1

Chemarea Siberiei

Au trecut peste 10 ani de când slujim aici. Am avut multe bucurii și binecuvântări în acest timp, dar nu a fost aproape niciodată ușor. Am trecut și prin multe încercări, lupte, greutăți și prin perioade cu îndoieli și întrebări: „Doamne, chiar ne vrei aici?!”. Astăzi Dumnezeu prin Cuvânt (și cel scris, și prin „rema” – cuvântul Lui direct și personal) mi-a confirmat încă o dată: „Da, Marius, acela este locul în care vă vreau să fiți acum!”.

Mi-a mai confirmat-o și prin discuția cu Serghei din această dimineață. Am ajuns aseară târziu la Irkutsk (450 km din Ulan-Ude, pe partea sud-vestică a Lacului Baikal, în jur de 1 milion de locuitori, unul din cele mai mari orașe din Siberia). Am tras să dorm la o biserică într-o sală de școală duminicală. Aici se pregătește pentru vineri și sâmbătă o conferință regională pentru bărbați. După vreo 4 ore de somn, m-am trezit pe la 5,30 și nu mai puteam să adorm. Am ieșit pe hol și acolo m-a întâmpinat Serghei: „Pe tine te-am așteptat aseară și n-ai mai ajuns! Român, da?”. Mi-a întins o cană de ceai și de acolo înainte – părtășie! E din Zveozdnîi (Înstelat), la 1.000 km spre nord. Căzuse în patima beției prin 1992, atunci când într-un singur an au murit și mama, și tata (tatăl împușcat de unul din cei mai buni prieteni, la beție). Acum mai bine de 5 ani l-a întâlnit pe Iura, păstorul din zonă. După o vreme a fost de acord să vină în Centrul de Reabilitare de lângă Irkutsk. Dumnezeu la eliberat de dependență și de peste trei ani trăiește cu El. În sat doar el și încă o femeie sunt creștini. Merge la adunare într-o biserică dintr-un orășel învecinat, Ust-Kut, unde sunt 12 membri. Se bucură ca un copil de posibilitatea de a fi la conferință, de a se întâlni și încuraja pe Cale cu alți frați!
Unul din oamenii din sat care sunt deschiși la Evanghelie e mătușa lui, sora mai mare a mamei. I-a fost mamă după ce a rămas orfan, locuiesc încă împreună. Mi-a povestit că într-o dimineață a auzit-o rugându-se în camera ei: „Doamne, eliberează/scapă satul nostru de patimile beției și curviei!”. I-a zis pe urmă: „Mătușă, dar tu te rogi să scape Dumnezeu satul de tine! Tu te rogi și te gândești la alții, dar trăiești cu un bărbat cu care nu sunteți căsătoriți legal, beți, etc.” Deși trecuse ceva timp de la rugăciune, era încă revoltat că ea se ruga așa. Până la urmă împreună am ajuns la concluzia că nu-i o rugăciune chiar rea: eliberează Dumnezeu satul de beție și curvie, o eliberează și pe mătușa!
I-am povestit și despre cum am crescut eu într-o familie de pocăiți într-un sat unde mai erau doar încă câțiva ca și noi în perioada comunistă. Cum mă presau învățătoarea, iar mai apoi profesorii să nu mai merg la adunare, că oricum Dumnezeu nu există! Prietenii la fel (sau își băteau joc). L-am îndemnat să nu descurajeze și ne-am rugat împreună.
Apoi m-am întors în „camera” mea și m-am gândit: „Doamne, uneori m-am simțit nefolositor și în plus aici, în Siberia, toți anii aceștia. Dar chiar dacă doar pentru astfel de întâlniri ne-ai fi chemat aici, Îți mulțumesc!”.

Eu nu pot să rămân la conferința de bărbați. În acest weekend (16-17 aprilie) în Ulan-Ude este și o conferință pentru femei. Am hotărât că de data asta la conferință va merge Adriana, iar eu voi rămâne acasă cu copiii (unul din inconvenientele că bunicile nu-s pe-aproape ca să le rogi să vină să stea cu ei!).

MOTIVE DE MULȚUMIRE

pentru că avem Cuvântul Lui, prin care Dumnezeu ne vorbește, călăuzește, învață, mustră, îndreaptă și echipează;
pentru că El ne confirmă chemarea și ne încurajează în misiunea de aici;
pentru Serghei și felul în care Dumnezeu lucrează în viața lui;

MOTIVE DE RUGĂCIUNE:

Pentru bărbații și femeile care vor participa la cele două conferințe (pentru bărbați în Irkutsk și pentru femei în Ulan-Ude), conferințe care vor avea loc în acest weekend; ca Dumnezeu să le vorbească clar și direct tuturor, iar ei să „aibă urechi să asculte ce spune Duhul”, iar apoi să fie împlinitori cu fapta a celor auzite;
Pentru Naomi-Teodora, care în ultimul an a fost mereu bolnavă (dureri de cap și spate, migrene, oboseala, somnolență, etc.). Ea a fost lovită pe bicicletă pe trecerea de pietoni de o mașină în mai anul trecut, apoi am avut accidentul cu mașina din decembrie și ne gândim uneori că sunt urmări ale acestor evenimente. Analizele ce le-am făcut până acum sunt normale, dar starea persistă). Din acest motiv anul acesta școlar a lipsit destul de mult la școală. Între 20-28 aprilie va avea examene (un fel de capacitate la noi – limba rusă-22, geografie-23, matematică-25 și științe sociale-28). Le dă mai repede decât colegii ei pentru că, după trei ani de când nu am mai fost în țară, pe la mijlocul lui mai ne pregătim să plecăm spre România).
Pentru pregătirile de plecare. Pentru planificările ce le facem cu co-lucrătorii de aici pentru perioada cât vom lipsi, dar și pentru planificarea perioadei de vară de „acasă”, unde sperăm să ne vedem cu mulți dintre voi.
Ne gândim să venim cu mașina și trebuie făcute încă diferite reparații la ea pentru a fi pregătită pentru un drum așa lung.

Marius Giura

Revista Crestinul Azi

One Comment

  1. Domnul sa te binecuvanteze frate Marius Giura. Din ce parte a tarii te tragi?

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.