Data: 22 noiembrie 2020
Secțiunea a IV-a; Lecția a VII-a
Tema: Rolul mărturiei personale în misiunea Bisericii
Text: Faptele apostolilor 26:1–29
Verset cheie: 1 Corinteni 11:1
Ideea centrală: Biserica Domnului Isus Hristos își împlinește cu eficiență misiunea de a duce Evanghelia în întreaga lume, atunci când fiecare credincios își ia în serios chemarea de a fi un martor plin de îndrăzneală al Lui.
Scopul lecției: Motivarea credincioșilor de a-și asuma rolul de martori ai Domnului Isus Hristos și instruirea lor prin prezentarea unui model biblic de mărturie personală.
Fără îndoială, la începutul cărții Faptele apostolilor descoperim metoda prin care Biserica urma să-și îndeplinească vocația ei misionară: Ci voi veți primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului. (Fapt. ap. 1:8). Accentul cade, așadar, pe mărturia personală, aceasta fiind un fir roșu care străbate întreaga carte (1:8, 22; 2:32; 3:15; 5:32; 10:39, 41). Misiunea Bisericii și mărturia credincioșilor merg mână în mână.
Fiecare credincios în parte este chemat să fie un martor al Domnului Isus Hristos, iar textul din Faptele apostolilor 26:1–29 ne oferă exemplul apostolului Pavel și ne detaliază modul în care el a procedat atunci când și-a prezentat mărturia înaintea împăratului Agripa. Din mărturia apostolului putem desprinde câteva principii esențiale, valabile și pentru noi astăzi.
1. Viața înainte de convertire (vs. 4–12)
Apostolul Pavel își începe discursul în 26:2–3, cu ceea ce în retorică se numește captatio benevolentiae („câștigarea bunăvoinței”, vezi și 24:2, 3). Acest lucru nu înseamnă nicidecum că Pavel va face apel la sofisme și jumătăți de adevăruri. Dimpotrivă, un aspect de bază atunci când vorbim despre viețile noastre înainte de convertire este cel al sincerității, atât în ce privește rătăcirea noastră spirituală, cât și depravarea inimilor noastre.
Pavel amintește de faptul că este iudeu și fariseu (vs. 4–5), el căutând să fie pe placul lui Dumnezeu prin încadrarea în „cea mai strictă partidă” a religiei iudaice. Faptul acesta l-a dus, însă, în rătăcire spirituală. Mai mult, apostolul accentuează, fără să se ascundă, starea deplorabilă a inimii sale (vs. 9–12). Depravarea spirituală s-a manifestat în mod vizibil în relațiile sale cu semenii, exact acolo unde, de fapt, era necesară iubirea. Pavel nu se prezintă pe sine ca fiind un om bun, care avea nevoie de o „ameliorare”, ci ca un om care își recunoaște deschis faptele rele, inclusiv uciderea urmașilor lui Hristos. În consecință, apostolul se consideră a fi „cel dintâi dintre păcătoși” (1 Tim. 1:15).
2. Experiența convertirii (vs. 13–23)
Detaliile și circumstanțele convertirii variază de la caz la caz (la Pavel avem experiența de pe drumul Damascului, conform vs. 12–14), însă există o serie de adevăruri constante în experiența convertirii fiecărui credincios în parte. Aceste adevăruri trebuie să fie subliniate cu atenție în cadrul mărturiei personale, fiindcă ele sunt esența Evangheliei.
• Întâlnirea personală cu Isus Hristos este o realitate în viața fiecărui credincios adevărat. Pavel a avut această experiență pe drumul Damascului (vs. 13, 14). Când depunem mărturie despre convertirea noastră este necesar să explicăm modul în care Duhul lui Dumnezeu ne-a condus și pe noi spre o întâlnire lăuntrică și personală cu Mântuitorul. Noi suntem martori ai lui Hristos prin Duhul Sfânt, care vine în inimile noastre pentru a depune mărturie despre Isus (vezi Fapt. ap. 5:32).
• Identitatea și lucrarea lui Isus Hristos este următorul reper important. Pavel întreabă Cine ești, Doamne?. Întâlnirea cu Hristos ne conduce la o cunoaștere personală a Sa și, totodată, a lucrării Sale. Pavel menționează: şi anume, că Hristosul trebuie să pătimească şi că, după ce va fi Cel dintâi din învierea morților, va vesti lumină norodului şi Neamurilor (Fapt. ap. 26:23). Vedem, așadar, că Evanghelia presupune vestirea morții și învierii Domnului Isus în vederea ispășirii păcatelor tuturor acelora care se încred în El. Speranța mesianică, amintită adeseori în religia iudaică (vs. 6–8), este împlinită exclusiv prin Isus Hristos.
• Ascultarea față de Isus Hristos urmează în mod necesar după orice act de convertire spirituală autentică. Pavel primește încredințarea de a fi martor al Mântuitorului (vs. 16–18), misiune pe care apostolul o acceptă cu smerenie: De aceea, împărate Agripa, n-am vrut să mă împotrivesc vedeniei cerești. Ci am propovăduit întâi celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudeea şi la Neamuri, să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu şi să facă fapte vrednice de pocăința lor (Fapt. ap. 26:19, 20).
3. Chemarea oamenilor la pocăință și credință (vs. 24–29)
Din exemplul mărturiei personale oferit de apostolul Pavel învățăm că este importantă chemarea/invitarea oamenilor să se întoarcă de la păcatele lor la credința în Domnul Isus Hristos. Desigur, acest lucru presupune îndrăzneală din partea celui ce își depune mărturia, un curaj de a face apel direct la adresa oamenilor.
Mărturia personală nu este o simplă expunere teoretică, ci o chemare a oamenilor la Hristos, motivați fiind de propriile noastre experiențe ale convertirii. Pavel rostește cu îndrăzneală: „Fie curând, fie târziu”, a răspuns Pavel, „să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toți cei ce mă ascultă astăzi să fiți așa cum sunt eu, afară de lanțurile acestea.” (Fapt. ap. 26:29; vezi și v. 20).
Concluzii:
Niciun alt program sau proiect al Bisericii nu este mai eficient pentru misiunea ei decât mărturia personală a membrilor. Dumnezeu a rânduit ca Evanghelia să fie vestită de către cei ce sunt martorii lui Hristos, din generație în generație. Mărturia personală este cel mai bun instrument pentru misiunea Bisericii fiindcă este ceva de la oameni pentru oameni. Orice altă tehnică de comunicare este bună pentru un anumit grup de oameni, dar cu limite față de alt grup. Mărturia personală depășește acest obstacol: pe cât sunt de diverși cei care au nevoie să audă Evanghelia, pe atât sunt de diferiți martorii lui Hristos. Ei sunt de vârste diferite, cu naționalități diferite, cu statut social diferit, cu împrejurări specifice în care L-au cunoscut pe Isus Hristos etc. Mărturia personală, sub puterea Duhului Sfânt, este marea armă a Bisericii pe câmpul de evanghelizare.
Această diversitate a martorilor nu înseamnă că și mesajele lor diferă. Dimpotrivă, așa după cum am observat în această lecție, mărturia personală cuprinde câteva elemente indispensabile: relatarea despre întâlnirea personală cu Domnul Isus Hristos (convertirea), prezentarea Mântuitorului (identitatea și lucrarea Sa jertfitoare) și chemarea oamenilor la credință și pocăință.
Aplicații:
• Mărturia personală nu este un simplu act voluntar, ci un gest de ascultare față de porunca lui Isus Hristos pentru toți urmașii Săi. Trebuie, deci, să fim martori ai Mântuitorului, biruind ispita de a ne rușina de El.
• Să ne expunem mărturia personală cu iubire și sensibilitate față de interlocutorii noștri. A vorbi într-un „duh profetic” nu înseamnă să fim lipsiți de empatie față de cei pierduți în păcat.
• Căutările noastre în alte direcții sunt sortite eșecului, doar în Isus Hristos se află speranța salvării. Când expunem mărturia personală este important să subliniem că până și cei mai morali și religioși oameni au nevoie de salvare prin Domnul Isus Hristos.
• Suntem chemați să-L mărturisim pe Hristos Domnul tuturor oamenilor, indiferent de statul lor social sau de orice fel de alt criteriu de diferențiere posibil.
• Să folosim toate ocaziile de a-L mărturisi pe Domnul, atât în mod intențional, cât și spontan, în împrejurările diverse ale vieții.
autor: Costel Ghioancă, pastor, Biserica Creștină Baptistă „Adonai” București
