Într-o sâmbătă, acum mulți ani, Domnul Isus era un cadavru. Acesta nu este un lucru natural.
Problema este că moartea ni se pare ceva natural. Naturalismul darwinian, alături de multe alte filosofii presupun că moartea este punctul final al vieții. Evanghelia creștină susține tocmai contrariul privind moartea ca pe un invadator străin în lumea noastră, un blestem datorat căderii edenice și o strategie a unui duh dușmănos de a zdrobi umanitatea purtătoare de chip al lui Dumnezeu. (Ev. 2:14-15)
În Scripturi, moartea este personificată ca dușman, de fapt este ultimul dușman care va fi pus sub tălpile triumfătorului Rege Isus (1 Cor. 15:24-26).
Moartea, în toate formele ei, începând de la lumea animală, trecând la dezastrele „naturale” și în final la vârsta înaintată, ne arată adevărul că Dumnezeu nu conduce universul prin mediatorii Săi umani, așa cum a intenționat inițial.
În zilele noastre, toți oamenii îmbătrânesc, se îmbolnăvesc și mor. Despărțirea trupului de suflet este un act violent care produce o ruptură față de scopul inițial al Creației când Dumnezeu a insuflat viață omului creat din țărână. Când un om moare, trupul se întoarce în țărâna pământului, o contradicție evidentă în cadrul creației.
Există totuși un OM, care nu datorează morții plata păcatului. El nu poate fi acuzat de Stăpânitorul lumii acesteia deoarece doar El are conștiința curată înaintea tribunalului divin. El nu mai este demult un cadavru.
Învierea lui Isus este primul val al unei contrarevoluții care va înfrânge tirania morții și domnia satanică pentru totdeauna.
La urma urmelor, moartea nu este ceva natural.
