Tema: Când ni se pare că că planul lui Dumnezeu este incorect
Text biblic: Iona 4
Verset cheie: Deuteronom 32:4
Ideea centrală: Caracterul, natura și acțiunile lui Dumnezeu întrec în metode și scopuri gândurile și sentimentele noastre limitate.
Scopul lecției: Să ne învețe ce să facem cu gândurile și sentimentele noastre atunci când ni se pare că planul lui Dumnezeu este incorect.
Introducere
Cum Îl vezi pe Dumnezeu? Ai un Dumnezeu mare sau unul mic? Este acest Dumnezeu infinit sau limitat? Dumnezeul căruia I te închini are autoritate suverană pretutindeni și întotdeauna? Sau este un Dumnezeu încorsetat de opiniile, deciziile și activitățile omului? Este acest Dumnezeu plin de compasiune sau mai curând un tiran furios? Este Dumnezeul tău același cu Dumnezeul Bibliei?
Iată câteva aspecte importante de meditație pentru a ști cum să gestionăm corect frământarea cu privire la incorectitudinea planurilor lui Dumnezeu.
Explicații
Istoria lui Iona este povestea unui fugar. În capitolul 1, Iona fuge de Dumnezeu. Aceasta a fost răspunsul său la chemarea lui Dumnezeu de a merge spre Ninive. A fugit în direcția opusă. În capitolul 2, Iona fuge înspre Dumnezeu, rugându-se pentru eliberarea din burta peștelui. În capitolul 3, Iona fuge pentru Dumnezeu prin cetatea mare, cât o călătorie de trei zile, proclamând mesajul Domnului pentru cetatea păcătoasă. Iar în capitolul 4, Iona se refugiază cu încăpățânare înaintea lui Dumnezeu, tulburat de propriile frustrări.
La finalul cărții, Iona nu mai fuge de Dumnezeu, dar nici nu umblă alături de El. Capitolul 4 din cartea Iona ne învață cum să reacționăm atunci când ni se pare că planul lui Dumnezeu este incorect.
Frustrarea lui Iona
În primul verset al capitolului 4, ironia cărții atinge cote maxime. De exemplu, ai observat că tocmai prorocul lui Dumnezeu este dezamăgit când o cetate de păcătoși experimentează o reformă morală radicală și răspund pozitiv la Cuvântul lui Dumnezeu? Într-adevăr, în fața pocăinței cetății Ninive, predicatorul însuși se descurajează, se mânie și-și dorește chiar moartea (v. 3).
În versetul 2, Iona începe din nou să se roage. Aflăm acum un alt motiv pentru care a fugit încă de la început: știa că Dumnezeu este „milos și plin de îndurare” iar aceasta îl face să se plângă. Ce diferență între cele două rugăciuni ale profetului! Când s-a rugat prima dată, și-a exprimat supunerea față de puterea măreață a lui Dumnezeu. Acum, stând în afara cetății Ninive, protestează împotriva îndurării pline de compasiune a lui Dumnezeu.
Atributele divine pe care Iona le invocă sunt luate din bine-cunoscuta listă găsită în Exod 34:6–7 (vezi și Neemia 9:17, Psalm 86:15, 103:8, 145:8, Ioel 2:13–14). Iona, de fapt, nu dorește ca Dumnezeu să acționeze conform caracterului Său. Sau, cel puțin, dorește ca Dumnezeu să nu fie atât de generos în atributele Sale miloase și mai ferm în atributele Sale justițiare. Din nou, în mod ironic, Iona citează chiar lui Dumnezeu din propriul Său Cuvânt, despre propriul Său caracter și totuși dezamăgirea sa îl orbește în raport cu frumusețea lui Dumnezeu.
Una din problemele esențiale ale profetului a fost uitarea. A uitat de mila lui Dumnezeu față de el însuși. Planurile lui Dumnezeu ni se par incorecte atunci când suferim de amnezie spirituală. El a experimentat îndurarea lui Dumnezeu, dar nu se poate bucura de mila divină arătată altora. Dacă în urmă cu câteva zile a fost scăpat de la moarte tocmai datorită acestor atribute ale lui Dumnezeu (Iona 2:7–8), acum își dorește să moară când alții beneficiază de ele.
Răspunsul lui Dumnezeu
Ce va face Dumnezeu cu profetul Său? Îl va aduce într-o sesiune de consiliere, pe care, probabil, nu o va mai uita. Dumnezeu îi va adresa trei întrebări și va folosi o parabolă pentru a depersonaliza situația și a-i oferi un alt unghi. În acest capitol, Dumnezeu îi dărâmă premisa de bază conform căreia mila nu poate fi împletită cu dreptatea. Această eroare nu a putut fi eradicată prin informații suplimentare, ci doar printr-o experiență personală care-i va deschide ochii pentru a se vedea mai clar pe el însuși, pe ceilalți și pe Dumnezeu.
Așadar, Dumnezeu pune întrebări în maniera clasică a pedagogiei divine, la fel ca în grădina Eden (Geneza 3:9–13) sau în cazul lui Iov (Iov 38:2–3). Rolului acestor trei întrebări este esențial pentru înțelegerea punctului culminant al cărții. Autorul ne-a ținut în suspans până în acest moment.
a. Inspectează-ți gândirea și sentimentele în rugăciune înaintea lui Dumnezeu
Prima întrebare pentru Iona apare în versetul 4: Bine faci tu de te mânii? Din forma întrebării este clar că Dumnezeu dorește ca Iona, prima dată, să-și facă o introspecție. Când ți se pare că planurile lui Dumnezeu sunt incorecte și ai suspiciuni cu privire la caracterul Său, prima dată trebuie inspectată inima proprie. Tocmai de aceea întrebarea lui Dumnezeu din versetul 4 demască adevărata problemă a lui Iona, rădăcina păcatului său, prin acțiunea din versetele următoare.
Versetul 5 ne prezintă refugiul lui Iona, „la răsărit de cetate”. Acolo și-a făcut un adăpost confortabil pentru a vedea ce se va întâmpla cu cetatea. Ba mai mult decât atât, din cauza climei călduroase Dumnezeu rânduiește, în versetul 6, să crească un curcubete pentru a-i îmbunătăți și mai mult situația. Ironia continuă evidențiind bucuria lui Iona pentru o plantă în contrast cu mânia sa față de păcătoșii transformați. Totuși, în urma viermelui și a vântului trimis de Dumnezeu, planta moare, situația lui Iona se înrăutățește și inima sa iese la iveală din nou dorindu-și propria sa moarte (v. 8).
b. Recunoaște limitele gândirii și a sentimentelor tale în comparație cu Dumnezeu
A doua întrebare este pusă de Dumnezeu în versetul 9, având din nou în vedere dreptatea mâniei lui Iona. Dacă prima dată mânia apăruse din cauza eliberării lui Ninive, acum mânia lui Iona se îndreaptă asupra distrugerii plantei. Această întrebare este una pedagogică, folosind un raționament a fortiori („cu atât mai mult..”, vezi Matei 7:11).
Iona este ajutat de Dumnezeu să înțeleagă că planta a fost un dar. El nu și-a adus deloc contribuția pentru acel curcubete, mai ales că ea a crescut într-o singură noapte (versetul 10). Pe de altă parte, Ninive nu a apărut peste noapte, ba din contră, în sute de ani Dumnezeu este Cel care a format și susținut acest popor. Dacă sentimentele erau atât de puternice față de o plantă la care Iona nu și-a adus contribuția, cu cât mai mult lui Dumnezeu îi pasă de oamenii din Ninive creați după chipul și asemănarea Sa, prinși în stilul lor păcătos de trăire, până acolo încât nu aveau discernământ moral (nu știu să deosebească dreapta de stânga lor, vezi 2 Samuel 19:35 sau Ezechiel 22:26)?
Dumnezeu descoperă superficialitatea inimii lui Iona. Profetul s-a atașat atât de repede de ceva lipsit de suflet. Dar ignoră un popor neputincios și paralizat în stilul lor de viață păcătos. O astfel de inimă nu poate să emită pretenții înaintea Curții Supreme de Justiție divină. Iona s-a așezat singur în scaunul de judecător. A confundat distincția între creatură și Creator. Și-a arogat poziția de arbitru al vieții și a morții. A uitat cu Cine are
de-a face.
Când ți se pare că planurile lui Dumnezeu sunt incorecte, recunoaște limitele gândirii și a simțurilor tale înaintea lui Dumnezeu. El este Suveranul care are dreptul să facă tot ce dorește și cu un popor ca Ninive și cu o plantă ca și curcubetele.
c. Liniștește-ți gândurile și sentimentele prin Evanghelie ca să-L înțelegi pe Dumnezeu
Acest lucru ne duce la ultima întrebare ridicată de Dumnezeu (v. 11). De fapt, întreaga carte a fost construită înspre această întrebare finală: Și Mie să nu-Mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare…? Cu alte cuvinte, Dumnezeu îl întreabă pe Iona: „Să nu fiu Eu preocupat…?” Iona trebuie să recunoască suveranitatea absolută și libertatea lui Dumnezeu de a acționa așa cum El dorește.
Dar mai mult decât atât, verbul tradus „să nu-Mi fie milă…” nu indică doar spre drepturile Creatorului peste creație, ci și despre modul în care Suveranul le folosește. Comentatorii biblici vorbesc aici despre o exercitare în suferință, cu ochii în lacrimi, a justiției Sale iubitoare. Dumnezeu nu demontează pur și simplu tendința naționalistă și etnocentrică din inima lui Iona, ci îi descoperă propria inimă dumnezeiască. Întrebarea importantă a cărții nu este: „Cine-i Iona cu adevărat?“, ci mai degrabă „Cine-i Dumnezeu cu adevărat?”
Cartea profetului Iona ne descoperă că inima lui Dumnezeu arată îndurare nu doar față de cei slabi și neputincioși, ci și față de cei puternici și măreți (așa cum era cetatea Ninive în aceea vreme). Este ușor să arăți milă față de cei vrednici de milă, dar ce se întâmplă cu cei ce nu sunt vrednici de milă? Iată modul în care îndurarea lui Dumnezeu strălucește cu putere. Odată ce înțelegem acest adevăr teologic, inima noastră va fi transformată și capabilă de a arăta mai departe milă.
Această realitate este o constantă a caracterului lui Dumnezeu de-a lungul veacurilor. Desigur, manifestarea ei deplină s-a văzut în viața Domnului Isus, care Și-a arătat îndurarea față de cei ce nu o meritau, față de cei ce L-au respins.
Inima plină de îndurare a lui Dumnezeu se vede și în compasiunea simțită de Domnul Isus anticipând catastrofa ce avea să vină și peste cetatea Ierusalim: „Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci și ucizi cu pietre pe cei trimiși la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum își strânge găina puii sub aripi, și n-ați vrut!” (Matei 23:37) dar și în invitația făcută acelorași oameni în Matei 11:28–30, Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară.
Mai mult decât atât, la împlinirea vremii, Dumnezeu, în Isus Hristos, a adus mântuirea neamurilor păgâne, nu doar a lui Israel. Compasiunea inimii lui Dumnezeu descoperită atât de puternic la finalul cărții profetului Iona și-a atins apogeul pe dealul Golgota. Toate umbrele din cartea lui Iona devin realități clare prin ceea ce Dumnezeu a făcut, în și prin Hristos, pentru oile Sale. Dacă există un plan ce poate fi acuzat de incorectitudine este socotirea celor păcătoși ca fiind neprihăniți prin credința în Cel neprihănit care a fost făcut păcat pentru ei. Dar dreptatea și dragostea lui Dumnezeu s-au împletit la cruce și astfel Dumnezeu rămâne drept și poate socoti drepți pe cei nedrepți, prin credința în jertfa lui Hristos. Într-adevăr, mântuirea vine de la Domnul! (Iona 2:9).
Aplicații:
- Caută să aduci frământările tale cu privire la modul de lucru al lui Dumnezeu în contextul colectiv, specific, al bisericii locale din care faci parte.
- Odată ce ai trecut printr-o astfel de luptă, caută să ajuți pe alți frați și surori care se zbat în prezent cu aceleași frământări.
- Transformă istoria lui Iona într-un instrument evanghelistic și apologetic pentru a începe discuții cu cei necredincioși din contextul în care te afli.
- Nu uita că Dumnezeu îngăduie astfel de lupte în viața ta pentru că este mai interesat de pocăința inimii decât de mărturisirile corecte de pe buze.
Întrebări pentru discuții:
- În ce situații ai ajuns să crezi că planul lui Dumnezeu este incorect? Ce era în inima ta? Care era păcatul din spatele acestei atitudini?
- Care crezi că este mesajul capitolului 4 din cartea lui Iona pentru tine, în astfel de momente?
- În ce fel se poate identifica biserica locală din care faci parte cu Iona?
- Cum ai ieșit dintr-o astfel de frământare? Ce alte pasaje din Scriptură te-au ajutat?
autor: Iosua Faur, păstor, Biserica Creștină Baptistă „Sfânta Treime“ Brăila;
e-mail: fauriosua@gmail.com
