M-a sunat astăzi un vechi prieten și mi-a sugerat că ultimul meu mesaj public, adresat Președintelui Iohannis, a fost prea imperativ și tranșant. Pe de altă parte am văzut multă dezamăgire, față de abordarea Președintelui, la unii dintre cei care au lăsat comentarii pertinente la articolul meu. Poate că am fost prea tranșant, dar scopul mesajului meu a fost să atrag atenția că există o așteptare cu privire la o implicare mai activă din partea Președintelui. Îmi dau seama că situația este complexă, iar Președintele nu poate spune tot ce gândește și sunt convins că nu este simplu să fii Președintele unei țări. În plus, eu cred că îi pasă de fiecare cetățean român, dar nu înțeleg de ce nu își exprimă public interesul domniei sale față de familiile rămase fără copii în Norvegia.
Vreau, însă, să clarific câteva lucruri:
1. Eu nu regret alegerea făcută în noiembrie 2014. Cred că atunci Dumnezeu ne-a călăuzit pe cei mai mulți pentru a face o alegere înțeleaptă.
2. Sfânta Scriptură ne învață „cui datorați cinstea, dați-i cinstea”, așa că eu voi continua să am același respect pentru Președintele nostru, chiar și atunci când am așteptări prea mari. Am avut aceeași atitudine și față de foștii președinți ai României democratice.
3. De asemenea, pentru că Sfânta Scriptură ne învață să ne rugăm pentru „cei înălțați în dregătorii”, voi continua să mă rog pentru Președintele nostru și voi continua să provoc creștinii să-l susțină în rugăciune.
Mă rog ca Dumnezeu să oprească abuzurile statului asistențial norvegian și să pună capăt dramei familiei Bodnariu, familiei Nan si a celorlalte familii de români afectate de politica Barnevernetului! Mă rog ca Dumnezeu să onoreze eforturile noastre mărunte în favoarea acestor părinți îndurerați! Mă rog ca Dumnezeu să-i binecuvânteze pe românii de pretutindeni! Mă rog ca Dumnezeu să binecuvânteze România și pe Președintele nostru!
Pastor Samy Tuțac
