0

Pediatrie si credinta

hannah gayMedic pediatru la Centrul Medical al Universității din Mississippi (UMMC), Hannah Gay a devenit cunoscută pentru tratarea și vindecarea unei fetițe nou născute infestată cu virusul HIV. Povestea ei a fost reluată de agențiile de presă din întreaga lume și nu a trecut neobservată nici de către media din România.

Interesul lui Hannah pentru această boală nu a apărut neapărat din dorința ei de a găsi un tratament de vindecare ci mai degrabă din dorința de a realiza tot ce este mai bun pentru copii; totodată, credința și compasiunea au fost și sunt principii călăuzitoare pentru viața lui Hannah.

„[Credința] influențează fiecare aspect al muncii sale. Hannah slujește prin tot ce atinge. Slujirea ei este susținută și călăuzită de rugăciune”, mărturisește Paul Gay, soțul lui Hannah. „Afecțiunea, dragostea pe care ea o are pentru familie și copii, dedicarea ei, toate provin din credința ei.”
Hannah Gay, împreună cu soțul ei Paul, au slujit acum 25 de ani ca reprezentanți ai Convenției Baptiste de Sud în Cornul Africii, peninsulă în care virusul HIV începuse să prindă rădăcini.

Acum familia Gay sunt membri activi în Biserica Baptistă Trace Ridge din Ridgeland, unde predau cursuri de învățare a Scripturii elevilor din școala primară. În timpul slujirii lui Hannah în Cornul Africii, când SIDA începea să devină o epidemie, soțul acesteia a făcut o declarație către Baptist Press. „[Apăruse] un număr masiv în Uganda și în Kenya de persoane infectate cu HIV. Era în desfășurare o muncă titanică în Uganda de a încerca să se țină în frâu această problemă masivă. O treime din populația adultă a Ugandei era infectată cu HIV la acea dată” a spus Paul.

Apoi guvernul  a realizat ce rol poate juca credința în controlul acestei boli. „Conducerea lor a spus….există un element în stoparea infecției cu HIV pe care guvernul nu este pregătit să-l mânuiască. ONG-urile, organizațiile religioase trebuie să asigure acel element” a spus el. „Ei au recunoscut că a existat un element de credință, un element moral în bararea creșterii și fluxului acestei boli. Așadar, a fost o mare deschidere manifestată de autorități.”
Munca vastă a lui Hannah în infecția cu HIV pediatrică a început după ce cuplul s-a întors în Mississippi. Hannah s-a angajat la divizia de pediatrie ce se ocupă cu boli infecțioase a UMMC pentru a ajuta implementarea unui program timpuriu de prevenire a transmisiei cu HIV de la mame la nou-născuți.
Într-un interviu dat CNN-ului după primul succes avut în tratarea fetiței infestată cu HIV, Hannah Gay spune că implicațiile totale a unui singur caz nu sunt clare. „Voi lua un timp să studiez și să văd dacă putem repeta acest rezultat și la alți bebeluși înainte să spunem că Da, avem un tratament precis„ a declarat Hannah. „Până la acel punct, toți copiii, precum și adulții, care se află sub un tratament bun și care își controlează [infecția] trebuie să rămână la acel tratament.”

Revista Crestinul Azi

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.