0

Cei care boicotează referendumul pentru căsătorie își testează ignoranța

Sunt uimit de raportarea la referendumul pentru căsătorie a unor oameni pe care-i respect foarte mult. Acești oameni din mediile universitare, din mediile culturale sau artistice, din mediile de afaceri, din presă sau din zona politică ignoră faptul că demersul pentru modificarea unui articol din Constituție, inițiat de „Coaliția pentru Familie”, este susținut de toate cultele religioase din România, cât și de un număr impresionant de cetățeni. 

Prin discursul anti referendum și prin apelurile la boicot acești oameni nu doar s-au poziționat împotriva unui demers democratic susținut de milioane de cetățeni, ci se dovedesc a fi exponenți ai elitelor progresiste globaliste, a căror agendă cuprinde distrugerea familiei, inclusiv a familiilor lor. În plus, le sugerez să-și amintească povestea celui care arunca cu bumerangul și nu pricepea de ce se tot întoarce și-l lovește în cap.

Noi, cei care susținem acest demers constituțional nu am cerut nici exterminarea unor minorități sexuale, nici pedepsirea lor pentru ceea ce fac ei în privat și nici nu i-am numit fanatici sexualizați. Noi doar ne dorim ca în România căsătoria să nu fie redefinită conform unor agende progresiste, ci să rămână așa cum a gândit-o Creatorul. 

Susținerea valorilor creștine nu este fanatism și nici întoarcere în Evul Mediu. Fanatism este modul tendențios în care o minoritate extrem de activă și gălăgioasă încearcă să-și legifereze prin forță preferințele. Atunci când ethosul unui popor este călcat în picioare și batjocorit, abordarea este vrednică de Evul Mediu.

Teoretic noi toți știm că referendumul este un exercițiu democratic, dar în realitate considerăm că este util doar în cazul temelor dorite de noi. Este libertatea fiecărui cetățean să voteze conform conștiinței lui, absurde sunt apelurile la boicotarea referendumului, mai ales când tu însuți pregătești lansarea unui astfel de demers. Cu siguranță bumerangul va lovi în alte inițiative bune, dar acum ignoranța sau prostia le-a tulburat unora perspectiva.

Samy Tuțac

Revista Crestinul Azi

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.