Familia trebuie definită în Constituţie ca fiind căsătoria dintre bărbat şi femeie, poziţie de altfel îmbrăţişată de majoritatea covârşitoare a românilor. Această poziţie este reflectată de iniţiativa cetăţenească de modificare a Constituţiei, care nu are nevoie de alte amendamente în Parlament.
Modificarea Constituţiei nu afectează în niciun fel drepturile şi libertăţile de care se bucură cetăţenii acestei ţări, iar orice fel de alt demers derivat nu intră în atenţia susţinerii pentru referendumul iniţiat de cei peste trei milioane de cetăţeni. Demersul nu este împotriva cuiva, neingrădind în vreo formă alte drepturi sau libertăţi, ci este un demers pentru ceva, respectiv pentru familie, care este nucleul de baza al societăţii. De altfel, Codul Civil deja definea familia în acest fel, fără să afecteze drepturilor mamelor sau taţilor care, dintr-un motiv sau altul, au ajuns să-şi crească singuri copiii.
Ben-Oni Ardelean, deputat în Parlamentul României