R: Peter bine ai venit în România. Poţi să ne povestești câteva lucruri despre tine, familia şi despre interesele tale?
Peter Mead: Sunt căsătorit. Eu sunt din Anglia, iar soţia mea este din America. Sunt căsătorit de zece ani cu Melanie şi avem patru copii, trei fete şi un băiat, iar acum locuim în Anglia unde lucrăm cu o organizaţie misionară. Acolo avem un rol liber, eu mă ocup de instruirea şi predarea în bisericile locale şi şcolile biblice, dar fac lucrul acesta şi la conferinţe şi evenimente misionare. Sunt foarte implicat în biserica noastră locală din sudul Angliei. Acum suntem ocupaţi şi cu un proiect de formare a unui program de instruire de şase luni pe care sperăm să-l lansăm în 2011. Va fi un studiu de ucenicizare şi un program de pregătire pentru lucrare. Am terminat facultatea în Anglia după care am plecat la Multnomah Biblical Seminary din Portland, acolo am terminat două masterate, apoi am mers la Gordon-Conwell Theological Seminary şi m-am înscris în programul Doctor of Ministry avându-l ca mentor pe Haddon Robinson. Deci, ca să vorbesc în termenii intereselor mele, predicarea a devenit una dintre principalele mele preocupări. Din rostirea şi din studierea ei am ajuns să înţeleg cât de importantă este ea pentru viaţa bisericii, pentru a ajunge la cei nemântuiţi şi, deasemenea, pentru a pune împreună toate aspectele studiilor mele. Cred că predicarea este un subiect critic şi cred că m-am îndrăgostit de ea.
R: Poţi să-mi spui ceva despre rolul predicării în ultimii ani; crezi că acesta s-a schimbat având în vedere că predicatorul întâmpină noi probleme? Este acest rol diferit de cel pe care l-ai cunoscut în trecut?
P. M: Da, cred că în unele aspecte s-a schimbat. În sensul că mediul şi cultura în care predicăm s-a schimbat iar asta modifică, într-o oarecare măsură, modul în care predicăm. Dar, în acelaşi timp, problema culturii a rămas aceeaşi, problema păcatului şi a separării de Dumnezeu încă există. Iar problemele pe care oamenii le întâmpină în biserici, într-un sens, au rămas aceleaşi: pe de o parte tendinţa noastră spre legalism şi pe de altă parte spre harul ieftin. Cred că rolul pastorului este de a face oamenii să înţeleagă şi să experimenteze o relaţie cu Dumnezeu. Nu cred că acest rol se va schimba vreodată. Totuşi, modul şi stilul în care comunicăm s-a schimbat. De exemplu, în urmă cu 50 de ani în Anglia, atunci când oamenii predicau foloseau un stil, o tonalitate şi un vocabular diferit de cel pe care îl foloseau în viaţa obişnuită, respect asta însă, dacă un predicator ar face lucrul acesta în zilele noastre oamenii nu ar avea încredere în acel predicator. Un predicator trebuie să fie autentic şi deschis, să fie un bun comunicator, dar conţinutul mesajului trebuie să rămână acelaşi.
R: Poate un pastor să folosească mijloacele media, cum ar fi internetul, radioul, televizorul, pentru a transmite mesaj său către comunitate?
P.M: Cred că nu ar trebui să ne fie teamă de ele. Scopul tău ca predicator nu este acela de a te promova şi a te face cunoscut, ci acela de a-L servi pe Dumnezeu. Cred că este un lucru bun ca mesajul pe care îl predici să poată fi accesat pe internet sau transmis la radio şi astfel să ajungă şi la alţi oameni. Însă există şi un pericol de a considera predica la distanţă ca fiind la fel de eficientă ca cea faţă în faţă, iar eu nu cred că acest lucru este adevărat. Există o legătură între predicator şi oamenii care stau în faţa lui care nu poate fi reprodusă cu ajutorul internetului, radioului etc. Cred că este nevoie şi de una şi de alta. Primirea unor reacţii este cea mai nouă tendinţă, în unele locuri asta ar însemna ca în timpul mesajului să ai un feedback rapid prin Twitter pentru ca predicatorul să primească întrebări în timp ce predică. În unele cazuri şi situaţii pericolul este acela ca în studierea unui pasaj mesajul să aibă parte de prea multă interacţiune, iar un alt pericol, pe care l-am văzut mult prin folosirea powerpoint-ului, este acela că, din cauză că tehnologia a devenit accesibilă, unii nu o folosesc în scopul de a fi folositoare mesajului pe care vor să-l prezinte. Unii cred că, dacă ai o poză pe ecran sau dacă ai un ecran, asta înseamnă că mesajul este mai eficient, dar în realitate nu este aşa. Am văzut oameni care au acordat acestui instrument o mare importanţă, folosind-ul ca pe o scurtătură spre textul predicii.
R: Dar dacă powerpoint-ul este folosit ca un mijloc de a prezenta schiţa predicii?
P.M: Intenţia ta ca predicator este să-i ajuţi pe oameni să înţeleagă cele trei puncte principale ale mesajului tău, dacă vrei să afişezi pe ecran punctul principal într-o propoziţie poate fi şi asta un lucru eficient. Cât despre aplicaţii, aş prefera ca oamenii să rămână cu ideile principale ale mesajului şi cu aplicaţiile sale decât să ţină minte cele trei sau patru puncte ale ciornei mele. Schiţa este pentru mine şi nu pentru ei. De aceea eu nu-mi pun ciorna pe ecran. Dar poţi folosi powerpoint-ul, uneori o imagine poate fi eficientă pentru sublinierea ideii principale. Sau, dacă în timpul citirii unui pasaj faci referire şi la un alt pasaj, în loc să-i pui pe oameni să-l caute poţi să pui împreună pasajele pe ecran. Eu personal nu aş afişa pe ecran pasajul principal deoarece aş prefera ca oamenii să se uite la el în Biblie pentru a-l vedea în cadrul contextului său.
R: Care primul lucru de care ţii cont atunci când pregăteşti o predică?
P.M: În principal, în prima jumătate de oră a pregătirii unei predici nu încerc decât să mă gândesc la ce vrea să spună pasajul. Pasajul primează.
R: Ce vrea să transmită pasajul audienţei sau ţie personal?
P.M: Nici una nici alta, ci ceea ce a vrut să spună cel ce a scris acest pasaj, şi cum a fost înţeles acesta de audienţa originală. Astfel, în prima jumătate de oră a procesului de pregătire mă întorc oarecum în timp, ajung la punctul de a-l înţelege; şi prin această înţelegere nu mă refer la a găsi o propoziţie care să rezume cu exactitate întreg pasajul. În timp ce mă pregătesc şi studiez pasajul trebuie să spun că mă gândesc la viaţa mea şi la cum lucrează acesta în mine, dar apoi încep să mă gândesc şi la viaţa oamenilor care îl vor asculta, ce situaţii întâmpină, cu se se confruntă, care sunt provocările şi întrebările lor. Apoi mă gândesc cum să combin pasajele şi să formez un mesaj. Nu este vorba doar de oameni, ci încep de la acel pasaj ca apoi să-l las să lucreze în inima lor.
R: Acesta este un lucru bun şi potrivit atunci când cunoşti audienţa, dar ce faci atunci când eşti invitat într-o altă biserică unde nu cunoşti problemele şi necazurile cu care se confruntă oamenii de acolo?
P.M: Un pastor care predică în biserica lui săptămână de săptămână ar trebui să cunoască oamenii. Atunci când sunt invitat într-o altă biserică am în vedere două aspecte în ceea ce priveşte audienţa. În primul rând problemele sunt aceleaşi peste tot, nu trebuie să fiu un expert pentru a şti ce probleme au oamenii. Deci, ăsta ar fi primul lucru de care ţin cont în mesajul pentru ei. În al doilea rând, predicatorul trebuie să înveţe să pună întrebări. De exemplu, dacă sunt invitat undeva, eu pun întrebări celui care m-a invitat cu privire la biserică şi la oameni, ce fel de biserică şi ce fel de oameni sunt acolo. Am ajuns uneori chiar la începerea serviciului divin, totuşi am putut să-mi dau seama de unele probleme aruncând o privire asupra oamenilor şi mi-am direcţionat uşor mesajul în aşa fel încât să ating şi acele aspecte. Atunci când vizitez o biserică, în primele minute dinainte de mesaj sau de începerea serviciului, preocuparea mea este să încerc să cunosc oamenii de acolo şi nu aceea de a mă ruga. Nu vreau pur şi simplu să mă duc într-o cămăruţă, să îmi închid ochii şi să mă rog. Asta nu înseamnă că rugăciunea nu este importantă, ci doar că atunci este şansa mea de a cunoaşte acei oameni.
R: Care sunt cele mai mari probleme cu care noua generaţie de păstori se confruntă?
P.M: În generaţiile trecute puteai face referire la povestiri biblice şi oamenii le cunoşteau, dar acum oamenii nu le mai cunosc. Aşa că predicarea este văzută ca o provocare. Câteva din aspectele negative ale postmodernismului constau în provocări precum păstrarea adevărului. Aceasta este o provocare în sensul de a vedea dacă un mesaj cu autoritate se transformă într-un mesaj distractiv. Dacă predica ta se bazează solid pe Biblie, Duhul Sfânt lucrează şi oferă inspiraţie.
R: Mai sunt şi alte observaţii pe care vrei să le faci?
P.M: Da, un lucru ar fi influenţa pe care o are predicatorul în studierea Bibliei. Predicatorul întotdeauna culege versete de pe tot cuprinsul Bibliei şi nu ar trebui să ne surprindă faptul că oamenii din biserică nu ştiu să studieze Biblia din moment ce ne văd pe noi procedând astfel. Un alt lucru la care trebuie să ne gândim este acela că trebuie să împărtăşim textul Scripturii ţinând cont de limba greacă originală în care a fost scris. Motivaţia ta trebuie să fie aceea de a adăuga autoritate în ceea ce spui. Din această perspectivă, din moment ce nu poţi face asta, înseamnă că nu poţi să-ţi studiezi nici propria Biblie. De aceea cred că predicatorul trebuie să înveţe să studieze şi să ştie cum să motiveze pe cei ce-l ascultă. Cum am spus şi zilele trecute, pastorii nu trebuie să iasă niciodată în evidenţă pentru a impresiona pe oameni.
Ruben Ologeanu
Discuția a avut loc în cea de-a doua zi a Conferinței Langham Expository Preaching care a avut loc la Șelimbăr între 9-12 Septembrie 2009.
Peter Mead scrie frecvent pe pagina www.biblicalpreaching.net
