0

Unitate pentru misiune

william-carey-1-sizedÎn anul 1761, într-un sat mic din Anglia, s-a născut William Carey. Ucenic fiind la un pantofar localnic, Carey începe să studieze limba greacă de unul singur. Ulterior s-a apucat folosind aceeaşi metodă şi de alte limbi: italiană, ebraică, franceză şi olandeză. Find de asemenea preocupat de ştiinţele naturii, învaţă şi latina.
Intresul lui pentru misiunea mondială este stârnit de viaţa şi lucrarea lui Daniel Brainerd, misionar trimis la indienii din America. Totuşi, în anul 1785 Carey este angajat ca director al şcolii locale, iar în acelaşi timp este chemat să fie pastor în biserica baptistă din localitate. Toate aceste îndeletniciri academice şi de slujire locală, nu-l împiedică să devină din ce în ce mai preocupat de răspândirea Evanagheliei spre alte naţiuni. Astfel că în 1792, folosind pasajul din Matei 28:18-20, Carey scrie unul dintre primele materiale din lume pentru motivarea credincioşilor la misiune, cunoscut sub numele de Enquiry (trad: “O cercetare cu privire la obligaţiile creştinilor”). Ulterior, Carey a ţinut o predică pe baza textului din Isaia 54: 2-3 din care nu ne-a rămas decât cele două puncte ale schiţei: “Asteptaţi lucru mari de la Dumenzeu” şi “Încercaţi lucruri mari pentru Dumnezeu.”
Ca rezultat al acestei activităţi de motivare la misiune, în luna Octombrie a aceluiaşi an, 1792, împreună cu alte trei persoane, înfiinţează Societatea Misionară Baptistă din Anglia. Efortul lui Carey nu a rămas izolat doar la nivelul bisericii unde a slujit ca păstor ci s-a extins la nivelul întregii ţări. O astfel de unitate în lucrare nu s-a realizat fără eforturi şi dificultăţi ulterioare. Totuşi, Dumnezeu a binecuvântat viziunea lui şi mulţi misionari au fost trimişi nu de o biserică doar, ci de un grup de bisericii dornice să vadă Evanghelia răspândită până la marginile pământului.
Mai mult, influenţa lui Carey în unificarea eforturilor baptiştilor la misiune s-a extins şi pe continentul American. Datorită vizitei lui Adoriam Judson în India şi la insistenţa lui Carey, baptiştii din America au format în 1814 Departamentul American de Misiune Baptistă.
Putem concluziona că unitatea în misiune nu este un concept nou, dar pentru noi baptiştii români este un început nou. Acest început este marcat în România de o implicare demnă de urmat, și anume, aproximativ patruzeci de biserici baptiste din România (la care s-au mai adăugat şi donaţia a 3 persoane individuale) şi-au unit efortul şi au făcut sacrificii pentru ca în ziua de Rusalii (7 Iunie 2009) să se realizeze pentru prima dată la nivel naţional o colectă specială destinată misiunii mondiale. Suntem nevoiţi să recunoaştem că aşteptările noastre omeneşti au fost depăşite. Suma totală strânsă este puţin peste 30.000 Ron, ceea ce acoperă necesarul din acest an de 22.000 Ron al celor două proiecte din Serbia şi Asia Centrală. Îi mulţumit lui Dumnezeu pentru contribuţia bisericii Sale din România la misiune. De aceea, prin modul în care Dumnezeu a lucrat suntem şi mai mult provocaţi la slujirea misionară îndreptată până spre marginile pământului. Urmează așadar, ca și alte proiecte să intre în atenţia noastră iar suma rămasă va fi direcţionată exclusiv spre proiecte de misiune internaţională ce vor fi decise ulterior.
Suntem încrezători că rezultatul iniţiativei Departamentului de Misiune din cadru UBR poate convinge, fără echivoc că, lucrând împreună, rezultatele sunt mai mari decât lucrând separat. În acest context dorim să oferim din nou posibilitatea slujirii împreună, dar de data aceasta pentru nevoi din România. În acest scop, invităm bisericile dornice să fie parte la lucrarea de misiune din România, să ne scrie pentru a le putea pune la dispoziţie materialele necesare promovării proiectului de misiune internă, din Oltenia.
Toată slava să-i fie adusă Lui pentru partea pe care o aduce fiecare biserică la înaintarea Evangheliei, atât în România cât şi până la marginile pământului.

Alexandru Vlaşin
Coordonator Departament de Misiune,
misiunebaptista(a)gmail.com

Revista Crestinul Azi

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.