Biserica Crestina Baptista „Harul” Lugoj, in colaborare cu Asociatia „Precept Ministries”, organizeaza miercuri, 26 decembrie, ora 13, o noua editie a sarbatorii „Craciunul orfanilor”.
La evenimentul ce va avea loc la sala Teatrului Municipal „Traian Grozavescu” sunt invitati copiii din Centrele de Plasament din Lugoj si Gavojdia. Acestia vor sustine un program special de colinde si scenete despre nasterea Mantuitorului.
Initiatorii evenimentului sunt pastorii: Gigel Olariu-vicepresedinte al Asociatiei „Precept Ministries” si Ionel Tutac-secretarul general al Uniunii Baptiste. La finalul evenimentului toti copiii vor primi cadouri din partea organizatorilor.