Archive for June, 2010

Baptiştii se pregătesc să ofere ajutor Kirghistanului

Washington (BWA) – Baptiştii au început să trimită sprijin Kirghistanului în urma recentei tulburări violente din această ţară central asiatică.

Conflictele dintre majoritatea uzbecă şi minoritatea kirghiză s-au înteţit în săptămânile recente dând naştere la lupte serioase. Au avut loc nenumărate decese şi vătămări, iar mai mult de 200 000 de persoane au fost mutate în alte locuri. Mulţi uzbeci au fugit spre graniţa cu Uzbekistanul. (more…)

„Apărător al lui Hristos” în echipa naţională de fotbal a Americii

Clarence Goodson este unul dintre apărătorii echipei de fotbal a Americii participantă la Cupa Mondială.

Crescut în Alexandria,Va., într-o familie cu valori creştine puternice Goodson a cunoscut încă de la o vârstă fragedă diferenţa dintre bine şi rău şi a fost implicat în mod activ în biserica sa locală. A fost puternic influenţat de părinţii săi, ei fiind aceia care au pus fundamentul credinţei sale în Hristos.

Toată viaţa lui a visat să devină un jucător de fotbal profesionist, astfel s-a înscris la Olympic Development Program (ODP) dar a fost eliminat din echipa locală – etapa cea mai joasă a ligii. Deşi descurajat că visele sale s-ar putea să nu se împlinească niciodată, Goodson a ştiut că Dumnezeu este credincios. Astăzi el face parte din echipa de fotbal IK Start din Norvegia.

„Cred că Dumnezeu răsplăteşte credincioşia. Dacă suntem ascultători şi Îl urmăm pe Hristos cu mintea, trupul şi sufletul nostru întreg vom primi ceea ce îşi doreşte inima noastră. Asta nu înseamnă că poţi avea orice îţi doreşti, dar dacă este în planul lui Dumnezeu pentru viaţa ta, vei primi bucurie deplină. Sunt foarte mândru să spun că astăzi, prin muncă grea şi punându-mi încrederea în Isus Hristos, sunt singura persoană din acele testări ale ODP care a ajuns în echipa naţională a Americii. Uneori credem că lucrurile sunt cât se poate de rele, însă Hristos are un plan mai măreţ stabilit pentru fiecare dintre noi,” a declarat Goodson. (more…)

Deputatul baptist Marius Dugulescu pregătește o inițiativă legislativă

Într-un interviu acordat ziarului Evenimentul Zilei, deputatul baptist Marius Dugulescu declara că pregătește un proiect de lege prin care lucrul în ziua de duminică să fie interzis acolo unde acest lucru nu presupune un tip de activitate de tip “foc continuu”. Proiectul se dorește a fi o revenire la normal și o aliniere față de cerințele similare din alte țări. În prezent există în Europa țări în care marile magazine sunt închise, iar peste ocean situația este asemănătoare.

Proiectul prevede, printre altele, interzicerea vânzării de băuturi alcoolice în zilele de duminică sau închiderea magazinelor până la ora 13 în aceeași zi. Deputatul Marius Dugulescu declară că această propunere poate da naștere unei “nsănătoșiri morale” în rândul poporului român.

.ro

O nouă viziune pentru bisericile din comunitatea Baptistă Română din America de Nord

ALPHARETTA, GA- O nouă viziune pentru bisericile din comunitatea Baptistă Română din America de Nord

La summit-ul despre plantarea de biserici române ce a avut loc la Bordul de Misiune din America de Nord s-a discutat despre o nouă viziune care se vrea atinsă. Pastorul Primei Biserici Baptiste Române din Atlanta, Ted Cocian, împreună cu alţi pastori, doreşte să dubleze numărul congregaţiilor române şi să reînvioreze comunitatea Baptistă Română din America de Nord. „Am căzut pradă bunurilor pământeşti” a spus Cocian, „Case, maşini, carieră şi visul (more…)

Seul, Coreea de Sud – Chemare la rugăciune în timpul conflictelor

Liderii creştini din Peninsula Coreană cer sprijin în rugăciune pentru tensiunile tot mai crescânde dintre Coreea de Sud şi Coreea de Nord.

În data de 26 martie, 46 de marinari de pe vasul de război Cheonan au fost omorâţi după ce un submarin din Corea de Nord a lansat un atac asupra acestuia, scufundându-l. Acesta a fost unul dintre cele mai grave dezastre militare din Coreea de Sud de la războiul coreean. Analişti politici străini sunt de părere că atacul ar fi fost (more…)