Epistola către Filimon este cea mai scurtă epistolă scrisă de Apostolul Pavel existentă astăzi în forma unui singur capitol. Aceasta a fost scrisă în jurul anului 60 d.Hr. de către apostolul Pavel (v.1). Acesta era întemnițat în Roma (v.1,9,23), în lanțuri (v.10,13), și scrie epistola aproape în același timp cu epistolele către Efeseni și Coloseni (Col.4:9). Timotei este cu apostolul Pavel la momentul scrierii acestei epistole. Destinatarul este Filimon, unul dintre colaboratorii lui Pavel în lucrare (v.1), care avea în casa lui Biserică (v.2), fiind considerat unul dintre liderii bisericii din Colose. În ce privește statutul social, Filimon, a fost un om bogat care avea sclavi, dar care L-a cunoscut pe Domnul prin apostul Pavel (v.19). Expresia „tu însuți te datorezi mie“(v.19) este considerată de către unii din cercetătorii Scripturii ca fiind o referire la experiența de convertire a lui Filimon, fără a fi cunoscute împrejurările exacte în care a avut loc aceasta, dar, probabil, este legată de timpul petrecut de Pavel la Efes (F.A. 19:31; a se vedea Col. 2:1 – Pavel nu a vizitat Colose). Prenumele de Filimon, destul de cunoscut printre Romani, înseamnă „afectuos” în limba greacă, un derivat al lui filema – „sărut”.
Tema principală a acestei epistole este rugămintea apostolului Pavel de a-l ierta și pune în drepturi pe Onisim, un sclav evadat care se convertise la creștinism în urma predicării lui Pavel. Se pare că Onisim l-a jefuit pe Filimon și apoi a plecat la Roma. Deci, putem numi epistola către filimon „o scrisoare de recomandare” sau „o scrisoare de reconciliere”.
Ca și oricare altă scrisoare, epistola către Filimon, are o introducere (v.1-7), un cuprins (v.8-22) și o încheiere (v.23-25). Aceasta este o scrisoare în mod deliberat retorică, un stil de vorbire sau scriere specific persoanelor educate din antichitate, folosit pentru a-i convinge pe alții să-și schimbe comportamentul sau atitudinea. Pe lângă aceasta se mai poate observa că Pavel folosește o metodă de argumentare cunoscută în zilele acelea, formată din exordium sau apelul de început (v.4-7), urmat de argumentul principal sau prezentarea dovezilor (v.8-16), iar apoi în final avem peroratio sau sumarizarea acestui caz (v. 17-22).
Introducerea conține informații sumare despre autor și destinatar (v.1-2): salutul (v.3), rugăciune și aprecieri (v.4-7). Așa cum Pavel îl menționează pe Timotei alături de el în scrierea acestei epistole, tot așa găsește cu cale să menționeze alături de Filimon, pe care îl descrie ca „tovarășul nostru de lucru”, alte două persoane Apfia și Arhip. Se crede că soția lui Filimon a fost Apfia (Filimon 1:2); și Arhip (Filimon 1:2) a fost, fără îndoială, fiul său, calificat drept „tovarășul nostru de luptă”. Din Coloseni 4:17 aflăm că Arhip a avea o slujire de o anumită importanță în Colose, poate prezbiter sau evanghelist, sau altă slujire, nu putem spune cu siguranță. Salutul adresa lui Filimon este unul frecvent folosit de Pavel în epistolele sale (v.3).
Apostolul Pavel recurge la o rugăciune de mulțumire pentru Filimon. Motivele acestei mulțumiri sunt două: credința și dragostea lui Filimon (v.4-5). Dar, el adaugă și o cerere care se îndreaptă tot în aceste două direcții, și anume, credință și dragoste (v.6-7). Rugăciunea este ca Filimon să aibă o credință care se arată prin fapte, fapte care să „arate tot binele care se face între noi în Hristos”. Rezultatul dragostei lui Filimon a fost faptul că „inimile sfinților au fost înviorate”.
Aplicații
1. Reconcilierea se realizează în contextul creștin de conlucrare și comunitate. Apostolul Pavel în această introducere pune accent pe buna conlucrare dintre slujitori și pe implicarea familiei în slujirea bisericii. Acolo unde există relații bune, acolo se pot discuta și rezolva anumite aspecte relaționale complicate.
2. Reconcilierea se bazează pe credința în Domnul Isus care se arată prin fapte. Aceste fapte pline de bunătate trebuie arătate între cei credincioși. Astfel, credința nu lucrează doar în relația cu Domnul, ci ea lucrează și în relațiile dintre noi.
3. Reconcilierea se bazează pe dragoste, care trebuie să fie inclusivistă („față de toți sfinții”) și să aducă în inimile celorlalți învioare. O atmosferă de bucurie și încurajare este rezultatul unor credincioși care practică dragostea lui Dumnezeu.
Sugestii practice
1. Fă o listă cu persoanele pe care crezi că le poți numi „tovarășul meu de lucru” sau cu persoanele pentru care tu ești „tovarășul lor de lucru“. Dacă nu poți să identifici aceste persoane, fie din lipsa de slujire, fie din pricina unui abordări independente a slujirii, roagă-te Domnului să-ți arate ce trebuie să faci în lucrare și împreună cu cine.
2. Evaluează împreună cu membrii familiei tale în ce măsură sunteți implicați în lucrare și în ce măsură sunteți deschiși pentru părtășia cu ceilalți credincioși în casa voastră.
3. Într-un spirit de rugăciune și cercetare înaintea Domnului verifică impactul pe care credința ta și dragostea ta îl au în adunarea celor credincioși.
Întrebări pentru discuție
1. Care sunt expresiile din acest text pe care apostolul Pavel le folosește pentru a numi colaboratorii săi de lucrare?
2. Care sunt cele două elemente importante din salutul acestei epistole? Cum le-ai defini pe fiecare?
3. Ce rol are rugăciunea în relația dintre doi credincioși? Cum contribuie ea la dezvoltarea unei relații?
4. Care sunt cele două elemente importante care ar trebui să caracterizeze pe un credincios și biserica lui Dumnezeu?
5. Cum se măsoară credința autentică în Domnul Isus?
6. Cum se măsoară, potrivit acestui text, dragostea adevărată?
Păstor Daniel Fodorean (Biserica Baptistă Nova Vita,
Constanța)
