Explicații studiu biblic 7 aprilie

Tema: Când ni se pare că Dumnezeu este nedrept

Text biblic: Matei 20:1–16

Verset cheie: Romani 9:14

Ideea centrală: Problema dreptății lui Dumnezeu este adusă în discuție ori de câte ori ni se pare că Dumnezeu acționează incorect față de noi, fie pentru că nu poate/nu vrea, fie pentru că e prea îngăduitor sau prea bun. Din perspectivă umană, harul lui Dumnezeu pare o manifestare a nedreptății Lui. Cu toate acestea, privit din perspectivă divină, harul lui Dumnezeu este o manifestare a bunătății Lui.

Scopul lecției: Pilda lucrătorilor viei ne ajută să înțelegem faptul că avem un Stăpân drept, dar totodată și bun. Bunătatea lui Dumnezeu însă nu este niciodată manifestată în detrimentul dreptății Sale.

---

Aspecte generale: Problema nedreptății și Argumentul moral

Unul dintre argumentele cele mai frecvent folosite împotriva existenței lui Dumnezeu este aparenta Sa nedreptate. Dacă Dumnezeu este suveran și bun, atunci de ce există răul, nedreptatea și suferința în această lume? 

Această dilemă o regăsim și în viața credincioșilor: 

• Iov – omul care își susține cu tărie nevinovăția și faptul că suferă pe nedrept.
• Psalmii de lamentare – psalmii în care autorii deplâng lipsa de reacție a lui Dumnezeu în contextul nedreptăților cotidiene (Psalmii 13, 22, 42, 88, 102 etc.). Deasemeni, Psalmul 73 și frământarea lui Asaf.
• Ieremia – care este denumit și profetul lacrimilor.
• Iona – profetul care a fugit de Dumnezeu pentru că i se părea că e nedrept.

Gânditorul antic Epicur (341–270 î.Hr.) s-a confruntat cu ceea ce numim „trilema lui Epicur”: „Oare [Dumnezeu] vrea să împiedice răul, dar nu poate? Atunci este neputincios. Este El capabil, dar nu vrea? Atunci este răuvoitor. Este El atât capabil, cât și Este El atât capabil, cât și dispus să-l împiedice? Atunci de unde vine răul?”.

Din punct de vedere teologic, termenul folosit pentru a descrie problema existenței răului în raport cu existența lui Dumnezeu este teodiceea. 

Pe de altă parte, problema răului, a suferinței și a nedreptății nu este elu­ci­dată dacă Îl excludem pe Dumnezeu din ecuație (așa cum propune ateismul), ci mai degrabă agravată. 

Răul, suferința și nedreptatea creează premisele pentru unul dintre cele mai puternice argumente în favoarea existenței lui Dumnezeu: Argumentul moral. A afirma că un lucru este bun/rău sau drept/nedrept implică existența unui standard obiectiv care definește moralitatea și dreptatea. Valorile morale obiective își regăsesc fundamentul în existența lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu există, atunci nu avem niciun fundament obiectiv prin care putem defini binele și răul. Întrebarea generică „Este Dumnezeu drept?” pleacă în sine de la premisa existenței unei dreptăți obiective. 

Argumentul moral pentru existența lui Dumnezeu este încapsulat în următorul silogism: 

1. Dacă Dumnezeu nu există, valorile morale obiective nu există.
2. DAR… valorile morale obiective există.
3. AȘADAR… Dumnezeu există. 

Contextul pildei lucrătorilor viei:
Tânărul bogat (Matei 19:16–30)

Pilda lucrătorilor viei trebuie încadrată în întrebarea pe care tânărul bogat o adresează Domnului Isus: Ce bine să fac ca să moștenesc viața veșnică? 

Tânărul este preocupat de veșnicie. Ce anume a stârnit o astfel de cău­tare, nu știm. Știm însă că Dumnezeu a pus veșnicia în inima omului (Eclesiastul 3:11).

Căutarea însă pleacă de la o premisă greșită: „Ce bine să fac ca să moștenesc viața veșnică?” Moștenirea are la bază ceea ce suntem (a fi vs. a face). Răspunsul Domnului Isus mută accentul de pe ceea ce face tânărul pe ceea ce trebuie să fie el:

v. 21 „Dacă vrei să fii desăvârșit …!”

v. 22 „ … a plecat foarte întristat pentru că avea multe avuții.”

Pentru tânărul bogat bogăția reprezenta ceea ce „era”, nu ceea ce „avea” (v. 21 … du-te de vinde ce ai). Una dintre cele mai mari piedici în calea uceniciei apare atunci când lăsăm ca ceea ce avem să definească ceea ce suntem, în loc să lăsăm ca ceea ce suntem să definească ceea ce avem.

Gândirea tânărului bogat are la bază „neprihănirea prin faptele Legii”. Din punct de vedere teoretic sunt două moduri prin care omul poate fi mântuit:

• Neprihănirea prin Lege;
• Neprihănirea prin Har.

E important să menționăm faptul că aceasta este a doua pildă în care Domnul Isus spune că împlinirea deplină a Legii înseamnă viață veșnică: „ …dacă vrei să intri în viață, păzește poruncile.” (v.17; vezi, de asemenea, Luca 10:28: „ …fă așa [împlinește Legea], și vei avea viața veșnică”).

Legea este o variantă viabilă, din punct de vedere teoretic, prin care omul poate fii mântuit, DAR nu este și o variantă realizabilă din punct de vedere practic. În realitate, omul nu poate împlini Legea lui Dumnezeu.

Legea este bună și desăvârșită (Romani 7:12–16). Incapacitatea de a împlini Legea atestă imperfecțiunea omului, nu imperfecțiunea Legii divine. Legea produce conștientizarea nevoii de har.

Invitația la ucenicie: Apoi vino și urmează-Mă!

Tânărul a plecat întristat, fără să împlinească cerințele lui Isus necesare pentru a ajunge la desăvârșire. 

Bogăția l-a oprit pe acest tânăr să fie cel de-al 13 ucenic, după cum bogăția l-a oprit pe Iuda să fie cel de-al 12 ucenic. 

Contrastul (v. 27)

Întrebarea lui Petru din v. 27 contrastează refuzul tânărului bogat care a ales să nu-L urmeze pe Isus. 

Ce pierde cel care nu-L urmează pe Hristos? (ex: tânărul bogat) vs. Ce câștigă cel care Îl urmează pe Hristos? (ex: ucenicii)

Este corect să ne punem problema răsplătirii în contextul urmării lui Hristos?

Biblia vorbește mult despre răsplată, așa că întrebarea lui Petru este legitimă. 

Exemple de texte despre răsplată și răsplătire: Geneza 15.1; Psalm 62:12; Isaia 62:11; Ieremia 17:10; Matei 5:12; Evrei 11:6, 26; Apocalipsa 22:12.

Pilda

Sumarul pildei: aspecte culturale și textuale

• Ziua de lucru era de 12 ore
• Muncitorii se adunau dimineața (ora 6) în piață, de unde erau recrutați de către proprietarii de teren și angajați să lucreze ca zilieri. Muncitorii cei mai apți erau aleși primii. Cei care nu erau aleși în general erau cei mai slabi, considerați nepotriviți pentru muncă. 
• Muncitorii zilieri erau la limita subzistenței, dependenți în câștigul lor în totalitate de un stăpân care să îi invite să muncească pe proprietatea lui.
• Spre diferență de primul grup de lucrători cu care s-a încheiat o înțelegere (un dinar pe zi – v. 2), ceilalți (chemați după 3, 6, 9 și 11 ore) au avut parte doar de o invitație generală, nu și de o înțelegere specială cu privire la plata pe zi (v. 4, 7).
• Invitația în ceasul al unsprezecelea (ora 5 PM) este surprinzătoare și ineficientă din punct de vedere al productivității. 
• Remunerarea celor din ultimul grup mai întâi și remunerarea cu aceeași sumă cu cei care au muncit toată ziua pare total nedreaptă.
• Stăpânul viei explică clar faptul că remunerarea nu este nedreaptă, ci este conform înțelegerii inițiale (vs. 2, 13–14).

Interpretarea pildei: Despre ce? sau Despre cine?

Această pildă este cunoscută ca fiind „Pilda lucrătorilor viei”. Titlul pildei nu face parte din textul inițial al Scripturii. Acesta a fost adăugat ulterior (asemenea numărului versetelor) ca unealtă ajutătoare în identificarea pasajelor și a versetelor. Acest titlu însă ne oferă senzația că această pildă este despre lucrători și nu despre stăpânul viei. 

Care este accentul pildei: salvarea, slujirea sau stăpânul? 

Interpretarea pildei cu accentul pe SALVARE

Dacă pilda are în vedere modul în care oamenii sunt mântuiți:

• Salvarea se dobândește prin muncă?
• Salvarea înseamnă să primesc „ce va fi cu dreptul?” (vs. 4, 7)
• Ziua de muncă reprezintă viața omului? Cel din ceasul al unsprezecelea este cel care se convertește înainte de moarte? Cine oare se supără când cineva în vârstă se convertește în „ultimul ceas”?

Interpretarea pildei cu accentul pe SLUJIRE

Dacă pilda are în vedere slujirea în împărăția lui Dumnezeu:

• Oare slujirea nu are parte de răsplătire diferențiată?
• În Pilda polilor din Matei 25, răsplătirea este în funcție de cât a muncit fiecare (5 poli – 5 cetăți, 2 poli – 2 cetăți).
• Cei care slujesc toată ziua sunt prezentați ca unii care au o relație de dispreț față de stăpân. Se potrivește această atitudine ca o descriere a slujitorilor Împărăției?

Pilda pune accentul pe STĂPÂN și pe caracterul Lui

Dacă interpretăm pilda având în vedere lucrătorii, atunci întâmpinăm dificultăți în interpretare (vezi obiecțiile de mai sus). Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem în interpretarea pildei nu este „Despre ce se vorbește în pildă?”, ci „Despre cine ni se vorbește în pildă?” Pilda nu îi are în vedere pe lucrători, ci pe stăpân. Lucrătorii sunt prezentați doar pentru a se evidenția modul în care ei se raportează la stăpân. 

Am putea intitula această pildă: Pilda stăpânului generos.

Esența pildei este dreptatea și bunătatea neobișnuită a lui Dumnezeu. Lucrul acesta atestă complexitatea caracterului lui Dumnezeu, care poate împleti dreptatea cu mila rămânând simultan și drept și milos.

Dreptatea lui Dumnezeu este miloasă, iar mila lui Dumnezeu este dreaptă.

Psalmi 103:8  Domnul este îndurător și milostiv, îndelung răbdător și bogat în bunătate.

Identificarea personajelor:

În general această pildă a fost interpretată după cum urmează:

• Gospodarul (v. 1) sau stăpânul viei (v. 8) este Dumnezeu.
• Lucrătorii (v. 2) sunt credincioșii chemați să lucreze pentru Împărăția lui Dumnezeu.
• Via (v. 1) este Împărăția lui Dumnezeu. 

Interpretarea pildei trebuie însă să ia în considerare contextul paragrafului mai larg în care pilda este prezentată. Deseori citim sau interpretăm texte biblice rupte de contextele lor imediate (Matei 19:16–20:16):

• dialogul cu tânărul bogat (Matei 19:16–27);
• întrebarea lui Petru în urma acestui dialog (19:27);
• răspunsul Domnului Isus și pilda (19:28–20:16).

Dacă analizăm pilda în contextul paragrafului, observăm recurența unor elemente tematice, fapt care ne ajută în înțelegerea pildei. Elementele care atestă faptul că paragraful trebuie văzut ca un întreg sunt:

• cuvântul de legătură cu care începe capitolul 20 (Fiindcă …);
• element tematic recurent: bunătatea lui Dumnezeu – 19:17 și 20:15 (observație: textul original nu este împărțit pe capitole, ci este un paragraf nedivizat); 
• element tematic recurent: cei din urmă care vor fi cei dintâi (19:30 și 20:16);
• chemarea tânărului și refuzul său (19:21) și concluzia finală: mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși (20:16);
• supărarea tânărului (19:22) și supărarea muncitorilor (20:11–12);
• menționarea împlinirii Legii „din tinerețe” (19:20) și menționarea efortului depus de la începutul zilei (20:12);
• tema împărțirii averii cu săracii (19:21) și distribuirea egală a plății cu cei din urmă/cei defavorizați (20:9–10).

Efort și răsplată

Pilda aceasta se încheie cu supărarea celor care au muncit toată ziua, la fel cum întrevederea cu tânărul bogat, care a împlinit Legea de la începutul vieții sale, se încheie cu supărarea acestuia. 

Gândirea teologică din spatele acestor protagoniști este următoarea: Dumnezeu este dator să plătească și să răsplătească pe cei care s-au ostenit și și-au împlinit datoria. 

Tânărul bogat a plecat supărat în urma discuției cu Domnul Isus, deoarece a considerat că toată strădania lui de a împlini Legea și de a fi productiv în afacerea lui nu este apreciată la justa ei valoare. La fel, muncitorii zilieri din primul ceas, au fost supărați deoarece au considerat că toată strădania lor din timpul zilei și productivitatea lor nu este remunerată la valoarea ei adevărată. 

Tânărul bogat nu poate accepta ideea de a vinde tot ce are și de a împărți totul celor săraci. Acest lucru ar însemna să fie pe picior de egalitate cu cei săraci – care nu au muncit cât a muncit el ca să ajungă bogat. 

Muncitorii zilieri nu pot accepta ca remunerarea lor să fie pe picior de egalitate cu cei care nici pe departe nu au muncit cât au muncit ei. 

Cu toate acestea, acceptarea în har este cu mult superioară sistemului de gândire „după faptă și răsplată.” 

Aspecte teologice importante:

• Dumnezeu, ca stăpân, nu este dator nimănui. 
• Dumnezeu este nu doar drept, ci și bun în dreptatea Sa, răsplătind nu proporțional, ci însutit (19:29). Dumnezeu este bun până și în dreptatea Sa, altfel ar fi nedrept să răsplătească însutit.
• Dumnezeu dorește ca toți oamenii să fie „muncitori în via Sa”, adică să aibă parte de beneficiile Împărăției Sale. 
• Dumnezeu vine în persoană printre oameni cu dorința de a oferi tuturor oamenilor lipsiți de șansă, o binecuvântare. Dumnezeu este preocupat în special de cei vulnerabili (ultimul grup de lucrători erau cei mai lipsiți de merite).
• Cine vrea să câștige mântuirea prin păzirea Legii, să știe că Dumnezeu este drept și îl va recompensa la final pe cel care a muncit și s-a achitat prin muncă de tot ce trebuia să împlinească. În realitate însă nimeni nu va fi în stare să împlinească Legea și să se achite de cerințele ei.
• Singura soluție nu este să fim recompensați pentru munca depusă (deoarece nu putem), ci să ni se facă parte de manifestarea bunătății dincolo de ce am merita noi. 
• Dumnezeu este SURPRINZĂTOR de generos. Manifestarea harului lui Dumnezeu este înrădăcinată în bunătatea Lui, nu în osteneala noastră. 
• Plata în baza bunătății stăpânului s-a făcut în detrimentul financiar al acestuia. O astfel de practică de afaceri ar însemna faliment. Stăpânul a ieșit în pierdere prin faptul că i-a remunerat pe cei care au muncit doar o oră cu suma pentru o zi de lucru. În dreptatea Sa, Dumnezeu nu rămâne niciodată dator. În bunătatea Sa, Dumnezeu întotdeauna iese în pierdere. Harul este gratuit, dar aceasta nu înseamnă că este ieftin. 
• Remunerarea de la final este posibilă în două moduri: 1) Plata conform înțelegerii inițiale pentru cei care s-au achitat corect de toate îndatoririle lor sau 2) Să ai parte de invitația stăpânului și de recompensare în baza bunătății lui. Mântuirea este prin har. Dumnezeu nu ne mântuiește în baza a ceea ce am făcut noi pentru El. Mântuirea este în baza bunătății stăpânului manifestată pentru toți. Domnul Isus l-a iubit și pe tânărul bogat (Marcu 10:21).
• Supărarea celor care au muncit din greu toată ziua are la bază nu faptul că ei au fost plătiți insuficient, ci faptul că ei nu puteau suferi gestul de bunătate și har. Versetul 12 arată clar faptul că ei nu se plâng de faptul că au fost plătiți prea puțin, ci faptul că ceilalți nu trebuiau plătiți atât de mult. Cel care își construiește o neprihănire prin fapte nu va tolera niciodată harul.

Întrebări și aplicații:

• Am avut momente în care am considerat că Dumnezeu nu acționează corect? Care au fost premisele sau preconcepțiile care ne-au dus la o astfel de gândire?
• Cum ar trebui să aplicăm această pildă astfel încât să Îl slujim pe Dumnezeu cu mai multă dedicare?
• Cum am răspuns cuiva care susținea că Dumnezeu este nedrept?
• Cum trebuie să gestionăm momentele în care apare un conflict aparent între dreptatea și bunătatea lui Dumnezeu? 
• Am trăit momente de frustrare când harul lui Dumnezeu a fost oferit în dar și altora?
• În ce măsură reacția muncitorilor se aseamănă cu reacția lui Iona la convertirea ninivenilor? Dar cu cea a fratelui fiului risipitor?
• Oare cum ar fi viața noastră dacă Dumnezeu ar acționa în dreptatea Lui față de noi, cum pretindem că ar trebui să acționeze față de alții? 
• Cât de corect este să gândim în termenii: „Doamne, Te-am slujit mult! Acum, așteptăm să fim răsplătiți ca atare”?

---

autor: Ovidiu Hanc, păstor, Biserica Creștină Baptistă „Dragostea“, Arad; e-mail: ovidiu.hanc@gmail.com

---