Tema: Autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu
Text biblic: 1 Samuel 15:10–26
Verset cheie: Ioan 8:47
Ideea centrală: Dumnezeu dorește să-L onorăm printr-o atitudine de ascultare și de dedicare totală față de Cuvântul Său.
Scopul lecției: Să ne ajute să înțelegem că modul nostru de raportare la Cuvântul Domnului reflectă de fapt ce este cu adevărat în inima noastră.
Cartea 1 Samuel cuprinde o parte foarte importantă din întreg Vechiul Testament, abordând diferite teme teologice, cât și prezentarea unor date istorice de mare valoare pentru înțelegerea planului lui Dumnezeu cu poporul Israel și chiar cu lumea întreagă. Această carte scrisă chiar de Samuel surprinde un moment de cotitură în istoria lui Israel, făcând trecerea de la perioada judecătorilor la instaurarea monarhiei. Este ca un pod între vremea judecătorilor, oameni ridicați de Dumnezeu în momente de criză pentru a salva diferite teritorii de sub mâna asupritorilor, și începutul unei lungi perioade monarhice avându-l pe Saul ca prim împărat. El este uns în această poziție chiar de Samuel, ultimul judecător al lui Israel.
Dar 1 Samuel, așa cum am amintit mai sus, nu este doar o carte cu referințe istorice, ci ea ne oferă și un bogat conținut teologic abordând teme precum ascultarea, credința sau suveranitatea lui Dumnezeu în istoria omenirii.
Explicații
Citind relatările despre împăratul Saul, putem observa că, încă de la începuturile domniei sale peste casa lui Israel, avem de-a face cu un personaj impulsiv, ușor de influențat și care își negociază valorile în funcție de circumstanțele vieții. De aceea, nu ne mirăm că la scurt timp după ungerea lui ca împărat, într-un moment în care își pierde răbdarea din pricina întârzierii lui Samuel, își depășește atribuțiile și aduce el personal jertfe Domnului. De îndată ce sosește Samuel, Dumnezeu îi spune că domnia lui va fi una de scurtă durată din pricina neascultării: Samuel a zis lui Saul: „Ai lucrat ca un nebun şi n-ai păzit porunca pe care ți-o dăduse Domnul, Dumnezeul tău. Domnul ar fi întărit pe vecie domnia ta peste Israel;dar acum, domnia ta nu va dăinui. Domnul Şi-a ales un om după inima Lui, şi Domnul l-a rânduit să fie căpetenia poporului Său, pentru că n-ai păzit ce-ți poruncise Domnul.“ (1 Samuel 13:13–14)
De observat că textul biblic nu ne comunică reacția lui Saul la auzul acestor cuvinte de judecată rostite de Samuel. Ne-am fi dorit să aflăm dacă Saul a primit cu smerenie Cuvântul Domnului. Oare s-a căit în acele momente de mustrare? E posibil ca Saul să nu fi considerat că a greșit foarte mult, dovadă că a continuat și cu alte ocazii să desconsidere Cuvântul lui Dumnezeu. Dar, înainte să trecem la textul nostru din capitolul 15, ar fi de notat o observație importantă din capitolul 14. Când Ionatan în necunoștință de porunca dată de împărat mănâncă din mierea găsită în pădure (1 Samuel 14:27), apoi îndeamnă pe bărbații lui Israel să ia și să mănânce din prada de război, Saul este gata să-l nimicească pentru acest păcat. Dumnezeu nu a tolerat păcatul poporului și drept pedeapsă a rupt comunicarea și călăuzirea cu care erau obișnuiți. Poporul trebuia să înțeleagă că războaiele Domnului trebuie duse după regulile date de El. Asprimea și amendarea păcatului în cazul lui Ionatan, corectitudinea și dorința de a asculta în totalitate de Domnul sunt de apreciat în aceste momente.
Însă nu putem să nu ne întrebăm dacă Saul a aplicat aceeași măsură de judecată și în dreptul său la fel ca în dreptul lui Ionatan. Subliniem acest aspect deoarece înțelegem cât de ușor ne este să aplicăm altora rigorile impuse de poruncile Domnului, dar când e cazul să ne cercetăm pe noi înșine cu aceeași seriozitate, avem tendința de a fi mult mai indulgenți. Acest tipar îl observăm nu doar în viața lui Saul, ci și a următorului împărat, David. Înfruntat de proorocul Natan, David este gata să rostească pedeapsa capitală pentru cel care a luat mielușeaua sărmanului, dar a fost mult mai indulgent cu sine când a înțeles cu adevărat mesajul trimis de Domnul (2 Samuel 12:1–14).
1. Neascultarea lui Saul de Cuvântul lui Dumnezeu și argumentul bunelor intenții
Capitolul 15 din 1 Samuel începe cu o nouă provocare militară pentru Saul. Prin gura lui Samuel, Dumnezeu îi cere lui Saul să-i nimicească cu desăvârșire pe amaleciți împreună cu tot ce aveau ei; practic, să le șteargă numele de pe fața pământului. Dumnezeu dă biruință poporului asupra lui Amalec, și Israel iese victorios din această bătălie. Însă atât Saul, cât și poporul au considerat că pot să ajusteze Cuvântul lui Dumnezeu în favoarea lor, păstrând ce era mai de valoare din bogățiile amaleciților, de la animale până la obiecte valoroase, lăsându-l în viață chiar și pe Agag, căpetenia dușmanilor. Când Samuel îl înfruntă pe rege pentru neascultarea lui, în loc să dea dovadă de căință și să se smerească, Saul aruncă vina neascultării asupra poporului, argumentând că intențiile lor au fost bune și anume că toate bunurile au fost păstrate pentru a le aduce ca jertfă Domnului: Samuel a zis: „Ce înseamnă behăitul acesta de oi care ajunge la urechile mele, şi mugetul acesta de boi pe care-l aud?“ Saul a răspuns: „Le-au adus de la amaleciți, pentru că poporul a cruțat oile cele mai bune şi boii cei mai buni, ca să-i jertfească Domnului, Dumnezeului tău; iar pe celelalte, le-am nimicit cu desăvârșire“ (1 Samuel 15:14–15).
Saul știa foarte bine ce i-a poruncit Dumnezeu (1 Samuel 15:3), însă a considerat că dacă le aduce ca jertfă Domnului, nu este obligat să asculte ad litteram Cuvântul rostit prin Samuel. Nici măcar nu realizează gravitatea păcatului sau, mai bine zis, nu este preocupat că L-a supărat pe Dumnezeu prin neascultarea lui, singura lui grijă fiind viitorul său pe tronul lui Israel. De la bun început Saul nu a considerat această abatere de la porunca Domnului ca fiind ceva grav, dovadă că în loc să mustre cu asprime pe popor la fel cum făcuse cu Ionatan, de exemplu, el crede că intențiile bune îl vor îndupleca pe Domnul să accepte o interpretare mai largă a Cuvântului Său.
Dumnezeu însă nu-Și negociază standardele ascultării. Ni se oferă tuturor aici o lecție importantă a modului în care trebuie să ne raportăm la Cuvântul Său. Autoritatea Cuvântului Său trebuie să fie acceptată în deplinătate, conștienți fiind că ascultarea nu poate fi parțială, având o oarecare satisfacție că totuși am reușit de exemplu să împlinim 99% din ceea ce ni s-a poruncit. Saul a avut acest sentiment de satisfacție că a nimicit pe amaleciți mai puțin cu unul, pe Agar; a nimicit bunurile acestui popor, mai puțin cu tot ceea ce era de valoare și de folos pentru ei.
2 Ascultarea parțială este privită de Dumnezeu ca neascultare
Când avem de îndeplinit o sarcină anume, în majoritatea cazurilor, chiar dacă nu am reușit să îndeplinim 100% din ce ni se cerea, există o satisfacție și o stare de mulțumire dacă ajungem foarte aproape de obiectivul stabilit. Atât Saul, cât și poporul au fost foarte entuziasmați de reușita luptei împotriva amaleciților. Bucuria biruinței era mult prea mare ca să se mai gândească la lucrurile neîmplinite (1 Samuel 15:12). Dar Dumnezeu nu privește lucrurile cu aceiași ochi cu care au privit israeliții și nici nu măsoară ascultarea în procente. El cere ascultare și dedicare totală față de Cuvântul Său. Pentru Dumnezeu această mică neascultare a lui Saul sau, mai bine zis, o ascultare parțială, înseamnă tot neascultare, chiar dacă lui Samuel îi sunt prezentate lucrurile îndeplinite ba chiar mai mult, Saul zice că a ascultat de Cuvântul Domnului: Samuel s-a dus la Saul, şi Saul i-a zis: „Fii binecuvântat de Domnul! Am păzit cuvântul Domnului“ (1 Samuel 15:13).
Dacă perspectiva lui Saul este una de satisfacție a unei misiuni îndeplinite, perspectiva lui Dumnezeu este total diferită: Samuel a zis: „Îi plac Domnului mai mult arderile de tot şi jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele, şi păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor.Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, şi împotrivirea nu este mai puțin vinovată decât închinarea la idoli şi terafimii. Fiindcă ai lepădat cuvântul Domnului, te leapădă şi El ca împărat“ (1 Samuel 15:22–23). Pentru Saul, gestul făcut părea o banalitate, o nimica toată; Dumnezeu trebuia să fie mândru de realizările lui și nu să se uite la cele mai mici detalii rămase neîmplinite. Samuel vede inima împăratului și subliniază gravitatea atitudinii lui comparând neascultarea sa cu păcate pe care cu siguranță și Saul le percepea ca fiind o urâciune.
Odată cu înfruntarea lui directă și categorică, Samuel îi anunță și pedeapsa lui Dumnezeu pentru acest păcat al neascultării. Împărăția lui Saul avea să se sfârșească în curând. Dumnezeu a început demersurile pentru a-l înlocui cu cineva care avea inimă pentru împlinirea poruncilor Sale. Cu toate acestea, în loc să fie copleșit de remușcare și să mijlocească cu inimă sinceră pentru iertarea păcatului săvârșit, Saul pare mai mult preocupat de imaginea sa publică în fața poporului decât de împăcarea cu Cel care l-a pus împărat. Dacă neascultarea inițială și argumentul intențiilor bune nu erau suficiente pentru a dovedi lipsa de caracter a lui Saul, acest ultim gest în care își dorește cu orice preț ca Samuel să-l însoțească în actul închinării și să iasă bine pe partea de imagine publică dovedește fără tăgadă că în străfundul ființei sale nu este preocupat de a-I fi pe plac cu orice preț Domnului.
Aplicații
- Ascultarea este esențială. Adevărata ascultare este aceea care împlinește întru totul poruncile Domnului așa cum au fost date.
- Ascultarea este mai presus de orice efort am face „pentru Domnul”. Dumnezeu nu are nevoie de eforturile noastre, de justificările noastre sau chiar de cele mai elevate argumentări folosite ca scuze. Domnul ne cere să dăm cinste Cuvântului Său împlinindu-l întocmai cum ne-a fost dat.
- Neascultarea este urmată întotdeauna de consecințe. Chiar dacă nu experimentăm în mod instantaneu vreo formă de pedeapsă, ar trebui să înțelegem că separarea de Dumnezeu, pierderea bucuriei părtășiei cu El sunt, în cele din urmă, cea mai grea și importantă consecință a păcatului nostru.
Întrebări pentru discuții
- Atunci când suntem înfruntați de cineva pentru păcatul din viața noastră, cum reacționăm? Căutăm justificări și argumente, încercând să minimalizăm ceea ce am făcut? Ne angajăm în atacuri verbale la adresa celui care ne aduce mustrarea? Sau acceptăm cu smerenie și pocăință mustrarea, căutând să ne îndreptăm?
- Suntem preocupați mereu, mai presus de orice altceva, să fim credincioși Domnului dând dovadă de ascultare deplină?
- Suntem deplin conștienți că orice păcat atrage după sine consecințe care afectează relația noastră cu Dumnezeu?
- Înțelegem că Dumnezeu nu se poate folosi decât de acei oameni care cu o inimă sinceră și smerită sunt gata să asculte de El până la cele mai mici detalii?
autor: Cristi Hercuț, păstor, Biserica Creștină Baptistă din Şuncuiuş, Bihor
