Tema: Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu
Text biblic: Ioan 1:1–18
Verset cheie: Evrei 1:1, 2
Ideea centrală: Cuvântul întrupat constituie apogeul revelației speciale a lui Dumnezeu.
Scopul lecției: Să înțelegem legătura extrem de strânsă dintre Hristos și Scriptură, astfel încât să Îl iubim mai mult pe Mântuitorul, aprofundând textul inspirat care ni-L dezvăluie.
Introducere
„Cuvântul Domnului rămâne în veac” (Verbum Domini manet in aeternum) reprezintă unul dintre cele mai succinte crezuri pe care istoria Bisericii le poate oferi. Deși pot fi identificate multe tradiții și coloraturi teologice în cele două milenii creștine, Cuvântul lui Dumnezeu a marcat dintotdeauna Biserica. Poporul evreu avea închinarea fundamentată pe cărțile lui Moise, pe cărțile profetice și pe psalmi. Circulația și aprecierea de care s-au bucurat cărțile Noului Testament în Biserica primară au condus la conturarea treptată a canonului biblic. Liderii bisericești din perioada patristică obișnuiau să facă dese trimiteri înspre scrierile apostolice. De asemenea, Reforma din secolul al XVI-lea a început de la Sfânta Scriptură și a avut-o în centrul ei.
Influența Logosului asupra Bisericii se extinde într-atât încât se suprapune cu autoritatea lui Dumnezeu. El Însuși este numit „Cuvântul” în prologul Evangheliei după Ioan studiat azi, iar voia Lui a fost revelată prin Cuvânt, vorbit sau scris. Universul întreg este rodul Cuvântului, deoarece El zice și se face; poruncește, și ce poruncește ia ființă (Psalmul 33:9) Dumnezeu Și-a descoperit Ființa și lucrarea prin Cuvânt, iar Cuvântul mărturisește despre Dumnezeu.
Autorul Epistolei către evrei își începe scrisoarea cu un accent aparte pe valoarea Cuvântului: După ce a vorbit în vechime părinților noștri prin proroci, în multe rânduri și în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârșitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moștenitor al tuturor lucrurilor și prin care a făcut și veacurile. (Evrei 1:1-2) Întocmai felului în care Și-a descoperit Cuvântul în vremea lui Moise și Iosua sau în vremea lui Ilie și Elisei, Dumnezeu a intervenit cu putere în vremea lui Hristos și a apostolilor Lui. Chiar mai mult, Logosului vorbit și scris I se adaugă în perioada nou-testamentară și Logosul întrupat. Ca urmare, valoarea Cuvântului lui Dumnezeu (întrupat și scris) a devenit mai clară ca niciodată.
Ne îndreptăm în continuare înspre primul paragraf al Evangheliei după Ioan, dorind să remarcăm modul frumos în care Cuvântul propozițional sau înscripturat (Sfânta Scriptură) evidențiază Cuvântul personal sau întrupat (Domnul Isus Hristos).
Explicații
Irineu (cca. 130–200), unul dintre Părinții Bisericii și discipol al lui Policarp (cca. 70–160), ucenic la rândul lui al apostolului Ioan, susține că acesta din urmă a redactat cartea în timpul șederii în Efes, Asia Mică. Cunoscând conținutul celorlalte evanghelii și călăuzit de Duhul Sfânt, apostolul Ioan alcătuiește o „Evanghelie spirituală” undeva prin 80–90 d.Hr., la peste 50 de ani de la lucrarea pământească a Domnului. Autorul se identifică cu smerenie în cuprinsul ei ca ucenicul „pe care îl iubea Isus”, fără a-și da numele. Faptul că dorea să completeze sau să adauge la textele evangheliilor deja existente – Matei, Marcu și Luca – e dovedit de partea semnificativă ce constituie material unic, neregăsit în celelalte.
Știm că Ioan, împreună cu fratele lui mai mare, Iacov, erau cunoscuți sub numele de „fiii lui Zebedei”, dar Domnul Isus le-a oferit numele de „fiii tunetului”. Ei se găseau în cercul restrâns al Mântuitorului alături de Petru, fiind martori oculari și parte activă a lucrării Domnului pe pământ. Din cele patru evanghelii, aceasta e cea mai teologică – un exemplu evident fiind prologul pe care îl studiem. Scopul apostolului Ioan e definit limpede spre finalul cărții: Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeți că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; și, crezând, să aveți viața în Numele Lui. (Ioan 20:30–31)
Ioan 1:1–5, 9: Autorul Îl identifică în aceste versete pe Fiul lui Dumnezeu cu Cuvântul – Logosul divin. Deși se pot spune multe despre asta, se pare că Ioan a împrumutat expresia atât din filozofia greacă, cât și din cărțile Vechiului Testament, subliniindu-se manifestarea puternică a lui Dumnezeu în creație, revelație și salvare. Cunoaștem texte vechi-testamentare care asociază Cuvântului divin puterea: Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!“ Și a fost lumină. (Geneza 1:3); Cerurile au fost făcute prin Cuvântul Domnului și toată oștirea lor, prin suflarea gurii Lui. (Psalmul 33:6); a trimis Cuvântul Său și i-a tămăduit, și i-a scăpat de groapă. (Psalmul 107:20); Când a întocmit Domnul cerurile, eu [Înțelepciunea, Cuvântul] eram de față; când a tras o zare pe fața adâncului (Proverbele 8:27). Înțelegem de aici că a doua Persoană a Trinității, Cuvântul etern, era cu Dumnezeu, în comuniune intimă și veșnică cu Dumnezeu Tatăl, dar El era și Dumnezeu.
În El se manifestau întreaga esență și atributele divinității. Isus Hristos este pe deplin Dumnezeu: Căci în El locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii. (Coloseni 2:9) Nu a devenit Dumnezeu, nu a părut Dumnezeu, nu era asemenea lui Dumnezeu, ci era și este Dumnezeu adevărat! Toate atributele glorioase ale divinității – independența, eternitatea, imutabilitatea, omniprezența, omnisciența, omnipotența, stăpânirea peste creație, providența, supranaturalul, iertarea păcatelor ș.a. – toate sunt ale Fiului ca și ale Tatălui sau Duhului. Când citim primele capitole din Geneza, Domnul Isus Hristos este prezent acolo ca și agent divin creator a toate, deoarece toate lucrurile au fost făcute prin El; și nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El. (Ioan 1:3)
Mai mult, El este Viața și Lumina. În chip nemijlocit și neatârnat, viața autentică rezidă în Fiul. El este Fântâna vieții. La fel, Fiul este definit prin Lumina adevărată nebiruită de întuneric. Altădată El Însuși avea să învețe: Lumina mai este puțină vreme în mijlocul vostru. Umblați ca unii care aveți lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul: cine umblă în întuneric nu știe unde merge. (Ioan 12:35b) Eu am venit ca să fiu o lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric. (Ioan 12:46)
De remarcat că numai în Sfintele Scripturi se regăsește adevărul că Domnul Isus e Dumnezeul creator, Viața și Lumina. Wayne Grudem puncta că Dumnezeu Fiul este în mod deosebit Cel care atât prin Persoana Sa, cât și prin cuvintele Sale are rolul de a ne dezvălui caracterul lui Dumnezeu și de a ne arăta care este voia lui Dumnezeu față de noi. Cuvântul scris e asemănat cu o candelă pentru picioarele credinciosului și o lumină pe cărarea sa (Psalm 119:105). Împlinirea cuvintelor divine scrise este legată organic de viața spirituală (Deut. 4:1, 2 și Rom. 10:9, 10) Cunoașterea și ascultarea Cuvântului propozițional (Scriptura) ca lumină, sursă a vieții și indicator spre Creatorul prilejuiește cunoașterea și ascultarea Cuvântului personal (Isus Hristos) ca Lumina, Viața și Creatorul etern.
Ioan 1: 6–11: Versetele următoare clădesc pe versetele de debut, explicând faptul că lucrarea lui Ioan Botezătorul consta în mărturisirea despre Domnul Isus – Lumina adevărată. Atât prin acest slujitor, cât și prin numeroase mărturii biblice, Dumnezeu a făcut tot ce ține de El pentru a trezi omenirea din starea de lehamite spirituală. Într-adevăr, Cuvântul scris cuprinde atât misiunea lui Ioan Botezătorul de ante-mergător al lui Mesia, cât și alte intervenții divine în folosul lumii, așa încât să se recunoască prezența Cuvântului personal în lume: El era în lume, și lumea a fost făcută prin El… A venit la ai Săi… (Ioan 1:10a, 11a).
Cea de-a doua Persoană a Trinității, Cuvântul divin, era în lume dinainte de întrupare, prin puterea Lui și susținerea universului. El orchestra toate lucrurile, influența și guverna cosmosul. Oferea viață fiecărei creaturi și ocrotea lumea cu bunătăți și îndurări nemeritate. Era în lume prin arhetipuri și promisiuni uimitoare – Cuvântul divin preîntrupat a găsit-o pe Agar lângă fântâna Lahai-Roi, încurajând-o și asigurând-o că i-a auzit mâhnirea, Cuvântul divin preîntrupat a întâmpinat-o tot pe Agar împreună cu Ismael în pustia Beer-Șeba, auzind plânsetul acestuia, făgăduindu-i izbăvire și oferindu-le apă, Cuvântul divin preîntrupat l-a oprit pe Avraam să nu-l sacrifice pe Issac, testând credința patriarhului și dovedind că El este Iehova-Ire – Dumnezeul care poartă de grijă – Cuvântul divin preîntrupat i S-a descoperit lui Moise într-o flacără de foc care nu mistuia rugul, provocându-l să-și scoată încălțămintea din picioare că locul pe care stătea era sfânt, Cuvântul divin preîntrupat i-a invitat pe evreii așezați în Canaan să nu devină niciodată neascultători de El, Cuvântul divin preîntrupat i s-a arătat lui Ghedeon și l-a mandatat să pornească cu puterea pe care o avea, deoarece El îl trimitea, Cuvântul divin preîntrupat a vestit nașterea lui Samson și consacrarea acestuia încă din pântecele maicii sale, Cuvântul divin preîntrupat a lovit cu ciumă Israelul vinovat de păcatul numărătorii lui David și tot El Și-a potolit mânia odată ce regele a adus jertfa de ispășire, Cuvântul divin preîntrupat a îndepărtat hainele murdare de pe Iosua și l-a îmbrăcat în haine de sărbătoare, i-a pus pe cap o mitră curată și a îndepărat nelegiuirea lui. Într-adevăr, Cuvântul era în lume – o lume creată de El Însuși.
Ioan 1:12–13: Bogăția Sfintelor Scripturi certifică originea lor divină. Citim cărțile lui Moise, apoi cele istorice, de înțelepciune, profeții sau evangheliile și epistolele, devenind treptat mai încredințați că toate alcătuiesc un tot unitar – Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu. Formează revelația Duhului Sfânt pentru noi, așa încât să avem acces la voia divină și să o cunoaștem. În absența Bibliei, am zăcea în bezna ignoranței și nepăsării. Însă bunătatea Celui Preaînalt s-a arătat atât prin istoria răscumpărării – din veșnicia trecută, prin facere, Israel, viața lui Hristos, faptele Bisericii primare până în veșnicia viitoare – cât și prin consemnarea acestora în Scriptură. De pildă, oricât de mult ne-am trudi să descoasem logica întrupării Fiului ceresc, fără descoperirea Duhului prin Cuvânt, nu am avea sorți de izbândă. Tocmai de aceea, se impune să ne aducem azi recunoștința noastră Domnului pentru că ne-a scris în Scriptură nu doar despre întâmplările întrupării, dar și despre însemnătatea întrupării.
Domnul Isus Hristos S-a născut pentru a fi primit, dar primirea aceasta nu este un act subiectiv, sentimental, o vorbă fără temei, ci textul biblic limpezește ce presupune: Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui… (Ioan 1:12a). Primirea lui Hristos se realizează prin credință. Credința descrie primirea. A-L primi pe Fiul divin înseamnă a crede Cuvântul Său, a accepta ceea ce El afirmă, a-ți pune cu adevărat încrederea în El și a te dedica Lui. Nu e vorba nici de credință formală, nici de act pur teoretic!
Remarcăm aici faptul că are loc și o schimbare a paternității, a familiei, a naturii. Schimbarea nu este una de fațadă, superficială, de gura lumii, ci profundă, completă, transformatoare. Cei care primesc Cuvântul întrupat sunt cei care cred și se încred în El și-n Evanghelia scrisă, cei care primesc dreptul de a se numi copiii lui Dumnezeu, născuți din nou din Duhul Sfânt.
Ioan 1:14–18: Când apostolul Ioan consemnează locuirea printre noi a Cuvântului întrupat, expresia face trimitere exact la evenimentele din vechime, deoarece se poate traduce și prin faptul că Fiul Și-a întins cortul printre noi, Și-a ridicat cortul în mijlocul nostru și a ales să trăiască într-un cort lângă noi. Domnul Dumnezeu Se întâlnea cu israeliții și vorbea față către față cu Moise în cortul întâlnirii, așa cum un om discută cu prietenul său.
La împlinirea vremurilor, Dumnezeu a decis să locuiască printre oameni într-un fel mult mai personal, devenind om. A luat un trup de carne, oase și sânge, supus acelorași slăbiciuni ca ale oricărui trup omenesc – exceptând păcatul – și a trăit mai mult de trei decenii printre oameni. A experimentat veselia și plânsul, împlinirea și suferința, prietenia și trădarea, pacea și persecuția, încurajarea și batjocura – similar nouă. A interacționat cu mii de oameni, a vorbit cu ei, i-a ascultat, i-a sfătuit, i-a mustrat, i-a înfruntat, i-a sprijinit, le-a fost alături. Așa cum nu i-a respins pe cei care căutau ajutor, nu a făcut rabat nici de la dojana pe care unii o meritau.
Asemeni corturilor din vechime, viețile noastre cenușii și negre fac să strălucească mai tare viața Lui frumos colorată – alb, albastru, purpuriu și stacojiu! El S-a sălășluit între noi ca să fie Dumnezeu cu noi!
Citim că maniera în care Cuvântul S-a întrupat a fost caracterizată de har și adevăr. Dar unde remarcăm har și adevăr la Domnul Isus? Din Sfânta Scriptură.
Mostra de început a harului ne este oferită de nașterea umilă în ieslea Betleemului, într-o familie obișnuită. Păstorii dimprejur și magii de departe au căpătat harul de a-L privi și de a-L vizita pe Salvatorul lumii, micuț și plăpând. Împlinirea fiecărei prorociri vechi în zilele respective marchează faptul că întruparea fusese ancorată de veacuri în adevărul revelat. Fugărit în Egipt și întors la Nazaret, tânărul Isus creștea în statură și înțelepciune, demonstrând har.
Înțelepciunea care-L umple încă din anii fragezi dovedesc că era nu doar un rob al harului, dar și al adevărului. Tocmai de aceea putuse a Se angaja în discuții teologice cu învățătorii Templului la 12 ani. Ispitit în pustie de diavolul, Fiul l-a înfruntat fără teamă pe cel rău, ridicând sus adevărul Scripturii și învățându-ne că numai prin acesta putem să ne împotrivim și noi.
A demonstrat har în selectarea a 12 oameni de rând, necizelați și dificili, în care să investească vreme de trei ani. Adevărul a strălucit prin El atunci când i-a atenționat pe credincioși că ei sunt lumina lumii, sarea pământului și posibilitatea de a ucide sau a preacurvi era mult mai facilă decât bănuiau ei.
Nu a omis harul pentru cei care plâng, cei blânzi, cei flămânzi și însetați după neprihănire, milostivi, cu inima curată, împăciuitori și celor care întorc obrazul stâng, loviți fiind peste cel drept. Îi mulțumim pentru că nu a lepădat adevărul nici atunci când i-a mustrat aspru pe contemporanii Săi care învinovățeau aproapele din pricina unui pai în ochi, neglijându-și bârna dintr-al lor.
În aceeași idee, cât de binecuvântați suntem că ne-a adeverit existența prorocilor mincinoși, credincioșilor formali, care pe dinafară se arătă evlavioși, dar pe dinăuntru fierb de furie și cârtire. El ne-a instruit cu har că pomul bun nu poate face decât roade bune…
Tămăduirile săvârșite de Cuvântul întrupat sunt pilde ale harului ceresc – leproși, orbi, paralitici, bolnavi au întâlnit o bunătate ca bunătatea lui Dumnezeu în viața lui Hristos. Tot ei au primit și adevărul că sunt salvați numai prin credință, dar o credință autentică.
Har și adevăr aflăm în cuvintele Împăratului de la finalul istoriei anticipate de Mântuitorul: Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, de moșteniți Împărăția, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii. (Matei 25:34b) sau Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care a fost pregătit diavolului și îngerilor lui! (Matei 25:41b).
Har și adevăr găsim în camera de sus, la Cina Domnului, când jertfa înlocuitoare era simbolizată, dar și în Ghetsimani, când agonia păcatelor noastre Îl presa cumplit, în curtea marelui preot, când Petru s-a lepădat cu blestem și jurământ, dar și la Golgota, unde s-au îmbrățișat harul mântuitor și adevărul sfințitor.
Cu ce rămânem din prologul Evangheliei după Ioan? Cu rolul central al Cuvântului. Similar divinității și umanității depline ale Fiului, dar fără păcat, Scriptura posedă o componentă divină (origine și autoritate dumnezeiești) și o componentă umană (limbaj și autori umani), dar fără eroare. Cuvântul scris descoperă Cuvântul întrupat, alcătuind conținutul credinței salvatoare.
Aplicații
• Odată convins de frumusețea Cuvântului întrupat ca Dumnezeul creator, Viața și Lumina, descoperit numai prin intermediului Cuvântului scris, caută să petreci timp de calitate în Scriptură!
• Mărturiile biblice privitoare la intervenția Cuvântului personal de-a lungul istoriei sunt copleșitoare. Am observat că Dumnezeu a vorbit timp de veacuri tocmai pentru a scoate lumea din letargie. La împlinirea vremii ne-a vorbit prin Fiul. L-ai primit? L-ai ascultat? Dacă da, Îi primești și-I asculți astăzi Cuvântul propozițional? Motivează!
• Întruparea Domnului Isus a arătat harul și adevărul așa cum nu se mai întâmplase până atunci. Acțiunile și afirmațiile Mântuitorului au fost cu har, îmbibate de adevăr. În momentele excepționale ale vieții – fie de bucurie neasemuită, fie de întristare împovărătoare – harul și adevărul ne sunt oferite de Cuvântul întrupat prin Cuvântul înscripturat. Citește-l și roagă-te pentru a oglindi harul și adevărul! Împărtășește clipe trăite în care Biblia te-a scos la loc larg prin har și adevăr!
• Nu uita că Scriptura Îi are ca autori atât pe Duhul Sfânt, cât și scriitorii umani, neavând nicio greșeală, întocmai cum Domnul Isus este Dumnezeu și om, fără păcat!
Întrebări pentru discuții
• Cum L-ai descrie pe Domnul Isus dacă ai ignora complet Biblia?
• Care este relația dintre primirea Cuvântului întrupat și Cuvântului înscripturat?
• Convins că lipsa de păcat a Cuvântului personal (Hristos) Îl califică să ne fie Salvator, cum vei lupta cu teoriile ce susțin erori în Cuvântul propozițional (Scriptura)? Te ajută paralela Hristos-Scriptura în a prețui absența greșelilor din textul biblic?
Bibliografie:
- John Gill, John Gill’s Exposition of the Entire Bible, theWord Bible Software,1746–1763
- Wayne Grudem, Teologie sistematică: introducere în doctrinele biblice, Editurile Făclia și U.E.O., Oradea, 2004.
- John MacArthur, Comentariul biblic MacArthur: Noul Testament, Editura Agape, Făgăraș, 2009.
autor: Bogdan Șopț, păstor, Biserica Creștină Baptistă „Harul” din Ineu și Biserica Creștină Baptistă din Socodor, județul Arad; e-mail: bogdan.sopt@gmail.com
