Doru Neamtu, romanul acuzat in Statele Unite de incalcarea legislatiei datorita faptului ca a predicat intr-un loc public a fost, conform declaratiilor aparatorului sau, achitat.
Redam mesajul transmis de avocatul său, după câștigarea procesului.
Dumnezeu a raspuns copiilor sai, si s-a aratat Atotputernic astazi in tribunalul din Tempe. Fratele nostru Doru Neamtu a fost achitat de orice incalcare a legii! Judecatoarea a decis ca nu exista nici o evidenta ca Doru a incalcat vreo lege atunci cand l-a predicat pe Isus si a respins si anulat “cazul” impotriva lui Doru. Dosarul lui Doru va fi corectat, si nicio urma nu va ramane de arestul lui nedrept.
Ce mare har! Ce mare Dumnezeu! Raspunsul vostru fenomenal la apelul de rugaciune m-a coplesit si umilit. Am intrat in tribunal astazi constient de faptul ca mii si mii de razboinici in rugaciune sunt in spatele nostru. Dumnezeu ne-a dat liniste, pace, intelepciune si curaj, iar la momentul potrivit ne-a daruit victoria finala.
“Daca Dumnezeu este pentru noi, cine va fi impotriva noastra? Cine va ridica para impotriva alesilor lui Dumnezeu?” (Rom. 8:31,33).
Doru este fericit sa fie achitat si abia asteapta sa vina Vineri seara, cand se va afla pe acelasi colt de strada predicand dragostea lui Dumnezeu cu si mai multa ravna.
Va multumesc pentru rugaciunile si incurajarile voastre! Dragostea si Credinciosia voastra, cat si sprijinul sacrificial pe care multi dintre voi il acordati misiunii CLAR – Liberty Counsel, fac aceste victorii posibile pentru copiii lui Dumnezeu.
Fie ca si in victoria aceasta, ca si in toate celelalte, Numele lui Isus sa fie laudat, glorificat si inaltat mai presus de orice nume.
Al Vostru Pentru Libertate,
Horatio G. Mihet
Anterior, Doru Neamtu a mai distribuit tractate evanghelistice, motiv pentru care a fost incatusat si transportat la o sectie de politie. Acest lucru s-a intamplat in luna septembrie a anului trecut. Conform relatarilor, Doru Neamtu este membru in Biserica Baptista Romana din Phoenix Arizona. Acuzatiile anterioare au fost similare cu cele pentru care Doru Neamtu a ajuns din nou in arest: aggressive solicitation
Mai jos puteti urmari filmul arestarii din septembrie:
Ce minunat Dumnezeu avem !…N-am maim ştiut nimic despre caz…slavă Lui !…
Ar fi trebuit sa recite niste mantra budiste sau sa propovaduiasca conexiunea cu Universul si nu ar fi avut nici o problema. Dar sa-l propovaduiesti pe Cristos in America in secolul 21? Asta da act de curaj! Lauda lui si celor ce se zbat sa-i apere pe acesti crestini!