Tema: Autenticitatea Cuvântului lui Dumnezeu
Text biblic: Psalmul 119:137–151
Verset cheie: Psalmul 33:4
Ideea centrală: Cu toate că Scriptura însumează 66 de cărți și este scrisă de aproximativ 40 de autori diferiți din locuri și timpuri diferite în decursul a aproximativ 1500 de ani, ea este Cuvântul lui Dumnezeu revelat oamenilor, motiv pentru care este demnă de încredere.
Scopul lecției:
Să ne ajute să fim convinși de adevărul că Biblia nu este o născocire omenească, ci ea este Cuvântul lui Dumnezeu. Ca atare, Biblia trebuie prețuită și împlinită de om. De ce astfel de responsabilități? Deoarece adevărul autenticității Scripturii aduce mângâiere, încurajare și întărește încrederea omului în Dumnezeul Cuvântului.
Introducere
Este Biblia demnă de încredere? Iată o întrebare care, la drept vorbind, le dă mari bătăi de cap chiar și credincioșilor câteodată. La fel cum altădată Ioan Botezătorul se îndoia de divinitatea Domnului Isus, tot așa există pericolul ca, în vremuri de grele încercări, în mintea credincioșilor să se strecoare întrebări cu privire la autenticitatea Cuvântului lui Dumnezeu. Din cauza acestui pericol real, văd necesară aprofundarea unui subiect precum: „Autenticitatea Cuvântului lui Dumnezeu”. Ce putem spune de societatea din zilele noastre? Există adevăr absolut? De unde știm? Dacă da, cum putem fi siguri de el? Punând lucrurile în perspectivă, un apologet întreba deunăzi pe cineva care susținea că nu există adevăr absolut: „Ești absolut sigur de afirmația ta?”
Domnul Isus și autenticitatea Scripturii
Sunt cărțile Scripturii demne de încredere? Sunt cărțile Vechiului Testament demne de încredere, actuale pentru noi cei din Noul Legământ? Ei bine, dacă privim la Domnul Isus, putem spune cu certitudine că răspunsul este afirmativ. Domnul Isus face referire la 14 cărți din Vechiul Testament1: Geneza (Marcu 10:6–8), Exodul (Luca 18:20), Numeri (Ioan 3:14), Deuteronomul și Leviticul (Luca 10:26–28), 1 Samuel (Marcu 2:25), 1 Împărați (Matei 12:42), Psalmii (Marcu 12:10), Isaia (Luca 4:17–21), Daniel (Matei 24:15), Osea (Matei 9:13), Iona (Matei 12:40), Zaharia (Matei 26:31) și Maleahi (Matei 11:10).
Când Mântuitorul a fost ispitit în pustie de Satana, El i-a răspuns de trei ori folosind pasaje din Vechiul Testament. Nu puține au fost situațiile în care El Și-a explicat anumite fapte prin citarea unor pasaje din Vechiul Testament. Un text important care necesită menționat este Matei 5:18, unde Domnul Isus spune: „Câtă vreme nu va trece cerul și pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte să se fi întâmplat toate lucrurile.”
Un lucru important pe care îl remarcă James Montgomery Boice2 este că Domnul Isus Și-a văzut viața și activitatea Sa ca fiind împlinirea Scripturii, motiv pentru care i S-a supus pe deplin (vezi Luca 4:18, 19). De asemenea, este important să nu uităm și de întâlnirea Mântuitorului înviat cu cei doi ucenici de pe drumul Emausului. El le explică de la Moise până la proroci tot ce a fost scris și s-a împlinit în viața și lucrarea Sa (Luca 24:13–35).
Apostolii și autenticitatea Scripturii
Luând exemplu de la Învățătorul lor, și apostolii au recurs la scrierile Vechiului Testament în predicarea și în scrierile lor (vezi Faptele apostolilor 2:16–35; 22–25; 4:11; 7:2–53; Romani 1:2; Galateni 3:16–18 ș.a.).
Bruce Milne, în cartea Cunoaște Adevărul, afirmă: „Conștienți de autoritatea lor specială ca fondatori ai unei noi mișcări (cf. 2 Corinteni 10:8; Galateni 1:1) și fiind instrumente speciale ale revelației lui Dumnezeu (1 Corinteni 2:13; 1 Tesaloniceni 2:13; 1 Ioan 1:1-3), apostolii și-au relaționat învățătura în mod constant la Vechiul Testament. Pavel, de exemplu, este extrem de preocupat să demonstreze că învățătura lui despre justificare este înrădăcinată în Scriptură (cf. Romani 4). Pentru apostoli, ca și pentru Stăpânul lor, Vechiul Testament a reprezentat Cuvântul lui Dumnezeu în formă scrisă (Faptele apostolilor 4:25; 2 Timotei 3:16, 17; Evrei 4:3; 10:15–17; 2 Petru 1:21). Ei i-au învățat pe cei întorși la Dumnezeu să nu treacă peste ce este scris (vezi 1 Corinteni 4:6).”1
Unitatea Scripturii, o dovadă a autenticității
Mai mult, întreaga Epistolă către evrei poate fi considerată o epistolă apologetică, în care ni se argumentează cu lux de amănunte divinitatea și superioritatea Domnului Isus Hristos. Ce face autorul în această epistolă este să ia elemente din Vechiul Testament, din liturghia și închinarea poporului Israel și să explice destinatarilor pe îndelete cum Mântuitorul este mai presus decât toate acestea.
Cuvântul lui Dumnezeu fiind autentic, el este un tot unitar. De aici și principiul hermeneutic potrivit căruia Scriptura se interpretează cu Scriptura. Colin Peckham, în The Authority of the Bible4, structurează ideea de unitate a Scripturii astfel:
- Unitatea Scripturii este structurală – ideea de aici este că Pentateuhul este baza întregii învățături și profeții a Vechiului Testament, iar Evangheliile, care ne vorbesc despre viața lui Hristos, sunt baza întregii învățături a Noului Testament. Apoi, în Vechiul Testament avem cărți istorice, de la Iosua la Estera, iar în Noul Testament avem cartea Faptele apostolilor. Găsim învățătură și aspecte ce țin de închinarea omului înaintea lui Dumnezeu începând cu cartea Iov până la Cântarea Cântărilor în Vechiul Testament, iar în Noul Testament avem epistolele. Iar profeția nu lipește nici din Vechiul Testament (Isaia – Maleahi), nici din Noul Testament (Apocalipsa).
- Unitatea Scripturii este combinată – aici ne ajută și Mark Dever prin cele două comentarii ale sale la Vechiul și la Noul Testament, unde spune că Vechiul Testament reprezintă promisiuni făcute, iar Noul Testament reprezintă promisiuni împlinite.
- Unitatea Scripturii este didactică – există o armonie desăvârșită în învățăturile Scripturii. Ele nu se contrazic. Nu există o parte a Scripturii care să fie contrară altei părți a Scripturii.
- Unitatea Scripturii este istorică – este un fir roșu care străbate întreaga Scriptură, o istorie care ni se descoperă.
- Unitatea Scripturii este profetică – multe dintre profețiile Vechiului Testament își găsesc împlinirea în Noul Testament.
- Unitatea Scripturii este spirituală – apostolul Petru ne spune că nici un autor n-a scris de la sine, ci toți au fost mânați de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu.
Implicații ale autenticității Scripturii
Pentru ultima parte a studiului nostru ne vom îndrepta atenția înspre Psalmul 119, versetele care stau la baza studiului nostru de astăzi, căutând să înțelegem ce implicații au aceste adevăruri despre Cuvântul lui Dumnezeu în viața credinciosului și care trebuie să fie reacția acestuia.
Afirmațiile psalmistului cu privire la autenticitatea Scripturii
Este interesant de observat că felul în care psalmistul se raportează la Scriptură este bazat pe anumite adevăruri pe care el le-a crezut despre Cuvântul lui Dumnezeu. „Învățăturile” lui Dumnezeu sunt fundamentate pe „dreptate” și „credincioșie” (v. 138). Mai mult, Legea Domnului este adevărul (v. 142). Noțiunea de adevăr de aici poartă ideea de a fi vrednic sau demn de încredere. De ce este demn de încredere? Deoarece este încercat (v. 140). În ideea aceasta vine și Wiersbe, care ne propune o schiță frumoasă a versetelor 137–144:5
- Cuvântul lui Dumnezeu este demn de încredere, indiferent de ce fac oamenii (vs. 137–139);
- Cuvântul lui Dumnezeu este demn de încredere, indiferent ce spun oamenii(vs. 140–141);
- Cuvântul lui Dumnezeu este demn de încredere, indiferent de sentimentele tale (vs. 142–143);
- Cuvântul lui Dumnezeu este demn de încredere, indiferent de cât de mult vei trăi (v. 144).
Aplicații
Lucrurile pe care le putem găsi ca aplicații pentru noi în lumina subiectului avut în discuție în lecțiunea noastră biblică sunt de fapt lucrurile pe care psalmistul le descrie despre el însuși:
- Râvnă pentru vestirea Cuvântului celor care îl dau uitării (v. 139). Vestirea Evangheliei nu este o datorie pe care doar predicatorii o au. Este datoria fiecărui credincios. Însă ea nu trebuie făcută dintr-un spirit de obligație, ci dintr-o râvnă arzătoare pentru ca adevărul lui Dumnezeu să fie cunoscut de cât mai mulți oameni.
- Supunere față de Dumnezeu (v. 140a). Dacă este un lucru care e pe cale de dispariție în slujire, acela este atitudinea de rob. Psalmistul, în lumina celor menționate despre Cuvântul lui Dumnezeu, se descrie pe sine ca fiind un rob.
- Dragoste sinceră față de Cuvântul lui Dumnezeu (v. 140b). Cuvântul lui Dumnezeu nu doar că nu trebuie neglijat, el trebuie iubit, prețuit.
- Plăcere sau desfătare în Cuvântul lui Dumnezeu (v. 143).Voia lui Dumnezeu, spunea apostolul Pavel, este plăcută. Împlinirea voii lui Dumnezeu trebuie să fie o adevărată plăcere pentru omul credincios. La fel și Cuvântul lui Dumnezeu.
- Dependență totală față de Dumnezeul Cuvântului (vs. 144b–151).Dependența se vede prin rugăciunea psalmistului. Deși viața lui nu era una lipsită de încercări, psalmistul a înțeles că trebuie să fie mereu dependent de Dumnezeul Cuvântului, motiv pentru care apelează la El în rugăciune.
Întrebări pentru discuții
- Ce este autenticitatea Scripturii? Ce lucruri include ea?
- De ce este important pentru noi, credincioșii, să fim convinși de autenticitatea Cuvântului lui Dumnezeu?
- Care trebuie să fie atitudinea sau reacția noastră cu privire la adevărul autenticității Cuvântului lui Dumnezeu?
- Te motivează învățăturile din lecția de astăzi să vestești și celorlalți Cuvântul lui Dumnezeu?
Note:
- Floyd H. Barakman, Teologie Creștină Practică, Casa Cărții, Oradea, 2003, p. 27
- James Montgomery Boice, Fundamente ale credinţe creştine. O prezentare accesibilă a teologiei protestante, Editura Institutului Biblic „Emanuel”, Oradea, 2000, p. 43
- Bruce Milne, Cunoaște adevărul. Manual de doctrină creștină, ed. II, Editura Făclia Oradea, 2006, p. 37
- Colin Peckham, The Authority of the Bible, Christian Focus Publications, Ross-Shire, Scoția, 2001, pp. 15–20
- vezi Warren Wiersbe, Fii triumfător. Laudă-L pe Dumnezeu pentru lucrările Lui cele mari. Comentariu la Vechiul Testament – Psalmii 90–150, Editura Metanoia, Oradea, 2016, pp. 166–167
autor: Timotei Stoica, prezbiter, Biserica Creștină Baptistă din Pătrăuți, Suceava
